Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
1. Obiectul căii de atac a revizuiri
Prin decizia civilă nr. 1160 din 23 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat nul recursul declarat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului împotriva deciziei civile nr. 243A/2023 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Sectia I civilă, şi, în majoritate, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Distribuţie Energie Electrică România S.A. împotriva aceleiaşi decizii civile, cu opinia separată, în sensul admiterii acestui recurs, casării deciziei civile recurate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
2. Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii civile, la 25 aprilie 2024, a formulat cerere de revizuire pârâta Distribuţie Energie Electrică România S.A., învederând că aceasta va fi motivată după redactarea şi comunicarea deciziei atacate.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Având a se pronunţa, cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepţiei prematurităţii cererii de revizuire, invocate din oficiu, Înalta Curte o va admite şi va respinge, ca prematur formulată, cererea de revizuire, pentru următoarele considerente:
Calea extraordinară de atac a revizuirii este exercitată împotriva deciziei civile nr. 1160 din 23 aprilie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021. Cererea de revizuire a fost înregistrată la 24 aprilie 2024, imediat după pronunţarea hotărârii atacate, şi nu a fost motivată, revizuenta indicând, în mod generic, prevederile art. 509 şi urm. din C. proc. civ. şi menţionând ca va motiva cererea de revizuire după redactarea şi comunicarea deciziei atacate.
Conform dispoziţiilor art. 511 din C. proc. civ.: "(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii; 2. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 2, de la cel din urmă act de executare; 3. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora; 4. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea prin care a fost sancţionat disciplinar definitiv judecătorul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare disciplinară; 5. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă; 6. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 6, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de casarea, anularea sau schimbarea hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de casare, anulare sau schimbare; 7. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 7, din ziua în care statul ori altă persoană de drept public a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitivă a acesteia; în cazul minorilor, persoanelor care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială ori curatelă, termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu sau, după caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului; 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. (2) În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării. (3) Pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10, 101 şi 11, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii sau, după caz, a avizului consultativ al Curţii Europene a Drepturilor Omului, tradus în limba română, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale, în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii".
Se constată că legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanei interesate de a formula calea extraordinară de atac a revizuirii în termen de o lună, termen care curge de la momente diferite, în funcţie de motivul de revizuire invocat. În cauză, revizuenta nu a motivat cererea de revizuire şi nu a indicat motivul pe care se întemeiază aceasta, dintre cele prevăzute, în mod expres şi limitativ la art. 509 din C. proc. civ., în condiţiile în care decizia atacată nu a fost încă redactată şi comunicată părţilor. În acest context, revizuenta nu se poate adresa instanţei înaintea împlinirii termenului prevăzut de lege, întrucât nu are un drept actual, în caz contrar cererea urmând a fi respinsă ca prematură.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca prematură, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca prematură, cererea de revizuire formulată de către revizuenta Distribuţie Energie Electrică România S.A. împotriva deciziei civile nr. 1160 din 23 aprilie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.