Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024
După deliberare asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 05.05.2021, formulată de către reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), s-a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata:
1. remuneraţiei unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu, pentru perioada 01.01.2017 - la zi (data efectuării raportului de expertiză) prin raportare la dispoziţiile art. 3.12. din Decizia ORDA nr. 10/2016 astfel cum a fost modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 şi Decizia ORDA nr. 60/2019 pentru spaţiile şi/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora în scop ambiental sau lucrativ fără a obţine în prealabil autorizaţia - licenţă neexclusivă. A estimat că remuneraţia datorată de pârâtă pentru perioada 01.01.2017 - 28.02.2021 este în cuantum de 38.637 RON (fără TVA);
2. daunelor-interese moratorii, pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor, datorate de la scadenţă până la data achitării efective şi integrale a remuneraţiilor, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aplicată la valoarea remuneraţiilor lunare datorate conform art. 3.4 din Decizia ORDA nr. 120/2016;
3. remuneraţiei, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu, începând cu 01.01.2017 - la zi (data efectuării raportului de expertiză). A estimat reclamanta că, la momentul cererii de chemare în judecată, remuneraţia parţială datorată de pârâtă pentru perioada 01.01.2017 - 28.02.2021 este în cuantum de 29.355 RON (fără TVA);
4. daunelor-interese moratorii, pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor, datorate de la scadenţă până la data achitării efective şi integrale a remuneraţiilor datorate, conform art. 10 din metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 173/2007 la nivelul dobânzii legale calculată conform ratei de referinţă a dobânzii legale stabilite de Banca Naţională a României;
5. cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, în cazul în care pârâta nu furnizează toate informaţiile necesare pentru stabilirea remuneraţiilor datorate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată (fostul art. 139 din lege), reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiilor legal datorate, estimate la suma de 203.976 RON.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1785/28.11.2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociaţia pentru Drepturi Conexe în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.
Tribunalul a obligat pârâta la plata remuneraţiei în sumă de 10.734,99 RON (TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în spaţiile deţinute de pârâtă pentru perioada 01.04.2018 - 31.08.2022.
Tribunalul a obligat pârâta la plata remuneraţiei în sumă de 10.924,20 RON (TVA inclus), reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale în spatiile deţinute de pârâtă cu orice titlu pentru perioada 01.04.2018 - 31.08.2022.
Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 7.466,70 RON, compusă din 7,436,57 RON şi 30,13 RON reprezentând daune interese moratorii, pentru neplata remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, datorate pentru perioada 01.04.2018 - 31.03.2022 în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aplicată la valoarea remuneraţiilor lunare datorate conform art. 3.4 din Decizia ORDA nr. 120/2016 şi respectiv pentru perioada 01.04.2022-31.08.2022 în cuantumul dobânzii legale pe zi de întârziere aplicată la valoarea remuneraţiilor lunare conform art. 165 alin. (91) din Legea nr. 8/1996 republicată raportat la O.G. nr. 13/2011, precum şi în continuare de la data de 01.09.2022 şi până la data plăţii efective şi integrale a remuneraţiei datorate.
Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 2.114,12 RON reprezentând daune interese datorate pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor pentru comunicare publică de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale în scop ambiental calculate până la data de 31.08.2022 precum şi în continuare, de la data de 01.09.2022 până la data plaţii integrale a remuneraţiei datorate.
Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 2.053,80 RON reprezentând actualizare a remuneraţiilor datorate de către pârâtă pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor şi operelor cinematografice şi alte opere audiovizuale, la momentul actualizării pretenţiilor prin concluziile scrise.
Tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.520 RON.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin decizia nr. 1242A/04.10.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1785/28.11.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociaţia pentru Drepturi Conexe. A obligat apelanta la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, către intimata reclamantă.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză.
Împotriva deciziei nr. 1242A/04.10.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că hotărârea civilă prin care s-a soluţionat cererea de chemare în judecată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.924,20 RON (TV inclus), sumă ce reprezintă drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale în spaţiile deţinute de A. S.R.L.
Recurenta a susţinut că, în perioada 01.04.2018 - 31.08.2022, A. S.R.L. nu a avut un contract cu privire la autorii de opere audiovizuale, nu a transmis opere audiovizuale la punctele de lucru, nu a primit niciodată vreun act, factură sau înştiinţare de plată că ar avea de plată drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice, nici în perioada 01.04.2018 - 31.08.2022, nici înainte şi nici după această perioadă.
Recurenta a arătat că, în soluţionarea celui de-al patrulea capăt al cererii, instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 2.114,12 RON, daune interese pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor pentru comunicarea publică de opere cinematografice şi altor opere audiovizuale în scop ambiental în perioada 01.04.2018 - 31.08.2022, suma nefiind însă datorată.
Cât priveşte cel de-al cincilea capăt de cerere, recurenta a susţinut că sumele datorate pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor sunt amestecate cu sumele cuvenite autorilor de opere audiovizuale şi operelor cinematografice.
Recurenta a considerat că decizia civilă recurată este rezultatul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, fiind nelegală.
Recurenta a expus paragrafe din Hotărârea din 18 noiembrie 2020 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-147/19, care arată că o înregistrare audiovizuală care conţine fixarea unei opere audiovizuale nu poate fi calificată drept "fonogramă" în sensul articolului 8 aliniatul 2 din Directiva 92/100 sau al articolului 8, aliniatului 2 din Directiva 2006/115.
Recurenta a considerat că, raportat la interpretările făcute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-147/19, procesele-verbale întocmite de reclamantă (necomunicate, inopozabile) nu pot produce niciun efect în direcţia unor prezumţii legale de utilizare a fonogramelor prin simpla recepţie a unor transmisiuni TV ale canalelor comerciale, astfel că reclamanta nu datorează remuneraţii reclamantei.
Recurenta a arătat că termenul din contractul încheiat cu reclamanta a expirat însă este totuşi de remarcat că nu există nicio probă la dosarul cauzei din care să rezulte îndeplinirea obligaţiei contractuale de către reclamantă în legătură cu emiterea facturilor/înştiinţărilor de plată, pentru prelungirea autorizaţiei şi, implicit, în legătură cu prelungirea valabilităţii contractului.
Recurenta a arătat că nu au fost emise facturi/înştiinţări de plată conform contractului, de către reclamantă, corelativ neexistând nicio obligaţie de plată din partea recurentei, nu au fost realizate condiţiile de prelungire a contractului, din culpa reclamantei, care nu a respectat prevederile art. 6, prevederi care obligau să emită factura sau înştiinţarea de plată pentru prelungirea autorizaţiei cu 5 zile înainte de expirarea valabilităţii acesteia; un contract încheiat în 2009 şi expirat în 2010 din culpa reclamatei nu poate produce efecte în perioada 2018 - 2020.
Recurenta a arătat că nu a publicat şi nu publică opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, în spaţiile la care se face referire în dosar, neexistând nicio probă în acest sens.
Recurenta a mai arătat că inexistenţa obligaţiilor de plată principale atrage nelegalitatea accesoriilor.
În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.
5. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii căii de atac, arătând că pârâta a invocat criticile pentru prima dată în recurs, nefiind invocate prin apel.
În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată de reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se constată că, prin memoriul de recurs, pârâta a susţinut că hotărârea civilă nr. 1785/2022 prin care s-a soluţionat cererea de chemare în judecată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere. Recurenta a expus în continuare critici vizând modul în care au fost soluţionate de prima instanţă cererile formulate, vizând lipsa unui contract cu autorii de opere audiovizuale, netransmiterea operelor vizuale la punctele de lucru, nerecepţionarea vreunui act, facturi sau înştiinţări de plată din care să rezulte că ar avea de plată drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice.
De asemenea, cât priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 2.053,80 RON, a susţinut că sumele datorate pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor sunt amestecate cu sumele patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale şi operelor cinematografice.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, pârâta societatea A. S.R.L. a declarat apel, motivând că are un singur punct de lucru unde difuzează muzică ambientală (Tg. Mureş), iar în mod greşit în cauză s-a reţinut că ar exista trei astfel de spaţii de exploatare aparţinând societăţii; a mai susţinut că procesele-verbale întocmite de inspectorii specializaţi ai reclamantei nu sunt opozabile pârâtei; de asemenea, apelanta a susţinut că nu s-a ţinut cont de existenţa autorizaţiilor pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental eliberate de B. şi nici de plăţile efectuate de pârâtă în favoarea B..
Instanţa de apel a răspuns criticilor formulate, reţinând, în urma aprecierii materialului probator, difuzarea de opere muzicale şi, prin urmare, şi de fonograme sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual nu doar în punctul de lucru unde pârâta a recunoscut difuzarea de muzică ambientală, ci şi în celelalte puncte de lucru. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că pârâta a achitat remuneraţiile datorate autorilor de opere muzicale prin intermediul B. nu o scuteşte de plata remuneraţiilor datorate pentru comunicarea de fonograme în favoarea reclamantei UPFR, fiind vorba despre drepturi de autor distincte.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel pârâta a declarat recurs, ce urmează a fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."
În acest sens, se observă că aspectele invocate în cererea de recurs nu au format obiectul criticilor din apel. Astfel, împrejurările privind raporturile contractuale dintre părţi şi cele care se referă la modul în care reclamanta şi-ar fi respectat anumite obligaţii, cum ar fi cea de emitere a facturilor fiscale, nu au fost invocate în calea devolutivă de atac, criticile formulate în cadrul acesteia vizând aspecte de fapt privind difuzarea operelor muzicale în punctele de lucru deţinute de societatea pârâtă şi împrejurarea că aceasta a achitat remuneraţii unei alte entităţi, B.. În consecinţă, decizia instanţei de apel nu conţine alte dezlegări, cu privire la chestiunea comunicării publice a operelor audiovizuale şi cinematografice, aspecte privind raporturile contractuale cu reclamanta sau care să vizeze dezlegările Curţii Europene de Justiţie privind încorporarea fonogramelor în opere audio-vizuale, asemenea critici nefiind formulate în calea de atac a apelului.
Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, a formulat, prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, critici diferite de cele invocate în recurs, în contextul în care situaţia de fapt şi de drept reţinută de prima instanţă a fost validată în apel, cum este cazul în speţă, nu are posibilitatea de a invoca, în calea de atac a recursului, pentru prima dată, susţineri şi apărări direct în această etapă procesuală, pe care le-ar fi putut invoca în calea devolutivă de atac, întrucât se opun prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., expuse mai sus.
În aceste condiţii, neinvocând critici în calea devolutivă de atac cu privire la raporturile contractuale dintre părţi şi la modul în care reclamanta şi-ar fi respectat anumite obligaţii contractuale sau cu privire la dezlegările Curţii Europene de Justiţie referitor la încorporarea fonogramei în opere audio-vizuale, recurenta-pârâtă nu poate învedera direct în prezenta cale de atac aceste aspecte, întrucât în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel.
În consecinţă, respectivele critici nu pot fi primite nici din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât nu se poate susţine obligaţia instanţei de apel de a analiza aspecte care nu au fost invocate în calea de atac cu a cărei soluţionare a fost aceasta învestită, nici din perspectiva celui reglementat de pct. 8 al aceluiaşi articol, întrucât, pentru a fi permisă examinarea lor în recurs, era necesară, astfel cum s-a arătat, invocarea lor în apel.
Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentă pentru a demonstra ipoteza de fapt susţinută, aceea că "nu a publicat şi nu publică opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, în spaţiile la care se face referire în dosar, neexistând nicio probă în acest sens" vizează în realitate valoarea probatorie acordată de instanţă dovezilor administrate în cauză care nu pot forma obiect de analiză în recurs dată fiind neîncadrarea acestor argumente în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Astfel, o eventuală greşeală în stabilirea situaţiei de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului întrucât acesta este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.
În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză.
Pentru toate aceste considerente, reţinând incidenţa sancţiunii nulităţii atât din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. cât şi din cea a art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1242A din 4 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociaţia pentru Drepturi Conexe.
Cât priveşte cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.
În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la filele x către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociaţia pentru Drepturi Conexe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1242A din 4 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociaţia pentru Drepturi Conexe.
Obligă recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociaţia pentru Drepturi Conexe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.