Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în data de 29 august 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., Primăria Buftea – Comisia Locală de Fond Funciar Buftea, Instituţia Prefectului – Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Serviciul Român de Informaţii, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa: să se constate dreptul de proprietate al Statului Român şi dreptul de administrare al Ministerului Afacerilor Interne, prin U.M. 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române), asupra imobilului în suprafaţă de 60.378,84 mp. situat în Buftea, Şos. Bucureşti – Târgovişte km. 18, precum şi faptul că acest imobil face parte din domeniul public al statului; să se constate nulitatea parţială a titlurilor de proprietate în ceea ce priveşte imobilul anterior menţionat, respectiv nr. x/30.05.2003 pentru numita J. (actual proprietar pârâtul A.), nr. x/28.11.1994 pentru pârâtul B., nr. x/22.02.1995 pentru pârâtul C. şi numita K., nr. x/03.07.1995 pentru numita L. (actual proprietar pârâta D.), nr. x/08.04.1996 pentru numita M. (actual proprietar pârâtul E.), nr. x/07.10.1996 pentru pârâtul F. şi numiţii N. şi O., nr. x/22.02.1195 pentru pârâta G., nr. x/31.01.1995 pentru numita P. (actual proprietar pârâtul H.) şi nr. x/07.10.1996 pentru pârâtul I. şi numitul Q., eliberate de Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor; să se constate nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie din 08.05.2003 (pentru numita J.), din 18.02.2003 (pentru pârâtul B.), din 09.12.1994 (pentru C. şi numita K.), nr. x/18.07.1994 (pentru numita M.), din 04.04.2003 (pentru pârâtul F. şi numiţii N. şi O.), nr. x/09.12.1994 (pentru pârâta G.), din 20.10.2005 (pentru numita P.), respectiv a proceselor-verbale pentru numiţii L., Q. şi pârâtul I., care au fost emise de către Primăria Oraşului Buftea; să se dispună rectificarea titlurilor de proprietate prin radierea suprafeţelor de teren care se suprapun parţial cu imobilul aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. I din Anexa la Legea nr. 213/1998, art. 136 din Constituţia României, art. 858, art. 861, art. 865 şi art. 870 C. civ., art. III din Legea nr. 169/1997, art. 117 din Ordinul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, art. 26 din Legea nr. 7/1996, art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002.
De asemenea, având în vedere că imobilul în litigiu se află în proprietatea Statului Român şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Unitatea Militară 0260 Bucureşti, reclamantul a formulat, în temeiul art. 68 C. proc. civ. şi art. 865 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 223 C. civ. cerere de intervenţie a Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, şi a Unităţii Militare 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române).
În 31 octombrie 2016, intimatul Serviciul Român de Informaţii – UM 0198 Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 1598 din 13 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată prin întâmpinare şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 11 aprilie 2017, sub nr. x/2016*.
La data de 26 mai 2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată ca urmare a măsurilor întreprinse de MAI în vederea identificării proprietarilor actuali ai imobilului situat în Localitatea Buftea, şos. Bucureşti-Târgovişte km 18, solicitând, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. modificarea cadrului procesual cu privire la pârâţii persoane fizice, sens în care a indicat persoanele cu care doreşte să se judece în prezenta cauză, respectiv R., S., T., C., U., V., D., W., X., Y., O., Z., AA., BB., G., H., CC., I. şi Q.. Totodată, a solicitat menţinerea în calitate de pârâţi a Primăriei Oraşului Buftea - Comisia Locală de Fond Funciar Buftea, Instituţia Prefectului Judeţul Ilfov - Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Serviciul Român de Informaţii şi, în calitate de intervenient, Ministerul Finanţelor Publice şi U.M. 260 Bucureşti.
De asemenea, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat completarea obiectului cererii de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere respectiv anularea tuturor actelor subsecvente emise în baza titlurilor de proprietate a căror anulare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată formulată iniţial.
La data de 07 august 2017 pârâţii AA., BB., Z. şi O. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii cererii modificatoare şi cerere reconvenţională, solicitând ca, în cazul în care s-ar admite acţiunea, să fie obligate pârâtele Comisia Locală Buftea şi Comisia Judeţeană Ilfov la completarea titlului cu o suprafaţă similară sau cel puţin echivalentă celei pentru care s-ar admite acţiunea reclamantei.
Prin încheierea din data de 07 noiembrie 2017, tribunalul a admis excepţia tardivităţii depunerii cererii modificatoare cu privire la cadrul procesual pasiv. Totodată, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor B. şi F..
Prin încheierea din data de 06 martie 2018, tribunalul a dispus introducerea în cauză a persoanelor cu privire la care raportul juridic impune participarea potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., respectiv R., S., T., V., U., C., D., DD., W., Y., Z., AA., BB., O. (prin moştenitori), G., H., CC., Q., I..
U., G. şi C. au formulat cerere reconvenţională, solicitând ca, în cazul în care s-ar admite acţiunea, să fie obligate pârâtele Comisia Locală Buftea şi Comisia Judeţeană Ilfov la completarea titlului cu o suprafaţă similară sau cel puţin echivalentă celei pentru care s-ar admite acţiunea reclamantei.
Prin încheierea din data de 07 mai 2018, tribunalul a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei O., şi anume, EE. şi FF.. De asemenea, a dispus introducerea în cauză a numiţilor GG. şi HH..
Prin încheierea din data de 02.12.2019, tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor V. şi DD..
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov
Prin sentinţa civilă nr. 1305 din 18 mai 2020, Tribunalul Ilfov – secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţi în raport de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva pârâţilor EE., FF., GG., HH., X., Z., AA., S., T., U., Y., BB., G., R., D., W., C., H., I., Comisia Locală Buftea pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Serviciul Român de Informaţii, CC., Q. şi intervenienţii Unitatea Militară 0260 Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia civilă nr. 1785 A din 09 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de apelanţii-pârâţi Z., AA., BB., EE., FF. împotriva sentinţei civile nr. 1305/18.06.2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă.
A admis apelul principal declarat de apelantul reclamant Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 1305/18.06.2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanţă.
4. Cererile de recurs
Împotriva deciziei civile nr. 1785 A din 09 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă au declarat recurs recurenţii-pârâţi Comisia Orăşenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la data de 01 februarie 2023 şi CC., la data de 06 februarie 2023.
A. Recursul declarat de pârâta Comisia Orăşenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a invocat o greşită aplicare a prevederilor art. 35 C. proc. civ., susţinând că acţiunea cu care a fost învestită instanţa este o acţiune în constatare, supusă regulii prevăzute de art. 35 din C. proc. civ., potrivit căreia cererea pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Astfel, a învederat că art. 35 din C. proc. civ. consacră principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, fără a face vreo distincţie în funcţie de încadrarea ei în categoria celor interogatorii, provocatorii sau declaratorii, faţă de acţiunea în realizare, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea oricărei categorii a acţiunii în constatare, atât timp cât partea are deschisă calea acţiunii în realizare, caracterul subsidiar al acţiunii în constatare manifestându-se în raport cu toate posibilităţile procedurale pe care partea le are, pentru realizarea dreptului.
Or, în speţă, reclamantul a pretins constatarea pe cale judecătorească a existenţei dreptului său de proprietate şi administrare asupra unui imobil-teren ce nu se află în posesia sa, ci a pârâţilor. Neexercitând posesia asupra bunului cu privire la care pretinde un drept de proprietate şi administrare, reclamantul poate cere realizarea dreptului său, având deschisă calea acţiunii în realizare.
Concluzionând, a arătat că o altă interpretare a acţiunii decât a titularului acţiunii este de natură să încalce principiul disponibilităţii, instanţa fiind obligată să se abţină de la recalificare şi să dea eficienţă principiului disponibilităţii, deoarece aşa cum prevede art. 9 C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
B. Recursul declarat de pârâta CC.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a invocat o greşită aplicare a prevederilor art. 35 C. proc. civ., susţinând că, din analiza cererii de chemare în judecată precum şi a cauzei juridice, rezultă că reclamantul urmăreşte, în primul rând, ca instanţa de judecată să constate dreptul de proprietate al Statului Român şi dreptul de administrare al MAI, prin U.M. 0260 Bucureşti, asupra imobilului în suprafaţă totală de 60.378,84 mp, precum şi că acest imobil face parte din domeniul public al Statului Român şi, în subsidiar, după ce instanţa tranşează această chestiune a constatării dreptului de proprietate, reclamantul urmăreşte constatarea nulităţii titlurilor de proprietate asupra suprafeţei ce se suprapune parţial cu terenul reclamantei.
În continuare, a arătat că reclamantul, atât în cadrul notelor scrise, cât şi în cadrul dezbaterilor orale în faţa instanţei, nu a negat faptul că primul capăt de cerere este o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, iar al doilea capăt de cerere referitor la constatarea nulităţii titlurilor de proprietate reprezintă o acţiune în realizare.
A învederat recurenta că instanţa de apel nu poate, prin considerentele deciziei atacate, să reconfigureze petitul cererii de chemare în judecată şi să ignore faptul că reclamantul a învestit instanţa cu un capăt principal şi cu alte capete subsidiare. Chiar dacă prin capătul subsidiar se solicită anularea parţială a titlurilor de proprietate pe considerentul existenţei unei suprapuneri, totuşi, nu se poate face abstracţie de primul capăt de cerere, fiind şi cel principal.
Drept urmare, a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind vorba în esenţă despre principiul disponibilităţii, rolului activ al judecătorului şi dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal. A arătat că fără dubiu există o legătură de subordonare între capătul principal şi cel accesoriu referitor la constatarea nulităţii titlurilor de proprietate, soluţionarea capătului subsidiar depinzând de soluţia dată primului capăt de cerere.
Reclamantul a susţinut permanent că primul capăt de cerere este o acţiune în constatare, iar în urma constatării dreptului de proprietate al Statului Român şi a dreptului de administrare al MAI, prin UM 0260 Bucureşti, asupra imobilului, respectiv că acest imobil face parte din domeniul public al Statului Român, a solicitat anularea titlurilor de proprietate eliberate pârâţilor ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în mod nelegal.
Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la curtea de apel.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, considerând că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Intimata-intervenientă Unitatea Militară 0260 Bucureşti a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, considerând că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Intimaţii-pârâţi AA., BB., Z., EE., FF. au formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care au solicitat admiterea acestora.
Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
6. Procedura de filtru
Prin încheierea din 14 februarie 2024, completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimaţii Ministerul Afacerilor Interne şi Unitatea Militară 0260 Bucureşti, a admis în principiu recursurile declarate de pârâta Comisia Orăşenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin primar, şi de pârâta CC., împotriva deciziei civile nr. 1785 A din 09 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, stabilind termen de judecată în şedinţă publică, la data de 17 aprilie 2024, ora 9:00, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:
Prin cererea de recurs, pârâta Comisia Orăşenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat greşita aplicare a prevederilor art. 35 raportat la art. 22 alin. (4) şi art. 9 din C. proc. civ., susţinând că acţiunea dedusă judecăţii este una în constatare, care nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, o altă calificare a acţiunii decât cea avută în vedere de reclamant fiind de natură să încalce principiul disponibilităţii.
Această critică, deşi a fost subumată de către recurenta-pârâtă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pune în discuţie pretinsa încălcare a unor norme de procedură.
La rândul său, pârâta CC. a susţinut, în esenţă, prin cererea de recurs, încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii, rolului activ al judecătorului şi a dispoziţiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., acţiunea în constatare fiind petitul principal formulat de reclamant, iar acţiunea în realizare ce priveşte constatarea nulităţii titlurilor de proprietate fiind capătul accesoriu, care depinde de soluţia primului capăt de cerere, care este cel principal.
Înalta Curte reţine că cele două pârâte susţin, în sinteză, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii, respectiv a prevederilor art. 35 din C. proc. civ., cererea dedusă judecăţii fiind o acţiune în constatare inadmisibilă care se circumscrie dispoziţiilor art. 35 din cod, instanţei de apel nefiindu-i permis să reconfigureze petitul cererii de chemare în judecată şi să ignore că reclamantul a învestit instanţa cu un capăt principal care are ca temei juridic art. 35 C. proc. civ. şi cu mai multe capete subsidiare a căror soluţionare va fi analizată într-o teză subsecventă, după ce se va hotărî cu privire la capătul principal de cerere.
Întrucât criticile formulate de recurenţi sunt comune, respectiv similare, analiza celor două cereri de recurs va fi făcută împreună şi integrat, niciuna dintre acestea nefiind fondată.
Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia vor fi analizate cele două recursuri deduse judecăţii, prevede că o hotărâre poate fi casată, printre altele, când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de casare a fost invocat de recurente prin raportare la art. 35 C. proc. civ., la principiul dispobibilităţii şi la rolul judecătorului în aflarea adevărului.
Înalta Curte constată că nu i se poate reproşa primei instanţe de control judiciar încălcarea sau aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale şi, înainte de a răspunde criticilor formulate, este necesar a se prezenta câteva aspecte teoretice relative la normele invocate de recurenţi.
Procesul civil este guvernat de principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi publicităţii dezbaterilor, precum şi de principiul respectării dreptului la apărare, care reprezintă adevărate garanţii procesuale ale părţilor litigante.
Disponibilitatea reprezintă posibilitatea conferită de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare, sens în care judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât în baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării.
În acest sens, art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor şi, corelativ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. impune ca judecătorul să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut.
Principiile menţionate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa".
În acelaşi sens, doctrina drepturilor omului a afirmat că aceste garanţii procesuale ar fi superflue în absenţa dreptului de acces la un tribunal imparţial şi independent, care a fost pentru prima dată recunoscut în cauza Golder contra Marii Britanii, hotărârea din 21 februarie 1975.
Astfel, dreptul de acces la un tribunal, garantat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, reclamă nu doar posibilitatea formală a părţilor de a se adresa instanţei, dar şi necesitatea de a obţine o hotărâre pe baza "meritelor cazului", după o examinare completă, în fapt şi în drept, a cererii deduse judecăţii de către o instanţă independentă şi imparţială, cu plenitudine de jurisdicţie, şi, evident, în cazul hotărârilor susceptibile de executare, punerea în executare a acestora.
Încălcarea principiilor enunţate şi neexaminarea integrală a capetelor de cerere şi a temeiurilor juridice distincte care le justifică şi cu care o instanţă a fost învestită semnifică încălcarea însăşi a substanţei dreptului de acces la un tribunal, cu consecinţa producerii unei vătămări procesuale care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea în totalitate a hotărârii recurate şi reluarea judecăţii.
Aplicând aceste principii prezentei cauze, cu luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale acesteia, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt relevă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat: (i) să se constate dreptul de proprietate al Statului Român şi dreptul de administrare al Ministerului Afacerilor Interne, prin U.M. 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române), asupra imobilului în suprafaţă de 60.378,84 m.p. situat în Buftea, Şos. Bucureşti – Târgovişte km. 18, precum şi faptul că acest imobil face parte din domeniul public al statului, (ii) să se constate nulitatea parţială a titlurilor de proprietate în ceea ce priveşte imobilul anterior menţionat eliberate pe numele pârâţilor şi antecesorilor acestora, (iii) să se constate nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie, respectiv (iv) să se dispună rectificarea titlurilor de proprietate prin radierea suprafeţelor de teren care se suprapun parţial cu imobilul aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne.
Prin sentinţa civilă nr. 1598 din 13 martie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov, reţinând, în esenţă, cu privire la primul capăt de cerere, că, potrivit art. 125 C. proc. civ., în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului. În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, instanţa a reţinut că, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, nulitatea actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. Referitor la capetele III şi IV de cerere, instanţa a apreciat că acestea au caracter accesoriu în raport de capătul II de cerere.
Învestit prin declinare, Tribunalul Ilfov – secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1305/2020 din 18 iunie 2020, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă, pe motiv că, raportat la art. 35 C. proc. civ. şi la obiectul cererii, reclamantul avea la îndemână o acţiune în realizarea dreptului, respectiv o acţiune în revendicare, care este prioritară acţiunii în constatare.
În apel, prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de reclamant şi anulată sentinţa primei instanţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinându-se în esenţă, că cererea dedusă judecăţii are caracterul unei cereri în realizare, iar tribunalul trebuia să dea calificarea corespunzătoare cererii şi să o analizeze ca având natura unei acţiuni în realizare, ceea ce demonstrează că în speţă au fost aplicate greşit prevederile art. 35 C. proc. civ., în sensul constatării inadmisibilităţii acţiunii.
Raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză, se reţine că reclamantul a formulat patru capete de cerere, dintre care primul vizează constatarea dreptului de proprietate al Statului Român şi a dreptului de administrare al Ministerului Afacerilor Interne prin UM 0260, petit care deşi a fost formulat primul în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu poate fi considerat petitul principal în raport cu care să se stabilească admisibilitatea acţiunii faţă de prevederile art. 35 C. proc. civ.. Acest petit reprezintă o consecinţă a celui de-al doilea prin care se solicită constatarea nulităţii titlurilor de proprietate.
În acest sens, însăşi instanţa de apel a apreciat judicios că solicitarea de constatare a dreptului de proprietate reprezintă cauza juridică a nulităţii titlurilor de proprietate, motivul pentru care se solicită aplicarea sancţiunii nulităţii, absorbit în petitul având acest obiect, în contextul în care ceea ce se susţine este faptul că, fiind în domeniul public al statului, terenurile nu puteau face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.
Prin urmare, nu se poate imputa instanţei de apel nerespectarea dispoziţiilor art. 35 care reglementează acţiunea în constatare raportat la art. 9 (principiul disponibilităţii) şi la art. 22 alin. (4) şi (6) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului), în condiţiile în care chiar alin. (6) al art. 22 din cod dispune că judecătorul trebuie să pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.
Astfel, prin admiterea apelului nu se poate reţine că instanţa de prim control judiciar a recalificat obiectul cererii deduse judecăţii, cum eronat se susţine de către recurenţi, întrucât aşa cum s-a arătat anterior, reclamantul a formulat patru petite ale cererii introductive, dintre care primul este într-adevăr o acţiune în constatare care însă nu poate fi considerat principal faţă de celelate trei petite şi nici nu poate determina respingerea întregii acţiunii, întrucât s-ar încălca dreptul părţii la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul Serviciul Român de Informaţii – Unitatea Militară 0198 Bucureşti, aceasta a fost calificată în şedinţă publică ca fiind o apărare de fond, constatându-se că a fost invocată încă din faţa primei instanţe, mai exact la 31.10.2016, motiv pentru care, raportat la soluţia dispusă de instanţa de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare, şi de menţinere a acestei soluţii de către instanţa de recurs, urmează ca această excepţie să fie analizată de prima instanţă învestită odată cu rejudecarea cauzei.
Pentru aceste considerente, reţinând caracterul nefondat al criticilor de nelegalitate formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâte.
În ceea ce priveşte cererea formulată de intimaţii-pârâţi II., JJ., EE., FF. şi BB. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanţelor nr. x/27.06.2023 şi nr. x/16.06.2024, urmează a fi admisă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa obligării recurenţilor-pârâţi la plata către fiecare dintre intimaţii anterior indicaţi a sumei de 1300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, pe care o apreciază ca fiind proporţională, în raport cu activitatea desfăşurată de avocat şi complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele Comisia Orăşenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin primar, şi CC. împotriva deciziei civile nr. 1785 A din 09 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenţii-pârâţi la plata către intimaţii-pârâţi II., JJ., EE., FF. şi BB. a sumei de câte 1300 RON pentru fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2024.