Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă, la data de 26 iulie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea care va fi pronunţată, să se dispună următoarele: obligarea pârâtei la plata sumei de 9.042,16 RON, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material ce constă în pierderea de venit înregistrată pe durata concediului medical, precum şi pe perioada invalidităţii grad III, conform modului de calcul prezentat în capitolul 6 al acţiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro (contravaloarea în RON la data plăţii), cu titlu de despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral suferit ca urmare a vătămării corporale a reclamantului la data de 23 decembrie 2016, pe terasa magazinului B., situat în Municipiul Bucureşti, Bulevardul x, obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 23 decembrie 2016 (data producerii prejudiciului) şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022, pârâta B.. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 732 din 9 iunie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.., ca neîntemeiată.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 1535A din 21 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins apelul incident declarat de apelanta - pârâtă B.. împotriva sentinţei civile nr. 732 din 9 iunie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A., ca nefondat. A admis apelul principal declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 732 din 9 iunie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu apelanta - pârâtă B.. A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că: A admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.808,4 RON, cu titlu de prejudiciu material, plus dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii efective şi a sumei de 6.000 RON cu titlu de prejudiciu moral. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1535 din 21 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a declarat recurs intimata B.. Aceasta solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la instanţa de apel, apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta arată că instanţele de fond au respins, în mod eronat, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu motivarea că aceasta a fost întreruptă prin cererea de constituire ca parte civilă.
În realitate, incidentul a avut loc la data de 23 decembrie 2016, intimatul suferind mai multe intervenţii chirurgicale la data de 23 decembrie 2016, 31 ianuarie 2017 şi 26 septembrie 2018.
La data de 10 ianuarie 2018, acesta a dat o declaraţie în sensul că se constituie parte civilă, fără a preciza suma pe care o pretinde, actul nerespectând cerinţele impuse de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din C. proc. civ.. Or, nerespectarea acestor cerinţe se sancţionează cu nulitatea cererii pentru vicii de formă.
Recurenta apreciază că, în contextul în care timp de 5 ani intimatul nu a indicat, în cadrul urmăririi penale, care sunt pretenţiile sale, ce reprezintă acestea şi care sunt mijloacele de probă pe care îşi întemeiază aceste pretenţii, cererea sa nu reprezintă o manifestare de voinţă de ieşire din pasivitate.
C. civ. nu stabileşte că o cerere de constituire parte civilă, inadmisibilă, întrerupe cursul prescripţiei extinctive, astfel încât să se poată aprecia că un nou termen va curge de la comunicarea ordonanţei de clasare.
Arată că intimatul a transmis o notificare de punere în întârziere la data de 5 august 2019, fără a introduce cererea de chemare în judecată în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2540 din C. civ.. Acţiunea a fost înregistrată la data de 26 iulie 2022, astfel că nu a operat o întrerupere a termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.
În consecinţă, faţă de argumentele expuse, recurenta solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.
5. Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Acesta a arătat, în esenţă, că singura critică formulată vizează respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, dar că soluţia instanţei de apel este legală, sub acest aspect. A formulat o cerere de constituire parte civilă în litigiul penal, care a avut ca efect întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune. Prin urmare, dreptul său la despăgubiri nu s-a prescris, criticile din cererea de recurs fiind nefondate.
6. Procedura în faţa instanţei de recurs
Prin rezoluţia din data de 18 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a fixat termen, pentru judecata recursului, la data de 20 iunie 2024.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1535A din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, pe care recurenta o apreciază ca fiind afectată de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prioritar, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, se critică hotărârea instanţei de apel doar cu privire la incidenţa instituţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Prin argumentele concrete de nelegalitate, subsumabile unicului motiv de recurs formulat, recurenta susţine respingerea nelegală a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, rezultat al interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2523 şi art. 2528 din C. civ. şi ale art. 20 din C. proc. pen.
Recursul astfel formulat pune în discuţie aplicarea normelor de drept material ce reglementează prescripţia extinctivă, la situaţia de fapt din cauza dedusă judecăţii, astfel că, pentru verificarea legalităţii deciziei atacate din perspectiva susţinerilor formulate de recurentă se impune, cu titlu preliminar, prezentarea elementelor esenţiale ale prezentului proces, întrucât acestea relevă reperele temporale necesare pentru verificarea aplicării legii de către instanţa de apel şi, implicit, pentru dezlegarea în drept a chestiunii litigioase constând în modificarea cursului prescripţiei extinctive.
În acest sens, Înalta Curte reţine că obiectul cererii deduse judecăţii, în prezenta cauză, îl constituie solicitarea intimatului A. de obligare a recurentei B.. la plata unor sume de bani decurgând din angajarea răspunderii civile delictuale ca urmare a vătămării sale corporale, la data de 23 decembrie 2016.
Prin ordonanţa pronunţată la data de 28 decembrie 2016, Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul secţiei 6 Poliţie a dispus, în dosarul nr. x/2016, începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.
La data de 10 ianuarie 2018, intimatul A. a formulat o cerere, în faţa organului penal, în care a arătat expres că solicită tragerea la răspundere a B.., împotriva căreia se constituie parte civilă, cu o sumă pe care o va comunica ulterior, după finalizarea intervenţiilor medicale.
Cauza penală a fost clasată, prin ordonanţa din data de 26 octombrie 2022, care a fost comunicată părţilor la data de 8 noiembrie 2022.
Raportat la aceste aspecte de fapt, instanţele de fond au reţinut că cererea de constituire de parte civilă a avut ca efect întreruperea termenului de prescripţie, acesta curgând, din nou, de la data comunicării ordonanţei de clasare.
Soluţia este criticată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciind că încalcă dispoziţiile art. 2523 şi 2528 din C. civ. şi art. 20 din C. proc. civ.. Această critică este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 2523 din C. civ. "Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."
Iar potrivit prevederilor art. 2528 din acelaşi act normativ "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".
Din conţinutul textelor de lege se observă că cele două reglementări legale sunt similare şi instituie două momente alternative, în funcţie de care se calculează termenul de prescripţie: primul vizează data la care păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea (momentul subiectiv), iar cel de-al doilea coincide cu data la care păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea (momentul obiectiv). Legiuitorul nu a avut în vedere momentul cunoaşterii întinderii pagubei, ci pe cel al cunoaşterii pagubei, rămânând ca, în interiorul termenului de prescripţie, păgubitul să efectueze verificări pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi să acţioneze pentru recuperarea acestuia.
În considerarea acestor dispoziţii legale, aşa cum a reţinut instanţa de apel, termenul de prescripţie a început să curgă la momentul la care a avut loc accidentul, respectiv 23 decembrie 2016, aspect necontestat de părţi.
Înalta Curte reţine că situaţia particulară în cauza pendinte implică analiza problemei prescripţiei pornind de la împrejurarea că intimatul s-a constituit parte civilă în procesul penal, în termenul prevăzut de legea procesual - penală, deci a acţionat pentru realizarea dreptului său, într-un cadru specific, aşteptând, în mod firesc, să se soluţioneze cauza penală şi sub aspectul laturii civile.
Recurenta susţine că declaraţia dată în cursul urmăririi penale, prin care intimatul a arătat în mod expres că se constituie parte civilă, dar că nu poate preciza suma decât după ultima intervenţie medicală, nu produce efecte, fiind viciată sub aspectul conţinutului, întrucât nu respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. potrivit cu care "1. Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept. 2. Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază."
Însă, aşa cum rezultă din textul legal menţionat, pentru ca această constituire de parte civilă să fie conformă prevederilor legale, persoana vătămată ar trebuit ca, până la începerea cercetării judecătoreşti, să indice natura pretenţiilor (materiale şi/sau morale), întinderea acestora (cuantumul în concret al sumelor de bani solicitate), motivele şi probele de care înţelege să se folosească la dovedirea lor.
Or, cauza penală a fost clasată, aspectul litigios nu a ajuns în faţa instanţei penale, astfel că limita temporală pentru completarea cererii de constituire de parte civilă cu cuantumul pretenţiilor, nu a fost atinsă.
Însă, manifestarea de voinţă a intimatului îmbracă forma unei cereri de constituire ca parte civilă, apte să producă efecte.
Potrivit dispoziţiilor art. 2537 alin. (3) din C. civ.,"Prescripţia se întrerupe: 3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă."
Iar potrivit prevederilor art. 2541 alin. (6) din acelaşi act normativ "În cazul în care prescripţia a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanţei de clasare, a ordonanţei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripţia a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanţei penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea."
Astfel, este evidentă intenţia legiuitorului de a proroga efectul întreruptiv de prescripţie al actului procedural prin care persoana vătămată îşi exprimă intenţia de a recupera prejudiciul de la autorii faptei circumscrise ilicitului penal, până la momentul în care acesteia i se aduce la cunoştinţă de autoritatea statală, în căderea căreia era soluţionarea cererii sale, că această finalitate nu mai poate fi realizată, din motive care, cu puterea evidenţei, nu îi sunt imputabile şi, prin urmare, nici nu ar putea fi sancţionată prin reţinerea prescripţiei în procesul civil şi respingerea formală a demersului său formulat în faţa instanţei civile, ca urmare a lăsării ca nesoluţionată a laturii civile din procesul penal.
În caz contrar, ar fi deturnată însăşi finalitatea instituţiei civile a prescripţiei extinctive, aceea de a sancţiona pasivitatea, lipsa de diligenţă a creditorului, care nu face demersuri de recuperare a prejudiciului său.
Sub acest ultim aspect, concepţia legiuitorului nu este una formalistă, câtă vreme menţionează, în mod expres, că produce efect întreruptiv de prescripţie inclusiv actul de procedură nul pentru lipsă de formă (art. 2539 alin. (1) ipoteza finală din C. civ.), concepţie în raport de care nu prezintă nicio relevanţă, pentru problema de drept în discuţie, dacă manifestarea de voinţă a intimatului de a i se repara prejudiciul produs prin săvârşirea faptei ilicite, astfel cum este aceasta inserată în mod explicit în cuprinsul actului de sesizare a organului de cercetare penală, respectă exigenţele procedurii penale.
Situaţia reprezintă o aplicaţie particulară a regulii "penalul ţine în loc civilul", cuprinsă în dispoziţiile art. 19 din C. proc. pen.
Prin această modalitate de reglementare, pe plan intern, a prescripţiei extinctive în ipoteza particulară supusă analizei, s-a dat eficienţă garanţiilor corespunzătoare dreptului la un proces echitabil incorporate în art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, intimatul A. a formulat cererea în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care a încetat cauza întreruperii, respectiv data comunicării ordonanţei de clasare, susţinerile contrare fiind nefondate.
Înalta Curte reţine că, în prezenta speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2540 din C. civ., invocat de recurentă, cauza de întrerupere pe care o reglementează nefiind susţinută de intimat şi nici reţinută de către instanţele de fond.
De altfel, demersul recurentei şi criticile formulate de aceasta nesocotesc însuşi fundamentul şi raţiunea instituirii prescripţiei extinctive, aceea de a sancţiona atitudinea pasivă a titularului unui drept în valorificarea acestuia, ceea ce în speţă este contrazis de diligenţele efectuate de către intimat.
Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B.. împotriva deciziei civile nr. 1535 A din 21 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 din C. proc. civ.