Şedinţa publică din data de 27 iunie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Obiectul cauzei.
Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Curtea de Apel Piteşti, obligarea acestora la plata de daune morale şi despăgubiri în cuantum de 5.000.000 RON, prejudiciul fiind cauzat prin erori judiciare în dosarul nr. x/2021.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La termenul din data de 26.01.2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.
I.2. Hotărârile care au generat conflictul.
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 48 din 26 ianuarie 2024, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Curtea de Apel Piteşti în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Tribunalul a constatat că, potrivit prevederilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, temeiul juridic al cererii din cauza de faţă, "pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul". Aceleaşi prevederi le conţine şi art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.
Tribunalul a concluzionat că, întrucât domiciliul reclamantului, astfel cum acesta a indicat în cererea de chemare în judecată, se află în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea, revine acestuia competenţa de soluţionare a cauzei, potrivit reglementării legale indicate.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1326/2024 din 24 aprilie 2024, Tribunalul Vâlcea – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă intre Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Bucureşti, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Analizând excepţia necompetenţei teritoriale, Tribunalul Vâlcea a constatat că reclamantul a învestit iniţial Tribunalul Bucureşti cu o acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, îndreptată împotriva pârâţilor Statul Român şi Curtea de Apel Piteşti.
Întrucât, în speţă, acţiunea este îndreptată şi împotriva pârâtei Curtea de Apel Piteşti, instanţa a argumentat că prevederile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ. atribuie o competenţă alternativă, la alegerea reclamantului, instanţei de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Tribunalul a concluzionat că reclamantul a înţeles să se prevaleze de prevederile speciale ale dispoziţiilor legale enunţate sesizând Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea acţiunii sale, instanţă care a devenit astfel exclusiv competentă şi căreia i se va declina corespunzător competenţa de soluţionare a prezentului dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:
Obiectul cauzei în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă îl constituie cererea de chemare în judecată prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Curtea de Apel Piteşti la repararea prejudiciilor constând în daune morale şi despăgubiri de 5.000.000 RON, prejudiciul fiind cauzat prin erori judiciare săvârşite în dosarul nr. x/2021.
Tribunalul Bucureşti a constatat că, potrivit prevederilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, temeiul juridic al cererii din cauza de faţă, "pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul". Aceleaşi prevederi le conţine şi art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Conform ac=cestui text legal "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul."
Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Vâlcea a fost generat de aplicarea de către cea din urmă instanţă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care parte în cauză este Curtea de Apel Piteşti – pârâtă împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea. S-a argumentat că prevederile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ. atribuie o competenţă alternativă, la alegerea reclamantului, instanţei de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
În raport cu datele concrete ale speţei, sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018.
Conform acestei decizii, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.
De asemenea, s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
De altfel, prin Legea nr. 310/2018 (intrată în vigoare la 21 decembrie 2018), la art. 127 C. proc. civ. a fost introdus alin. (21), care prevede în mod expres că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. Aceste dispoziţii îşi găsesc aplicare directă în speţa dedusă judecăţii, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti, respectiv 10 februarie 2023.
Este adevărat că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul ori instanţa de judecată au calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care categoriile anterior menţionate îşi desfăşoară activitatea sau atunci când parte este chiar instanţa de judecată.
În respectarea exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială", raportat la calitatea pârâtei din prezenta pricină, se constată că este îndeplinită condiţia pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată cu Curtea de Apel Piteşti (instanţă care figurează ca parte în proces), în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Vâlcea (instanţa de la domiciliul reclamantului, care ar fi fost competentă să soluţioneze cauza potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004).
Interesul ocrotit prin dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil.
În stabilirea instanţei competente primează calitatea pârâtei Curtea de Apel Piteşti, instanţă superioară Tribunalului Vâlcea, care ar urma să soluţioneze pricina. Or, în atare împrejurare, pentru a garanta părţilor dreptul la un proces echitabil, se impune a fi aplicate cu prioritate dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.
În concluzie, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Bucureşti, care este şi instanţa sesizată de reclamant, în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 127 alin. (21) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2024.