Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1064/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 martie 2003.

Ședința publică de la  18 martie 2003

            S-a luat în examinare recursul declarat de Z.C. împotriva  sentinței civile nr.309 din 9 iunie 2000 a Curții de Apel Craiova-Secția  de Contencios Administrativ.

            La apelul nominal  s-a prezentat recurentul-reclamant Z.C. personal, lipsind intimatul-pârât  Direcția  de Muncă și Solidaritate Socială a Județului  Olt.

            Procedura completă.

            S-a referit că, prin încheierea din 19 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiție-Secția de Contencios Administrativ a dispus  suspendarea judecării recursului declarat în cauză, în temeiul  dispozițiilor art.242 pct.2 din Codul de procedură civilă.

            La  27 februarie 2003, în baza art.252 din Codul de procedură civilă, s-a  dispus  repunerea  dosarului pe rol în vederea constatării perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an.

C U R T E A

Asupra perimării de față;

            Din examinarea lucrărilor  dosarului, constată următoarele:

            Prin  sentința civilă nr.309 din 9 iunie 2000 Curtea de Apel Craiova-Secția de Contencios Administrativ a admis  acțiunea formulată de Z.C., a anulat deciziile nr.23331 din 15  februarie 1993 și 419 din 7 ianuarie 2000 și a obligat pe pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială  Olt  să înscrie pe  reclamant la pensie pentru limită de  vîrstă, pentru perioada lucrată rezultată din carnetul de muncă.

            Impotriva  acestei sentințe, reclamantul Z.C. a declarat recurs, criticând soluția pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

            Prin încheierea din 19 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiție-Secția de  Contencios Administrativ a dispus suspendarea judecării recursului declarat în cauză, în temeiul art.242 pct.2 din Codul de procedură civilă, având  în vedere că nici una  din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a cerut în scris judecarea în lipsă.

            La 27 februarie 2003, în baza art.242 din Codul de procedură civilă   s-a dispus  repunerea pe  rol a  dosarului în vederea constatării perimării.

            In conformitate cu prevederile art.248 din Codul de rocedură civilă, orice cerere de chemare  în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an.

            In speță recursul declarat de Z.C. a  stat în nelucrare de la 19 februarie 2002  până la 27 februarie 2003 când dosarul s-a repus pe rol pentru constatarea, din oficiu, a perimării acestei căi de  atac.

            Lăsarea în nelucrare a cauzei este imputabilă recurentului-reclamant deoarece – așa cum rezultă din probele  dosarului – suspendarea s-a  dispus în temeiul art.242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, iar în termen de un an acesta nu a cerut redeschiderea judecății, așa cum prevăd  dispozițiile art.245 alin.1  pct.1  din Codul de procedură civilă.

            Astfel fiind, în virtutea  susmenționatelor  dispoziții legale, referitoare la  perimare – care sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului și în temeiul situației de  fapt reținută, urmează a se constata perimat acest recurs.

  PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Constată perimat  recursul declarat de Z.C. împotriva  sentinței civile nr.309 din 9 iunie 2000 a Curții de Apel Craiova-Secția de Contencios Administrativ.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 martie 2003.