Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2022, la data de 25 noiembrie 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând să fie obligată pârâta la plata sumei de 4.948,02 RON (4.158 RON fără TVA) reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.12.2019 - 30.11.2022; obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru spaţiul administrat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din C. proc. civ.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe modificată, completată şi republicată, Decizia ORDA nr. 120/2016, Decizia ORDA nr. 2019 şi Decizia ORDA 6/2022, ca norme de aplicare.
Prin sentinţa civilă nr. 134/07.02.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Dolj.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj
Prin sentinţa civilă nr. 516 din 13 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia I Civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova
Prin decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova– secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 516 din data de 13 septembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Dolj – secţia I Civilă.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate.
Indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor din normele metodologice care prevăd dreptul organismelor de gestiune colectivă de a utiliza pentru dovedirea actelor de comunicare publică referatele întocmite de către delegaţii acestora, respectiv a art. 4.1 şi 4.2 din Decizia ORDA nr. 120/2016.
Recurenta reclamantă a susţinut că a arătat instanţei de apel că a depus dovada că delegatul respectiv era angajatul reclamantei, urmând ca, în măsura în care instanţa ar fi apreciat necesar, ar fi depus şi un extras al contractului de muncă încheiat cu domnul C.. Invocând dispoziţiile art. 492 C. proc. civ., a arătat că înţelege să depună un extras al contractului de muncă, în vederea dovedirii calităţii de angajat la data întocmirii referatului din data de 30.08.2021.
Recurenta reclamantă a arătat că, în cuprinsul referatutui întocmit în data de 30.08.2021 delegatul A. s-a prezentat şi a informat utilizatorul cu privire la calitatea acestuia, precum şi obligaţiile pe care utilizatorii le au în acest domeniu; este greşit a se susţine faptul că fotografiile cuprinse în referat ar fi trebuit altfel datate, întrucât ele au fost efectuate cu un telefon mobil şi inserate în cuprinsul constatărilor de la faţa locului; se prezumă pe această cale, până la o dovadă contrară, faptul că data efectuării fotografiilor este data la care au fost constatate aspectele de fapt reţinute în cadrul referatului.
Recurenta reclamantă a susţinut că fotografiile constată în mod indubitabil prezenţa aparatelor în spaţiul pârâtei, însă această probă a fost greşit exclusă, ca urmare a unei interpretări eronate a dispoziţiilor din metodologie.
Recurenta reclamantă a învederat că nici legea şi nici metodologia nu prevăd un format standard al proceselor-verbale care trebuie întocmite de către referenţii A., iar înregistrările care pot însoţi referatele sunt facultative.
Mai mult, o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, dincolo de problema referatului întocmit, este aceea că intimata nu a produs nicio probă prin care să fie contestată această realitate, situaţia în care nu ar fi trebuit să fie scutită de la plata remuneraţiei.
Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, acestea fiind enumerate în cuprinsul textului art. 488 alin. (1) C. proc. civ., la punctele 1-8.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi text legal, menţiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Totodată, Înalta Curte reţine că sancţiunea nulităţii priveşte calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puţin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, urmând a nu fi primite şi analizate criticile de netemeinicie, prin care se urmăreşte schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, şi nici acelea care nu se raportează la decizia atacată.
Examinând cererea de recurs formulată de către reclamantă, din perspectiva respectării exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că există critici a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, recursul declarat de reclamantă urmează a fi examinat din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi din perspectiva pct. 5 al aceluiaşi text de lege, partea reclamând încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor din metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, şi anume, art. 4.1 şi 4.2 din Decizia ORDA nr. 120/2016.
Examinând decizia atacată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Criticile recurentei referitoare la modul în care s-a procedat cu privire la completarea probatoriului, în contextul concret al cauzei, întemeiate pe prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se privesc a fi fondate, însă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5, astfel cum se va arăta. Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în faza procesuală a recursului a fost ataşat cererii de recurs contractul individual de muncă nr. x/29.11.2016, încheiat între reclamantă şi domnul C., prin care acesta din urmă a fost angajat pe perioadă nedeterminată în funcţia de inspector A., susţinându-se că avea această calitate şi la data întocmirii referatelor.
În conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, iar dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
În ceea ce priveşte încuviinţarea probelor, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi, propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel cum reiese fără echivoc din norma prevăzută de art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel, exercitându-şi atributele de jurisdicţie, poate fie să refacă sau să completeze probele de primă instanţă, fie să administreze probe noi în această etapă procesuală, câtă vreme au fost propuse potrivit regulilor instituite de art. 478 alin. (2) din acelaşi act normative, după cum poate să pronunţe decizia numai în baza dovezilor administrate la prima instanţă fără a le mai reface sau completa prin administrarea de probe noi.
Înalta Curte observă că, prin memoriul de apel, reclamanta a învederat instanţei de apel că domnul C. este angajat din anul 2016, a depus un extras de pe site-ul instituţiei şi a arătat că "în măsura în care instanţa de judecată va considera astfel, A. va depune extras din contractul de muncă" încheiat cu acesta.
Or, faţă de această susţinere a reclamantei, curtea de apel, fără a pune în discuţie completarea probatoriului, a reţinut că "niciun înscris dintre cele depuse de către reclamantă în dosarul de fond sau în dosarul de apel nu face dovada calităţii de delegat al A. în persoana semnatarului referatului din data de 30.08.2021.
Lista inspectorilor A. publicată pe site-ul acestui organism, ataşată la dosar apel, printre care figurează înscris şi dl. C., nu face o astfel de dovadă, deoarece atestă calitatea acestuia de inspector la un moment nedeterminat (cel mult, la momentul formulării apelului), nicidecum la data constatarii aspectelor reţinute prin referatul din 30.08.2021.
O astfel de dovadă se impunea cu necesitate, în condiţiile în care intimata pârâtă a contestat calitatea semnatarului respectivului referat, iar instanţa de fond a dat eficienţă acestei apărări, în lipsa oricărei dovezi contrare".
S-a concluzionat că, în aceste condiţii, nici actul (referatul) întocmit de respectiva persoană nu poate face dovada comunicării publice, mai mult cu cât nici planşele foto ataşate nu sunt datate, iar referatul nu este însoţit de înregistrări audio/video, cum prevede metodologia.
În contextul expus, criticile formulate de recurenta reclamantă din această perspectivă, încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât vizează încălcarea unei norme de procedură, sunt întemeiate deoarece raţionamentul instanţei cuprins în considerentele deciziei recurate se bazează insuficienţa materialului probator, în condiţiile în care elementele relevante au fost expuse de parte în cererea de apel însă ele nu au fost puse în discuţia părţilor.
Pe de altă parte, criticile recurentei referitoare la forţa probantă a înscrisului constând în referatul întocmit de delegatul reclamantei, în raport cu dispoziţiile conţinute în aceste sens cu art. 4.1 şi 4.2 din Decizia ORDA nr. 120/2016 pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit art. 4.1 din Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016 privind stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 25 februarie 2016, prin Decizia nr. 10 din 17 februarie 2016 emisă de directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, "organismele de gestiune colectoare ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi (A.), respectiv ale producătorilor de fonograme (UPFR), conform reglementărilor legale în vigoare, pot numi delegaţi pentru monitorizarea comunicării publice a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental ori lucrativ, aceştia având acces liber în spaţiile închise sau deschise unde se realizează comunicarea publică, în baza legitimaţiilor emise de organismele de gestiune colectivă menţionate sau a altor documente doveditoare (delegaţie), putând utiliza echipamente de înregistrare audio şi/sau video portabile. Acest drept nu absolvă utilizatorii de obligaţia de a declara utilizarea fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual anterior începerii acestei activităţi, precum şi de a achita remuneraţiile aferente în condiţiile şi în cuantumul stabilit prin prezenta metodologie".
Dispoziţiile art. 4.2 stabilesc următoarele: "aspectele constatate de către delegaţii organismelor de gestiune colectivă cu prilejul verificărilor efectuate vor fi consemnate în procese-verbale de verificare, încheiate la faţa locului, putând fi însoţite de înregistrări audio/audiovideo care fac dovada comunicării publice până la proba contrară".
În speţă, instanţele de fond au reţinut că procesul-verbal constatator nu a fost întocmit conform metodologiei, că planşele foto nu sunt datate, că procesul-verbal nu a fost însoţit de înregistrări audio/video şi că nu sunt consemnate datele de identificare ale angajatului.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că aceste cerinţe nu sunt prevăzute în dispoziţiile enunţate ca elemente de validitate ale proceselor-verbale întocmite de delegaţii organismului de gestiune colectivă cu prilejul verificarilor efectuate, în sensul celor reţinute de instanţele anterioare, iar existenţa înregistrărilor audio-video este facultativă, sintagma "putând fi însoţite" din art. 4.2 al metodologiei fiind elocventă.
De asemenea, aceleaşi dispoziţii legale prevăd că procesele-verbale fac dovada comunicării publice până la proba contrară.
Prin urmare, se constată că în mod eronat instanţa de apel a ridicat standardul probatoriu, realizând o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, dar şi dreptul acesteia la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care include şi dreptul de a beneficia de examinarea reală şi efectivă a apărărilor relevante pentru cauză, aspect care include stabilirea unei situaţii juridice reale şi complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.
Faţă de toate aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, urmând ca în rejudecare să se pună în discuţia părţilor probele care se vor administra pentru stabilirea situaţiei de fapt, cu respectarea normelor procedurale, aceste probe urmând a fi apreciate în raport cu normele incidente cauzei, conform reperelor expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova– secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 noiembrie 2024.