Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2024
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin decizia nr. 4/R din 19 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Biroul Executorului Judecătoresc C. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bihor – secţia I civilă în acelaşi dosar.
Împotriva deciziei nr. 4/R din 19 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia I civilă, recurenta A. a formulat cerere de revizuire.
Prin decizia nr. 230/R din 7 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a admis excepţia nulităţii, invocată din oficiu, constatând nulă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Biroul Executorului Judecătoresc C., împotriva deciziei nr. 4/R din 19 ianuarie 2022 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei nr. 230/R din 7 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a formulat cerere de revizuire revizuenta A., invocând, în drept, dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia I civilă la data de 13 octombrie 2022, sub nr. x/2022.
Prin încheierea de şedinţă din 13 decembrie 2022, faţă de lipsa părţilor de la dezbateri şi de faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a suspendat judecata cauzei.
2. Obiectul recursului
Prin decizia nr. 179 din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Biroul Executorului Judecătoresc C., împotriva deciziei nr. 230/R din 7 octombrie 2022, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022.
3. Recursul
Împotriva deciziei nr. 179 din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a declarat recurs revizuenta A., prin cererea de recurs învederând că va expune motivele de nelegalitate printr-un memoriu separat.
4. Apărările formulate
Intimaţii nu au depus întâmpinare.
5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 28 februarie 2024, Înalta Curte a stabilit termen la 18 aprilie 2024 pentru soluţionarea recursului, în condiţiile prevăzute de art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
Prin încheierea din 18 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, constatând lipsa nejustificată a părţilor de la dezbateri, precum şi faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata recursului.
La 28 mai 2024, recurenta a depus cerere de repunere pe rol. Prin precizarea depusă la 6 noiembrie 2024, a arătat că solicită continuarea judecăţii şi soluţionarea cauzei în lipsa părţilor. Cererea de repunere pe rol a fost legal timbrată, conform art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia din 6 iunie 2024, s-a stabilit termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol şi a continuării judecăţii recursului în şedinţa publică din 7 noiembrie 2024, dispunându-se citarea părţilor în acest sens.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei de tardivitate a recursului, în condiţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ.-.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate recursul, din perspectiva excepţiei de tardivitate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".
În cauză, obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 179 din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă, prin care s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Biroul Executorului Judecătoresc C., împotriva deciziei nr. 230/R din 7 octombrie 2022, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022.
Recurenta-revizuentă A. a exercitat călea de atac a recursului împotriva deciziei anterior menţionate la 31 octombrie 2024, cererea de recurs fiind transmisă Curţii de Apel Oradea prin poşta electronică, la această dată.
Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., termenul în care putea fi declarat recursul, cel mai târziu, s-a împlinit la data de 30 octombrie 2023, dată calculată în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., care stipulează că, atunci "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte", respectiv că, atunci "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recurenta-revizuentă a promovat recursul cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 179/R din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 179/R din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.