Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la 22 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Braşov, solicitând să se constate că este proprietara construcţiei identificată pe terenul situat în Braşov, str. x, sc. A şi B – spaţiu comercial situat la parterul blocului, în care îşi desfăşoară activitatea oficiul poştal, să se atribuie în folosinţă terenul cotă indiviză aferent imobilului – parter comercial în care funcţionează oficiul poştal, să se dispună rectificarea CF conform concluziilor raportului de expertiză topo cadastrală şi să dispună intabularea în CF a dreptului de proprietate a CN "Poşta Română" S.A..
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 167/S din 18 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov prin primar.
A fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală, acţiunea civilă formulată de reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Braşov prin primar.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:
Prin decizia nr. 2002/Ap din 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Braşov – secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.
A respins cererea de apel formulată de apelanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 167/S din 18 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov.
A păstrat sentinţa apelată.
4. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 2002/Ap din 15 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
După prezentarea situaţiei de fapt şi punctarea cronologică a unor aspecte ce privesc organizarea şi funcţionarea sa, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a respins apelul, apreciind că, în ceea ce priveşte pe intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov se impune păstrarea soluţiei Tribunalului Braşov, motivat de faptul că acesta nu este titularul niciunui drept asupra imobilului anterior identificat, neavând obligaţii în legătură cu acest imobil.
Cu privire la intimatul-pârât Statul Român, instanţa de apel a reţinut că, potrivit actului de procedură depus la dosarul primei instanţe la data de 22 martie 2023, reclamanta a solicitat chemarea în judecată şi a Statului Român, pretenţiile faţă de acest pârât fiind aceleaşi cu cele formulate prin cererea introductivă, motiv pentru care prima instanţă era învestită şi ţinută a se pronunţa şi asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român.
Cu toate acestea, instanţa de apel a considerat că omisiunea instanţei de fond putea fi sancţionată exclusiv în condiţiile procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., procedură ce era obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ., sens în care criticile reclamantei nu pot fi analizate, fiind afectate de un fine de neprimire.
De asemenea, instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în apel, a intimatului Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.
Potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.
Sfera de aplicare a art. 78 alin. (2) C. proc. civ. priveşte procesele, în materie contencioasă, ce reclamă o coparticipare procesuală obligatorie izvorâtă din raportul juridic dedus judecăţii. Dacă însă cadrul procesual din punctul de vedere al părţilor este incomplet, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, iar în cazul în care nu obţine exprimarea acordului în acest sens a cel puţin uneia dintre părţi, instanţa are dreptul şi obligaţia de a invoca şi de a admite excepţia lipsei coparticipării procesuale obligatorii şi, pe cale de consecinţă, de a respinge ca inadmisibilă cererea.
Art. 78 alin. (2) C. proc. civ. constituie o normă juridică imperativ onerativă, care evident că impune o acţiune în sarcina subiectului de drept, de unde şi obligaţia instanţei de judecată de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane şi, de asemenea, obligaţia, dacă nu s-a exprimat acordul părţilor, de a respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.
Acest text de lege constituie o normă de ordine publică, din moment ce interesul ocrotit prin edictarea sa este unul ce depăşeşte interesele particulare ale părţilor, vizând astfel şi interesele unor terţe persoane, mai exact interesul principal al persoanelor în privinţa cărora se dezbate necesitatea completării cadrului procesual.
Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel trebuia să confirme critica de legalitate vizând încălcarea de către prima instanţă a limitelor investirii sub aspectul cadrului procesual, aceasta reţinând, contrar dispoziţiilor art. 78 alin. (3) şi art. 79 C. proc. civ., că reclamanta nu a formulat pretenţii concrete împotriva Statului Român.
De asemenea, apreciază că dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., invocate de instanţa de apel în motivarea respingerii apelului, nu se aplică în ipoteza în care instanţa interpretează greşit pretenţiile deduse judecăţii, apreciind că limitele învestirii au vizat altceva decât a solicitat reclamanta.
5. Apărările formulate în cauză:
Intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov au formulat întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
6. Procedura în faţa instanţei de recurs:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (22 noiembrie 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 noiembrie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată, a supus analizei instanţelor de fond acţiunea prin care reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Braşov, solicitând să se constate că este proprietara construcţiei (spaţiu comercial ce are destinaţia de oficiu poştal), să i se atribuie în folosinţă terenul cotă indiviză aferent imobilului, să se dispună rectificarea Cărţii Funciare şi să se dispună intabularea în Cartea Funciară a dreptului său de proprietate.
Pârâtul Municipiul Braşov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că dreptul de proprietate asupra terenului este înscris în favoarea Statului Român.
La termenul de judecată din data de 9 martie 2023, instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea introducerii în cauză a Statului Român, în conformitate cu prevederile art. 78 C. proc. civ., iar prin notele scrise depuse la dosar la 22 martie 2023 reclamanta a solicitat chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi citarea în cauză a pârâtului nou introdus.
După introducerea în cauză a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prima instanţă a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov, excepţie pe care a unit-o cu fondul.
Aşadar, ulterior termenului de judecată din 4 mai 2023, cadrul procesual a fost constituit între reclamantă şi pârâţii Municipiul Braşov şi Statul Român.
Prin sentinţa civilă nr. 167/S din 18 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov şi a fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală, acţiunea civilă formulată de reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Braşov.
Soluţia pronunţată de prima instanţă a fost păstrată prin decizia pronunţată de instanţa de apel, care a respins cererea de apel formulată de reclamantă şi, totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român. Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că omisiunea instanţei de fond putea fi sancţionată exclusiv în condiţiile procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ., sens în care criticile vizând acest aspect, formulate de reclamantă în apel, nu au fost analizate, instanţa arătând că sunt afectate de un fine de neprimire. În aprecierea recurentei-reclamante, instanţa de apel trebuia să confirme critica sa de nelegalitate vizând încălcarea de către prima instanţă a limitelor investirii sub aspectul cadrului procesual şi nu să reţină, contrar dispoziţiilor art. 78 alin. (3) şi art. 79 C. proc. civ., că reclamanta nu a formulat pretenţii concrete împotriva Statului Român.
Înalta Curte constată că această critică, ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este fondată.
Sintetizând aspectele reţinute de instanţele fondului cu privire la cadrul procesual pasiv, configurat prin cererea de chemare în judecată a celor doi pârâţi (iniţial, a Municipiului Braşov şi, ulterior, în temeiul art. 78 C. proc. civ., a Statului Român), Înalta Curte constată că prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Municipiul Braşov, însă a omis să se pronunţe cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu cel de-al doilea pârât (Statul Român), în timp ce instanţa de apel, deşi a reţinut că omisiunea tribunalului de a se pronunţa asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român trebuia remediată în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a aceluiaşi pârât, păstrând, totodată, sentinţa apelată.
Contrar celor reţinute de curtea de apel, completarea hotărârii este o procedură la care se poate recurge atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, aşadar numai în caz de minus petita, hotărârea nefiind susceptibilă de completare în cazul în care instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat deloc asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu unul dintre pârâţi, o atare omisiune constituind motiv de nelegalitate a hotărârii.
Chiar ipotetic admiţând că omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor trebuia remediată în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., cum o atare procedură nu a fost urmată de către părţi, instanţa de apel nu era abilitată a proceda la judecarea apelului în contradictoriu cu "pârâtul omis", admiţând în apel excepţia lipsei calităţii procesuale a acestuia, un atare demers încălcând normele procedurale plasate în sfera legalităţii. Cum prima instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, instanţa de apel, respingând apelul reclamantei, nu putea să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a aceluiaşi pârât.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor privind introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane, se reţine că ipoteza art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu este o situaţie derogatorie de la principiul disponibilităţii procesului civil, părţii iniţiale revenindu-i dreptul de a hotărî dacă se judecă sau nu în contradictoriu şi cu persoana arătată de instanţă.
Înţelegerea deplină a sensului, condiţiilor şi efectelor introducerii în cauză a unui terţ conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ. presupune lămurirea unei cerinţe esenţiale pentru această instituţie - necesitatea introducerii în cauză a altor persoane să fie impusă de raportul juridic dedus judecăţii.
Astfel, textul de lege nu este menit a suplini deficienţele cererii de chemare în judecată, ci permit judecătorului să pună în discuţie o completare a cadrului procesual atunci când raportul juridic dedus judecăţii o impune (respectiv în situaţiile în care în judecată, prin prisma raportului juridic, ar trebui să figureze şi alţi pârâţi decât cel indicat în acţiune) şi nu să reformuleze cadrul procesual pasiv pentru a acoperi viciile cererii de chemare în judecată, acesta fiind un demers care ar afecta echilibrul procesual dintre părţi.
Cerinţa legală are în vedere ipoteza în care raportul juridic dedus judecăţii nu ar putea fi dezlegat fără participarea terţului, consecinţa fiind aceea a respingerii cererii care nu ar putea fi soluţionată fără participarea la proces, ca parte, a terţului.
În speţă, se constată că, faţă de cererea reclamantului de constatare a dreptului de proprietate asupra construcţiei şi asupra terenului cotă indiviză aferent imobilului, prima instanţă, în virtutea rolului activ, a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Statului Român, fiind dedus judecăţii un drept despre care se pretinde că aparţine acestuia (dreptul de proprietate asupra terenului), însă a omis să se pronunţe în contradictoriu cu acest pârât.
Cu relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea cadrului procesual, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."
Lipsa calităţii procesuale nu se confundă cu netemeinicia acţiunii, deoarece, în cazul unei acţiuni introduse de o persoană fără calitate procesuală activă sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, dreptul există, dar acţiunea nu a fost introdusă de titularul lui sau nu a fost introdusă împotriva subiectului pasiv al raportului litigios, în vreme ce în cazul unei acţiuni nefondate instanţa constată chiar inexistenţa dreptului reclamat.
Verificările privind îndeplinirea acestei condiţii nu presupun o analiză efectivă a modului de realizare a dreptului în litigiu, ci dovedirea existenţei elementelor din care să rezulte concordanţa între afirmaţiile deduse judecăţii ale părţii reclamante (împotriva părţii pârâte) şi calitatea aparentă de titular al dreptului pretins (respectiv, în cazul pârâtului, persoană chemată să răspundă în calitate de subiect al raportului litigios).
Prin urmare, faţă de ansamblul considerentelor anterior arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel era ţinută să analizeze critica de nelegalitate formulată de apelanta-reclamantă vizând limitele investirii sub aspectul cadrului procesual, în acord cu pretenţiile solicitate prin chemarea în judecată a fiecărui pârât.
În conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
Se reţine, totodată, că deşi apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, adică a problemelor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa primei instanţe, astfel cum se prevede la art. 476 alin. (1) C. proc. civ., totuşi el are două limitări legale.
Pe de o parte, art. 477 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului, în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".
Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum apellatum, potrivit căreia instanţa de apel este ţinută să judece în limitele criticilor invocate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt şi/sau de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea care au fost criticate, expres sau implicit, de către apelant.
Pe de altă parte, conform art. 478 C. proc. civ.: "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. (…) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe (…)".
Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum iudicatum, potrivit căreia apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare, prin care se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii, fiind firesc ca un atare control să se refere la ceea ce s-a judecat în primă instanţă.
Având a soluţiona cauza în limitele devoluţiunii, astfel cum au fost anterior prezentate, instanţa de apel este ţinută să respecte, în egală măsură, principiile fundamentale ale procesului civil, astfel cum impune art. 20 C. proc. civ.
Rezumativ, se constată, aşadar, că soluţia dată cererii de apel încalcă regulile efectului devolutiv şi echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, sancţionată cu casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care urmează să analizeze critica din apel vizând omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi, în raport cu rezultatul acestei analize, să facă aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. împotriva deciziei nr. 2002/Ap din 15 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2024.