Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 974 din 20 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..
2. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:
Prin decizia nr. 22 din 1 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 974 din 20 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Timiş.
A fost obligată reclamanta A. la plata sumei de 2380 RON către pârâtul intimat B., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
3. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 22 din 1 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a redat conţinutul art. 211, art. 22 alin. (2), art. 476 alin. (1), art. 478 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dispozitivul şi un fragment din considerentele Deciziei nr. 9 din 30 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
A arătat că, în aprecierea sa, instanţa de apel a procedat la judecarea apelului cu ignorarea principiului fundamental al aflării adevărului, încălcând dispoziţiile legale anterior evidenţiate şi ignorând necesitatea administrării unor probe obiective ce se impuneau a fi avute în vedere la aprecierea situaţiei de fapt.
În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referire la probele a căror administrare a solicitat-o prin cererea de apel, respectiv documentele financiar contabile întocmite pentru anul 2020, apreciind că încuviinţarea probei cu aceste înscrisuri ar fi fost necesară pentru aflarea adevărului în cauză.
De asemenea, a arătat că, în contextul în care art. 479 alin. (2) C. proc. civ. prevede posibilitatea completării probelor administrate la prima instanţă, la termenul de judecată din 18 ianuarie 2024 a solicitat instanţei de apel să dispună emiterea a două adrese, către Autoritatea Electorală Permanentă şi Monitorul Oficial, pentru a comunica la dosarul cauzei dacă pârâtul a depus evidenţa cotizaţiilor pentru anul 2020, raportat la dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 şi art. 8 lit. a) din Normele metodologice din 13 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 334/2006, informaţii esenţiale pentru ca instanţa de apel să îşi formeze opinia pe baza unor probe obiective, pronunţarea unei hotărâri în lipsa administrării acestui mijloc de probă fiind nelegală.
Recurenta-reclamantă apreciază că, prin respingerea administrării probelor solicitate în dovedirea situaţiei de fapt reale, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., pronunţându-se şi reluând argumentele pârâtului ce s-au bazat exclusiv pe înscrisurile întocmite de acesta.
Aşadar, câtă vreme instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt pe baza unor probe ce au fost întocmite exclusiv de pârâtă, în mod subiectiv şi speculativ, bazându-se pe prezumţii mai mult decât pe probele obiective propuse a fi administrate, concluzionează că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
4. Apărările formulate în cauză:
La dosar nu au fost depuse întâmpinări.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (22 martie 2021), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 noiembrie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare cu prioritate asupra excepţiei nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Aspectele evidenţiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a redat conţinutul mai multor dispoziţii legale din C. proc. civ., prezentând exclusiv chestiuni legate de situaţia de fapt şi de fondul litigiului, evidenţiind modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să administreze probatoriul.
Astfel, recurenta deduce judecăţii chestiuni legate de administrarea probelor în cauză, prin care susţine, în esenţă, că deşi a solicitat administrarea unor probe obiective ce se impuneau a fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, apreciind că încuviinţarea probelor cu respectivele înscrisuri şi emiterea unor adrese ar fi fost necesară pentru aflarea adevărului în cauză, instanţa de apel a respins solicitarea sa de administrare a probelor.
O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, astfel că, în atare circumstanţe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanţa de recurs este imposibil de realizat.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Cum argumentele expuse de recurenta-reclamantă fac referire la aspecte de netemeinicie, vizând administrarea probatoriului în cauză, criticile nu pot fi analizate de instanţa de recurs în controlul de legalitate specific acestei căi de atac, iar prin nemotivarea căii de atac în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului.
Având în vedere considerentele expuse, reţinând că nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.
Având în vedere soluţia pronunţată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5760 RON, către intimatul-pârât B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 22 din 1 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5760 RON, către intimatul-pârât B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2024.