Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată formulate la data de 24 martie 2022, reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania a solicitat Tribunalul Bihor să dispună obligarea pârâtei A., la plata sumei de 1.033.834,09 RON reprezentând despăgubirile şi dobânda legală penalizatoare, achitate persoanelor vătămate în urma evenimentului rutier din 20.10.2019, produs de autoturismul cu nr. de înmatriculare x, la care se aduagă dobândă legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare in judecată şi până la achitarea integrală a debitului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate prevederile art. 192 C. proc. civ., Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 ale cărui prevederi au fost transpuse începând cu data de 1 ianuarie 2016, la art. 51 din aceiaşi Lege, art. 1349, 1357, 1359, 1381 şi 1385 C. civ.
I.2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 161/C din data de 3 octombrie 2023 Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A., iar pe fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
I.3. Decizia pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 295/2024-A din 22 martie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), în contradictoriu cu intimata A., împotriva sentinţei civile nr. 161/C din data de 03 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bihor. A obligat apelantul să achite intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R) ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 10 iunie 2024, sub nr. x/2022, şi repartizat computerizat aleatoriu spre soluţionare completului filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare către aceeaşi curte de apel, invocând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În raport de prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei, fără a fi evocate şi analizate motivele de casare.
II.2. Apărările formulate în cauză:
La 22 august 2024, prin poştă, intimata-pârâtă A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat.
La data de 18.09.2024 recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei inadmisibilităţii recursului, respingerea excepţiei tardivităţii – deoarece litigiul nu este unul în materia asigurărilor, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei, iar pe fond admiterea recursului.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Prima instanţă a fost învestită cu o acţiune prin care reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pe care reclamantul le-a achitat la rândul său persoanelor păgubite prin accidentul rutier cauzat de conducătorul autoturismul pentru care pârâtă, în calitate de proprietar, nu avea încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Este vorba, deci, despre regresul reclamantului BAAR îndreptată împotriva persoanei pe care o consideră vinovată pentru producerea prejudiciului şi anume pârâta, în calitate de proprietar al vehiculului mai sus menţionat.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 ale cărui prevederi au fost transpuse începând cu data de 1 ianuarie 2016, la art. 51 din aceiaşi Lege, art. 1349, 1357, 1359, 1381 şi 1385 C. civ.
În aceste circumstanţe, instanţa de recurs apreciază că, faţă de cadrul procesual trasat prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce priveşte obiectul, pârâta, cauza şi temeiurile de drept invocate, acţiunea dedusă judecăţii se circumscrie materiei asigurărilor, individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului.
Astfel, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei de fond, respectiv 24 martie 2022: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din C. proc. civ.: "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Art. 2 pct. 6 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, ce guvernează materia litigiului pendinte, defineşte entitatea legală având calitatea de intimat-reclamant în prezenta cauză, după cum urmează: "BAAR - asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi care îndeplineşte atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum şi alte atribuţii conferite prin lege."
Potrivit art. 32 din această lege, "(1) BAAR se constituie ca asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule.
(2) BAAR are următoarele atribuţii: a) de birou naţional auto; b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33; c) de centru de informare, în conformitate cu prevederile art. 34; d) de organism de compensare, în conformitate cu prevederile art. 35; e) de a asigura dezvoltarea şi administrarea bazei de date privind evidenţa contractelor RCA (…)
(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare, BAAR îşi constituie o structură proprie denumită Fondul naţional de protecţie, prin contribuţia tuturor membrilor, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. Disponibilul Fondului naţional de protecţie, nivelurile contribuţiilor pentru BAAR şi ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel încât BAAR să îşi poată îndeplini în orice moment atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare."
Potrivit art. 33 din lege: "(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii:
a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces;
b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; se acordă despăgubiri şi pentru daune materiale cu aplicarea unei franşize de 500 de euro în echivalent RON la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului;
c) în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6). (…)
(3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să îşi recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii şi nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA. (…)
(5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum şi persoanele care pot beneficia de despăgubiri şi condiţiile de intervenţie ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului. (…)
(7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate într-un singur accident care să depăşească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislaţia în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislaţia în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franşiza prevăzută prin lege."
Rezultă din cele ce preced că BAAR este, cum îi arată şi numele, un organism ai cărui membri sunt societăţile de asigurare care au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule. În prezenta cauză, interesează funcţia BAAR de organism de compensare a victimelor unor accidente produse de autovehicule care fie nu erau asigurate RCA, deşi asigurarea era obligatorie, fie au rămas neidentificate.
Regulile şi limitele aplicabile acestei funcţii de garanţie pentru victime sunt în esenţă cele aplicabile oricărui asigurător RCA, fiind vorba despre dreptul comun al răspunderii civile delictuale şi, în completare, regulile specifice edictate în materia răspunderii civile auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
Concluzia că activitatea şi funcţiunile BAAR nu pot fi disociate de materia asigurărilor RCA rezultă şi din întreaga reglementare a Legii nr. 132/2017, al cărei art. 1 dispune în mod explicit că această lege reglementează: "a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA; b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligaţia să încheie contracte RCA şi excepţiile de la această obligaţie, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor şi asigurătorilor; c) organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR."
Ar fi, prin urmare, eronat în drept să se aprecieze că numai litigiile decurgând dintr-un contract de asigurare RCA ar fi subsumate materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu şi cele decurgând din lipsa unei astfel de asigurări obligatorii, situaţie în care BAAR preia, în virtutea legii, funcţiunile care în mod normal ar fi revenit asigurătorului RCA al vehiculului care a produs pagubele. Materia asigurărilor include în mod limpede şi situaţia în care calitatea procesuală pasivă aparţine BAAR, în lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, ca şi acţiunile subsecvente în regres – cum este cea de faţă, indiferent dacă acestea sunt exercitate de asigurătorul RCA, în cazurile prevăzute de lege, sau de BAAR.
De altfel, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenţia evidentă de a cuprinde şi litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule şi tramvaie. Raţiunea legiuitorului – al cărui drept de apreciere în ceea ce priveşte edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituţie – constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii şi îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale şi morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanţelor de fond (prima instanţă şi cea de apel).
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că litigiul de faţă este subsumat materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., şi aceasta chiar dacă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, ci din funcţia de garant acordată de lege BAAR, ca organism de compensare a victimelor şi chiar dacă regulile de drept material aplicabile sunt, în mare măsură, regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală şi, în speţă, şi la acţiunea în regres; cu prioritate în cauză se aplică însă normele speciale edictate pentru materia asigurărilor RCA, din care rezultă atât obligaţia de dezdăunare a BAAR, cât şi dreptul de regres al acestui organism; regulile de drept comun sunt aplicabile în completare, în măsura în care normele speciale nu derogă de la ele.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, respectiv în art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Acelaşi principiu este reglementat şi prin prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data începerii procesului, potrivit cărora: "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale". Aceste prevederi se regăsesc şi în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în vigoare la data soluţionării prezentei căi de atac.
În acelaşi sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că: "Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".
Câtă vreme prezentul proces a început în anul 2022, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acelaşi act normativ, decizia civilă 295/2024-A din 22 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă fiind pronunţată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Drept urmare, analiza criticilor formulate în motivele de recurs nu se mai impune, faţă de dispoziţiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora: "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare."
Pentru aceste considerente, dând eficienţă textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză, soluţie faţă de care nu se mai impune analizarea excepţiei invocate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă.
În ceea ce priveşte solicitarea intimatei-pârâte de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă reprezentând onorariu de avocat, acesta fiind dovedit cu chitanţă nr. 79/09.09.2024 aflată în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 295/2024-A din 22 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON către intimata-pârâtă A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.