Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea care formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin Decizia nr. 2368 din data de 30 octombrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 170 din 25 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.
2. Calea de atac a contestaţiei în anulare exercitată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 2368 din data de 30 octombrie 2024 a formulat contestaţie în anulare A. invocând motivele reglementate de prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2, art. 318 pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865.
Subsumat motivului reglementat de prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea a învederat că intimata B. a fost citată pentru termenul stabilit în dosarul nr. x/2024 la trei adrese, fără a avea în vedere informaţiile rezultate din Adresa nr. x/20.06.2024 în sensul că a fost anulată cartea de identitate a intimatei, încetând menţiunea privind domiciliul valabil al părţii. Prin urmare, intimata nu a fost legal citată.
Relativ la motivul reglementat de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea arată că unul dintre judecătorii care a soluţionat dosarul nr. x/2024 a făcut parte din compunerea completului (fiind preşedintele completului) care a soluţionat dosarul nr. x/2011 prin Decizia nr. 20/13.01.2021, părţi fiind A., în calitate de revizuentă şi B., în calitate de intimată. Cererea de revizuire a vizat sentinţa nr. 982 din 11.06.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2000 având ca obiect nulitatea căsătoriei dintre C. şi B. faţă de lipsa discernământului lui C.. Susţine contestatoarea că judecătorul şi-a spus o dată incorect părerea în prezenta cauză, starea de incompatibilitate existând pentru a doua oară.
În plus, la 16.10.2024 partea a recuzat de două ori completul de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2024 arătând ca va formula în scris cererea de recuzare. Prin urmare, completul era în stare de incompatibilitate, în cauză aplicându-se prevederile C. proc. civ. de la 1865.
Învederează contestatoarea că a transmis instanţei prin poştă, la 16.10.2024, cererea de recuzare privind întregul complet de judecată şi procurorul, precum şi taxa de timbru înregistrate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 21.10.2024, fără ca cererea să fie înregistrată pe portalul instanţei.
Prin urmare, dosarul nr. x/2024 a fost soluţionat deşi completul şi procurorul au fost recuzaţi, fiind incompatibili şi fără a i se comunica revizuentei înscrisurile depuse de intimată, aflate la filele x şi verso din volumul II al dosarului, pe care le-a solicitat la termenul de judecată. Arată contestatoarea că, deşi a formulat cereri, nu i-au fost comunicate aceste înscrisuri -pentru a se înscrie în fals- şi înregistrarea şedinţei de judecată din 16.10.2024.
Cu privire la motivul reglementat de prevederile art. 318 pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea susţine că instanţa nu a luat în considerare Raportul de expertiză psihiatrică întocmit de INML nr. x/2021 din 23.01.2002 din care reiese că tatăl contestatoarea nu avea consimţământ valabil în vederea încheierii căsătoriei cu B., deşi respectivul înscris era depus la dosarul cauzei. De altfel, între tatăl contestatoarea şi intimata B. nu a existat nici o relaţie.
Arată contestatoarea că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2024 este rezultatul unei erori materiale. Totodată, arată că în dosarul nr. x/2024 intimata nu a formulat întâmpinare fiind, deci, de acord cu admiterea cererii de revizuire.
Susţine contestatoarea că principiul inadmisibilităţii nu este prevăzut de C. proc. civ., fiind în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 CEDO, sens în care invocă jurisprudenţa CEDO.
În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare şi rejudecarea cererii de revizuire dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2024.
La 9 decembrie 2024 a fost înregistrată la dosar completarea contestaţiei în anulare prin care contestatoarea solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii revizuirii, sens în care reiterează apărările privind inexistenţa excepţiei inadmisibilităţii, încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţia României şi art. 6 CEDO şi reia trimiterea la jurisprudenţa CEDO.
Totodată, contestatoarea a expus scurte consideraţii cu privire la dosarul nr. x/2000, dosarul nr. x/2011 şi dosarul nr. x/2024, făcând trimitere şi la dosarul nr. x/2018, nr. y/2020 şi nr. w/2023. De asemenea, învederează că un al membru al completului care a soluţionat dosarul nr. x/2024 a făcut parte din compunerea unui complet care a judecat un alt litigiu dintre părţile din prezenta cauză.
Arată contestatoarea că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost înregistrat dosarul nr. x/2024, cu termen de judecată la 11 martie 2025, privind punerea sub interdicţie a intimatei B..
3. Apărări formulate în cauză
În cauză nu a fost formulată întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin prezenta contestaţie în anulare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Prin cererea dedusă judecăţii s-au invocat ca motive de contestaţie în anulare dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2, precum şi art. 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită conform legii.
Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865 presupune că instanţa a dispus citarea părţilor, iar partea nu a fost deloc citată sau procedura de citare a fost viciată la termenul la care s-a judecat cauza şi partea a lipsit la acel termen.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatoara nu invocă necitarea acesteia potrivit cu cerinţele legale, ci faptul că intimata B. a fost citată greşit, deşi această parte nu a formulat contestaţie în anulare.
Înalta Curte reţine că neregulatitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părţilor, este sancţionată, potrivit prevederilor art. 108 C. proc. civ. de la 1865, cu nulitatea relativă care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca o atare împrejurare.
Aşadar, dincolo de faptul că intimata B. a fost prezentă, personal la termenul din 16 octombrie 2024 şi nu a invocat vreun viciu de procedură (astfel cum reiese din menţiunile încheierii de şedinţă de la respectivul termen de judecată), contestatoarea nu are abilitatea procesuală de a formula contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării intimatei în proces.
Prin urmare, neregularitatea procedurii de citare trebuie să privească pe contestator, ceea ce exclude posibilitatea introducerii contestaţiei în anulare de către o parte care invocă nelegala citare a unei alte părţi din proces.
În legătură cu motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reţine că potrivit acestui text legal, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârile au fost date cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În contestaţia pendinte se invocă o presupusă stare de incompatibilitate a doi dintre membrii completului de judecată care a soluţionat dosarul nr. x/2024, or ipoteza prevăzută de textul de lege - art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.- se referă la încălcarea normelor de competenţă publică.
Prin urmare, în temeiul motivului contestaţiei în anulare evocat se poate reclama încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive, la care se referă art. 159 C. proc. civ., or aspectele deduse judecăţii de către contestatoarea nu se circumscriu motivului prevăzut de lege şi nu pot fi analizate în temeiul prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865.
Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., pe care contestatoarea şi-a întemeiat, de asemenea, cererea, Înalta Curte reţine că textul legal menţionat vizează hotărârile instanţelor de recurs a căror dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale. Prin urmare, pentru a respecta limitele acestui motiv de contestaţie în anulare, este necesar ca judecata să se fi desfăşurat în faţa instanţei de recurs.
În speţă, decizia atacată a fost pronunţată ca urmare a soluţionării unei cereri de revizuire, motiv pentru care prevederile art. 318 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicabilitatea.
Din motivele expuse în contestaţia iniţială şi în cererea prin care au fost completate motivele contestaţiei în anulare reiese că, în realitate, contestatoarea este nemulţumită de soluţia de respingere a cererii de revizuire formulate împotriva deciziei civile nr. 170 din 25 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.
Or, aspectele relevate constituie critici de netemeinicie care ar fi putut fi analizate doar de o instanţă de control judiciar într-o eventuală cale de atac de reformare şi nu într-o contestaţie în anulare, cale de atac de retractare şi nu de cenzură judiciară, legiuitorul reglementând doar anumite motive pentru care contestaţia în anulare poate fi formulată, supuse unei interpretări restrictive.
Stabilirea unor condiţii speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speţă, contestaţia în anulare, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părţii la justiţie sau ca o negare a dreptului la un proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Legiuitorul este cel care stabileşte procedura şi condiţiile în care părţile pot uza de căile de atac prevăzute de lege, iar în cazul contestaţiei în anulare, acestea au fost reglementate expres şi limitativ în C. proc. civ., nefiind permisă punerea în discuţie a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile premise prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 şi art. 318 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2368 din 30 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2024.