Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 107/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2001 Cooperativa de Credit F.OC Băile Herculane a solicitat anularea hotărârii nr. 73 din 18 iunie 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva hotărârii nr. 20 din 11 mai 2001 a Băncii Naționale a României, prin care s-a respins cererea cooperativei de avizare prealabilă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că se află într-un proces de divizare care a început la data de 31 decembrie 2000 ce s-a finalizat la 9 aprilie 2001 când s-a primit bilanțul.

Activitatea contabilă s-a desfășurat pe două planuri cu consecințe diferite până la 28 februarie 2001 când reclamanta a funcționat ca punct de lucru a B.P.A., Cooperativa de Credit Timișoara.

Reclamanta a susținut că obligațiile scadente, care au fost achitate provin din bilanțul de divizare din perioada când unitatea funcționa ca punct de lucru, toate responsabilitățile revenind cooperativei mame.

Recursul este nefondat.

Cooperativa de Credit F.OC Băile Herculane a solicitat Băncii Naționale a României avizarea prealabilă în cadrul rețelei cooperativei de Credit „Creditul Popular”.

Prin hotărârea nr. 20 din 11 mai 2001 Banca Națională a României a respins cererea deoarece nu au fost remise declarații corespunzătoare cerințelor de formă și fond, astfel încât nu se poate determina dacă organizațiile cooperatiste de credit se află în situația de a nu își fi onorat integral obligațiile scadente.

Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă prin hotărârea nr. 73 din 18 iunie 2001 a Băncii Naționale a României, ca neîntemeiată.

Susținerile reclamantei că a funcționat ca punct de lucru nu pot fi primite deoarece cooperația a fost înregistrată ca persoană juridică la data de 23 ianuarie 2001 și avea obligația de a avea toate înregistrările financiar contabile de la acea dată cu privire la obligațiile scadente, cu toate acestea la termenul scadent de 25 aprilie 2001 se înregistrau obligații neonorate în valoare de 12.180.048 lei.

Or, conform prevederilor art. 250 din O.U.G nr. 97/2000 așa cum au fost completate prin O.U.G. nr. 272/2000 pe parcursul întregului proces de autorizare fiecare organizație a cooperației de credit trebuie să se afle în situația de a nu fi onorat integral obligațiile scadente și să nu înregistreze un nivel negativ al activului net.

În consecință recursul se privește ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ. și urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge recursul declarat de Cooperativa de Credit F.OC Băile Herculane județul Caraș-Severin împotriva hotărârii nr. 73 din 18 iunie 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.