Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3846/2024

Decizia nr. 3846

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2019, reclamanta A. S.A.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal:

- anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2018 privind constatarea încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene ("TFUE") şi sancţionarea A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. ("Decizia 71"), prin care A. a fost sancţionată cu o amendă în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017, şi, pe cale de consecinţă, exonerarea A. de la plata acestei amenzi;

- anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 482/17.10.2014 prin care s-a dispus declanşarea din oficiu a unei investigaţii ("Investigaţia" sau doua Investigaţie") având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din TFUE de către A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. ("Ordinul de investigaţie 482") şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei 71, ca fiind emisă în baza unui ordin de investigaţie nelegal;

în subsidiar:

- reducerea amenzii în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017 impuse A. prin Decizia 71, cu obligarea Consiliului Concurenţei la achitarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 741 din 6 august 2020, Curtea de apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 741 din 6 august 2020 pronunţate de Curtea de apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din datele de 19.11.2019 şi 24.07.2020 a formulat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 51 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 60 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei raportate la art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La termenul din 26 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu privire la care partea adversă a solicitat respingerea ca inadmisibilă.

Tot pentru termenul de judecată din 26 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a depus note scrise, prin care înţeles să invoce un nou motiv de nelegalitate care vizează valabilitatea mandatului preşedintelui Consiliului Concurenţei, raportat la Decizia CCR nr. 58/2021 şi dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1695/2022.

Intimatul - pârât Consiliul Concurenţei a depus punct de vedere cu privire la cererea privind motivele noi de nelegalitate invocate, prin care a invocat inadmisibilitatea solicitării şi în subsidiar, tardivitatea formulării acesteia.

De asemenea, a fost formulată de către reclamantă cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având în vedere că recurenta-reclamantă a invocat nulitatea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 482/17.10.2014 şi a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2018;

La termenul de judecată din 27 septembrie 2023, recurenta-reclamantă a depus note de şedinţă, precum şi o cerere de sesizare a CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014.

Înalta Curte, în temeiul art. 104 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dispus formarea unui dosar asociat având ca obiect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de recurenta-reclamantă.

Prin încheierea din 27 septembrie 2023, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurenta-reclamantă A. S.A. şi cererea de suspendare a cauzei formulată de aceeaşi parte, fiind acordat termen pentru continuarea judecăţii la data de 10 ianuarie 2024.

Prin Decizia nr. 398 din 25 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de suspendare a judecăţii şi a respins recursul formulat de reclamanta A. S.A.. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2019, a încheierii din 24 iulie 2020 şi a sentinţei civile nr. 741 din 6 august 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 398 din 25 ianuarie 2024 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare reclamanta A. S.A.. prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 741/06.08.2020 şi a încheierilor de şedinţă din 19.11.2019 şi 24.07.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea A. S.A.. a arătat că în cuprinsul paginilor 37-38/39 ale Deciziei atacate, Instanţa Supremă a omis să cerceteze şi analizeze motivul de casare invocat de recurenta A. S.A.. în cuprinsul Sub-secţiunii 7.5.4 neafectarea pieţei/inexistenţa efectelor negative.

În cuprinsul paginii 37 a Deciziei atacate, arată contestatoarea, Instanţa Supremă a reţinut că sunt 6 circumstanţe atenuante suplimentare pe care recurenta le-a invocat şi le-a enumerat în penultimul paragraf din pagina referită: "absenţa oricăror beneficii economice, durata excesivă a procedurii, încetarea faptei la intervenţia autorităţii de concurenţă, inexistenţa efectelor negative asupra pieţei, neglijenţa şi adoptarea unui comportament concurenţial pe piaţă". Se mai arată că Înalta Curte a făcut o analiză punctuală şi individuală a celor 6 circumstanţe, însă nu şi cu privire la circumstanţa atenuantă - neafectarea pieţei/inexistenţa efectelor negative.

5. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia contestată, în raport de motivele de anulare invocate, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine, în prealabil, că legiuitorul a statuat în sensul că pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict şi limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanţele anterioare.

Aşadar, dispoziţiile legale cuprinse la art. 503 C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, astfel încât ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs.

Referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte aminteşte că acestea reglementează exclusiv contestaţia în anulare specială. Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, nepronunţarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză).

Din prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă în mod clar faptul că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În speţă, contestatoarea a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit normele referitoare la principiul proporţionalităţii, prin respingerea aplicării unor circumstanţe atenuante suplimentare (6 circumstanţe) – motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a mai arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, ar fi omis cercetarea motivului de casare invocat în termen, în cuprinsul paginilor 44-45/48 ale recursului, sub-secţiunea 7.5.4 - neafectarea pieţei/inexistenţa efectelor negative, fiind analizate doar 5 circumstanţe din cele 6.

Pentru o apreciere legală asupra acestui motiv de contestaţie în anulare trebuie reţinut că jurisprudenţa constantă a instanţelor (inclusiv CEDO) face deosebire între motive şi argumente, astfel încât argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de casare, iar nu argumentele de drept (specifice recursului, conform art. 483 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ.), invocate de parte.

În prezenta cauză, instanţa de recurs a răspuns în mod global cu privire la incidenţa cazului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., astfel: "În privinţa respingerii a 6 circumstanţe atenuante suplimentare pe care recurenta reclamantă consideră că le poate primi (absenţa oricăror beneficii economice, durata excesivă a procedurii, încetarea faptei la intervenţia autorităţii de concurenţă, inexistenţa efectelor negative asupra pieţei, neglijenţa şi adoptarea unui comportament concurenţial pe piaţă), instanţa de fond corect şi argumentat a constatat că decizia contestată este legală, neputând fi reţinute împrejurările indicate de recurentă prntru reducerea cuantumului amenzii."

Faptul că instanţa de recurs a procedat ulterior la întărirea argumentelor potrivit cărora instanţa de fond în mod corect a respins motivul de casare nu înlătură concluzia redată mai sus, în care se verifică în mod evident că au fost avute în vedere toate cele 6 circumstanţe atenuante.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este vorba despre existenţa unei omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs, în realitate, contestatoarea urmărind o rejudecare a fondului, ceea ce încalcă principiul securităţii juridice.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. României şi H. c. României), ipoteză ce nu se verifică însă în speţă.

Concluzionând în sensul că nu se confirmă criticile aduse de contestatoare deciziei nr. 398 din 25 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în prezenta cale de atac şi având în vedere caracterul nedevolutiv al contestaţiei în anulare, Înalta Curte urmează a menţine decizia atacată, cu consecinţa imediată a respingerii ca nefondată a contestaţiei în anulare de faţă, dându-se astfel eficienţă dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva Deciziei nr. 398 din 25 ianuarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.