Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2022 sub nr. x/2023pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale in cuantum de 9.844.770 RON stabilite ca urmare a verificării documentare nr. x/04.09.2023, până la pronunţarea pe fond asupra contestaţiei.
În motivare, a arătat în esenţă că sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 14 Legea nr. 554/2004 şi art. 278 Codul de procedură fiscală.
Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale depusă la termenul din 09.10.2023, reclamanta A. S.A. a susţinut că este neconstituţională sintagma "indiferent de data încheierii contractului" care este conţinută în definiţia "Q livrata lunar" care sta la baza calcului contribuţiilor la Fondul de Tranziţie Energetică, conform O.U.G. nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea pronunţată la 20 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1731 pronunţată la 20 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti şi a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 23.344,77 RON, consemnată potrivit ordinului de plata nr. x/25.09.2023.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 20 noiembrie 2023 şi a sentinţei civile nr. 1731 din 20 noiembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursurilor.
a) Prin cererea de recurs formulată la data de 21 noiembrie 2023, reclamanta solicită admiterea căii de atac, casarea încheierii şi trimiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulata către Curtea Constituţională pentru competenta solutionare, textul legal criticat nefiind constituţional.
Prezintă istoricul speţei menţionând faptul că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "indiferent de data încheierii contractului" care este conţinuta în definiţia "Q livrata lunar" care stă la baza calcului contribuţiilor conţinută de Sectiunea a 3-a din Anexa 3 modul de calcul al contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică datorate de entităţile producătoare de energie electrică şi gaze naturale.
- Susţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât în mod gresit instanţa de fond a considerat inadmisibilă cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale, Astfel, arată că cererea sa era admisibilă, deoarece întrunea toate condiţiile de admisibilitate, fiind în acord cu dispozitiile art. 1, 2 si 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
- De asemenea invocă şi dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive straine de natura cauzei, avand în vedere soluţia dată, inadmisibilitatea ca motiv de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate.
- sintagma stabilită de lege vine în contradictie cu art. 15 alin. (2), art. 45 şi art. 135 din Constitutia Romaniei;
- condiţiile prevazute de lege pentru ridicarea exceptiei de neconstitionalitate sunt îndeplinite;
Sub acest aspect arată că ordonanţa criticată are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Existenţa sintagmei determină o aplicare a legii şi pentru contractele în vigoare la data edictarii actul normativ, care detemină în mod corespunzător şi aplicabilitatea asupra unor raporturi contractuale care ar fi excedat efectelor legii şi pe cale de consecinta calculul şi obligatiile la fondul de tranzacţionare vor fi cu totul altele, doar pentru contractele încheiate dupa intrarea în vigoare a legii. În concluzie, menţinerea ca şi constitutională a textului de lege criticat din perspectiva alinierii cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale Constituţiei, reprezintă esenţa fondului procesului judiciar iniţiat de recurentă.
b) Prin cererea de recurs formulată la data de 25 ianuarie 2024, reclamanta solicită admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată, apreciind incidenţa dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
- în sustinerea punctului 6 arată că instanta acordă o interpretarea străină de natura pricinii a sintagmei "în cazuri justificate" conţinută de dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 când exclude din cazurile bine justificate toate criticile care pot fi solutionate şi pe calea cererii în anulare pentru motivelc mai sus indicate. Cazurile bine justificate pot fi chiar viciile de forma şi fond ale actului administrativ fiscal contestat, deoarece acestea sunt singurele aspecte care pune sub semnul întrebării valabilitatea şi legalitatea emiterii actului.
- incidente sunt şi dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 14 din Legea nr. 554/2004 care arata ca în cazuri bine justificate care pot fi cazurile de nulitate, pentru fond şi forma a actului administrativ, chiar daca acestea sunt supuse atentiei instanţei care va judeca cererea în anulare. Este lipsită de orice efecte juridice norma de drept- art. 14 din Legea nr. 554/2004- daca s-ar exclude din cazuri bine justifice orice critica care poate fi analizată pe calea cererii în anulare a actului administrativ fiscal. Important este ca soluţia dată pe cererea de suspendare nu reprezintă autoritate de lucru judecat pentru hotararea ce urmeaza a fi pronunţată pe cererea în anulare cu privire la criticile ce urmează să vizeze fondul şi forma.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-pârâtă ANAF a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Reclamanta a solicit instanţei de contencios administrativ suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale (in cuantum de 9.844.770 RON) nr. x/04.09.2023 stabilite ca urmare a verificării documentare, până la pronunţarea pe fond asupra contestaţiei şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "indiferent de data încheierii contractului" care este conţinută în definiţia "Q livrata lunar" care sta la baza calcului contribuţiilor la Fondul de Tranziţie Energetică, conform O.U.G. nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei
Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti la 20 noiembrie 2023 a respins: - prin încheiere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca inadmisibilă şi - prin sentinţă cererea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "indiferent de data încheierii contractului" din O.U.G. nr. 119/2022 nu este relevantă în soluţionarea cauzei privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/04.09.2023, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei nr. 8805/2023, în analiza susţinerilor privind stabilirea efectelor pe care le produce O.U.G. nr. 119/2022 astfel cum a fost aprobată Legii nr. 357/2022 în privinţa reclamantei, inclusiv analizarea calităţii acesteia de titular al obligaţiei de plată a contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică, presupune o cercetare pe fondul cauzei, cercetare care se poate realiza doar în cadrul acţiunii în anulare
Împotriva astor soluţii a declarat recurs reclamanta.
Partea recurentă a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererile de recurs formulate faptul că instanţa acordă o interpretarea străină de natura pricinii ambelor cereri, că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală, întrucât respecta şi îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi pe fondul acţiunii a apreciat că nu s-a observat de către judecătorul fondului faptul că solutia dată pe cererea de suspendare nu reprezintă autoritate de lucru judecat pentru hotararea ce urmeaza a fi pronunţată pe cererea în anulare cu privire la criticile ce urmează să vizeze fondul şi forma actului atacat.
În drept partea recurentă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.
Iar motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Înalta Curte nu identifică în concret existenţa vreunui viciu de legalitate, care să permită reţinerea unui motiv de casare/nelegalitate în baza căruia încheierea şi sentinţa civilă recurate să fie casate.
Examinând recursurile formulate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că reclamanta a solicitat suspendarea execurării deciziei de impunere nr. x/04.09.2023, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că este lipsită de temei critica părţii recurente-reclamante, care impută o nemotivare a încheierii şi a sentinţei recurate, aspect a cărui analiză se circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nu altor motive de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Lecturând atent cele două hotărâri ale primei instanţe, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluţiile pe care le-a pronunţat, cu privire la cererile depuse, de sesizare a Curţii Constituţionale şi de suspendare a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale, în limita soluţionării fondului. Astfel, Înalta Curte identifică raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţiile pronunţate.
Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să verifice un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a examina un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.
Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate, fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei. Or, atât încheierea, cât şi sentinţa respectivă conţin motivele pe care se întemeiază, iar acele considerente nu prezintă caracter contradictoriu, ci reprezintă argumentele judecătorului de fond pentru a susţine respingerea cererilor, respectiv nu se poate susţine în mod rezonabil că cele două hotărâri ale Curţii de Apel Bucureşti ar expune numai motive străine de natura cauzei, câtă vreme se analizează obiectul acţiunii şi apărările părţilor.
Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază recurenta că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv, iar nu pe aprecieri subiective ale părţii care a formulat calea de atac.
Examinând recursul formulat împotriva soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.
Instanţa de recurs apreciază că, din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulate de reclamantă, nu rezultă care este legătura dintre sintagma "indiferent de data încheierii contractului" din O.U.G. nr. 119/2022 şi soluţionarea cauzei, câtă vreme prin cererea de chemare în judecată se solicită suspendarea deciziei de impunere, unde ar trebui dovedită îndeplinirea cumulativă a celor doua condiţii (cazul bine justificat şi paguba iminentă).
Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie dedusă din aptitudinea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei de a influenţa litigiul aflat pe rolul instanţei, impunându-se o analiză în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului litigios şi a stadiului concret în care se află disputa contencioasă.
Or, în acord cu prima instanţă, în raport de textul normativ ce face obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în faţa primei instanţe (sintagma "indiferent de data încheierii contractului" din O.U.G. nr. 119/2022) şi de obiectul cauzei principale (suspendare excrutare act administrativ fiscal), instanţa de control judiciar apreciază că, pe baza aspectelor evocate de recurentă în faţa primei instanţe, nu poate fi decelată o legătură a excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei pendinte.
Legătura la care face trimitere art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie să existe pentru însăşi sesizarea Curţii Constituţionale, nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă a normelor cu soluţionarea cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză. Cu alte cuvinte, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să producă un efect direct şi concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune existenţa unei legături efective între normele contestate şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, aptă a permite ca aspectele statuate prin decizia Curţii să genereze concret astfel de efecte în cauză.
De asemenea, Înalta Curte reţine că, prima instanţă a evaluat legătura dintre excepţie şi obiectul cauzei inclusiv din perspectiva justificărilor furnizate de titulara unei astfel de cereri, demers pe care instanţa de control judiciar îl apreciază ca fiind conform spectrului verificărilor ce incumbau, potrivit art. 29 alin. (5) prima teză din Legea nr. 47/1992, instanţei de fond.
În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., respinge ca nefondat, recursul formulat de reclamantă împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate dispusă prin încheierea din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Examinând recursul formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale in cuantum de 9.844.770 RON stabilite ca urmare a verificării documentare nr. x/04.09.2023, până la pronunţarea pe fond asupra contestaţiei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.
Trecând la analiza motivelor de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva existenţei cazului bine justificat – condiţie cerută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ, Înalta Curte constată că argumentele recurentei sunt nefondate.
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."
Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cazul bine justificat şi paguba iminentă, care se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.
Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cu privire la prima condiţie legală existenţa unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ însă fără a fi limitative, au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ, etc.
În speţă, singurul motiv de aparentă nelegalitate pe care recurenta-reclamantă l-a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, a vizat cazurile de nulitate, pentru fondul şi forma actului administrativ, chiar daca acestea sunt supuse atentiei instanţei care va judeca cererea în anulare. Partea recurentă a apreciat nefondat că ar lipsi de orice efecte juridice norma de drept - art. 14 din Legea nr. 554/2004 - daca s-ar exclude orice critică care poate fi analizată pe calea cererii în anulare a actului administrativ fiscal.
Or, în mod corect a reţinut prima instanţă că "din analiza deciziei de impunere nr. x/04.09.2023(filele x vol. I) rezultă că aceasta cuprinde aceste elemente, respectiv tipul creanţei – contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică(fila x verso – coloana 1, vol. I), baza de impozitare şi cuantumul bazei de impozitare(filele x verso- 24, vol. I), astfel încât din perspectiva verificării sumare pe care o poate realiza instanţa în cadrul acestei proceduri, nu se poate reţine, din această perspecctivă, că ar exista o împrejurare care să dea naştere unei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.", astfel că motivul invocat de recurenta-reclamantă nu este apt să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal contestate.
Aprecierea recurentei-reclamante în sensul că "important este ca soluţia dată pe cererea de suspendare nu reprezintă autoritate de lucru judecat pentru hotararea ce urmeaza a fi pronunţată pe cererea în anulare cu privire la criticile ce urmează să vizeze fondul şi forma."nu poate fi avută în vedere de către instanţa de recurs, întrucât orice dezlegare dată pe fondul cauzei de către o instanţă poate căpăta caracterul unei autorităţi de lucru judecat.
Înalta Curte precizează că recurenta-reclamantă contestă situaţia de fapt reţinută de organele fiscale pretinzând o altă interpretare a contextului factual, dar şi a normelor juridice incidente, ceea ce necesită administrarea unui probatoriu complex şi examinarea inclusiv a criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ fiscal contestat.
Prin urmare, contrar criticilor recurentei-reclamante, prima instanţă a efectuat o analiză prima facie şi a concluzionat în mod just că aspectele invocate presupun, în mod obligatoriu, o analiză de fond în legătură cu modalitatea de interpretare a dreptului material aplicabil speţei, ceea ce ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare a unui act administrativ.
Or, caracterul provizoriu al măsurii de temporizare a efectelor unui act administrativ presupune existenţa unor indicii suficient de clare care să permită o astfel de protecţie în folosul persoanei vătămate prin actul administrativ pe care îl contestă, fără a fi însă necesar să se examineze viciile de nelegalitate invocate în cererea în anulare a actului contestat.
Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită în cauză condiţia existenţei cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cea referitoare la paguba iminentă, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a adus nici un fel de critici sub acest aspect, astfel încât nu se mai impune verificarea ei.
În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile reclamantei, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de A. S.A. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2023 şi a sentinţei civile nr. 1731 din 20 noiembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 3 octombrie 2024.