Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 107/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea formulată la data de 30 martie 2001, reclamanta S.C.  „M.C.” SRL București a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală  a Finanțelor Publice București și Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București, solicitând anularea deciziei nr.23 din 14 martie 2001 și a procesului verbal nr.189451 din 31 octombrie 2000 și obligarea pârâtelor să-i acorde facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G. nr.11/1999 și O.U.G. nr.163/2000.

            În motivarea cererii, reclamanta a învederat că majorările de întârziere  calculate de organul de control se  încadrează în prevederile O.U.G. nr.163/2000,  societatea îndeplinind condițiile pentru a beneficia de facilitățile fiscale întrucât a achitat diferența de impozit pe profit și majorările de 804.135 lei.

            Prin sentința civilă nr.1217 din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.

            Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta nu poate beneficia de prevederile celor două acte normative invocate, O.U.G. nr.11/1999 și O.U.G. nr.163/2000, întrucât nu a achitat integral și la termen  impozitul pe profit datorat pentru trimestrul IV 1999.

            Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. „M.C.” SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

            Astfel, reclamanta a învederat că, astfel cum atestă actele aflate la dosar și reține  și raportul de expertiză contabilă, societatea a  virat la 1 noiembrie 2000 majorările de întârziere stabilite prin actul de control respectând termenul legal, iar diferența de impozit pe profit la care s-au aplicat majorările de 804.135 lei a fost compensată la predarea bilanțului contabil aferent datei de 31 decembrie 1999.

            Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune admiterea acțiunii și anularea  actelor administrative contestate.

            Astfel,  Curtea reține că în urma verificării activității  societății pe perioada 1 ianuarie 1995 – 30 iunie 2000, organul de control a calculat majorări de întârziere aferente  impozitului pe profit pentru trimestrul IV 1999, în sumă de 804.135 lei și nu a acordat reclamantei facilitățile fiscale instituite de prevederile O.U.G.  nr.11/1999, și nici cele reglementate de O.U.G. nr.163/2000.

            Soluția adoptată prin procesul-verbal de control a fost menținută prin decizia nr.23 din 14 martie 2001 a Direcției Generale a  Finanțelor Publice București.

            Din verificarea actelor dosarului, Curtea reține că la data scadenței 25 ianuarie 2000, societatea reclamantă achitase impozitul pe profit datorat pentru luna decembrie 1999, pe baza balanței contabile din 31 decembrie 1999.

            De altfel, chiar în procesul-verbal se consemnează împrejurarea că diferența de impozit pe profit de 6.185.651 lei pe luna decembrie 1999 a fost achitată la data depunerii bilanțului, astfel încât societatea nu datorează majorări de întârziere.

            În consecință, întrucât pe de o parte, reclamanta a virat la termen obligațiile curente, inclusiv impozitul pe profit datorat  pentru decembrie 1999, iar pe de altă parte a achitat la 1 noiembrie 2000 suma reprezentând majorările de întârziere pretinse, în ziua următoare încheierii actului de control, condițiile impuse de art.1-3 din O.U.G. nr.11/1999 sunt îndeplinite, societatea fiind îndreptățită să beneficieze de facilitățile fiscale acordate de acest act normativ.

            În raport de cele expuse mai sus, Curtea admițând recursul,  va casa sentința și va admite acțiunea în sensul anulării actelor administrative contestate cu privire la refuzul de a acorda reclamantei facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G. nr.11/1999 și O.U.G. nr.163/2000.

            Potrivit art.274 C. proc. civ., Curtea va dispune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată  dovedite în cauză, respectiv contravaloarea  onorariului de expertiză.

           

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de S.C. „M.F.”  SRL București împotriva sentinței civile nr.1217 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea.

            Anulează procesul-verbal nr.189451 din 31 octombrie 2000 al Administrației Financiare Sector 3 și decizia nr.23 din 14 martie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, cu privire la refuzul de a acorda reclamantei facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 11/1999 și O.U.G. nr. 163/2000.

            Obligă intimatele la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând onorariu de expertiză.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.