Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 decembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B., alături de alţi reclamanţi, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, emiterea unui ordin de încadrare salarială, pentru perioada 09.04.2015 – 31.12.2017, în care indemnizaţia de încadrare şi sporurile aferente să fie stabilite luând în considerare: a) coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT - între 19 şi 23, în raport de funcţia efectiv deţinută; b) valoarea maximă în plată sau câştigată prin titluri executorii, a valorii de referinţă/sectorială - de 440,16 RON pentru, perioada 09.04.2015 - 30.11.2015; de 484,18 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.07.2016 şi de 605,225 RON, pentru perioada 01.08.2016 - 31.12.2017; c) majorarea indemnizaţiei de bază brută lunară luând în considerare vechimea efectivă în funcţie a fiecărui reclamant.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 468 din 2 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 3 ianuarie 2022, iar ulterior, toţi judecătorii acestei instanţe au formulat declaraţie de abţinere, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.
1.4. Prin încheierea din 11 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis declaraţia de abţinere formulată de judecătorii Curţii de Apel Suceava şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.
1.5. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 2 iunie 2022, sub nr. x/2022.
1.6. Prin încheierea din 24 mai 2023, Curtea de Apel Iaşi a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A. şi B. şi formarea prezentului dosar, sub nr. x/2023, în care figurează ca pârât Ministerul Justiţiei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 239 din 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a inadmisibilităţii şi a lipsei de obiect invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei; (ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; (iii) a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor ordine de încadrare salarială pentru perioada 09.04.2015 – 31.12.2017, în care indemnizaţia de încadrare şi sporurile aferente să fie stabilite luând în considerare: - coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de lit. A) pct. 6-13 din Anexa nr. 27/2006; - valoarea maximă în plată a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015; 484,18 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.07.2016; şi 605,225 RON pentru perioada 01.08.2016 – 31.12.2017, cu indicarea modalităţii de plată a drepturilor salariale restante; (iv) a respins în rest cererea de chemare în judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 239 din 20 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate, iar în subsidiar respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Printr-un prim rând de motive, recurentul-pârât critică soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, susţinând că această calitate revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu a fost citată în cauză. Invocă prevederile art. 142 alin. (2) şi alin. (5), raportat la art. 122 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 304/2022, arătând că şi categoria profesională a asistenţilor judiciari se circumscrie noţiunii generale de "personal al instanţelor", iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este responsabilă pentru emiterea actelor privind salarizarea personalului din cadrul instanţelor. Această interpretare a textelor de lege este confirmată de Ordinul comun al Ministerului Justiţiei şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5724/C/22.12.2022 privind reglementarea unor aspecte de natură administrativă şi tehnică ce decurg din aplicarea dispoziţiilor art. 142 şi art. 148 din Legea nr. 304/2022, dar şi de împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, prin Ordinul nr. 3374 din 16.11.2023, şi drepturile salariale ale asistenţilor judiciari.
Prin al doilea rând de motive, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei critică soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pentru neurmarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 şi art. 7 cap. VIII Secţiunea I Anexa V din Legea nr. 137/2017, precum şi a excepţiei inadmisibilităţii invocate în raport de prevederile O.U.G. nr. 114/2018, care stabilesc modalitatea de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea de drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiilor publice, devenite executorii în perioada 2019-2021.
Totodată, formulează critici şi faţă de respingerea aspectului de inadmisibilitate a acţiunii dedus din emiterea OMJ nr. 4988/29.11.2019, prin care s-a stabilit calcularea indemnizaţiei de încadrare a judecătorilor şi asistenţilor judiciari în raport de valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, act administrativ de salarizare care nu a fost atacat de reclamanţi.
Mai susţine că, prin emiterea acestui ordin, capătul de cerere vizând calcularea drepturilor salariale în raport de VRS 484,18 RON a rămas fără obiect.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei prezintă critici referitoare, în esenţă, la împrejurarea că nu a fost parte în hotărârile judecătoreşti obţinute de reclamanţi în litigiile soluţionate conform dreptului muncii, astfel că în sarcina sa nu subzistă obligaţia de reîncadrare şi de emitere a unui ordin de salarizare în favoarea reclamanţilor, punerea în executare a acestor titluri executorii făcându-se conform O.U.G. nr. 114/2018.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-reclamanţi A. şi B. nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar va examina, cu prioritate, motivul de casare/nelegalitate referitor la soluţionarea cauzei fără stabilirea corespunzătoare a cadrului procesual pasiv şi stabilirea calităţii procesuale pasive, critile părţii recurente-pârâte sub acest aspect circumscriindu-se atât motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva aspectului referitor la calitatea procesuală, cât şi art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la citarea părţilor şi conduita în proces a primei instanţe.
Astfel cum s-a consemnat anterior, demersul judiciar iniţiat de reclamanţi avea ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială, pentru perioada 09.04.2015 – 31.12.2017, în care indemnizaţia de încadrare şi sporurile aferente să fie stabilite în coordonatele indicate în petitul cererii.
Cadrul legislativ care reglementa, la data formulării acţiunii, atribuţia ministrului justiţiei de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti este reprezentat de dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, conform cărora "Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite.".
Pe parcusul derulării procesului, actul normativ menţionat a fost abrogat şi înlocuit de Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, relevanţă pentru soluţionarea cauzei prezentând dispoziţiile art. 142, potrivit cărora "... (2) Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanţe, precum şi cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este gestionat de aceasta, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la aceste categorii de cheltuieli . . . . . . . . . .(5) Drepturile salariale sau alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor de la instanţele prevăzute la alin. (2), inclusiv dobânzi şi alte drepturi intrinseci legate de drepturile salariale, se asigură de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar actele privind salarizarea şi alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor acestor instanţe se emit de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (6) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii . . . . . . . . . .(8) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023. În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi cel al Ministerului Justiţiei pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege. ..) (10) În aplicarea dispoziţiilor prezentului articol referitoare la gestionarea bugetului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sprijinul logistic, resursele umane şi materiale vor fi asigurate de Ministerul Justiţiei pentru o perioadă de până la 6 luni, de la momentul aplicării prezentului articol. Alte aspecte tehnice sau administrative rezultând din aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se reglementează prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. ...".
De asemenea, Înalta Curte reţine şi dispoziţiile art. 148 alin. (1) din acelaşi act normativ, text potrivit căruia "Statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se aprobă prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.".
Legea bugetului de stat pe anul 2023 - Legea nr. 368/2022 - a intrat în vigoare la data de 22.12.2022, astfel încât, începând cu această dată, s-a produs prin efectul legii transmiterea dinspre Ministerul Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al instanţelor judecătoreşti, a calităţii de ordonator principal de credite pentru acest buget şi a competenţei de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe. De asemenea, legiuitorul a prevăzut expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, inclusiv în cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate.
Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă a reţinut, în legătură cu soluţionarea calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, respectiv neintroducerea în proces a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că în speţă nu sunt incidente prevederile legale citate anterior, având în vedere categoria profesională din care fac parte reclamanţii (asistenţi judiciari) şi dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 304/2022, potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emite acte de salarizare doar pentru categoria profesională a judecătorilor. Prima instanţă a interpretat acest text de lege fără o coroborare a sa cu restul reglementărilor din cuprinsul art. 142 şi art. 148 din Legea nr. 304/2022, din cuprinsul cărora rezultă cu evidenţă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat, prin efectul legii, totalitatea atribuţiilor ce reveneau Ministerului Justiţiei în materia cheltuielilor de personal ale instanţelor judecătoreşti. Altfel spus, preluarea integrală a atribuţiilor ce revin în exercitarea calităţii de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la aceste categorii de cheltuieli (a se vedea în acest sens art. 142 alin. (2) din Legea nr. 304/2022) implică şi preluarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a competenţei de emitere a actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale cuvenite asistenţilor judiciari, care fac parte din categoria generală a personalului instanţelor. De asemenea, existenţa unei norme speciale cu privire la judecători nu are semnificaţia restrângerii atribuţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar la această categorie profesională, ci atribuţia în discuţie se exercită pentru toate acele categorii care nu sunt vizate expres printr-o normă legală ca intrând în competenţa unui alt ordonator de credite, altul decât ministrul justiţiei.
Această împrejurare este confirmată şi de prevederile Ordinului comun emis de Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/22.12.2022 şi nr. y/22.12.2022, privind reglementarea unor aspecte de natură administrativă şi tehnică ce decurg din aplicarea dispoziţiilor art. 142 şi art. 148 din Legea nr. 304/2022, în cuprinsul căruia la art. 2 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) se arată că Ministerul Justiţiei întocmeşte proiectele de lucrări necesare stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor şi asistenţilor judiciari, pe care le înaintează spre aprobare preşedintelui ÎCCJ sau, după caz, altor persoane care au atribuţia să le semneze, iar la art. 12 lit. a) se prevede că ÎCCJ preia şi îndeplineşte atribuţiile Direcţiei Resurse Umane a Ministerului Justiţiei referitoare la stabilirea drepturilor salariale, prin emiterea actelor administrative, pentru judecători şi asistenţi judiciari.
În acest context legislativ, instanţa de recurs constată că în mod greşit prima instanţă nu a introdus în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, potrivit voinţei legiuitorului, s-a subrogat ex lege în drepturile şi obligaţiile Ministerului pârât ce fac obiectul prezentului litigiu, consecinţa fiind aceea a judecării pricinii într-un cadrul procesual pasiv eronat, necorespunzător prevederilor legale în vigoare la data soluţionării cauzei.
Această împrejurare conduce la concluzia încălcării prevederilor art. 36 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 142 şi 148 din Legea nr. 304/2022 şi determină incidenţa cazului de casare/nelegalitate analizat, cu consecinţa casării în tot a sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru ca instanţa de fond să procedeze la stabilirea cadrului procesual pasiv în raport de petitele cererii de chemare în judecată şi temeiurile de drept pe care se sprijină, în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare al părţilor.
În raport de soluţia de casare în tot a sentinţei recurate, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza celorlalte critici de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, fiind prioritară stabilirea corespunzătoare a cadrului procesual, urmată de legala citare a părţilor cauzei, în raport de care să fie discutate în condiţii de contradictorialitate orice alt aspect litigios.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în tot sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 239 din 20 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.