Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Galaţi la data de 14.06.2023 sub nr. x/2023, reclamanta, societatea A. S.R.L., în contradictoriu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, a solicitat anularea dispoziţiilor menţionate în Anexa 6, Capitolul 2, Subcapitolul 3, secţiunea 1, 2 din Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 794/01.10.2019, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Nota din Anexa 6 din Ordinul comun nr. 203/207/188/2021 publicat în Monitorul Oficial nr. 174/19.02.2021, acte administrative cu caracter normativ contrare ordinii juridice constituţionale.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 28 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal au fost respinse, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâţii Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătaţii.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, având ca obiect anulare act administrativ.
S-a anulat, în parte, Ordinul comun nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, în ceea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6, Cap. 2, Anexa nr. 1.1, Secţiunea A.
S-au respins celelalte pretenţii formulate, ca nefondate.
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat au recurs reclamantul şi pârâţii pentru motive de nelegalitate:
3.1. Recurenta – reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs apreciind hotărârea atacată ca fiind în parte nelegală în ceea ce priveşte respingerea acţiunii cu privire la anularea dispoziţiilor Ordinului comun nr. 3063/1376/1430/2019.
Având în vedere ca instanţa, Curtea de Apel Cluj, a constatat ca Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) Codul fiscal, nu există în ordinea juridică întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial, orice referire la acest ordin în actele subsecvente trebuie înlăturata prin desfiinţarea acestor dispoziţii conform principiului "accesorium sequitur principalae".
Or, considerentele sentinţei apar ca fiind contradictorii câtă vreme Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019 cuprinde în Anexa 6, Capitolul 2, Subcapitolul 3, secţiunea 1, (2) referiri în mod expres la Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239: "Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor".
Având în vedere ca Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nu mai există în ordinea juridică, menţiunile exprese din Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019 care prevăd că "Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie si Prognoză" trebuie considerate nelegale.
În acest sens sunt dispoziţiile tezei I ale art. 23 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârile prin care au fost anulate acte administrative cu caracter normativ sunt obligatorii, astfel că se impune în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea în totalitate a acţiunii.
3.2. Recurentul – pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat să se constatate că sentinţa civilă nr. 342/28.12.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Galaţi este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.) în ceea ce priveşte anularea în parte a Ordinului comun nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, în ceea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6, Cap. 2, Anexa nr. 1.1, Secţiunea A.
S-a invocat nemotivarea sentinţei atacate, arătându-se că, deşi s-a reţinut în considerente împrejurarea că pârâtul a invocat o serie de excepţii, instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra acestora, iar în lipsa dispoziţiei instanţei de respingere/încuviinţare a excepţiilor invocate, nu se poate stabili dacă a fost respectat principiul contradictorialităţii şi dreptul pârâtului la apărare, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil, desfăşurat cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi a principiilor care guvernează procesul civil.
S-a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toţi pârâţii, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, care a avut calitatea doar de coiniţiator pentru anumite domenii de competenţă. Normele a căror anulare o cere reclamanta nu intră în domeniul de competenţă al Ministerului Sănătăţii. Astfel cum se poate observa, normele reglementează determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile având în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriului României.
A susţinut pârâtul că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest sens, s-a arătat că prin sentinţa nr. 3/05.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi reţinută de instanţă la soluţionarea prezentei cauzei, a fost constatată nulitatea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri şi s-a dispus anularea notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitol IC, Secţiunea 1 din Ordinul comun 2814/1526/1806/2020 şi a notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitol I, Secţiunea A din Ordinul comun 1942/979/819/2020.
Or, în prezenta cauză reclamanta a solicitat anularea Ordinului comun nr. 203/207/188/2021, emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, în ceea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6, Cap. 2, Anexa nr. 1.1, Secţiunea A, astfel că cele două cauze au obiect diferit.
Temeiul Ordinului nr. 203/207/188/2021 este reprezentat de art. 147 alin. (17) din Legea nr. 221/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Punerea în aplicare a Codul fiscal se face de către Ministerul Finanţelor Publice şi nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătăţii.
Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019 nu este menţionat în Nota din Anexa 6, pct. II, Anexa 1.1, Secţiunea A intitulată Date privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal a Ordinului nr. 203/207/188/2021.
De asemenea, cu privire la faptul că ordinele comune contestate sunt nelegale, în sensul că adaugă, modifică ori interpretează în mod discreţionar dispoziţia legală primară, fiind emise fără a se respecta principiul rangului legislativ, s-a precizat că textele contestate nu adaugă la lege, întrucât conţinutul lor nu reprezintă o nouă condiţie de îndeplinire căreia să se ţină cont pentru acordarea facilităţilor fiscale, ci derivă din condiţiile deja instituite în norma primară având doar rolul de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor detaşaţi în ţară sau străinătate.
Or, după cum se poate observa normele primare nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătăţii.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, s-a arătat că în situţia existenţei unei coparticipări pasive, acestea se acordă în raport cu culpa procesuală a fiecăruia, aspect ignorat de curtea de apel.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată.
3.3. Recurentul – pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 342 din 28 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Cu privire la greşita reţinere a efectelor sentinţei civile nr. 3 din 5 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III a contencios administrativ şi fiscal, s-a arătat că identitatea de părţi la care se referă prima instanţă nu se regăseşte în cele două dosare, prima instanţă făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., având în vedere că acelaşi raţionament trebuia avut în vedere şi cu privire la soluţia din dosarul nr. x/2021 depus de pârât în cadrul probatoriului.
Totodată, raportarea la sentinţa civilă nr. 3 din 5 ianuarie 2022 este greşită şi din punct de vedere cronologic, pentru faptul că Ordinul nr. 239 a fost emis de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză la data de 24.07.2019, adică cu trei ani înaintea pronunţării sentinţei civile nr. 3 din data de 5 ianuarie 2022, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar Ordinul nr. 203/207/188/2021 a fost emis cu doi ani în urmă, adică în anul 2021, când instanţa nu se pronunţase încă asupra legalităţii Ordinului nr. 239/24.07.2019, emis de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanţa era obligată să ţină cont de prevederile art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel, cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 din 15 iulie 2022, potrivit cărora modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate sunt reglementate prin ordin comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu consultarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi cu avizul Ministerului Finanţelor, al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Sănătăţii.
Ordinul nr. 203/207/188/2021 a fost transmis pe circuitul de avizare interinstituţională de către Ministerul Finanţelor, astfel, că în ceea ce priveşte cifra de afaceri, pentru care se instituie facilitaţi fiscale în construcţii, în condiţiile prevăzute de art. 60 punctul 5, intră în competenţa exclusivă a Ministerului Finanţelor.
De aceea, s-a apreciat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de M.M.S.S, deoarece pârâtul nu poate avea această calitate faţă de raportul de inspecţie fiscală.
S-a mai arătat că este evident că ordinele contestate nu adaugă la lege, chiar Codul fiscal stabilind distincţia dintre activităţile desfăşurate pe teritoriul României şi cele desfăşurate în afara acestuia.
Faţă de aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, cu privire la anularea în parte a Ordinului comun nr. 203/207/188/2021, admiterea excepţiilor invocate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
3.4. Recurentul – pârât Ministerul Finanţelor a formulat recurs întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi respingerea cererii de chemare în judecată în totalitate.
S-a arătat că sentinţa este nemotivată instanţa de fond ignorând total apărările formulate cu privire la împrejurarea că similaritatea dispoziţiilor din ordinele atacate în prezenta cauză cu cele din Ordinul comun nr. 2814/1536/1806/2020 şi cele din Ordinul comun nr. 1942/979/819/2020, anulate în parte de către Curtea de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 3/05.10.2023, nu implică automat anularea acestora şi în prezenta cauză, fără a lua în considerare raţiunea şi temeiul menţinerii lor.
S-a apreciat că s-a încălcat flagrant principiul rolului activ al judecătorului şi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că acordarea facilităţilor fiscale, astfel cum sunt reglementate la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, a avut la bază Acordul dintre Guvernul României si Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, potrivit căruia sectorul construcţii este declarat "sector prioritar de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani începând cu 01.01.2019."
În acest context, pachetul de măsuri implementat prin O.U.G. nr. 114/2018 (facilităţile fiscale şi creşterea nivelului salariului minim brut lunar la 3.000 RON), care au vizat domeniul construcţiilor, are ca obiectiv principal sprijinul social al personalului din acest sector printr-un salariu minim crescut, păstrând lucrătorii din România, precum şi stimularea reîntregirii familiei prin determinarea lucrătorilor, care au părăsit România, să se întoarcă în ţară.
Cu privire la critica potrivit căreia ordinele comune ale căror prevederi se solicită a fi parţial anulate, "adaugă/modifică nepermis o condiţie faţă de cele stipulate în Codul fiscal, act normativ superior", fiind încălcate normele privind tehnica legislativă şi elaborarea actelor normative, s-a precizat faptul că acestea nu reglementează o nouă condiţie de îndeplinirea căreia să se ţină cont pentru acordarea facilităţilor fiscale, ci au rolul doar de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în sectorul construcţiilor.
A mai invocat recurenta – pârâtă împrejurarea că, potrivit art. 13 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, la stabilirea voinţei legiuitorului organul fiscal se ţine seama de scopul emiterii actului normativ, astfel cum reiese din documentele care îl însoţesc.
Instanţa de fond nu a cercetat în niciun fel aceste aspecte, a ignorat toate susţinerile apărării, pronunţând astfel o hotărâre vădit nelegală, fiind incidente dispoziţile art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., impunându-se astfel admiterea recursului formulat şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii formulată de S.C. A. S.R.L. ca fiind nefondată.
4. Apărările formulate în cauză
Recurenta- reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinări la cererile de recurs depuse de pârâţi solicitând respingerea acestora ca nefondate.
S-a invocat nulitatea recursurilor formulate de pârâţii Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, excepţii respinse în şedinţă publică, pentru motive expuse în partea introductivă a prezentei decizii.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul – pârât Ministerul Finanţelor, s-a arătat că hotărârea este motivată în raport de considerentele invocate de acesta în apărare, fiind nefondat motivul invocat prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Cu privire la dispoziţiile din Nota din Anexa 6 din Ordinul comun nr. 203/207/188/2021, s-a arătat că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că sunt nelegale întrucât condiţionează acordarea facilităţii de îndeplinirea unei condiţii suplimentare constând în desfăşurarea activităţii pe teritoriul României.
Referitor la critica din recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii privind greşita reţinere a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 s-a arătat că judecătorul fondului a constatat în mod corect incidenţa, în raport de aceste dispoziţii, a soluţiei pronunţate în sentinţa nr. 3/2022 a Curţii de Apel Cluj.
De asemenea, nefondate sunt şi criticile privind obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile respingerii excepţiei calităţii procesuale pasive.
Raportat la susţinerile recurentului – pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale asupra autorităţii de lucru judecat reprezentate de sentinţa civilă nr. 140 din data de 19.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj, s-a arătat că în mod corect a reţinut instanţa fondului că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză.
Totodată, şi excepţia lipsei calităţii pasive a acestui pârât a fost corect respinsă, în raport de calitatea de emitent a ordinelor comune.
Recurenţii – pârâţi au depus întâmpinări la recursurile formulate, solicitând respingerea recursului recurentului – reclamant, motivat de faptul că Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019 nu face trimitere expres la mecanismul de calcul al cifrei de afaceri stabilit prin Ordinul Preşedintelui CNSP nr. 239/2029.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt întemeiate în parte, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu precizarea că motivele invocate vor fi grupate şi li se va răspunde prin argumente comune, raportat la finalitatea lor concretă.
5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Ordinul nr. 3063/1376/1430/2019 emis de Ministrul finanţelor publice, Ministrul muncii şi justiţiei sociale şi Ministrul sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 794 din 1 octombrie 2019 a fost aprobat modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate".
Reclamanta a solicitat anularea dispoziţiilor menţionate în Anexa 6 – Instrucţiuni de Completare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", Cap. 2 . Completarea declaraţiei, Subcap. III secţiunea 1, 2 din ordinul mai sus menţionat, dispoziţii, potrivit cărora "mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor. În vederea aplicării facilităţilor fiscale, angajatorii care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile menţionate la pct. 5 al art. 60 din Codul fiscal, cu respectarea prevederilor în domeniul ajutorului de stat".
Prin Ordinul nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021 a fost aprobat modelul, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate".
Reclamanta a solicitat anularea Notei din Anexa 6 a ordinului mai sus menţionat - Instrucţiuni de completare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", Cap. 2 Completarea declaraţiei Anexa nr. 1.1 - Anexa angajator, Secţiunea A - Alte date de identificare a plătitorului, în care se menţionează că "potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor".
În baza raportului de inspecţie fiscală din data de 10.06.2022 a fost emisă decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, nr. F – GL 190/10.06.2022, ca temei juridic al obligaţiilor suplimentare principale reţinute aferente perioadei verificate 01.05.2019 – 31.12.2021, organul fiscal menţionând, printre altele, art. 60 alin. (5) lit. b), art. 60 din Legea 227/2015, Ordinul 203/2021 Anexa 6, Ordinul 3063/2021, Anexa 6, precum şi Ordinele nr. 1942/2020 Anexa 6, nr. 2814/2020, Anexa 6 şi nr. 239/2019.
Reclamanta a formulat contestaţie administrativă, soluţionată prin decizia nr. 1312/23.08.2022, iar, ulterior, a formulat acţiune în anularea actelor administrative fiscale, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, acţiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2023.
5.2. Analiza legalităţii hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs.
5.2.1. Referitor la recursul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este formal invocat de către recurenta – reclamantă, din cuprinsul motivelor de recurs nerezultând nicio critică prin care s-a invocat încălcarea de către prima instanţă a unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
5.2.2. Hotărârea recurată va fi verificată, însă, din perspectiva incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de recurs comun.
Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa analizării susţinerilor părţilor, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.
Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.
Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).
Verificând sentinţa atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, instanţa de control judiciar constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat în parte, cu precizarea că vor fi respinse criticile formulate de recurentul – pârât Ministerul Sănătăţii privind absenţa motivării asupra excepţiilor invocate, ca vădit nefondate, în condiţiile în care instanţa de fond a expus în cadrul considerentelor atât soluţia cât şi argumentele avute în vedere.
Astfel cum s-a arătat la punctul 2 din prezentele considerente, instanţa de fond a admis în parte acţiunea, anulând în parte Ordinul comun nr. 203/207/188/2021, respingând-o în schimb, în ceea ce priveşte cererea de anulare a ordinului comun nr. 3063/1376/1430/2019.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut exclusiv împrejurarea că efectele sentinţei civile nr. 3/05.01.2022 a Curţii de Apel Cluj, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 896/05.10.2023, prin care a fost constatată nulitatea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri şi s-a dispus anularea notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitolul IV, Secţiunea 1 din Ordinul comun 2814/1536/1806/2020 şi a notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitolul I, Secţiunea A din Ordinul comun 1942/979/819/2020, se impun în prezenta cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii.
Instanţa de fond a reţinut nelegalitatea Ordinului 203/207/188/2021, observând că prevederile prin care se condiţionează acordarea facilităţii prevăzute de dispoziţiile art. 60 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 227/2015 de îndeplinirea inclusiv a cerinţei suplimentare, constând în desfăşurarea activităţii pe teritoriul României, sunt similare cu cele reţinute în Nota din anexa 6 cap. II subcapitolul IV, secţiunea 1 a Ordinului comun nr. 2814/1536/1806/2020 şi în Nota din anexa 6 cap. 2 subcapitolul 1 secţiunea A5 a Ordinului comun nr. 1942/979/819/2020, anulate prin sentinţa civilă nr. 3/05.01.2022 pronunţată de Curtea de apel Cluj, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 896/05.10.2023.
Constată însă Înalta Curte că raţionamentul pe care şi-a fundamentat soluţia prima instanţe este greşit din perspectiva întinderii efectelor pe care le generează în speţă anularea Ordinelor comune nr. 2814/1536/1806/2020 şi nr. 1942/979/819/2020 prin prisma dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens reţine instanţa de control judiciar decizia nr. 10/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Interpretând aceste prevederi, instanţa de fond a considerat, în mod nefondat, dată fiind similitudinea celor două prevederi din cele două acte normative, unul anulat de o instanţă şi altul criticat pe calea prezentei acţiuni, că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 atrag, de drept, nelegalitatea celui de-al doilea, deşi nu ne aflăm în prezenta unui act administrativ individual emis în baza celui normativ anulat definitiv. Instanţa era datoare să analizeze în concret eventuala incidenţă a sentinţei definitive prin care s-a constatat nulitatea ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, în raport de efectele acesteia asupra modalităţii de calcul a cifrei de afaceri din perspectiva locului desfăşurării activităţii şi în raport de toate apărările formulate în cauză.
Înalta Curte observă, astfel, că argumentele esenţiale pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată şi apărările pârâţilor nu au fost dezbătute, prima instanţă pronunţând o hotărâre nemotivată, în măsura care considerentele instanţei au vizat exclusiv pronunţarea sentinţei nr. 3/05.01.2022 a Curţii de Apel Cluj prin care a fost constatată nulitatea Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, ordin anulat pe considerentul nepublicării în Monitorul Oficial, fiind dispusă subsecvent şi anularea unor prevederi din ordinele nr. 2814/1536/1806/2020 şi nr. 1942/979/819/2020, care însă nu au stat la baza emiterii actelor contestate în cauză, în sensul cerut de art. 23 din Legea nr. 554/2004.
O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunţarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă inclusiv şi în ceea ce priveşte cererea de anulare a Ordinului nr. 3063/1376/1430/2019, care face obiectul recursului recurentului – reclamant, având în vedere considerentele comune expuse de prima instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constatând că nu este lămurită cauza sub aspectele relevate şi nu se poate verifica aplicarea corectă a legii în speţă.
5.2.2. În aceste condiţii se constată că nu se poate exercita un control de legalitate asupra motivelor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neputând priva părţile de un grad de jurisdicţie prin rezolvarea lor direct în recurs, motiv pentru care Înalta Curte, coroborând art. 488 alin. (1) pct. 6 cu dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., va trimite cauza primei instanţe, care va proceda la rejudecarea cauzei în fond.
În egală măsură, Înalta Curte observă că motivele de recurs formulate de recurenţii –pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor privind lipsa calităţii procesuale pasive, vizează chestiuni de fond întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv împrejurarea că dispoziţiile legale criticate pentru nelegalitate nu au vizat aspecte care au intrat în competenţa acestora, în calitate de co-iniţiatori, astfel că şi aceste critici vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei, în vederea unei soluţionări unitare.
În plus, se constată că în faţa instanţei de recurs recurentul – pârât Ministerul Finanţelor a depus şi Hotărârea CJUE din data de 26 septembrie 2024 pronunţată în cauza nr. C-387/22, având ca obiect refuzul organelor fiscale de a acorda avantaje fiscale angajaţilor din domeniul construcţiilor care îşi desfăşoară activitatea în alte state membre, care impune şi o verificare a cadrului normativ contestat prin prisma principiului proporţionalităţii, împrejurare ce va fi avută în vedere de instanţa de fond.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi intanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor şi recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 342 din 28 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.