Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 04.10.2023, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Senatul României şi Secretariatul General al Senatului, au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, în continuare, pentru perioada 01.03.2021-09.06.2022, obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale cuvenite aplicate fiecărei obligaţii pentru din perioada 01.03.2021-09.06.2022, de la data naşterii obligaţiei până la data plăţii efective, respectiv obligarea pârâţilor la plata sumelor necesare actualizării cu rata inflaţiei, pentru fiecare obligaţie din perioada 01.03.2021-09.06.2022, de la data naşterii obligaţiei până la data plăţii efective.
La termenul din data de 26.02.2024 reclamanţii au depus o cerere modificatoare a acţiunii introductive, arătând că solicită:
1. Anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă nr. 339/02.03.2021 privind pe A.; nr. 238/02.03.2021 privind pe B.; nr. 235/02.03.2021 privind pe C.;
2. Obligarea pârâtului Senatul României la plata către fiecare reclamant a indemnizaţiilor pentru limita de vârstă, în continuare- I.L.V., pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022;
3. Obligarea pârâtului Senatul României la plata către fiecare reclamant a dobânzilor legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aplicate fiecărei obligaţii I.L.V. din perioada 27.02.2021-09.06.2022, de la data scadenţei până la data plăţii efective;
4. Obligarea pârâtului Senatul României la plata către fiecare reclamant a sumelor necesare actualizării cu rata inflaţiei, pentru flecare obligaţie I.L.V. din perioada 27.02.2021-09.06.2022, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.
În şedinţa din 26.02.2024, reclamanţii au depus note scrise prin care au solicitat verificarea competenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivare au arătat că I.L.V. nu este un drept de asigurări sociale care să atragă aplicabilitatea Legii nr. 263/2010 şi competenţa materială a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale. Susţin că litigiul nu intră în competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal întrucât nu este aplicabilă Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 962/26.02.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ si Fiscal.
Pentru a dispune astfel tribunalul, a reţinut, prin analogie cu drepturile reglementate de Legea nr. 393/2004 şi văzând şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 261/2022, potrivit cărora este vorba de un drept patrimonial care este intrinsec legat de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentativ, că actele de dispoziţie privind încetarea plăţii indemnizaţiei contestate în cauză sunt acte administrative cu caracter individual emise de către Senatul României – "autoritate publică centrală" în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ.
Astfel, competenta materială aparţine, în temeiul prevederilor art. 96 punctul 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Curtii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) din Lg. 554/2004, s-a reţinut că cel putin unul dintre reclamanţi are domiciliul în Bucureşti.
2.2. Prin încheierea de şedinţă din data de 29 mai 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea acţiunii introduse de reclamantul B. şi formarea unui dosar separat în privinţa acestuia, cu nr. x/2024.
Prin sentinţa civilă nr. 1151/26.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de judecare a cauzei privind acţiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâţii Senatul României şi Secretariatul General al Senatului în favoarea Curţii de Apel Braşov.
S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 care atrag competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.
2.3. Prin sentinţa nr. 109 din data de 12 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale.
A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită foştilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, are caracterul unui drept la pensie, reprezintă o contraprestaţie socială acordată de lege foştilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcţiei de demnitate publică.
Fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestaţiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestaţii sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte reţine că reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, anularea Ordinului emis de Secretarul General al Senatului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 – 09.06.2022.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României astfel că, odată cu încetarea mandatului de senator şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la vârsta de pensionare a dobândit dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, intitulat "Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă":
"(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.
(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului.
(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.
(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.
(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată.
(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.
(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea."
Calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.
Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată că litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale Legii nr. 7/2021.
Indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".
Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.
Ori, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile de serviciu, actualizarea anulată, din oficiu, a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
Apreciază astfel Înalta Curte că nu este relevantă încadrarea indemnizaţiei din punct de vedere fiscal, astfel cum este definită la art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, venit din altă sursă, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, demersul de încetare a plăţii stabilit prin ordinul Secretarului General al Senatului nefiind emis în regim de putere publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că doar instanţele prin intermediul cărora se realizează jurisdicţia asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalităţii actului dedus judecăţii.
Pentru aceste motive, având în vedere dispoziţiile art. 152, 153 şi 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (în vigoare la data sesizării instanţelor) şi prevederile art. 95 din C. proc. civ., Înalta Curte va tranşa conflictul material de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul General al Senatului, Senatul României, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.