Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18 septembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a solicitat suspendarea executării Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorilor (ANPC) nr. 463/2023 de încetare a practicilor comerciale înşelătoare până la soluţionarea dosarului nr. x/2023
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1684 din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a suspendat executarea Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 463/2023 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023, hotărârea fiind executorie, obligând pârâtul să plătească reclamantei 5000 RON taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial ajustat la complexitatea cauzei, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
3. Cererea de recurs declarată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1684 din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată şi nefondată a cererii de suspendare formulată de reclamanta A. S.A.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, cu privire la neclaritatea unora dintre măsurile dispuse prin actului administrativ, că instanţa de fond în mod eronat a reţinut acest aspect.
Nu se justifică motivarea instanţei de judecată cu privire la măsurile dispuse prin actul administrativ, câtă vreme acesta oferă posibilitatea legală de a întreprinde demersurile necesare pentru protejarea consumatorilor de practicile intimatei-reclamante.
De asemenea, măsurile au fost dispuse şi pot avea aplicabilitate, acestea fiind adoptate şi prin documentele depuse, inclusiv la dosarul cauzei, de unde rezultă clar faptul că toate calculele sunt efectuate strict în beneficiul operatorului financiar-bancar, iar consumatorii după o perioadă foarte lungă de timp au un sold foarte mare.
Recurenta-pârâta a învederat şi că instanţa de fond dă dovadă de lipsă de imparţialitate, poziţionându-se în mod neechivoc de partea intimatei-reclamante prin afirmaţii neargumentate de tipul: nu se poate identifica conduita băncii obligată să ia măsuri pentru a veni în sprijinul consumatorilor care, urmare a reconfigurării creditelor, ajung să depăşească gradul maxim de îndatorare, nefiind delimitate/evidenţiate măsurile care s-ar impune [...] demersurile fiind stabilite într-un cadru foarte larg şi sub denumirea generică de soluţii optime.
Cu privire la condiţia de fond, respectiv motivarea actului administrativ emis, a considerat îndeplinită şi această condiţie, întrucât acest Ordin a fost emis în urma propunerii agentului constatator prin Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi a faptelor constatate de către agenţii constatatori.
Motivarea Ordinului nr. 463/2023 a fost una destul de amplă şi explicită, având în vedere faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, dar şi întinderea măsurilor dispuse.
Totodată, principiile din dreptul comun care reglementează forţa obligatorie şi relativitatea efectelor contractului nu pot înlătura de la aplicare legislaţia specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la sancţionarea, stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte/înşelătoare. Sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Legea nr. 363/2007 nu aduce atingere regulilor din dreptul comun referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor, nu este acela de înlăturare de la aplicare a legii speciale în favoarea dreptului comun, ci acela că validitatea, întocmirea şi efectele contractului rămân supuse dispoziţiilor din dreptul comun, cu excepţia situaţiilor în care acestea ar fi expresii ale unor practici comerciale incorecte care le afectează total sau parţial valabilitatea sau efectele.
De asemenea, a mai criticat şi faptul că instanţa ce a soluţionat cererea de suspendare şi-a arondat calitatea instanţei ce urmează să soluţioneze cererea în anulare prin faptul că s-a pronunţat asupra efectelor măsurilor dispuse, în condiţiile în care nu avea prerogative în acest sens, însă a motivat această soluţie mai mult decât a dispus motivarea celor două condiţii impuse de lege.
Nu în ultimul rând, în opinia recurentei-pârâte, criticile aduse de intimata-reclamantă şi reţinute de instanţa de fond nu corespund definiţiei noţiunii de pagubă iminentă, care este reprezentată numai de prejudiciul material viitor şi previzibil, iar în speţă intimata-reclamantă a alegat numai împrejurări care nu constituie prejudicii, ci însăşi executarea actului atacat, în condiţiile în care prejudiciul trebuie să reprezinte doar o consecinţă a executării a actului administrativ atacat.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorilor (ANPC) nr. 463/2023 de încetare a practicilor comerciale înşelătoare, emis în urma controlului declanşat în vederea verificării respectării prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor, până la soluţionarea dosarului nr. x/2023
Prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023, reţinând că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de lege, existenţa cazului bine justificat şi producerea unei pagube iminente.
Înalta Curte apreciază că, în speţă, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, iar conform art. 15 din acelaşi act normativ, aceeaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistenţa unui caz bine justificat, motivat de susţinerea că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reţinând existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât, ordinul a cărui suspendare se solicită în cauză dispune în sarcina reclamantei anumite obligaţii care au un caracter neclar şi echivoc.
Astfel, deşi una dintre atribuţiile principale ale autorităţii recurente este aceea de a institui procedurile legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. hh) din H.G. nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fiind imperios necesar ca măsurile dispuse în acest sens să fie clare şi fără echivoc, din cuprinsul ordinului contestat nu reiese cu claritate în ce modalitate ar trebui realizată reconfigurarea creditelor.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, pe de o parte, dispoziţiile alin. (4) ale ordinului sunt neclare din perspectiva obligaţiilor care revin intimatei-reclamante cu privire la măsurile ce trebuiesc luate pentru a veni în sprijinul consumatorilor care, urmare a reconfigurării creditelor, ajung să depăşească gradul maxim de îndatorare, nefiind delimitate/evidenţiate măsurile care s-ar impune, iar pe de altă parte, nu reiese cu claritate din cuprinsul dispoziţiilor ordinului dacă măsurile care trebuie luate de intimata-reclamantă cu privire la contractele în curs de derulare trebuie aplicate retroactiv, de la momentul încheierii contractului, sau numai pentru viitor, iar în cazul în care este în discuţie o aplicare retroactivă prin raportare la ce moment ar trebui verificată respectarea gradului maxim de îndatorare.
De altfel, analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar constată şi că, după pronunţarea sentinţei atacate, procesul-verbal de contravenţie, temeiul principal al ordinului atacat (după cum rezultă chiar din preambulul său), a fost anulat în primă instanţă, intimata-reclamantă fiind exonerată de obligaţia de plată a amenzii contravenţionale în cuantum de 50.000 de RON, prin sentinţa civilă nr. 3582/09.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2023.
Toate acestea creează o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenţei cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă respingerea recursului.
De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecţie provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
În aceste condiţii, se constată că susţinerile recurentei-pârâte nu îşi regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanţa de control judiciar a aprecia că, în speţă, nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reţinută cu privire la actul atacat, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.
Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod just a stabilit că şi cerinţa pagubei iminente este întrunită în situaţia concretă a intimatei-reclamante, prejudiciul determinat de actul atacat fiind unul material, viitor şi previzibil, punerea în executare a ordinului atacat fiind prejudiciabilă pentru intimata-reclamantă, deoarece în situaţia nesuspendării actului atacat, banca reclamantă ar risca fie să suporte sancţiuni pecuniare, în caz de refuz de executare şi chiar suspendarea activităţii sale în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 363/2007, fie să încalce normele BNR referitoare la gradul maxim de îndatorare ceea ce, de asemenea, ar putea conduce la aplicarea unor sancţiuni.
Aşadar, realizarea unor astfel de modificări ale contractelor existente sunt susceptibile de a produce consecinţe importante atât în privinţa activităţii băncii, cât şi asupra clienţilor care se pot regăsi în situaţia de a depăşi gradul de îndatorare permis, fiind conturată astfel o lipsă de previzibilitate a consecinţelor care ar putea apărea în ipoteza în care Ordinul ar fi aplicat.
În considerarea tuturor acestor argumente, recursul pârâtei apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 1684 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În acest context, în condiţiile art. 453 C. proc. civ., cu aplicarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile depuse la filele x – 56 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 1684 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.