Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 07 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la emiterea, în termen de maxim 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, a deciziei privind creditarea, stabilirea şi acordarea numărului de credite a evenimentului "Prima conferinţă de sănătate orodentară şi management stomatologic".
La data de 21 noiembrie 2023, reclamanta A. a depus note scrise prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022 a Comisiei de Educaţie Medicală Continuă din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, depusă în apărare de pârâta Colegiul Medicilor Stomatologi Din România.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 25 mai 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022 şi a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă;
- a respins excepţia rămânerii fără obiect a cererii, ca nefondată;
- a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, ca nefondată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 107 din 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022, iar pe fond, obligarea pârâtei să emită o decizie de creditare a conferinţei cu titlul "Prima conferinţă de sănătate orodentară şi management stomatologic".
Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că soluţia şi motivarea instanţei fond referitoare la excepţia de nelegalitate a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că voinţa legiuitorului a fost tocmai în sensul de a pune la îndemâna persoanelor interesate acest mijloc procedural pentru a da curs cât mai simplu şi fără costuri, şi timpi suplimentari, interesului său de anulare a unui act administrativ individual pe care-1 consideră a fi nelegal emis. Dacă nu s-ar fi dorit, de către legiuitor, existenţa unui astfel de drept procesual, atunci, fie ar fi prevăzut expres o anumită interdicţie, aşa cum a făcut cu actele normative, fie nu ar fi reglementat această situaţie lăsând la dispoziţia instanţei de judecată ca, de la caz la caz şi în funcţie de cirucmstanţele cauze să decidă. Lucru care nu s-a întâmplat ba, mai mult, legiuitorul a prevăzut în mod expres aceast drept procesual al părţii.
Aşadar, dacă s-ar admite teza instanţei de fond, s-ar încălca un principiu fundamental şi anume dreptul reclamantului de a alege calea de judecată, "electa una via non datur recursus ad alteram", precum şi un alt principiu fundamental al dreptului potrivit căruia normele juridice se interpretează în sensul de a produce efecte juridice.
Potrivit recurentei-reclamante, dacă ar da curs soluţiei instanţei de fond, şi ar alege o altă cale de invocare a nelgalităţii actului administrativ, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ ar însemna să parcurgă procedura administrativ prealabilă cu un evident caracter formal şi absolut predictibil, respingerea ei. Din acest punct de vedere, a învederat că, la data la care initimata-pârâtă a emis Deciziei nr. 1775/21.09.2022 cunoştea, din cererea de judecată pe care a formulat-o, motivele de nelegalitatea a unei astfel de decizii şi, cu toate acestea, a emis-o.
Recurenta-reclamantă a susţinut că ceea ce instanţa de fond putea verifica şi cenzura, în cazul invocării excepţiei de nulitate a actului administrativ individual, era caracterul actului, dacă are sau nu caracter individual şi dacă soluţionarea cauzei dedusă judecăţii depinde sau nu de respectivul act, dacă s-au folosit ambele căi pentru a se solicita analzia nelegalităţii ori dacă partea adversă invoca autoritatea de lucru judecat.
Aşa fiind, instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în sensul modificării art. 4 alin. (1) prin interpretarea conform căreia invoarea acestor excepţii, în cazul în care partea interesată are şi dreptul la o acţiune întemeiate pe dispozitţiile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, este inadmisibilă.
În măsura în care aprecierea instanţei de recurs este că nu este în situaţia sancţionată de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a solicitat ca admiterea recursului să se facă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, în sensul că i-a fost încălcat un drept legal de invocare în timpul procesului a unei excepţii prevăzute de lege, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a învederat că pe fond, soluţia atacată este bazată pe motive contradictorii, fiind nelegală şi netemeinică.
În primul rând, afirmaţia instanţei conform căreia "nu este invocat un motiv de nelegalitate referitor la procedura parcursă de Comisie", este străină de natura cauzei, nu are legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.
Obiectul cererii introductivă de instanţă nu a fost unul de anulare a unei anumite decizii a Comisiei, pentru a fi necesar să invoce "motive de nelegalitate referitor la procedura parcursă de Comisie", decizia nici nu fusese emisă. În acelaşi timp, trebuie avut în vedere şi faptul că atunci când a avut cunoştinţă de respectiva decizie a invocat pe cale de excepţie o serie de motive privind nelegalitatea respectivei decizii.
În al doilea rând, obiectul cauzei a fost de obligare a autorităţii să emită actul, decizia de avizare solicitat arătând şi probând că, la data depunerii cererii de emitere a actului administrativ, îndeplinea toate condiţiile legale pentru a fi avizat şi creditat cursul respectiv, în acest sens, la pag. 3 a acţiunii arăta temeiurile şi legale condiţiile legale în baza cărora se poate obţine avizarea şi creditarea cursului iar la pag. 4 solicita: "apreciez că sunt întrunite prevederile art. 8 alin. (1) din Legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de a solicita, pe calea unei acţiuni în contencios administrativ, obligarea Colegiului Medicilor Stomatologi din România la emiterea deciziei de avizare şi a numărului de credite corespunzătoare programului ştiinţific."
Prin urmare, solicită în mod expres şi explicit obligarea intimatei-pârâte la avizarea cursului şi stabilirea numărul de credite corespunzătoare manifestării respective. Acesta a fost şi este obiectul cererii de chemare în judecată.
De altfel, că aceasta este solicitarea, rezultă inclusiv din ceea ce reţine instanţa de judecată în antepenultimul paragraf al pag. 11, atunci când respinge excepţia de rămânere fără obiect a cauzei.
Altfel spus, instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat obligarea intimatei-recurente doar la emiterea actului, de a da un răspuns indiferent care ar fi acesta, ci se urmărea obţinerea creditării cursului respectiv, o decizie pozitivă.
Aşa fiind, este evident faptul că această motivare este contradictorie cu cea din penultimul şi ultimul paragraf dinaintea dispozitivului hotărârii, fapt sancţionat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a învederat că a îndeplinit toate cerinţele prevăzute de art. 6 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Anexa nr. 3 - Procedură de creditare a formelor de educaţie medicală continuă a Deciziei nr. 16/2CN/2021 privind reglementarea sistemului de educaţie medicală continuă pentru medicii stomatologi a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă şi a lectorilor, precum şi a procedurilor de evaluare şi creditare a formelor de educaţie medicală continuă adresate medicilor stomatologi, astfel că a solicitat admiterea cerererii de chemare în judecată aşa cum a fost ea formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Colegiul Medicilor Stomatologi din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, în data de 16 iulie 2022, reclamanta A. a depus prin serviciul poştal, la Colegiul Medicilor Stomatologi din România, dosarul privind creditarea unui eveniment de educaţie medicală continuă, cu denumirea "Prima conferinţă de sănătate orodentară şi management stomatologic".
Nemulţumită de nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din Procedura de creditare a formelor de educaţie medicală continuă, aprobată prin Decizia nr. 16/2CN/2021 privind reglementarea sistemului de educaţie medicală continuă pentru medicii stomatologi, a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă şi a lectorilor, precum şi a procedurilor de evaluare şi creditare a formelor de educaţie medicală continuă adresate medicilor stomatologi, în care pârâta ar fi trebuit să răspundă pozitiv sau negativ unei cereri de creditare a unui eveniment, reclamanta a promovat, pe calea contenciosului administrativ, acţiune de obligare a pârâtului Colegiul Medicilor Stomatologi din România să emită decizie de stabilire şi acordare a numărului de credite a unui eveniment de educaţie medicală continuă.
După promovarea acţiunii, până la primul termen de judecată, pârâtul emite Decizia nr. 1775/21.09.2022 prin care constată că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru aprobarea cererii. Decizia este comunicată reclamantei, care invocă, în cadrul acţiunii care vizează sancţionarea tăcerii administrative prin obligarea autorităţii la emiterea deciziei, excepţia de nelegalitate chiar a deciziei emise ca răspuns la cererea de creditare, motiv pentru care instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate.
Criticile vizând soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., sunt nefondate.
Motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă, este nefondat, întrucât instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate în cadrul unui proces, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra acesteia, fiind prevăzute expres în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Practic, nu i se poate reproşa instanţei de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamantă, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.
Totodată, instanţa de recurs reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererilor deduse judecăţii, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
În acest context, se reţin ca fiind neîntemeiate şi criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, şi anume a celor referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere că o cerere este inadmisibilă când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când condiţiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală, situaţie care se regăseşte în cazul de faţă, în condiţiile în care ceea ce urmăreşte recurenta-reclamantă în prezenta cauză, prin excepţia de nelegalitate, este tocmai constatarea nelegalităţii actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 1775/21.09.2022, emisă de Colegiul Medicilor Stomatologi din România – Comisia de Educaţie Medicală Continuă, înlăturarea acestuia din realitatea juridică şi obţinerea unei decizii de admitere a cererii de creditare, cu eludarea condiţiilor de promovare ale acţiunii în anulare ale acestui act în raport de care se consideră vătămată, în mod corect a dispus instanţa de fond respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată în speţă.
Criticile vizând soluţia pe fondul cauzei, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., sunt de asemenea nefondate.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.
Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că ar cuprinde motive contradictorii.
În ceea ce priveşte presupusa contradictorialitate a argumentelor prezentate în motivare, aceasta nu se confirmă, trimiterea recurentei-reclamante la antepenultimul paragraf al paginii 11 din sentinţă se referă la considerentele avute în vedere de instanţa de fond exclusiv cu privire la respingerea excepţiei lipsei de obiect, utilizarea unei teze logice aplicabile exclusiv la momentul analizei lipsei de obiect neputând fi extrapolată la întreaga construcţie a fondului motivării.
Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată şi că, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a stabilit faptele şi a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză, reclamanta reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
În primul rând, în ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante privind obligarea intimatei-pârâte la avizarea cursului şi stabilirea numărului de credite corespunzătoare manifestării respective, precum şi la argumentele evocate în susţinerea acestei cereri prin declaraţia de recurs, Înalta Curte reţine că această chestiune priveşte aspecte de drept bine determinate, având cauză juridică proprie şi care nu se regăsesc în acţiunea introductivă formulată în faţa primei instanţe.
De asemenea, Înalta Curte constată că respectiva solicitare şi argumentele formulate în susţinerea acesteia nu au corespondent în motive de fapt care să fi făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, ce ar fi trebuit să fie formulată în condiţiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamantă, pentru prima dată în recurs. Prin urmare, reclamanta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte, iar prin aceste noi critici de nelegalitate se tinde la schimbarea cauzei juridice a litigiului pendinte.
În considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
În atare situaţie, instanţa de control judiciar constată că reclamanta A. a solicitat prin cererea de chemare în judecată sancţionarea tăcerii administrative a autorităţii publice pârâte, care nu a răspuns cererii de creditare a evenimentului conferinţă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 din Anexa nr. 3 a Deciziei Consiliului naţional al CMSR nr. 16/2CN/2021 privind reglementarea sistemului de educaţie medicală continuă pentru medicii stomatologi, a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă şi a lectorilor, precum şi a procedurilor de evaluare şi creditare a formelor de educaţie medicală continuă adresate medicilor stomatologi, singura motivare fiind însă aceea a nerespectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din Procedură, termen în care ar fi trebuit să se răspundă pozitiv sau negativ unei cereri de creditare a unui eveniment.
Critica recurentei-reclamante se impune a fi însă respinsă, în condiţiile în care, din analiza textului legal invocat, se observă că nu este prevăzută nicio sancţiune pentru nerespectarea acestui termen, ceea ce conduce la concluzia că depăşirea termenului de 30 zile nu poate atrage de plano o sancţiune, ci numai în condiţiile în care se probează o vătămare a furnizorului solicitant care nu poate fi înlăturată în alt mod, vătămare care nu este justificată în cauză.
În orice caz, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, intimata-pârâtă a răspuns cererii formulate de recurenta-reclamantă prin Decizia nr. 1775/21.09.2022, iar depăşirea termenului de 30 zile poate fi justificată prin Decizia Comisiei de EMC din cadrul Consiliului naţional al CMSR din 2022, potrivit căreia, în vederea analizării cererilor şi a documentelor necesare acreditării manifestărilor de EMC, secretariatul Comisiei de EMC se va întruni la începutul fiecărei luni, până la data de 15, cu excepţia lunii august, care va fi lună de concediu, cererea reclamantei depusă prin serviciul poştal în data de 16 iulie 2022 fiind analizată în luna septembrie 2022.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 25 mai 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 25 mai 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.