Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 februarie 2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea hotărârii nr. 2774 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să îi admită cererea de transfer de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 1, 2, 3, 4, 5 sau 6 Bucureşti, de pe raza Curţii de Apel Bucureşti.
În motivare, contestatoarea a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică întrucât nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 192 din lege, cu atât mai mult cu cât, în aceeaşi şedinţă colega ce a fost transferată la Bucureşti, jud. B., a avut o vechime efectivă de judecător definitiv mult mai mică decât a sa, în condiţiile în care aceasta a fost judecător stagiar la Judecătoria Ploieşti un an (şi nu 1 an şi 10 luni la Judecătoria Constanta, ca aceasta), ulterior fiind judecător definitiv la Judecătoria Ploieşti, în condiţiile în care 10 luni din perioada de judecător definitiv la Judecătoria Ploieşti, aceasta a plecat cu un stagiu la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în timp ce contestatoarea nu a avut întreruperi de stagii în perioada celor 3 ani de la Judecătoria Ploieşti, judecând efectiv toata această perioadă de timp în toate speţele de civil, după nenumărate plecări ale altor colegi ale căror completuri au fost desfiinţate.
În concret, contestatoarea a criticat actul contestat pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie: - lipsa oricărei motivări în concret a criteriilor prevăzute de lege, inclusiv a unei verificări efective şi obiective a motivelor de ordin personal şi familiale invocate în cererea de transfer, atât în comparaţie cu colega sa de la instanţă, cât şi cu colegii din ţară, iar o formulare generică de genul că interesele sale private nu pot prevala, echivalează practic cu lipsa oricărei motivări. Intimatul C.S.M. trebuia să îi analizeze în concret fiecare criteriu obiectiv şi subiectiv prevăzut de lege şi să menţioneze expres de ce nu i 1-a luat în calcul, înţelegând totuşi să transfere alte colege de la Judecătoria Ploieşti/din ţară.
A invocat totodată şi emiterea unei hotărâri cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în absenţa unei motivări corespunzătoare a hotărârii în discuţie. La nivel de principiu, obligaţia cu caracter general a motivării unui act administrativ, unanim stabilită în legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ este o garanţie esenţială împotriva arbitrariului. Ea impune, pe lângă condiţia sine qua non a existenţei unei motivări, ca expunerea raţionamentului argumentativ al autorităţii pârâte să vizeze, în concret, situaţia pe care este chemată să o tranşeze prin emiterea actului administrativ individual. Aparenţa de motivare a unui act administrativ, prin includerea unor aspecte de ordin generic, prin reproducerea unor fraze standard şi în absenţa prezentării inferenţelor utilizate în particulare în cazul concret analizat nu poate echivala, din punct de vedere calitativ, cu o motivare în substanţă a actului, astfel încât să se aprecieze că este atins scopul de garanţie împotriva arbitrariului.
Astfel, deşi în cuprinsul hotărârii atacate, intimatul a indicat că analizează cererea de transfer ţinând cont de toate criteriile prevăzute de lege, trebuie să se constate absenţa oricărei analize în concret, iar o formulare generică din cuprinsul hotărârii nu poate echivala cu dovedirea unei analizei efective din partea intimatului a vreunuia dintre argumentele invocate de aceasta care au stat la baza cererii de transfer.
A mai invocat şi faptul că este îndrituită să înţeleagă în mod efectiv şi într-o manieră rezonabilă, cum anume aceste argumente au fost analizate, evaluate, cântărite de intimat, cu atât mai mult cu cât, conform art. 29 alin. (4)- (6) din Legea nr. 305/2022, intimatul era obligat să îşi motiveze hotărârea, ceea ce este evident că nu a făcut.
Contestatoarea a arătat şi că în cadrul Judecătoriei Ploieşti au existat numeroase cazuri în care judecătorii au apelat la exercitarea căii de atac împotriva hotărârilor CSM de respingere a cererilor de transfer, anul trecut plecând 3 colegi într-o asemenea modalitate, respectiv dna. jud. C., dna. jud. D. şi dna. jud. E..
De asemenea, a înţeles să invoce aplicarea discriminatorie a analizei cererii de transfer în raport cu analiza colegei sale de la Judecătoria Ploieşti şi ale altor colegi din ţară transferaţi în aceeaşi şedinţă, respectiv:
- doamna judecător F. transferată de la Judecătoria Medgidia la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2022;
- doamna judecător G. transferată de la Judecătoria Braşov la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2023;
- doamna judecător H. transferată de la Judecătoria Constanţa la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din octombrie 2020;
- doamna judecător I. transferată de la Judecătoria Urziceni la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2022;
- domnul judecător J. transferat de la Judecătoria Videle la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, numit prin decret ca judecător din octombrie 2020;
- doamna judecător K. transferată de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2022;
- doamna judecător L. transferată de la Judecătoria Bolintin Vale la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2022;
- doamna judecător M. transferată de la Judecătoria Giurgiu la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2021;
- doamna judecător N. transferată de la Judecătoria Craiova la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din octombrie 2020;
- doamna judecător O. transferată de la Judecătoria Târgovişte la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2021;
- doamna judecător P. transferată de la Judecătoria Giurgiu la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, numită prin decret ca judecător din mai 2022.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004 (actual art. 191 din Legea nr. 303/2022 şi art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii).
2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală şi temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.
Intimatul a susţinut, în esenţă, că hotărârea contestată este motivată şi respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile excesului de putere în condiţiile în care respingerea cererii de transfer a reclamantei s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, iar situaţia reclamantei nu reprezenta o situaţie excepţională care să ducă la inversarea raportului de preeminenţă al interesului public faţă de drepturi şi interese private.
De asemenea, secţia pentru judecători, cu respectarea limitelor competenţei sale şi prin analiza coroborată a criteriilor prevăzute de lege, a apreciat că nu era oportun să admită la acel moment transferul reclamantei în condiţiile în care Judecătoria Ploieşti se confrunta cu o situaţie dificilă sub aspectul numărului de judecători care îşi desfăşurau activitatea, fluctuaţia de personal fiind foarte mare la această instanţă, apreciind oportun doar transferul a trei judecători de la Judecătoria Ploieşti, fără afectarea bunei funcţionări a activităţii instanţei, iar cererile admise au fost considerate prioritare în raport de vechimile în instanţă ale acestora, motivele din avizele şi punctele de vedere ale instanţelor implicate, precum şi de starea de sănătate şi situaţia familială ale acestora.
În consecinţă, apreciind că în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Examinând hotărârea nr. 2774 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, contestatoarea A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători să aprobe cererea sa de transfer la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 1-6 Bucureşti.
Prin Hotărârea nr. 2774/21.11.2023, emisă în cadrul sesiunii de transferuri organizată în perioada octombrie- noiembrie 2023, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer formulată de contestator, în temeiul art. 188 - 192 din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în considerentele Hotărârii nr. 2774/21.11.2023 a secţiei pentru judecători fiind expuse date relevante privind traseul profesional al reclamantei, situaţia de personal şi volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura transferului, au fost detaliate motivele menţionate în avizele conducătorilor instanţelor, precum şi considerentele care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de transfer.
Astfel, raportat la necesitatea asigurării bunei funcţionări a Judecătoriei Ploieşti, faţă de gradul de ocupare a schemei de personal şi de volumul de activitate, s-a reţinut că nu era oportun să admită la acel moment transferul reclamantei în condiţiile în care Judecătoria Ploieşti se confrunta cu o situaţie dificilă sub aspectul numărului de judecători care îşi desfăşurau activitatea, fluctuaţia de personal fiind foarte mare la această instanţă, apreciind oportun transferul doar a trei judecători de la Judecătoria Ploieşti, fără afectarea bunei funcţionări a activităţii instanţei. În acest context, cererile de transfer formulate de doamna judecător B., precum şi de domnii judecător Q. şi R. au fost considerate prioritare în raport de vechimile în instanţă ale acestora, motivele din avizele şi punctele de vedere ale instanţelor implicate, precum şi de starea de sănătate şi situaţia familială ale acestora.
În aceste condiţii, eventualul transfer al reclamantei, pe lângă cele trei cereri de transfer admise, ar fi afectat stabilitatea personalului şi continuitatea activităţii în cadrul Judecătoriei Ploieşti, fluctuaţia de personal având efecte negative asupra activităţii acestei instanţe.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.
(2) Transferul nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii. în cazul transferului la instanţe sau parchete superioare unde are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcţionat efectiv cel puţin un an la o instanţă ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate."
De asemenea, potrivit art. 190 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022:
"(3) în termen de 5 zile de la data publicării informaţiilor prevăzute la alin. (2), judecătorii sau procurorii pot depune la Consiliul Superior al Magistraturii cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate în condiţiile alin. (1). Dispoziţiile referitoare la conţinutul cererii prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(4) Toate cererile de transfer formulate în condiţiile alin. (1) pentru un anumit post vacant, depuse în termen la Consiliul Superior al Magistraturii, se analizează şi se soluţionează de secţia pentru judecători, respectiv de secţia pentru procurori în aceeaşi şedinţă, în baza criteriilor prevăzute la art. 192."
Totodată, dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022 stabilesc următoarele criterii de soluţionare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:
a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială.
Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.
Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererii de transfer formulate de contestatoarea A., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile expuse în contestaţie, considerentele Hotărârii nr. 2774/21.11.2023 evidenţiind analiza completă şi motivată a tuturor criteriilor prevăzute de lege, în raport de argumentele care susţin cererea de transfer formulată de contestatoare.
Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate. Verificând hotărârea ce face obiectul contestaţiei, Înalta Curte constată că aceasta este motivată, expunând corespunzător atât obiectul cererii de transfer şi împrejurările pe care aceasta se întemeiază, cât şi argumentele secţiei pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, motivele cuprinse în avizele instanţelor implicate, precum şi argumente referitoare la asigurarea bunei funcţionări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte o soluţie de respingere a solicitării de transfer.
Astfel, intimata a reţinut că petenta avea o vechime de 6 ani şi 9 luni în funcţia de judecător, dintre care 3 ani la Judecătoria Ploieşti, a expus datele statistice şi cele referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer care constituie criterii legale, motivele cuprinse în avizele instanţelor implicate, inclusiv cele referitoare la motivele invocate în cererea de transfer privind naveta şi situaţia personală, a indicat argumentele pentru care a dat prioritate celor 3 cereri de transfer admise, precum şi cele pentru care a dat prevalentă unor criterii şi a argumentat aplicarea acestora la soluţionarea cererii de transfer, având în vedere inclusiv vechimea acesteia şi motivele familiale invocate.
De altfel, în realitate, această critică este una care ţine de fondul cererii, Înalta Curte urmând a analiza dacă, în pronunţarea soluţiei de respingere, intimatul CSM a făcut o corectă aplicare a criteriilor de transfer prevăzute de lege. Se observă că motivele expuse în susţinerea soluţiei de respingere sunt clare, lipsite de ambiguitate şi confirmă o analiză efectivă şi completă a cererii formulate de contestatoare.
Criticând modalitatea de aplicare de către intimatul CSM a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că actul administrativ atacat a fost emis cu exces de putere, criteriile prevăzute de lege fiind aplicate în mod discriminatoriu, în special prin raportare la admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B..
Contrar criticilor contestatoarei, se reţine că actul administrativ atacat nu a fost emis cu exces de putere şi nu a vătămat drepturile şi interesele legitime ale acesteia.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor" or, hotărârea a cărei anulare se solicită în cauză a fost adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea legii, normele care reglementează instituţia transferului având caracter supletiv şi de natură să confere doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, solicitarea acestuia urmând a fi în continuare supusă inclusiv unei analize de oportunitate, ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
În cauză, a fost respectat justul echilibru între interesul individual al solicitantului şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatoarei nu reflectă o încălcare a principiului proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat şi nicio discriminare în modul în care au fost analizate comparativ cererile de transfer formulate de judecătorii din cadrul Judecătoriei Ploieşti.
Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criteriilor prevăzute la art. 192 din Legea nr. 303/2022, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.
Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, iar în contextul în care legea conferă judecătorului o vocaţie la transfer care poate fi valorificată doar în anumite condiţii care să corespundă, totodată, cerinţelor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiţie de calitate, efectuat cu celeritate, secţia pentru judecători a apreciat în mod corect că motivele invocate de reclamantă nu puteau prevala la acel moment faţă de interesele instanţei de la care aceasta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă.
Aşadar, motivele de ordin personal invocate de reclamantă în cadrul procedurii de transfer, domiciliul în Bucureşti, acesta fiind oraşul său natal, starea de sănătate a părinţilor săi, nu constituiau singurele criterii legale avute în vedere şi nu exista nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii, în condiţiile în care criteriile reprezentate de volumul de activitate şi de schemele de personal ale instanţelor implicate în procedura transferului constituie de asemenea criterii prevăzute de lege care se analizează coroborat cu celelalte criterii legale, fără a exista o ordine de prioritate a acestora.
De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.
Or, aşa cum reiese din cuprinsul avizului negativ înaintat de Judecătoria Ploieşti a rezultat că un eventual transfer al reclamantei ar fi afectat negativ activitatea secţiei civile a instanţei, în contextul în care fuseseră formulate 18 cereri de transfer, inclusiv de judecători cu o vechime mult mai mare decât a reclamantei şi de 2 colegi care deţineau grad de tribunal. Totodată, s-a învederat că, dintr-o schemă de 36 de judecători aferentă secţiei civile, doar 27 îşi desfăşurau efectiv activitatea, restul posturilor fiind vacante sau temporar vacante.
De asemenea, s-a apreciat că motivele de transfer invocate de reclamantă nu erau întemeiate, naveta dintre cele două oraşe, Ploieşti şi Bucureşti, fiind foarte uşoară şi putându-se realiza atât cu maşina, cât şi cu trenul, iar programul judecătorilor era foarte flexibil. Mai mult, reclamanta locuia efectiv în Ploieşti. Totodată, s-a apreciat că la acel moment, transferul reclamantei nu era oportun, în contextul în care nu se schimbase absolut nimic în privinţa situaţiei personale a acesteia între momentul opţiunii sale pentru Judecătoria Ploieşti şi cel al eventualului transfer.
În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere negative emise de Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti, în esenţă, conducerea acestor curţi de apel făcând referire la deficitul mare de judecători la nivelul instanţei de la care s-a solicitat transferul, precum şi prioritatea altor solicitanţi cu vechime mai mare ca a solicitantei.
Aşadar, inconvenientele determinate de desfăşurarea vieţii de familie în Bucureşti, iar nu în Ploieşti, unde activează contestatoarea, deşi nu pot fi negate, nu s-au dovedit a manifesta o gravitate şi intensitate care să conducă la prioritizarea interesului personal al contestatoarei în analiza cererii de transfer. Deşi reale, aceste motive nu au aptitudinea de a prevala în faţa interesului public al asigurării unei activităţi corespunzătoare instanţei de unde se solicită transferul, neavând caracter excepţional. Astfel, consecinţele fizice ale vârstei înaintate a părinţilor contestatoarei nu reprezintă situaţii excepţionale, ci mai degrabă comune, iar contestatoarea nu a demonstrat că aceştia s-ar afla într-o stare de nevoie datorată, de exemplu, imposibilităţii absolute de a se îngriji, fiind evidenţiate doar greutăţile create de înaintarea în vârstă. În ceea ce priveşte efectuarea navetei la sfârşit de săptămână de la Ploieşti la Bucureşti, deşi nu se poate nega existenţa unui disconfort resimţit de contestatoare, totuşi acesta nu este suficient pentru a da preeminenţă interesului său privat în faţa interesului public al instanţei la care activează.
În acest context, nu pot fi primite nici criticile contestatoare privind caracterul pretins discriminatoriu al soluţiei de respingere al cererii sale de transfer prin raportare la soluţiile de admitere a cererii de transfer formulată de doamna judecător B..
Astfel, nu se poate reţine că în cauză ar fi întrunite condiţiile existenţei unei discriminări, aşa cum aceasta este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, întrucât, pe de o parte, nu a existat o restrângere, o înlăturare a recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale reclamantei, atâta vreme cât nu este reglementat niciun drept al acesteia la transfer, iar pe de altă parte, motivele determinante care au condus la respingerea cererii sale de transfer au fost reprezentate de echilibrarea schemei de personal raportat la volumul de activitate de la Judecătoria Ploieşti, care constituie un scop legitim.
Aşa cum corect a reţinut şi autoritatea intimată, la transferul doamnei judecător B. la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia a avut în vedere că aceasta avea o vechime mai mare la instanţă comparativ cu ceilalţi solicitanţi specializaţi în materie civilă pentru care s-a apreciat că nu era oportun transferul, inclusiv faţă de reclamantă, cât şi din perspectiva motivelor personale invocate, legate de situaţia medicală şi familială a acesteia.
De altfel, reclamanta nu contestă în fapt vechimea mai mare în instanţă a doamnei judecător sus indicate, acesta susţinând doar că vechimea sa ca judecător stagiar la Judecătoria Constanţa (1 ani şi 10 luni) era mai mare decât vechimea doamnei judecător B. ca judecător stagiar la Judecătoria Ploieşti (1 an) şi că aceasta din urmă a fost plecată 10 luni într-un stagiu la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în perioada de judecător definitiv la Judecătoria Ploieşti. Or, aceste aspecte au fost avute în vedere la calculul vechimii în instanţă a judecătorului respectiv.
Prin urmare, nu se poate vorbi de o practică neunitară ori lipsită de obiectivitate a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât solicitările magistraţilor sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, iar în speţă doamna judecător căreia i-a fost admisă cererea în detrimentul cererii contestatoarei a relevat împrejurări de ordin personal deosebite, precum şi o vechime mai mare la instanţă, conform criteriului prevăzut de art. 192 din Legea nr. 303/2022, ceea ce a determinat prioritizarea cererii sale în raport de interesul de ordin privat al contestatoarei.
Nici criticile referitoare la situaţia celorlalţi judecători definitivi la care reclamanta face referire nu pot fi reţinute, în condiţiile în care aceştia îşi desfăşurau activitatea la alte instanţe decât Judecătoria Ploieşti, fiind invocate şi circumstanţe personale şi profesionale diferite, astfel că situaţia acestora nu prezintă relevanţă în cauză.
În orice caz, trebuie avut în vedere că fiecare cerere de transfer se analizează în funcţie de împrejurările existente la data formulării şi soluţionării acesteia, de situaţia instanţelor implicate în procedura transferului la acea dată, de existenţa altor cereri formulate de alţi magistraţi în aceeaşi sesiune de transfer şi de motivele personale şi profesionale ale fiecărui solicitant de transfer în aceeaşi sesiune de transfer, prevederile legale în materia transferurilor conferind doar o vocaţie la transfer, şi nu un drept.
În acest sens, se reţine că transferul judecătorilor în discuţie s-a dispus de la alte instanţe decât Judecătoria Ploieşti, astfel că legalitatea hotărârii contestate nu poate fi afectată prin prisma acestor argumente aduse de contestatoare. Din această împrejurare derivă o diferenţiere în situaţia acestor judecători, întrucât Înalta Curte, nefiind învestită cu analiza de legalitate a hotărârilor prin care s-au admis cererile acestora de transfer, nu poate face aprecieri cu privire la situaţia comparativă a activităţii instanţei de la care se solicită transferul şi a activităţii instanţelor la care s-a dorit transferul, acestea având situaţii distincte cu privire la situaţia posturilor vacante, încărcătura pe judecător şi volumul de activitate.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.
De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale, iar "transferul la o altă instanţă trebuie să corespundă şi nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018).
Şi potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "autorităţile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context" (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24), iar în speţă, noţiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.
În cauză, a fost respectat justul echilibru între interesul individual al solicitantului şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatorului nu reflectă o încălcare a principiului proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat.
În condiţiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, iar situaţia expusă de contestatoare nu putea duce prin ea însăşi la inversarea raportului de preeminenţă al interesului public faţă de drepturi şi interese private, nu se poate reţine ca fiind îndeplinite condiţiile excesului de putere.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt corecte soluţia adoptată de secţia pentru judecători şi raţionamentul pe care aceasta se sprijină, transferul contestatoarei la o altă instanţă fiind de natură a încălca echilibrul necesar între interesul public ocrotit şi măsurile individuale dispuse de autoritatea publică.
Faţă de acestea, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, urmează să se dispună respingerea contestaţiei ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 2774 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.