Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 22 decembrie 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea Ministerului Justiţiei prin Ministrul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel (cu vechime de 25 de ani în muncă şi în magistratură), începând cu 01 ianuarie 2021, conform Hotărârii CSM nr. 987/14.03.2022 pentru perioada 01 ianuarie 2021 – 04 februarie 2021 şi plata daunelor cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la emiterea efectivă a ordinului;

- obligarea M.J. să emită ordinul de salarizare inclusiv cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 şi a VRS 605,225, drepturi stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive începând cu 01 ianuarie 2021 şi plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la emiterea ordinului;

- anularea ordinului de salarizare emis greşit în ce priveşte indemnizaţia de încadrare corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel sau fără luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 şi a VRS 605,225 (în situaţia în care acesta se va emite astfel pe parcursul judecăţii, întrucât există un proiect de ordin fără aplicarea acestora);

- obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să înainteze către M.J. Hotărârea nr. 987/2022 a secţiei pentru judecători de validare a rezultatului final al concursului de promovare a judecătorilor în funcţie de execuţie pe loc din data de 25 octombrie 2020, prin care i s-a acordat gradul de judecător de curte de apel şi întreaga documentaţie pentru punerea acesteia în aplicare, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei;

- obligarea Tribunalului Dolj şi a Curţii de Apel Craiova să întocmească documentaţia completă, necesară emiterii ordinului de serviciu, care să cuprindă inclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu acestea, prin care s-a stabilit necesitatea acordării coeficientului de multiplicare 19 şi VRS 605,225, cu daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei;

- obligarea M.J. prin Ministrul Justiţiei, a Curţii de Apel Craiova şi a Tribunalului Dolj: - să recalculeze indemnizaţia lunară cuvenită pentru perioada 01 ianuarie 2021 – 05 februarie 2021 prin raportare la coeficientul gradului de judecător de curte (19) şi VRS 605,225; - să repare prejudiciul creat reprezentând diferenţa salarială faţă de indemnizaţia acordată, corespunzătoare gradului de judecător de tribunal, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii şi până la data plăţii efective.

Raportat la solicitarea principală a reclamantei, privind emiterea ordinului de salarizare cu indemnizaţia de încadrare corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel, instanţa de fond a dispus la termenul din 23 martie 2023 conceptarea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de prevederile art. 162 şi art. 142 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 304/2022, constatând că instanţa supremă se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile M.J. decurgând din aplicarea prevederilor referitoare la drepturile salariale ale magistraţilor, inclusiv în cele de natură procesuală şi a solicitat din 20 aprilie 2023 punctul de vedere al ordonatorului de credite cu privire la cererea reclamantei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 58/F-CONT din 18 mai 2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.J. pentru capătul 1 din cerere;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Dolj şi a Curţii de Apel Craiova cu privire la capătul 5 din cerere şi a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cererea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active;

- a respins excepţia inadmisibilităţii invocate de M.J. cu privire la capătul 1 din cerere;

- a admis excepţiile inadmisibilităţii invocate de M.J. cu privire la capătul 2 şi de CSM cu privire la capătul 4 şi a respins ca inadmisibile aceste cereri formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei;

- a respins, ca rămasă fără obiect, cererea principală (capătul 1) formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- a respins capetele 3 şi 6 din cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 58/F-CONT din 18 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi recurenta-reclamantă A..

3.1. Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a dat dovadă de un formalism excesiv şi a interpretat restrictiv, greşit, cererea sa prin care a solicitat organului abilitat emiterea ordinului de salarizare corespunzător ultimului grad profesional obţinut. Este evident că această solicitare includea implicit solicitarea de a i se acorda toate drepturile băneşti cuvenite.

Chiar dacă în cererea de sesizare a Ministerului Justiţiei nu a solicitat în mod expres să i se calculeze indemnizaţia prin raportare la coeficientul de multiplicare de 19, precum şi la VRS 605,225, drepturi stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, era obligatoriu ca acestea să fie avute în vedere de minister la întocmirea ordinului de salarizare. Este logic ca un judecător, atunci când solicită emiterea ordinului corespunzător ultimului grad profesional obţinut, acela de judecător de curte de apel, urmăreşte şi solicită implicit să-i fie respectate toate drepturile decurgând din hotărârile judecătoreşti definitive, care într-un stat de drept ar trebui executate chiar în mod voluntar, ca obligaţii care-i incumbă ministerului.

A considera altfel, ar însemna a i se pretinde ca în cererea de sesizare să solicită şi să înşire toate drepturile care nu au legătură directă cu gradul de judecător de curte de apel-cum ar fi vechimea, sporurile etc, ceea ce este absurd.

Aşadar, în mod eronat a considerat instanţa că sesizarea sa nu a avut un conţinut determinat.

Recurenta-reclamantă a învederat şi că motivarea instanţei de fond este străină, nu are legătură cu obiectul cererii. Astfel, prima instanţă a argumentat că nu se poate reţine existenţa unui refuz tacit în sensul nesoluţionării cererii în termenul legal cu privire la recunoaşterea drepturilor rezultate din hotărârile judecătoreşti atâta vreme cât reclamanta nu a învestit autoritatea competentă cu o asemenea solicitare.

A calificat din oficiu cererea, încălcând principiul contradictorialităţii, al disponibilităţii şi dreptul la apărare, dar nu ca pe o cerere nouă, ci ca pe una care s-ar suprapune, ar avea obiect identic cu capetele anterioare de cerere, deşi a fost formulată separat şi are un obiect distinct.

De altfel, la data de 18 aprilie 2023, de îndată ce ordinul i-a fost comunicat, a înaintat Curţii de Apel Piteşti, prin e-mail, la adresa B. o cerere expresă prin care formula contestaţie împotriva Ordinului nr. 571/I din 17 martie 2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emis pe parcursul derulării prezentului litigiu.

Împrejurarea că aceasta nouă cerere nu a ajuns la dosarul cauzei, nu a fost avută în vedere şi nu s-a pronunţat instanţa asupra ei, nu îi este imputabilă şi consideră că un ordin de salarizare trebuie emis corect şi complet. Nu trebuie să se judece de două ori ca să obţină un drept deja stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În ceea ce priveşte capătul 4 din acţiune, recurenta-reclamantă a învederat că a renunţat la judecata acestui capăt de cerere prin cererea trimisă instanţei prin e-mail la data de 18 aprilie 2023, dar care nu a fost ataşată la dosarul cauzei, deoarece pe parcursul judecaţii CSM a înaintat către MJ toată documentaţia necesară întocmirii ordinului de serviciu şi consideră că instanţa de fond trebuia fie să ia act de renunţarea la judecata cererii, fie să o respingă ca rămasa fără obiect.

Referitor la capătul 5 din acţiune, recurenta-reclamantă a susţinut că prin cererea trimisă pe e-mail a renunţat şi la judecata acestui petit, întrucât documentaţia a fost înaintată Ministerului Justiţiei şi consideră că instanţa de fond trebuia fie să ia act de renunţarea la judecata cererii, fie să o respingă ca rămasă fără obiect, întrucât documentaţia a fost înaintată pe parcursul derulării litigiului.

Nu în ultimul rând, cu privire la capătul 6 din acţiune, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a uitat să se pronunţe şi să analizeze fondul acestui petit. A reţinut doar că solicitarea "cu privire la emiterea ordinului de salarizare prin care să se recunoască reclamantei în perioada de referinţă gradul de judecător de curte de apel a rămas fără obiect".

Or, împrejurarea că a rămas fără obiect capătul de cerere referitor la emiterea ordinului pentru gradul de judecător de curte de apel, urmare a depunerii acestuia la dosar şi comunicării, nu este de natură să conducă automat la concluzia rămânerii fără obiect şi a capătului acesoriu de cerere referitor la plata drepturilor băneşti şi indemnizaţiei cuvenite pentru gradul de judecător de curte de apel.

Dovada este faptul că, în lipsa unei dispoziţii a instanţei, nici până în prezent aceste drepturi băneşti nu i-au fost achitate, deşi au trecut patru luni de la data comunicării ordinului de salarizare.

Probabil instanţa a omis să analizeze acest petit concentrată fiind asupra drepturilor băneşti solicitate, reprezentând coeficientul de multiplicare 19 şi VRS 605,225.

Referitor la aceste drepturi băneşti, instanţa de fond a statuat greşit că nu mai este posibilă emiterea unui nou titlu executoriu cu acelaşi conţinut ca al hotărârilor judecătoreşti privind coeficientul de multiplicare 19 şi VRS 605,225. Este de notorietate că aceste hotărâri judecătoreşti nu au fost recunoscute drept titluri executorii şi nu au putut fi puse în executare tocmai pentru că lipseşte din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti dispoziţia referitoare la obligarea la emiterea ordinelor de salarizare în acest sens. Or, tocmai acest lucru l-a solicitat pe calea acţiunii principale de faţă. Este evident că nu a solicitat din nou recunoaşterea acestor drepturi, ci doar obligarea instituţiei abilitate, Ministerul Justiţiei, alta decât pârâtele din cauzele anterioare, Curtea de Apel si Tribunalul Dolj, să îi recunoască aceste drepturi, să îi emită ordin de salarizare corespunzător şi să îi plătească efectiv aceste drepturi, corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel, plata efectivă realizându-se prin intermediul ordonatorilor de credite-Curtea de Apel si Tribunalul Dolj, dat fiind că altfel nu îi sunt achitate, în ciuda hotărârilor judecătoreşti.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a declarat recurs incident, solicitând admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, invocată prin întâmpinare.

Prin prevederile art. 142, 148 si 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii. Chiar dacă pentru perioada ce face obiectul prezentului litigiu calitatea de ordonator principal de credite aparţinea Ministerului Justiţiei, la acest moment, acesta nu mai poate fi obligat să emită ordine de salarizare, singura care poate emite ordine pentru judecători fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, aceasta a şi emis ordinul în sensul solicitat de reclamantă, iar nu Ministerul Justiţiei, aspect constatat de către instanţa de fond, care a şi respins capătul 1 de cerere ca fiind rămas fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale relevante

La data de 27 septembrie 2024 recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de renunţare la judecata următoarelor petite din cererea de chemare în judecată:

- capătul 4 din acţiune, prin care a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să înainteze către Ministerul Justiţiei Hotărârea nr. 987/2022 a secţiei pentru judecători de validare a rezultatului final al concursului de promovare a judecătorilor în funcţie de execuţie pe loc din data de 25 octombrie 2020, prin care i s-a acordat gradul de judecător de curte de apel şi întreaga documentaţie pentru punerea acesteia în aplicare, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei;

- petitul nr. 5 al acţiunii, prin care a solicitat obligarea Tribunalului Dolj şi a Curţii de Apel Craiova să întocmească documentaţia completă, necesară emiterii ordinului de serviciu, care să cuprindă inclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu acestea, prin care s-a stabilit necesitatea acordării coeficientului de multiplicare 19 şi VRS 605,225, cu daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat note scrise prin care a precizat că este de acord cu cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi de recurenta-reclamantă A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamanta A. a susţinut concursul de promovare a judecătorilor în funcţii de execuţie pe loc din data de 25 octombrie 2020 pentru obţinerea gradului de judecător de curte de apel, iar prin sentinţa civilă nr. 244/28.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 621/3.02.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus anularea hotărârii nr. 1405/2020 a CSM şi a procesului-verbal de fraudă din 25 octombrie 2020, cu consecinţa revenirii asupra măsurii de anulare a lucrării de concurs şi asupra măsurii eliminării din concurs .

Ca o consecinţă, CSM – secţia pentru judecători a emis hotărârea nr. 987/14.03.2022, prin care a suplimentat cu un loc posturile scoase la concursul de promovare în funcţii de execuţie desfăşurat la data de 25 octombrie 2020, pentru promovarea pe loc – curte de apel, dreptul muncii şi asigurări sociale şi a validat rezultatul final obţinut de reclamantă, cu consecinţa promovării pe loc a acesteia începând cu data de 01 ianuarie 2021 .

Urmare a acestor soluţii, la data de 12 mai 2022, reclamanta a solicitat ministrului Justiţiei emiterea ordinului de salarizare corespunzător gradului de judecător de Curte de Apel începând cu data de 01 ianuarie 2021, conform HCSM nr. 987/14.03.2022.

De asemenea, reclamanta s-a pensionat începând cu data de 05 februarie 2021, potrivit Decretului nr. 90/5.02.2021, emis de Preşedintele României, fiind eliberată din funcţie .

II.1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă A.

Preliminar, Înalta Curte reţine că nu vor mai fi analizate criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la soluţia instanţei de fond referitoare la capetele 4 şi 5 din acţiunea dedusă judecăţii, în raport de manifestarea de voinţă exprimată de recurenta-reclamantă prin cererea de renunţare la judecata acestora.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), este nefondat.

Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, şi anume a celor referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauză nu se poate constata o încălcare a principiilor contradictorialităţii, al disponibilităţii sau al dreptului la apărare, instanţa de fond soluţionând cauza în limitele în care a fost învestită, în mod corect reţinând, legat de petitul nr. 3 din cererea de chemare în judecată, că Ordinul nr. 571/I/17.03.2023 a fost emis ulterior sesizării instanţei, iar emiterea unui ordin pe parcursul derulării procedurii judecătoreşti nu determină posibilitatea reclamantului de a solicita anularea acestuia prin cererea de chemare în judecată, dată la care actul administrativ nu exista, şi nici direct în faţa instanţei, fiind necesară parcurgerea procedurilor prevăzute de lege în acest scop, respectiv modificarea cererii de chemare în judecată corespunzător, ceea ce nu se poate reţine în cauză.

În orice caz, la momentul la care susţine recurenta-reclamantă că ar fi depus cererea prin care formula contestaţie împotriva Ordinului nr. 571/I/17.03.2023 oricum nu mai erau îndeplinite rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată statuate la art. 204 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că ar cuprinde motive străine de natura cauzei.

În orice caz, pentru a fi incidentă această din urmă ipoteză, ar trebui ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată şi că, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a stabilit faptele şi a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză, reclamanta reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile privind soluţia de respingere ca inadmisibil a capătului 2 de cerere, sunt nefondate.

În cauză, reclamanta s-a adresat Ministerului Justiţiei la data de 23 mai 2022 solicitând emiterea ordinului de salarizare corespunzător gradului de judecător de curte de apel începând cu 01 ianuarie 2021, conform Hotărârii CSM nr. 987/2022 a secţiei pentru judecători.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin această cerere a urmărit să se dea eficienţă Hotărârii CSM nr. 987/2022 a secţiei pentru judecători, fără să facă referire la aspectele referitoare la calcularea indemnizaţiei prin raportare la coeficientul de multiplicare 19 şi la VRS 605,225, pentru a fi avute în vedere de către minister la întocmirea ordinului de salarizare.

Aşadar, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că acestea nu pot fi solicitate direct în faza judecăţii, în condiţiile în care litigiul nu vizează anularea ordinului solicitat în anumite condiţii, care nici nu era emis la data sesizării instanţei, ci întocmirea unui ordin de salarizare, ţinând seama de gradul de judecător de curte de apel şi de hotărârile judecătoreşti care îi recunosc reclamantei coeficientul de multiplicare 19 şi VRS 605,225.

În acest sens, instanţa de recurs are în vedere şi că oricum litigiile la care face referire reclamanta au fost de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare şi plata diferenţelor salariale, hotărârile urmând a fi executate de instanţele angajatoare, care au atribuţii cu privire la operaţiunile de recalculare şi plată a diferenţelor de drepturi salariale.

Astfel, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul în care a dispus obligarea Tribunalului Dolj şi Curţii de Apel Craiova să recalculeze indemnizaţia de încadrare a reclamantei, începând cu 20 noiembrie 2016, prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19 şi să plătească diferenţele salariale, actualizate cu rata inflaţiei şi la care se adaugă dobânda legală.

De asemenea, în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Justiţiei şi a respins acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admiţând acţiunea în contradictoriu cu Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova şi dispunând obligarea acestora la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamanţilor raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 20 august 2017 până la data de 31 decembrie 2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS şi după data de 31 decembrie 2017, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 şi plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

În consecinţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, Ministerul Justiţiei nu a fost obligat la emiterea vreunui ordin în litigiile la care reclamanta face referire, iar reclamanta nu s-a adresat cu nicio solicitare în acest sens către minister, hotărârile urmând a fi puse în executare de instanţele obligate.

Criticile referitoare la soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, reclamanta a solicitat Ministerului Justiţiei emiterea ordinului de salarizare corespunzător gradului de judecător de curte de apel, conform Hotărârii CSM nr. 987/14.03.2022. Ministerul Justiţiei a întocmit proiectul de ordin privind salarizarea reclamantei, ca urmare a promovării pe loc în gradul de judecător de curte de apel, proiect care a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar aceasta a emis ordinul conform celor solicitate de reclamantă, aşa cum reiese din Ordinul nr. 571/I/17.03.2023 depus la dosarul instanţei de fond.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond a respins în mod corect capătul 6 de cerere, respectiv obligarea Ministerului Justiţiei, a Tribunalului Dolj şi a Curţii de Apel Craiova la recalcularea indemnizaţiei lunare prin raportare la VRS 605,225 RON şi la coeficientul de multiplicare 19 şi la repararea prejudiciului creat, constând în diferenţele salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, reţinând că reclamanta deţine deja două titluri executorii prin care au fost obligate instanţele la recalcularea şi plata diferenţelor salariale, exact în sensul solicitat de reclamantă, astfel că nu se poate pronunţa un nou titlu executoriu asupra aceloraşi pretenţii.

După cum am s-a reţinut şi anterior, hotărârile judecătoreşti invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată au fost pronunţate în contradictoriu cu Tribunalul Dolj, respectiv Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, iar instanţele angajatoare au fost obligate la plata diferenţelor salariate.

Instanţele nu au dispus obligarea Ministerului Justiţiei la reîncadrarea reclamanţilor şi emiterea vreunui ordin de salarizare, ci au obligat instanţele doar la plata diferenţelor de drepturi salariale.

Litigiile au fost de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare şi plata diferenţelor salariale, hotărârile urmând a fi executate de instanţele angajatoare, care au atribuţii cu privire la operaţiunile de recalculare şi plată a diferenţelor de drepturi salariale.

Nu în ultimul rând, nu poate fi primită nici alegaţia recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi analizat petitul privind drepturile ce derivă din recunoaşterea în perioada de referinţă a gradului de judecător de curte de apel, în condiţiile în care judecătorul fondului a constatat în mod expres că pe parcursul soluţionării cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat la dosar Ordinul nr. x/I/17.03.2023, prin care arată că în perioada 01 ianuarie 2021 - 04 februarie 2021 reclamanta, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Dolj, coeficient 9,20, beneficiază de drepturile salariale în sumă totală de 28.223 RON, concluzionând în mod corect că, faţă de această situaţie, cererea cu privire la emiterea ordinului de salarizare prin care să se recunoască reclamantei în perioada de referinţă gradul de judecător de curte de apel a rămas fără obiect.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

II.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de perioada vizată, respectiv 01 ianuarie – 04 februarie 2021, precum şi de dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond", Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

Având în vedere că dispoziţiile legale invocate de recurentul-pârât în susţinerea excepţiei au intrat în vigoare începând cu 16 decembrie 2022, iar perioada vizată pentru punerea în aplicare a Hotărârii CSM nr. 987/14.03.2022 vizează luna ianuarie a anului 2021, când obligaţia de emitere a ordinului de salarizare aparţinea exclusiv Ministerului Justiţiei, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul-pârât justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, în conţinutul cadrului procesual subiectiv trebuind să figureze şi această autoritate publică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 58/F-CONT din 18 mai 2023 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.