Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contestaţia judiciară

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, la data de 29 aprilie 2024, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în principal, anularea Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de procuror stagiar în cadrul Parchetului pe de lângă Judecătoria Zărneşti, începând cu data de 01.04.2024, cu consecinţa înlăturării măsurii suspendării, iar în subsidiar, în cazul în care se consideră că se impune suspendarea din funcţia de procuror stagiar a contestatorului, să se constate că temeiul în baza căruia este incidentă suspendarea este reprezentat de art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la momentul dobândirii statutului de auditor de justiţie, respectiv forma legii din data de 17.03.2022.

În motivarea contestaţiei, s-au arătat următoarele:

1.1. Elemente de fapt relevante

În urma promovării examenului de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii de către contestatorul A., prin Hotărârea nr. 509/21 martie 2024, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus numirea acestuia în funcţia de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti.

Ulterior, întrucât contestatorul A. are calitatea de inculpat în dosarul penal nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare, dosar având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., prin Hotărârea nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea sa din funcţia de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, începând cu data de 01.04.2024.

Contestatorul a apreciat că hotărârea secţiei pentru procurori este nelegală, prin prisma aplicării legii în timp si neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Anterior verificării de către CSM a bunei reputaţii pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, printr-un memoriu, acesta a adus la cunoştinţa CSM-ului situaţia sa, aceea de acuzat într-un dosar de ucidere din culpă. Mai departe, ulterior numirii în funcţia de procuror stagiar, printr-un alt memoriu, a arătat secţiei pentru procurori că nu pot fi identificate argumente care să susţină că fapta de care este acuzat ar putea, în vreun fel, să aducă atingere prestigiului profesiei de magistrat, indicând în acest sens şi practica anterioară a CSM-ului în situaţia altor magistraţi.

Cronologic, succesiunea evenimentelor este următoarea: în luna august 2016 a avut loc accidentul care stă la baza dosarului penal nr. x/2020; în cursul anului 2020 este emis Rechizitoriul nr. x; în data de 23.06.2021 este pronunţată încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară; concursul de admitere la INM a început în 30.07.2021; constatarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii de către contestatorul A. după cele două etape ale concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii organizat în perioada iulie 2021 - aprilie 2022, a avut loc la data 17.03.2022, conform Hotărârii nr. 32 din 17.03.2022 a Plenului CSM; validarea rezultatelor concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, prin care contestatorul A. a dobândit calitatea de auditor de justiţie a avut loc prin hotărârea Plenului CSM la data de 17.03.2022; constatarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii de către contestatorul A. după susţinerea examenului de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, conform Hotărârii nr. 38 din 13.03.2024 a Plenului CSM.

1.2. Nelegalitatea Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea contestatorului A. din funcţia de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, începând cu data de 01.04.2024

1.2.1. Contestatorul a arătat că, în primul rând, nu se impune suspendarea sa, deoarece dispoziţiile legale privind suspendarea magistratului trimis în judecată au în vedere situaţia magistratului care comite infracţiunea deţinând deja această calitate, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a suspenda persoanele acuzate de comiterea unei infracţiuni anterior dobândirii oricărei funcţii în justiţie. Această concluzie porneşte de la raţiunea normei, aceea de a proteja imaginea şi prestigiul profesiei. In definitiv, instituţia suspendării are drept deziderat asigurarea opiniei publice de faptul că organele profesionale au cunoştinţă despre situaţia persoanei cercetate penal şi realizează un examen efectiv cu privire la probitatea profesională a acesteia.

Un argument suplimentar în acest sens este realitatea legislativă care guvernează admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii: este eligibilă persoana care îndeplineşte criteriile indicate (cetăţenie/limbă/promovare concurs etc), care nu are antecedente penale şi care se bucură de o bună reputaţie. Mai mult decât atât, contestatorul A. a trecut verificările privind buna reputaţie, atât cu ocazia admiterii Ia Institut cât şi cu ocazia absolvirii acestuia, acesta având aceeaşi calitate în ultimii 8 ani de zile şi probabil încă o perioadă de acum înainte: aceea de inculpat într-un dosar de ucidere din culpă. Nicio altă împrejurare de fapt nu s-a modificat între timp. Faptul că, sub aspectul situaţiei juridice a contestatorului, nu a intervenit niciun element de noutate între momentul admiterii la INM şi momentul prezent pledează în mod suplimentar în sensul solicitat.

1.2.2. In al doilea rând, în mod nelegal, prin hotărârea atacată, secţia de procurori CSM a făcut aplicarea art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, nesocotind astfel dispoziţiile de aplicare în timp a legii civile.

În acest sens, se arată că contestatorul A. a dobândit calitatea de auditor de justiţie la data de 17.03.2022, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 34/17.03.2022 a Plenului CSM, moment la care Legea nr. 303/2022 nu era în vigoare.

Astfel, contestatorul A. a dobândit calitatea de auditor de justiţie sub imperiul Legii nr. 192/2021, care, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, se completează cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004. Acest aspect reiese cu evidenţă din considerentele Hotărârii nr. 34/17.03.2022 a Plenului CSM, precum şi din contractul încheiat de contestatorul A. cu INM, respectiv contractul cu nr. x/04.02.05.2022, unde, la art. 4.7 din contract se prevede faptul că părţile au obligaţia de a respecta dispoziţiile relevante din Legea nr. 303/2004. In accepţiunea sa, această dispoziţie reflectă faptul că de la momentul dobândirii calităţii de auditor de justiţie, contestatorul a dobândit totodată toate interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de legea în vigoare.

Conform art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la data de 17.03.2022 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 313/2021), Consiliul Superior al Magistraturii, poate, în temeiul art. 62 alin. (1) să verifice oportunitatea suspendării din funcţie a judecătorului sau procurorului trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. În acest sens, invocă faptul că hotărârea prin care s-a stabilit faptul că nu este necesară suspendarea unui judecător din cadrul Curţii de apel Bucureşti, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Astfel, dacă instanţa consideră că măsura suspendării este necesară chiar si în ipoteza atipică a contestatorului, care nu avea calitatea de magistrat la data trimiterii în judecată, se impunea verificarea oportunităţii suspendării si în cazul de faţă, având în vedere faptul că datorită unor aspecte care nu au ţinut de conduita contestatorului, acesta nu a beneficiat de aplicarea acestui text de lege.

Conform art. 6 C. civ. şi art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., având în vedere data producerii accidentului, respectiv anul 2016, precum şi momentul la care contestatorul a dobândit calitatea de auditor de justiţie şi implicit interdicţiile şi incompatibilităţile magistratului în funcţie, situaţia juridică a acestuia este guvernată de Legea nr. 303/2004. Corelativ, presupusa faptă pentru care contestatorul A. este cercetat a avut loc sub imperiul legii vechi, iar situaţia juridică referitoare la incompatibilităţile şi interdicţiile magistratului s-a născut la momentul la care acesta a dobândit calitatea de auditor de justiţie, respectiv tot sub imperiul legii vechi, Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, prin hotărârea atacată, secţia pentru procurori a CSM-ului a aplicat contestatorului A., în mod retroactiv, dispoziţiile Legii nr. 303/2022, aspect care demonstrează nelegalitatea hotărârii.

În speţă, aşa cum a arătat, fapta pretins săvârşită de contestatorul A. este, fără dubiu, un fapt juridic stricto sensu, care a avut loc în anul 2016, sub imperiul Legii nr. 303/2004, iar dobândirea de către acesta a calităţii de auditor de justiţie reprezintă încheierea unui act, care este supus tot Legii nr. 303/2004, aşa cum rezultă şi din contractul încheiat cu Institutul Naţional al Magistraturii şi hotărârea CSM de validare a admiterii contestatorului A. la INM. Prin urmare, este evident faptul că situaţia juridică a contestatorului s-a născut cel târziu la momentul dobândirii calităţii de auditor de justiţie, moment anterior intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 303/2022).

În niciun caz, nu este posibilă interpretarea conform căreia situaţia juridică a contestatorului ar fi guvernată de Legea nr. 303/2022, prin raportare la momentul la care acesta a dobândit funcţia de procuror stagiar. În acest sens, se arată că din momentul în care contestatorul a dobândit calitatea de auditor de justiţie, acesta a dobândit şi toate incompatibilităţile şi interdicţiile profesiei de magistrat, aşa cum rezultă şi din contractul amintit. Mai mult, încă din acel moment, petentul a avut previziunea şi aşteptarea legitimă de a deveni magistrat. Acest aspect este susţinut şi de normele legale în vigoare, care prevăd faptul că, odată admis în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, nepromovarea examenelor de absolvire sau capacitate, precum şi demisia din magistratură într-o perioadă mai scurtă de 10 ani de la momentul admiterii, presupun restituirea de către auditorul de justiţie a tuturor costurilor pe care le-a presupus formarea.

Prin urmare, aşteptarea legitimă a contestatorului, încă de la momentul hotărârii de validare a rezultatelor obţinute la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii (17 martie 2022), a fost aceea că va deveni magistrat, iar în materia drepturilor subiective civile, aşteptarea legitimă ia adesea forma principiului respectării drepturilor câştigate. Mai mult, înainte de a da examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, contestatorul a verificat legislaţia aplicabilă cazului concret în care acesta se află şi chiar şi jurisprudenţa CSM în situaţiile în care alţi magistraţi în funcţie au săvârşit infracţiuni de ucidere din culpă.

Strict juridic, principiul neretroactivităţii este consecinţa principiului securităţii juridice şi garanţia respectării libertăţii şi demnităţii persoanei, precum şi a încrederii legitime a acesteia în ordinea juridică în vigoare la data când aceasta acţionează ţinând seama de prescripţiile acesteia.

De asemenea, prin hotărârea contestată s-au încălcat principiile nediscriminării şi egalităţii în faţa legii, întrucât, prin hotărâri succesive, CSM a decis că nu se impune suspendarea unei judecătoare condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi a unui judecător cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, având în vedere faptul că ambii magistraţi au comis faptele în discuţie sub imperiul aceleiaşi legi ca contestatorul.

Nu în ultimul rând, un alt motiv de nelegalitate al hotărârii atacate este reprezentat de faptul că secţia pentru procurori a CSM nu a examinat în mod efectiv şi concret toate motivele invocate de contestatorul A. prin memoriul depus, prin prisma dispoziţiilor legale în materie, ceea ce echivalează cu o motivare deficitară. Astfel, în motivarea hotărârii atacate, secţia pentru procurori a CSM s-a rezumat în mare parte la expunerea dispoziţiilor legale incidente, precum şi la redarea unor motive de oportunitate a suspendării, referitoare la natura şi gravitatea infracţiunii, fără a analiza şi motivele de ordin personal, invocate de contestator, precum situaţia atipică în care acesta se află. Raportat la argumentele astfel expuse, având în vedere şi conţinutul textelor de lege incidente în cauză, respectiv prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, motivarea soluţiei adoptate prin hotărârea contestată este deficitară şi neconvingătoare, aspect ce conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, şi ca atare generator al caracterului nelegal al actului supus cenzurii instanţei.

Pentru toate aceste motive, consideră că este nelegală Hotărârea nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea contestatorului A. din funcţia de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti.

1.2.3. În al treilea rând, se arată că este inoportună şi disproporţionată măsura suspendării din funcţia de procuror stagiar a contestatorului.

Prin hotărârea atacată, intimata nu şi-a întemeiat soluţia strict pe considerentul obligativităţii de a dispune suspendarea, astfel cum impun dispoziţiile legii noi (Legea nr. 303/2022), ci a efectuat şi un control de oportunitate a măsurii.

Or, nu pot fi reţinute considerentele CSM, prin care s-a statuat faptul că nu poate fi ignorată natura şi gravitatea faptei reţinute împotriva contestatorului. Din contră, fapta care i se impută nu este una de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de magistrat, fiind caracterizată de culpă. In acest sens, este relevantă practica unanimă a CSM, aceea de a conchide că faptele din culpă nu aduc atingere prestigiului profesiei; pe de altă parte, accidentul a fost cauzat de culpa integrală a administratorului drumului şi a executantului lucrărilor care nu a efectuat minime demersuri în vederea semnalizării corespunzătoare a lucrărilor. Contestatorul este prezumat nevinovat, iar fapta de care este acuzat nu este una aptă să aducă atingere prestigiului profesiei de magistrat. Mai mult, din anul 2016 si până în prezent, contestatorul nu suferit niciun fel de sancţiune penală, contravenţională sau disciplinară, factor care denotă că fapta de ucidere din culpă care i se impută contestatorului A. este una singulară, nefiind aptă să contureze probitatea morală a acestuia.

Nu în ultimul rând, măsura suspendării contestatorului A. din funcţia de procuror stagiar este vădit disproporţionată în raport de circumstanţele dosarului în care este cercetat şi raportat la situaţia atipică în care se află.

Contestatorul a făcut trimitere la procesul de verificare a proporţionalităţii măsurii de suspendare din funcţie din cuprinsul unei alte decizii (Decizia nr. 3346/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul cu nr. x/2017).

Contestatorul a arătat că măsura suspendării petentului din funcţia de procuror stagiar este vădit disproporţionată. În concret, acesta este cercetat în dosarul penal cu nr. x/2020 încă din anul 2016, când era student la Facultatea de drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai în anul II, moment la care şi-a pierdut jumătate din familie; procesul penal a durat (şi încă durează) extrem de mult raportat la obiectul acestuia. Astfel, deşi contestatorul nu a încercat în niciun fel tergiversarea procesului, solicitând o singură amânare pentru pregătirea apărării şi un termen mai îndelungat în vederea participării la examenele din cadrul INM, dosarul se află încă în primă instanţă, după aproape 8 ani de zile de la evenimentul rutier. Pentru petent, desfăşurarea procesului pe o perioadă aşa îndelungată reprezintă o adevărată povară, întrucât îl împiedică să îşi urmeze parcursul profesional. În concret, de la momentul accidentului şi până în prezent, acesta a depus constant eforturi în vederea promovării examenului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, în vederea dobândirii cunoştinţelor necesare pentru a-şi îndeplini cu corectitudine şi profesionalism viitoarea profesie, dar şi în vederea promovării examenului de absolvire organizat de INM.

De asemenea, contestatorul A. a avut aşteptarea legitimă de a profesa deodată cu colegii lui de promoţie. Această aşteptare a venit ca urmare a stabilirii de către Consiliul Superior al Magistraturii a faptului că acesta îndeplineşte condiţiile bunei reputaţii şi la momentul validării concursului la Institutul Naţional al Magistraturii, dar şi ulterior promovării examenului de absolvire. Astfel, suspendarea contestatorului din funcţia de procuror stagiar devine o adevărată sancţiune în cazul de faţă, întrucât cercetarea lui penală se desfăşoară de aproximativ 8 ani; suspendarea contestatorului A. până la finalizarea definitivă a procesului penal este disproporţionată în raport de obiectivul care stă la baza suspendării -protejarea prestigiului justiţiei.

Prin urmare, având în vedere hotărârile prin care s-a stabilit faptul că contestatorul A. îndeplineşte condiţiile bunei reputaţii, dar şi prin prisma faptului că a dobândit calitatea de auditor la data de 17.03.2022, moment la care era în vigoare Legea nr. 303/2004, acesta nu avea cum să prevadă că se va dispune suspendarea lui din funcţie.

În concluzie, raportat la timpul îndelungat în care petentul fost cercetat în dosarul penal care a stat la baza suspendării, aspect pe care acesta nu poate să îl controleze, raportat la faptul că dosarul se află doar în primă instanţă, raportat la jurisprudenţa CSM în situaţii similare şi având în vedere la soluţiile anterioare pe care CSM le-a pronunţat în legătură cu contestatorul până la hotărârea atacată, măsura suspendării nu este una proporţională.

Astfel, contestatorul a invocat Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 944/06.09.2016, prin care secţia a constatat că nu se impune suspendarea din funcţie a unei doamne judecător acuzată de ucidere din culpă. De menţionat este că, spre deosebire de situaţia contestatorului, în respectiva situaţie persoana în cauză era judecător la momentul comiterii faptei, aspect ce a condus la mediatizarea intensă a cauzei, având o culpă exclusivă în producerea accidentului: victima era un pieton ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

De asemenea, a mai invocat Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 15/2019, prin care secţia a constatat că nu se impune suspendarea din funcţie a unui judecător acuzat de infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Asemeni situaţiei de mai sus, fapta a fost comisă în timp ce persoana în cauză era deja magistrat, iar infracţiunea comisă era una intenţionată.

În fine, a mai amintit Decizia nr. 3346/2017 pronunţată de ICCJ în dosarul cu nr. x/2017, prin care instanţa a apreciat că raportat la circumstanţele producerii faptei pentru care procurorul a fost suspendat prin Hotărârea nr. 695 din 07.11.2017 a secţiei pentru procurori a CSM şi raportat Ia circumstanţele personale ale procurorului, suspendarea până la finalizarea procesului penal nu reprezintă o măsură proporţională cu scopul avut în vedere de textul de lege vizat, iar, în circumstanţele concrete deduse judecăţii, nu a fost adus un prejudiciu profesiei de magistrat. În speţă, procurorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, sens în care s-a reţinut că acesta, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi circularii cu o viteză peste limita legală a pierdut controlul autovehiculului condus, a părăsit carosabilul şi a intrat în impact cu un copac aflat în zonă, provocând decesul pasagerului aflat pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului.

Prima hotărâre indicată, respectiv hotărârea nr. 944/06.09.2016, a fost emisă sub imperiul Legii nr. 303/2004, astfel cum aceasta era în vigoare la momentul pronunţării ei. In schimb, hotărârea cu nr. 15 din 2019 pronunţată de secţia de judecători, astfel cum aceasta apare pe ordinea de zi soluţionată din data de 10.01.2019, a fost emisa sub imperiul unor dispoziţii legale identice în ceea ce priveşte suspendarea magistratului cu cele care sunt în prezent în vigoare. Cu toate acestea, în mod corect secţia pentru judecători a făcut o verificare a oportunităţii suspendării, interpretarea textului legal fiind făcută în sensul că suspendarea este obligatorie atunci când este şi oportună. Per a contrario, în măsura în care suspendarea nu este oportună, ea nu mai este nici obligatorie.

Pentru această concluzie are în vedere nu doar cele expuse pe parcursul prezentului memoriu, dar şi raţionamentul CSM din această ultimă cauză: dacă acest calcul de oportunitate este obligatoriu în cazul unei infracţiuni intenţionate, el se impune şi mai mult în situaţia contestatorului, acuzat de o infracţiune din culpă.

1.3. In subsidiar, în cazul în care se va considera că se impune suspendarea sa din funcţia de procuror stagiar, a solicitat să se constate că temeiul în baza căruia este incidentă suspendarea este reprezentat de art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la momentul dobândirii statutului de auditor de justiţie, respectiv forma legii din data de 17.03.2022.

Legea nr. 303/2004 prevede posibilitatea menţinerii sale în funcţie în ipoteza în care va fi găsit vinovat de săvârşirea faptei care i se impută, raportat la dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din acest act normativ. Pe de altă parte, dispoziţiile Legii nr. 303/2022 prevăd excluderea magistratului din funcţie în ipoteza condamnării sale, independent de forma de vinovăţie sau forma de executare a pedepsei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 201 alin. (1) lit. f) din acest act normativ. Pentru aceste motive, în vederea asigurării securităţii juridice în viitoarele decizii referitoare la cariera sa care privesc acelaşi dosar penal, a solicitat admiterea acestui petit.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (5)-(8) din Legea nr. 305/2022.

In probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile ataşate la dosar şi solicităm efectuarea unei adrese către intimată, pentru a depune la dosarul prezentei cauze Hotărârea nr. 15 din 10.01.2019 a secţiei de judecători CSM prin care s-a stabilit că nu se impune suspendarea din funcţie a unui domn judecător la Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum rezultă din ordinea de zi, punct. 11, anexa 7.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Conform informaţiilor comunicate de Judecătoria Satu Mare, reclamantul avea calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2020 al acestei instanţe, dosar având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) - (3) din C. pen.. Cauza fusese înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 18.12.2020, iar prin încheierea de cameră preliminară nr. 146/02.04.2021, ămasă definitivă prin încheierea penală nr. 48/Cjcp/23.06.2021 a Tribunalului Satu Mare sa dispus începerea judecăţii. La data de 18.01.2024 cauza a fost reţinută în pronunţare, aceasta fiind amânată succesiv, ultima amânare fiind pentru data de 09.04.2024. Prin Hotărârea nr. 536/26.03.2024 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sa dispus suspendarea din funcţie, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, a reclamantului, procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, începând cu data de 01.04.2024.

Având în vedere situaţia de fapt descrisă în cuprinsul hotărârii atacate şi dispoziţiile legale incidente, Hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 536/26.03.2024 este legală şi temeinică, iar susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate.

Astfel cum s-a arătat anterior, reclamantul avea calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2020 afiat pe rolul Judecătoriei Satu Mare, dosar având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) - (3) din C. pen.. Cauza fusese înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 18.12.2020, iar prin încheierea de cameră preliminară nr. 146/02.04.2021, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 48/Cjcp/23.06.2021 a Tribunalului Satu Mare, s-a dispus începerea judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 666 din data de 08.05.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2020 sus menţionat, instanţa l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa civilă sus menţionată nu este definitivă, fiind atacată cu apel de către reclamant.

Astfel cum s-a reţinut şi în hotărârea atacată, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că: "Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:

a) când a fost trimis în judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii".

În aceste condiţii, în mod corect secţia pentru procurori a constatat că dispoziţiile legale antereferite, care prevăd expres că în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni intervine suspendarea din funcţie a unui magistrat, constituie o normă juridică cu caracter imperativ.

De asemenea, în mod corect secţia pentru procurori a avut în vedere faptul că scopul urmărit de legiuitor prin măsura suspendării din funcţie este asigurarea desfăşurării cu imparţialitate a procedurilor judiciare şi asigurarea prestigiului justiţiei, scopul măsurii de suspendare nefiind unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, fiind avut în vedere atât interesul public, respectiv asigurarea exercitării atribuţiilor specifice de către procurori asupra cărora nu planează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte penate, cât şi interesul privat al magistratului, respectiv dispunerea unei măsuri pe o perioadă determinată, ce garantează respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

În acest sens, secţia pentru procurori a constatat că măsura suspendării magistratului din funcţie în situaţia trimiterii sale în judecată pentru o infracţiune de ucidere din culpă este o măsură adecvată, fiind capabilă în mod obiectiv să ducă ta îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită şi este un instrument necesar pentru desfăşurarea cu imparţialitate a tuturor procedurilor judiciare, neputând fi ignorată natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina sa.

Ţinând cont de aceste aspecte şi având în vedere că reclamantul urma să activeze în calitate de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti începând cu data de 01.04.2024, secţia pentru procurori a constatat că măsura prevăzută intervine de la această dată.

Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului în sensul că dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 nu ar fi aplicabile situaţiei sale întrucât, pe de o parte, acesta nu ar fi avut calitatea de magistrat la momentul săvârşirii faptei, iar pe de altă parte, nu ar fi fost respectate dispoziţiile de aplicare în timp a legii civile.

Astfel cum a arătat anterior, conform dispoziţiilor art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, "judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de camera preliminară a dispus începerea judecăţii.

După cum se observă, legiuitorul nu face nicio distincţie în raport de momentul săvârşirii faptei penale, această dispoziţie legală imperativă aplicându-se (ulterior intrării sale în vigoare) oricărui magistrat ce se află în ipoteza legală, respectiv a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii, indiferent de momentul săvârşirii faptei,

Este evident faptul că în situaţia săvârşirii faptei anterior dobândirii calităţii de magistrat, această dispoziţie legală devine aplicabilă la momentul în care persoana respectivă dobândeşte calitatea de magistrat şi în consecinţă poate fi suspendat din funcţie, fiind contrar intenţiei legiuitorului şi scopului legii ca această dispoziţie să se aplice diferenţiat în raport de momentul săvârşirii faptei.

Dispoziţia legală sus menţionată are scopul legitim de a asigura desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor judiciare şi prestigiul justiţiei, fiind avut în vedere atât interesul public, respectiv asigurarea exercitării atribuţiilor specifice de către procurori asupra cărora nu planează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte penale, cât şi interesul privat al magistratului, respectiv dispunerea unei măsuri pe o perioadă determinată, ce garantează respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Or este evident că prestigiul justiţiei şi desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor judiciare ar fi în egală măsură afectate atât în cazul în care magistratul trimis în judecată a săvârşit fapta anterior dobândirii calităţii de magistrat, cât şi în situaţia în care magistratul trimis în judecată a săvârşit fapta în perioada în care deţinea această calitate.

Chiar dacă s-a constatat că reclamantul îndeplinea condiţia bunei reputaţii cu ocazia verificării acestei condiţii la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii desfăşurat în perioada iulie 2021 - aprilie 2022 (fiindu-i validat rezultatul obţinut la acest concurs), precum şi cu ocazia absolvirii cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii, acest fapt nu determină inaplicabilitatea dispoziţiilor imperative ale art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 câtă vreme reclamantul se află în ipoteza prevăzută de legea în vigoare (are calitatea de procuror şi a fost trimis în judecată pentru o infracţiune, judecătorul de cameră preliminară dispunând începerea judecăţii prin încheiere definitivă).

Astfel, este evident că dispoziţiile art. 197 alin. ţi) lit. a) din Legea nr. 303/2022 (ce vizează suspendarea din funcţie a magistraţilor) nu puteau fi aplicate reclamantului anterior dobândirii calităţii de procuror stagiar, întrucât la acele momente acesta nu avea calitatea de magistrat, astfel că nu putea fi suspendat din această funcţie. însă, în mod corect dispoziţiile legale sus menţionate (în vigoare la momentul emiterii hotărârii atacate) au fost aplicate reclamantului din momentul în care acesta a fost numit procuror stagiar, respectiv începând cu data de 01.04.2024.

În ceea ce priveşte cerinţa lipsei antecedentelor penale prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la momentul verificării condiţiilor de înscriere la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii desfăşurat în perioada iulie 2021 - aprilie 2022, în mod corect comisia de organizare a concursului a constatat că reclamantul îndeplinea această cerinţă la momentul înscrierii la concurs (acesta neavând antecedente penale la acel moment), fără ca acest fapt să semnifice că reclamantul nu putea fi suspendat din funcţie ulterior numirii în funcţia de procuror în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Referitor la critica vizând aplicarea legii în timp, aceasta este vădit neîntemeiată, în mod corect secţia pentru procurori aplicând dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii hotărârii, dispoziţii ce reglementează cazurile şi procedura suspendării din funcţie a magistraţilor.

Prin Hotărârea nr. 509/21.03.2024 a secţiei pentru procurori s-a dispus numirea în funcţia de procuror stagiar, începând cu data de 01.04.2024, a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii - promoţia 2022 - 2024, la unităţile de parchet pentru care au optat aceştia, reclamantul fiind numit în funcţia de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti de la această dată. De la acest moment (01.04.2024) calitatea de auditor de justiţie a reclamantului a încetat, acesta dobândind o nouă calitate, şi anume aceea de procuror stagiar, caz în care îi sunt aplicabile alte dispoziţii legale faţă de cele aplicabile auditorilor de justiţie.

Potrivit principiului neretroactivităţii legii, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, aşadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ.

După cum se poate observa, dispoziţiile art. 197 - 200 din Legea nr. 303/2022 reglementează cazurile şi procedura suspendării din funcţie a magistraţilor, fiind dispoziţii de imediată aplicare de la momentul intrării acestora în vigoare şi producând efecte numai pentru viitor.

Astfel, contrar susţinerilor reclamantului, în baza principiilor generale referitoare la aplicarea legii civile în timp, normele prevăzute de dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 se aplică de la momentul intrării acestora în vigoare tuturor magistraţilor în funcţie (cum este şi cazul reclamantului începând cu data de 01.04.2024), fără nicio distincţie în raport de data săvârşirii faptei sau a dobândirii calităţii de auditor de justiţie.

Prin urmare, având în vedere caracterul de imediată aplicare a dispoziţiilor menţionate (neexistând prevederi tranzitorii sau derogatorii cu privire la situaţia reclamantului), de la momentul intrării în vigoare a legii, acestea sunt cazurile şi condiţiile în care se dispune suspendarea din funcţie a magistraţilor, indiferent de momentul săvârşirii faptei penale sau a dobândirii calităţii de auditor de justiţie.

Susţinerile reclamantului în sensul că acestuia i-ar fi aplicabile dispoziţiile legale de la momentul producerii accidentului rutier sau a dobândirii calităţii de auditor de justiţie, sunt vădit nefondate şi contravin flagrant intenţiei legiuitorului, scopului şi raţiunii legii (de a asigura cadrul corespunzător pentru exercitarea efectivă a profesiei de magistrat şi prestigiul justiţiei), aceste dispoziţii legale aplicându-se ulterior intrării lor în vigoare tuturor magistraţilor în funcţie ce se regăsesc în ipotezele legii, fără nicio altă distincţie. Or unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.

Dacă s-ar îmbrăţişa opinia expusă de reclamant, ar însemna ca pe întregul parcurs al carierei unui magistrat să nu-i fie aplicabile dispoziţii privind suspendarea din funcţie a magistraţilor dacă aceste dispoziţii nu erau în vigoare la momentul dobândirii calităţii de auditor de justiţie sau a săvârşirii faptei penale, opinie care în mod evident nu poate fi îmbrăţişată.

Mai mult, contrar ipotezei conturate de reclamant, aplicarea unor dispoziţii legale abrogate (ce reglementau suspendarea din funcţie a magistraţilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022), ar conduce la ultraactivitatea legii vechi, ceea ce nu poate fi admis.

Astfel, în mod corect secţia pentru procurori a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile imperative ale art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, aceste dispoziţii nefiind aplicate retroactiv (pentru perioada când reclamantul avea calitatea de auditor de justiţie), ci ulterior încetării calităţii de auditor de justiţie şi dobândirii calităţii de procuror stagiar, calitate distinctă faţă de calitatea de auditor de justiţie.

Totodată, contrar susţinerilor reclamantului, aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii hotărârii atacate şi numirii reclamantului în funcţia de procuror stagiar nu reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât aceste dispoziţii legale se aplică de la momentul intrării lor în vigoare şi nu ne regăsim într-o situaţie de facta praeterita, reclamantul neavând o aşteptare legitimă sau un drept câştigat de a deveni magistrat şi de a exercita această funcţie în orice condiţii, ci doar în condiţiile prevăzute de lege.

Prin urmare, în raport de principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 se aplică de la data intrării lor în vigoare tuturor magistraţilor în funcţie ce se regăsesc în ipotezele legii, fără nicio altă distincţie.

De asemenea, din perspectiva criticii referitoare la pretinsa nemotivare a actului contestat în sensul neanalizării situaţiei pretins atipice a reclamantului, măsura dispusă prin actul administrativ contestat este corespunzător argumentată, conţinând motivele care au justificat suspendarea din funcţie a reclamantului. Motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor - ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia. Totodată, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Or, aceste cerinţe sunt pe deplin respectate în cazul Hotărârii nr. 536/26.03.2024 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în cuprinsul acesteia fiind prezentate împrejurările de fapt şi de drept care au justificat măsura suspendării din funcţie a reclamantului.

Contrar susţinerilor reclamantului, toate argumentele acestuia au fost analizate de secţia pentru procurori care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea din funcţie a reclamantului, situaţia în care acesta se afla nefiind atipică şi încadrându-se pe deplin în ipoteza legală prevăzută de art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 (acesta fiind trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, iar judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii prin încheiere definitivă). Mai mult, reclamantul a fost chiar condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Secţia pentru procurori nu are competenţa de a analiza situaţia de fapt din dosarul penal, această competenţă revenind exclusiv instanţei de judecată, împrejurarea că reclamantul atribuie naturii şi gravităţii faptelor analizate de secţia pentru procurori anumite nuanţe ce ar justifica, în opinia sa, lipsa de necesitate şi proporţionalitate a măsurii suspendării din funcţie, nu este aptă a conduce la primirea acestor susţineri, fiind simple chestiuni subiective, ce nu pot conduce la reţinerea unui caracter nelegal al hotărârii contestate.

Deopotrivă, pe durata suspendării din funcţie reclamantul are posibilitatea de a ocupa orice alt post în serviciul public sau privat şi de a exercita orice altă activitate remunerată, în condiţiile art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora "în perioada suspendării din funcţie dispuse în temeiul art. 197 alin. (1) Ut. a) - c) şi e) - g), judecătorului şi procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibiiitâţile prevăzute de art. 227 şi art. 231 şi nu i se plătesc drepturile salariate, dar i se plăteşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, după caz. Această perioadă nu constituie vechime în muncă şi în funcţie."

Aşadar, pe perioada suspendării din funcţie, magistratului în cauză nu îi sunt aplicabile eventualele incompatibilităţi şi interdicţii decurgând din regimul specific judecătorilor şi procurorilor şi, în plus, i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind lipsit numai de drepturile salariale specifice funcţiei de procuror.

De asemenea, Hotărârile secţiei pentru judecători ataşate cererii de chemare în judecată nu prezintă relevanţă în cauză întrucât vizează situaţii diferite faţă de situaţia reclamantului. În aceste condiţii, sunt vădit neîntemeiate susţinerile referitoare la o pretinsă discriminare a reclamantului faţă de alţi magistraţi întrucât dispoziţia art. 197 din Legea nr. 303/2022 se aplică în mod egal şi fără nicio deosebire tuturor magistraţilor care intră sub incidenţa sa.

În consecinţă, în cauză au fost pe deplin respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcţie a procurorilor în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, Hotărârea nr. 536/26.03.2024 emisă de secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fiind legală şi temeinică, neexistând aşadar împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care ar fi de natură să impieteze asupra legalităţii actului administrativ.

Pentru motivele mai sus expuse, a solicitat respingerea ca neîntemeiat şi a capătului de cerere subsidiar privind constatarea faptului că temeiul în baza căruia ar fi incidentă suspendarea din funcţie a reclamantului îl reprezintă dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-206 din C. proc. civ.

3. Cererea adiţională depusă de contestator

Contestatorul A. a formulat la data de 10 iunie 2024 o cerere adiţională, prin care a arătat că înţelege să modifice petitele contestaţiei formulate, după cum urmează:

- în principal, anularea Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti începând cu data de 01.04.2024, cu consecinţa înlăturării măsurii suspendării;

- în subsidiar, dacă se apreciază că se impune suspendarea din funcţie, să se constate că în cazul unei condamnări definitive pentru infracţiunea de ucidere din culpă, pentru eliberarea sa din funcţie se vor avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 303/2004, forma în vigoare la data dobândirii statutului de auditor de justiţie respectiv forma legii din data de 17.03.2022; respectiv, să se constate că textele care privesc suspendarea din funcţie şi excluderea din funcţie a magistratului reprezintă norme de drept substanţial, iar în acest sens sunt aplicabile dispoziţiile legii 303/2004, forma în vigoare la data dobândirii statutului de auditor de justiţie, ca norme mai favorabile sau ca urmare a aplicării legii civile în timp;

- în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, să se constate că de la data înregistrării contestaţiei (data de 29.04.2024), a intervenit suspendarea de drept a Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care face obiectul contestaţiei.

În motivarea cererii adiţionale, s-au arătat următoarele:

În privinţa celui de-al doilea petit, aşa cum a precizat deja prin contestaţia formulată, situaţia sa juridică este una atipică. Astfel, cercetarea sa penală datează încă din anul 2016, iar în prezent a fost numit în funcţia de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti. Ulterior numirii în funcţie, prin Hotărârea nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus suspendarea sa din funcţie în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 303/2022. Prin urmare, referitor la situaţia sa, intimata a stabilit că este incidentă Legea nr. 303/2022, fiind evident că în cazul unei condamnări definitive intimata va aplica dispoziţiile aceleaşi legi, care prevăd excluderea din magistratură.

Prin intermediul acestui petit, înţelege să solicite instanţei să constate că atât textele legale care prevăd suspendarea din funcţie, cât şi cele care privesc excluderea din funcţie a magistratului, reprezintă norme de drept substanţial, iar din acest motiv nu este posibilă aplicarea principiului activităţii legii, astfel cum a susţinut intimata. Astfel, atât suspendarea sa din funcţie, cât şi posibila excludere din funcţia de procuror reprezintă veritabile sancţiuni, în concordanţă cu Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015 a Curţii Constituţionale, pct. 31.

Având în vedere faptul că au caracterul unor adevărate sancţiuni, care sunt consecinţele unei fapte penale, aplicarea corectă a legii în timp ar fi cea în sensul aplicării legii mai favorabile pentru fiecare dintre aceste sancţiuni; in cazul în care instanţa va aprecia că nu poate fi aplicabilă legea mai favorabilă, a solicitat să se constate că în privinţa suspendării şi excluderii sale din magistratură sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 303/2004.

Cu privire la constatarea suspendării de drept a Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cauza sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 305/2022.

Hotărârea nr. 536/26.03.2024 a secţiei pentru procurori a CSM este o hotărâre cu caracter individual, care priveşte cariera şi drepturile subsemnatului, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 305/2022. Caracterul individual al hotărârii este evident, întrucât aceasta modifică dreptul său de a profesa ca procuror şi de a beneficia de drepturi salariale pe o perioadă nedeterminată de timp, respectiv până la soluţionarea definitivă a procesului penal nr. x/2020.

În acest sens, Hotărârea nr. 536/26.03.2024 nu este o hotărâre emisă în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, nefiind emisă în urma unei cercetări disciplinare prealabile, ci vizează drepturile şi cariera procurorilor (care ar putea fi afectate ca urmare a unei hotărâri pronunţate în materie penală), având în vedere faptul că nu beneficiază de drepturi salariale, iar perioada de timp în care este suspendat nu este considerată vechime astfel încât să poată participa la examenul de capacitate.

Astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, măsura suspendării hotărârii contestate intervine ope legis, ca efect al formulării căii de atac a contestaţiei. De asemenea, în aplicarea textului de lege, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii nu dispune suspendarea executării hotărârii contestate, ci doar constată apariţia, în temeiul legii, a acestui incident, ca efect al formulării contestaţiei pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie ş Justiţie. Cu titlu de exemplu, a indicat considerentele Deciziei nr. 1432/2017, având ca obiect litigiu privind magistraţii, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşa fiind, până la soluţionarea cauzei, situaţia sa juridică intră fără echivoc sub egida dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, întrucât nu există o dispoziţie legală care să prevadă contrariul pentru situaţia care face obiectul judecăţii.

Această cerere de constatare a suspendării hotărârii a fost adresată anterior secţiei pentru procurori a CSM, cerere care s-a înregistrat sub nr. x/14 mai 2024 în cadrul Direcţiei de Resurse Umane şi Organizare.

Cu toate acestea, în ordinea de zi din data de 28 mai 2024, secţia pentru procurori a CSM a respins solicitarea sa (4 voturi nu, 1 vot nul), hotărârea nefiind încă redactată la momentul formulării prezentei cereri.

Prin urmare, dat fiind faptul că atât dispozitivul, cât şi considerentele ICCJ sunt obligatorii pentru CSM, a solicitat să se constate prin încheiere că de la data de 29.04.2024 a intervenit suspendarea de drept a Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior ai Magistraturii

În drept, au fost invocate prevederile art. 62 alin. (1) şi art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, art. 1 din Legea nr. 192/2021, art. 29 alin. (5), (6), (7) din Legea nr. 305/2022, art. 15 alin. (2) Constituţie.

4. Apărările intimatului în raport cu cererea adiţională

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare la cererea adiţională depusă de reclamantul A., prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată (iniţială şi adiţională).

Intimatul a arătat că reclamantul a adresat Consiliului Superior al Magistraturii o cerere pentru a se constata suspendarea de drept a executării Hotărârii nr. 536/26.03.2024 a secţiei pentru procurori, iar cererea sa a fost respinsă prin Hotărârea nr. 733 din data de 28.05.2024 emisă de secţia pentru procurori. Această hotărâre nu a fost încă redactată, astfel că cererea adiţională este prematur formulată, motiv pentru care a solicitat respingerea acesteia.

Prin Hotărârea nr. 536/26.03.2024 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcţie, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, a reclamantului, procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, începând cu data de 01.04.2024.

Aşa cum a arătat prin întâmpinarea depusă la dosar, dispoziţiile legale art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd expres că în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni intervine suspendarea din funcţie a unui magistrat, constituie o normă juridică cu caracter imperativ ce instituie un caz de suspendare de drept din funcţie.

Cazurile de suspendare din funcţie prevăzute de art. 197 alin. (1) din Legea 303/2022 cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor de la lit. f) şi g), au caracter imperativ, în sensul în care suspendarea din funcţie a judecătorului sau procurorului intervine ope legis. Astfel, secţia corespunzătoare nu realizază aprecieri asupra oportunităţii dispunerii suspendării, ci doar verifică, din punct de vedere factual, dacă există situaţia care atrage suspendarea (condiţiile prevăzute expres de lege}, respectiv, în cazul de faţă, dacă judecătorul sau procurorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. Cu alte cuvinte, simpla învestire a instanţei cu rechizitoriu/acord de recunoaştere a vinovăţiei este o condiţie suficientă pentru ca suspendarea din funcţie să intervină, ea fiind doar constatată prin hotărârea secţiei corespunzătoare, după constatarea întrunirii condiţiilor legale.

Suspendarea din funcţie ca efect al trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni este diferită faţă de situaţiile prevăzute de art. 197 lit. f) şi g) din Legea 303/2022, aceste din urmă cazuri fiind singurele din articolul privitor la suspendarea din funcţie când această măsura nu intervine de drept, ci poate fi dispusă, de secţia corespunzătoare, după o analiză a oportunităţii. Însă, în acest caz, se prevede clar că introducerea contestaţiei împotriva hotărârilor prin care s-a dispus suspendarea nu suspendă executarea hotărârii, respectiv a măsurii dispuse.

Astfel, voinţa legiuitorului a fost de a oferi o cale de atac suspensivă de executare în ceea ce priveşte hotărârile secţiilor în care există un drept de apreciere asupra oportunităţii dispunerii măsurii suspendării din funcţie, cu scopul de a identifica un remediu efectiv cu privire la o eventuală hotărâre arbitrară sau emisă cu exces de putere. Or în situaţia în care secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii doar constată intervenirea de drept a unei masuri stabilite imperativ de legiuitor, în mod evident nu poate fi vorba de o hotărâre arbitrară sau emisă cu exces de putere, care să justifice intervenirea efectului suspensiv de drept de executare.

După cum se observă, dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 şi ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 instituie două cazuri de suspendare de drept, prima dispoziţie vizează suspendarea de drept din funcţie a magistratului ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, iar a doua dispoziţie legală vizează suspendarea de drept a măsurii dispuse cu privire la cariera si drepturile magistratului respectiv.

În speţă întrucât dispoziţiile legale ale art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 (în baza cărora a fost emisă hotărârea atacată) constituie o normă juridică cu caracter imperativ ce instituie un caz de suspendare de drept din funcţie a unui magistrat pentru situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, legiuitorul apreciind că în acest caz magistratul trebuie suspendat din funcţie până la finalizarea procedurilor judiciare pentru asigurarea prestigiului justiţiei.

Or având în vedere raţiunea legiuitorului, suspendarea de drept prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 nu vizează o măsură de suspendare de drept din funcţie a unui magistrat, în caz contrar aplicarea normei juridice cuprinse în art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 ar fi blocată, aceasta rămâne fără niciun efect, contrar voinţei legiuitorului, iar norma juridică trebuie interpretată în sensul în care produce efecte, nu în sensul în care nu are niciun efect.

Prin urmare, contestaţia introdusă de reclamant împotriva hotărârii atacate nu are efectul suspendării de drept a măsurii suspendării de drept din funcţie a reclamantului, motiv pentru care a solicitat respingerea ca nefondat a capătului de cerere nr. x din cererea adiţională.

5. Răspunsul la întâmpinare

Contestatorul A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că măsura suspendării din funcţie este, de fapt, o veritabilă sancţiune.

Astfel, în acelaşi asentiment, prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, pct. 31, Curtea Constituţională a arătat că "necunoaşterea accesului liber la justiţie şi in privinţa hotărârilor prin care se dispun măsuri provizorii privind exercitarea funcţiei de judecător sau procuror se impune cu atât mai mult cu cât măsurile provizorii luate în cursul procedurii disciplinare pot avea o întindere temporală deosebită - până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, ceea ce înseamnă că aceasta poate dura până la soluţionarea căii de atac formulate împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de sancţionare disciplinară a judecătorului sau procurorului. Astfel, măsura provizorie, din punctul de vedere al întinderii sale în timp, ar putea fi mai aspră decât însăşi sancţiunea disciplinară aplicată {desigur, cu excepţia celei de excludere din magistraturii. De asemenea, nu trebuie neglijate nici consecinţele negative ale unei asemenea măsuri provizorii care se repercuteazâ, în mod direct, asupra vieţii profesionale şi personale a judecătorului sau procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus atât in imposibilitatea de a-şi exercita funcţia, respectiv de a înjaptui justiţia sau de a apăra interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, după caz. cât şi în situaţia de a nu~şi primi indemnizaţia pe perioada suspendării provizorii, indiferent de soluţia de sancţionare pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii sau de instanţa judecătorească, după caz, asupra fondului acţiunii disciplinare. In consecinţă, recunoaşterea, pe cale de interpretare, a dreptului de a contesta hotărârea prin care s-a luat măsura suspendării provizorii din funcţie abia odată cu fondul nu reprezintă un remediu judiciar care să corespundă exigenţelor art. 21, ort. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie."

Cu toate că decizia Curţii Constituţionale amintite vizează în principal liberul acces la justiţie şi măsura suspendării din funcţie pe durata cercetării disciplinare, considerentele arătate la punctul 31 sunt aplicabile mutatis mutandis şi pentru situaţia magistratului suspendat din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată pentru o infracţiune.

Mai mult decât atât, măsura suspendării din funcţie în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni este chiar mai aspră decât sancţiunea disciplinară a suspendării magistratului. In concret, lecturând dispoziţiile art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 şi art. 273 lit. e) din Legea nr. 303/2022, este lesne de observat că sancţiunea disciplinară a suspendării din funcţie a magistratului este cea mai aspră sancţiune după sancţiunea excluderii magistratului, însă, suspendarea ca sancţiune disciplinară se dispune pe o perioadă fixă, respectiv 6 luni. In schimb, suspendarea dispusă ca urmare a trimiterii în judecată nu are o perioadă previzibilă pentru magistratul suspendat, aceasta depinzând exclusiv de durata procesului penal, aspect care se află în afară sferei de control a magistratului trimis în judecată.

Cu alte cuvinte, măsura suspendării din funcţie este chiar mai aspră decât măsura suspendării ca sancţiune disciplinară, întrucât, pe de o parte este dispusă pentru o perioadă de timp nedeterminată, iar, pe de altă parte, această perioadă poate depăşi cu uşurinţă termenul maximal de 6 luni, prevăzut pentru situaţia suspendării ca sancţiune disciplinară.

Faptul că legiuitorul nu face nicio distincţie în raport de momentul săvârşirii faptei penale nu poate să conducă la concluzia că trebuie să se facă abstracţie de pricipiile aplicării legii în timp, întrucât, în caz contrar, drepturile şi interesele legitime ale subiecţilor de drept dobândite sub imperiul unei legi în vigoare (în speţă a magistraţilor) ar fi iluzorii şi golite de conţinut la momentul intrării în vigoare a unei legi noi. Ad absurdum, dacă dispoziţiile legale invocate de intimată s-ar aplica "tuturor magistraţilor în funcţie, indiferent de data săvârşirii faptei", înseamnă că toţi magistratii care au beneficiat de dispoziţiile legilor vechi (nefiind suspendaţi sau excluşi din funcţie) ar trebui să fie suspendati în prezent (dacă procesul penal pentru care au fost trimişi în judecată nu s-a finalizat) sau eliberaţi din funcţie (în măsura în care au suferit o condamnare iar până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022 nu a intervenit reabilitarea), situaţie care contravine flagrant principiului securităţii juridice.

Or, este evident că dispoziţiile Legii nr. 303/2022 nu au fost aplicate de către intimată în cazul magistraţilor care au suferit o condamnare şi nu au fost reabilitaţi până la momentul intrării în vigoare a legii noi, în prezent, după aproape doi ani de la intrarea în vigoare a legii noi, existând magistraţi în funcţie care au suferit o condamnare. În acest sens, se arată că nu au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 303/2022 altor magistraţi care au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cursul anului 2019, respectiv 2022, fiind evident că nu a intervenit reabilitarea acestora până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022.

De altfel, chiar şi dacă s-ar da curs "caracterului de imediată aplicare" a dispoziţiilor invocate de intimata, situaţia sa este în continuare guvernată de dispoziţiile Legii nr. 303/2004, în vigoare la momentul dobândirii calităţii de auditor de justiţie. Astfel fiind, a dobândit calitatea de auditor de justiţie în urma promovării concursului de admitere la INM, organizat in temeiul Legii nr. 192/2021. Din economia art. 1 din Legea nr. 192/2021, rezultă fără echivoc că situaţia sa, cel puţin până la numirea de către preşedintele României în funcţia de procuror definitiv, este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 192/2021 care se completează cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004.

Într-adevăr, în acord cu intimata CSM, Legea nr. 303/2022 a abrogat dispoziţiile Legii nr. 303/2004, însă legiuitorul nu a înţeles să abroge şi Legea nr. 192/2021. Astfel, conform art. 283 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie admişi la Institutul Naţional al Magistraturii in anii 2022-2024 este de 2 ani. Conform art. 294 alin. (5) din Legea nr. 303/2022, la data intrării în vigoare a prezentei se abrogă Legea nr. 303/2004. Din economia acestor dispoziţii legale interpretate sistematic şi teleologic, reiese clar că situaţia sa juridică nu se pliază pe dispoziţiile noii legi (Legea nr. 303/2022).

Astfel, in primul rând, legiuitorul a avut in vedere aplicarea noii legi doar cu privire la candidaţii care urmau promoveze concursurile de admitere desfăşurate după anul 2022 (aspect care reiese fără echivoc din dispoziţiile art. 283 al in. 1, arătate mai sus) nu şi pentru cei admişi anterior adoptării Legii nr. 303/2022. Măsura avută în vedere de legiuitor este una firească şi în concordanţă cu principiul securităţii juridice, având in vedere faptul că Legea nr. 303/2022 a intrat în vigoarea abia după aproape un an după ce a dobândit calitatea de auditor de justiţie.

În al doilea rând, chiar dacă legiuitorul a abrogat dispoziţiile Legii nr. 303/2004, acesta nu a înţeles să abroge şi dispoziţiile Legii nr. 192/2021. Or, Legea nr. 303/2004 reprezintă o normă completatoare pentru Legea nr. 192/2021, acestea formând corp comun. Prin urmare, abrogarea normei completatoare face ca norma de trimitere incompletă (în speţă Legea nr. 192/2021) să păstreze elementele preluate de la norma completatoare (în speţă Legea nr. 303/2004).

În continuare, conform art. 50 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conţinut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare; prin urmare, cum Legea nr. 192/2021 face trimtere la întreg actul normativ, respectiv la Legea nr. 303/2004, aceasta continuă să producă în continuare efecte, raportat la calitatea de procuror stagiar pe care o deţine.

6. Alte aspecte procesuale

În raport de dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în cauză.

În şedinţa publică din 08 octombrie 2024, Înalta Curte a încuviinţat pentru contestator proba cu înscrisuri, în condiţiile arătate prin încheierea de la acea dată, şi a şi a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii adiţionale.

De asemenea, a luat act de precizarea intimatului, în sensul că prematuritatea nu a fost invocată ca excepţie propriu-zisă, ci ca apărare de fond.

7. Soluţia instanţei

Examinând Hotărârea nr. 536 din 26 martie 2024 emisă de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 733 din 28 mai 2024 emisă de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi în raport de probele administrate şi prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată, pentru următoarele considerente:

7.1. Cu privire la excepţia tardivităţii cererii adiţionale:

Înalta Curte constată că prin cererea adiţională, contestatorul a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, să se constate că de la data înregistrării contestaţiei (data de 29.04.2024), a intervenit suspendarea de drept a Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care face obiectul contestaţiei.

Aceeaşi solicitare a fost formulată de către contestator la data de 14.05.2024 în faţa CSM-Secţiei pentru procurori, solicitare soluţionată prin Hotărârea nr. 733 din 28 mai 2024.

Implicit, pe calea cererii adiţionale depuse la dosar la data de 10.06.2024, anterior redactării Hotărârii nr. 733 din 28 mai 2024, contestatorul a înţeles să atace această hotărâre; reprezentând un petit subsumat contestaţiei iniţiale având ca obiect hotărârea de suspendare din funcţie.

Ca urmare, nici din perspectiva prev. art. 29 din Legea nr. 305/2022, nici a art. 204 din C. proc. civ., nu se poate identifica o tardivitate care să îi fie opusă în mod eficient contestatorului, care a acţionat procedural înaintea comunicării Hotărârii nr. 733 din 28 mai 2024 şi înaintea primului termen de judecată stabilit în prezenta cauză.

Ca urmare, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii cererii adiţionale, ca nefondată.

7.2. Situaţia de fapt şi elementele de drept relevante

Anterior verificării de către CSM a bunei reputaţii pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, printr-un memoriu, acesta a adus la cunoştinţa CSM-ului situaţia contestatorului A., aceea de acuzat într-un dosar de ucidere din culpă. Mai departe, ulterior numirii în funcţia de procuror stagiar, printr-un alt memoriu, a arătat secţiei pentru procurori că nu pot fi identificate argumente care să susţină că fapta de care este acuzat contestatorul A. ar putea, în vreun fel, să aducă atingere prestigiului profesiei de magistrat, indicând în acest sens şi practica anterioară a CSM-ului în situaţia altor magistraţi.

Dosarul penal nr. x/2020 s-a constituit ca urmare a sesizării instanţei cu rechizitoriul în dosarul nr. x/2016. Astfel cum s-a arătat anterior, reclamantul avea calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare, dosar având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) - (3) din C. pen.. Cauza fusese înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 18.12.2020, iar prin încheierea de cameră preliminară nr. 146/02.04.2021, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 48/Cjcp/23.06.2021 a Tribunalului Satu Mare, s-a dispus începerea judecăţii.

Contestatorului i se impută faptul că la data de 19.08.2016, în jurul orelor 17:20, aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare x a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a provocat un accident rutier soldat cu decesul pasagerilor B. (mama sa) şi C. (fratele său). Acesta se deplasa împreună cu familia sa în concediu.

La momentul pronunţării prezentei decizii, prin sentinţa civilă nr. 666 din data de 08.05.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2020 sus menţionat, instanţa l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa civilă sus menţionată nu este definitivă, fiind atacată cu apel de către reclamant.

Dosarul cu nr. x/2020 se află pe rolul Curţii de Apel Oradea spre soluţionare, iar contestatorul a fost repartizat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zămeşti pentru a efectua stagiul.

Prin Hotărârea nr. 536/26 martie 2024, secţia pentru procurori a CSM a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni de ia momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de camera preliminară a dispus începerea judecaţii.

Pe cale de consecinţă, secţia pentru procurori a constatat că dispoziţiile legale antereferite, care prevăd expres că în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni intervine suspendarea din funcţie a unul magistrat, constituie o normă juridică cu caracter imperativ. secţia pentru procurori a avut în vedere faptul că scopul urmărit de legiuitor prin măsura suspendării din funcţie este asigurarea desfăşurării cu imparţialitate a procedurilor judiciare şi asigurarea prestigiului justiţiei, scopul măsurii de suspendare nefiind unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, fiind avut în vedere atât interesul public, respectiv asigurarea exercitării atribuţiilor specifice de către procurori asupra cărora nu planează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte penale, cât şi interesul privat al magistratului, respectiv dispunerea unei măsuri pe o perioadă determinată, ce garantează respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

În acest sens, secţia pentru procurori a apreciat că măsura suspendării magistratului din funcţie în situaţia trimiterii sale în judecată pentru o infracţiune de ucidere din culpă este o măsură adecvată, fiind capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită şl este un instrument necesar pentru desfăşurarea cu imparţialitate a tuturor procedurilor judiciare, neputând fi ignorată natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina sa.

În consecinţă, ţinând cont că domnul A. va activa în calitatea de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, începând cu data de 1.04.2024, secţia pentru procurori a apreciat că măsura prevăzută este firesc să intervină de la data amintită.

Totodată, secţia pentru procurori a reţinut că, potrivit art. 198 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 40 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 305/2022, suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de către secţia corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 733 din 28 mai 2024, secţia pentru procurori a CSM a respins cererea contestatorului A. de constatare a intervenirii suspendării de drept a Hotărârii nr. 536/26.03.2024 a secţiei pentru procurori a CSM la data de 29.04.2024 ca urmare a înregistrîrii contestaţiei împotriva acesteia din urmă.

În motivarea hotărârii, s-a reţinut că ipotezele de suspendare din funcţie prevăzute la art. 197 alin. (1) din Legea nr. 303(2022, cu excepţia celor de la lit. f) şi g), au caracter imperativ, în sensul că suspendarea intervine ope legis. Astfel, secţia nu realizează aprecieri asupra oportunităţii dispunerii suspendării, ci doar verifică, din punct de vedere factual, dacă există situaţia care atrage suspendarea (condiţiile expres prevăzute de lege), respectiv dacă judecătorul sau procuror a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. Nici în cazul încetării măsurii suspendării, reglementate de art. 200, nu se face o analiză de oportunitate, astfel că nu e nevoie ca legea să prevadă expres o excepţie de la caracterul suspensiv al introducerii unei contestaţii în temeiul art. 29 alin. (7), de vreme ce acest articol nu este aplicabil suspendărilor cu caracter imperativ ci doar cazurilor de suspendare unde secţia realizează o analiză asupra oportunităţii.

7.3. Criticile referitoare la Hotărârea nr. 536/26 martie 2024 emisă de secţia pentru procurori a CSM (i) Un prim motiv de nulitate invocat de către contestator se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 197 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, în sensul că dispoziţiile legale privind suspendarea magistratului trimis în judecată au în vedere situaţia magistratului care comite infracţiunea deţinând deja această calitate, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a suspenda persoanele acuzate de comiterea unei infracţiuni anterior dobândirii oricărei funcţii în justiţie.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare:

"Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:

a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii".

Procedând la analiza argumentului adus de contestator, care invocă ca şi condiţie dedusă din text pe aceea a comiterii infracţiunii de către persoana care deţinea calitatea de magistrat la data comiterii ascesteia, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi reţinut.

Din interpretarea gramaticală a textului mai sus citat, nu rezultă că legiuitorul face vreo distincţie în raport de momentul săvârşirii faptei penale, această dispoziţie legală imperativă aplicându-se (ulterior intrării sale în vigoare) oricărui magistrat ce se află în ipoteza legală, respectiv a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii, indiferent de momentul săvârşirii faptei; or, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să o facă.

Apoi, pornind de la scopul normei instituite (suspendarea din funcţie a magistratului trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni), care este acela de a asigura desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor judiciare şi prestigiul justiţiei, fiind avut în vedere atât interesul public, respectiv asigurarea exercitării atribuţiilor specifice de către magistraţi asupra cărora nu planează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte penale, cât şi interesul privat al magistratului, respectiv dispunerea unei măsuri pe o perioadă determinată, ce garantează respectarea prezumţiei de nevinovăţie, se constată că diferenţierea între cele două ipoteze (comiterea faptei înainte, respectiv după dobândirea calităţii de magistrat) nu are suport nici din această perspectivă.

Cât timp, la data trimiterii în judecată, persoana are calitatea de magistrat, indiferent de data săvârşirii infracţiunii, scopul normei se justifică, deoarece prestigiul justiţiei şi desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor judiciare ar fi în egală măsură afectate atât în cazul în care magistratul trimis în judecată a săvârşit fapta anterior dobândirii calităţii de magistrat, cât şi în situaţia în care magistratul trimis în judecată a săvârşit fapta ulterior dobândirii acestei calităţi.

În ceea ce priveşte argumentul că verificările privind buna reputaţie cu ocazia admiterii la INM, cât şi cu ocazia absolvirii, au fost finalizate cu primirea avizului pozitiv, Înalta Curte constată că procedurile ce vizează verificarea condiţiei bunei reputaţii a candidaţilor admişi la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, precum şi a auditorilor de justiţie sunt diferite de procedura suspendării din funcţie a magistraţilor, aceste proceduri fiind guvernate de dispoziţii legale distincte şi fiind aplicabile unor categorii diferite de persoane (candidaţi admişi la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, auditori de justiţie, respectiv magistraţi).

Dispoziţiile legale şi regulamentare ce reglementau procedura verificării condiţiei bunei reputaţii pentru candidaţii admişi la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii desfăşurat în perioada iulie 2021 - aprilie 2022, precum şi pentru auditorii de justiţie din respectiva generaţie prevedeau în mod expres faptele ce erau analizate pentru stabilirea condiţiei bunei reputaţii (sancţiuni contravenţionale şi disciplinare aplicate în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, pentru care nu a intervenit radierea), fără a fi prevăzută ipoteza trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Or, raportat la prezumţia de nevinovăţie şi la inexistenţa unei norme care să prevadă contrar, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu putea constata că reclamantul nu îndeplinea condiţia bunei reputaţii la acele momente; cu toate acestea, acest asepct nu funcţionează, aşa cum invocă contestatorul, în favoarea argumentaţiei sale, faţă de diferenţa de esenţă dintre cele două proceduri (procedurile ce vizează verificarea condiţiei bunei reputaţii a candidaţilor admişi la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, precum şi a auditorilor de justiţie raportat la procedura suspendării din funcţie a magistraţilor).

Deşi contestatorul invocă faptul că nicio altă împrejurare de fapt nu s-a modificat între timp de la data verificării reputaţiei până la numirea sa ca procuror stagiar (trimiterea în judecată fiind anterioară inclusiv verificării reputaţiei cu ocazia admiterii la INM), acesta scapă din vedere tocmai aspectul esenţial al schimbării statutului său profesional de auditor de justiţie la acela de procuror stagiar, acesta fiind elementul esenţial şi de noutate care a determinat incidenţa în speţă a prevederilor art. 197 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Astfel, este evident că dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 (ce vizează suspendarea din funcţie a magistraţilor) nu puteau fi aplicate reclamantului anterior dobândirii calităţii de procuror stagiar, întrucât la acele momente acesta nu avea calitatea de magistrat, astfel că nu putea fi suspendat din această funcţie. însă, în mod corect dispoziţiile legale sus menţionate (în vigoare la momentul emiterii hotărârii atacate) au fost aplicate reclamantului din momentul în care acesta a fost numit procuror stagiar, respectiv începând cu data de 01.04.2024.

(ii) Un alt doilea motiv de nulitate a hotărârii de suspendare atacate invocat de contestator se referă la aplicarea greşită în timp a legii civile, în sensul că erau incidente prevederile Legii nr. 303/2004, iar nu cele ale Legii nr. 303/2022.

Contestatorul justifică acest argument prin aceea că a dobândit calitatea de auditor de justiţie la data de 17.03.2022, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 34/17.03.2022 a Plenului CSM, moment la care Legea nr. 303/2022 nu era în vigoare, deci sub imperiul Legii nr. 192/2021, care, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, se completează cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004.

Invocând considerentele Hotărârii nr. 34/17.03.2022 a Plenului CSM, precum şi contractul încheiat de contestator cu INM, respectiv contractul cu nr. x/04.02.05.2022, unde, la art. 4.7 din contract se prevede faptul că părţile au obligaţia de a respecta dispoziţiile relevante din Legea nr. 303/2004, se arată de la momentul dobândirii calităţii de auditor de justiţie, contestatorul a dobândit totodată toate interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de legea în vigoare la acea dată.

Astfel, invocă acesta, îi era incident art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) indice 1 din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la data de 17.03.2022 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 313/2021), care permiteau Consiliului Superior al Magistraturii să verifice oportunitatea suspendării din funcţie a judecătorului sau procurorului trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Prin Hotărârea nr. 509/21.03.2024 a secţiei pentru procurori s-a dispus numirea în funcţia de procuror stagiar, începând cu data de 01.04.2024, a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii - promoţia 2022 - 2024, la unităţile de parchet pentru care au optat aceştia, reclamantul fiind numit în funcţia de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti de la această dată. De la acest moment (01.04.2024), calitatea de auditor de justiţie a reclamantului a încetat, acesta dobândind o nouă calitate, şi anume aceea de procuror stagiar.

Înalta Curte constată că intimatul a aplicat în mod corect prevederile Legii nr. 303/2022, faţă de data dobândirii calităţii de magistrat de către contestator.

Normele prevăzute de dispoziţiile art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 se aplică de la momentul intrării acestora în vigoare tuturor magistraţilor în funcţie (cum este şi cazul reclamantului, începând cu data de 01.04.2024), fără nicio distincţie în raport de data săvârşirii faptei sau a dobândirii calităţii de auditor de justiţie.

Susţinerile reclamantului în sensul că acestuia i-ar fi aplicabile dispoziţiile legale (în materia cazurilor de suspendare din funcţie a magistraţilor) de la data săvârşirii faptei sunt nefondate. Astfel, dacă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii sau stabilirea pedepselor, se aplică regulile din materie penală referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, în materie civilă (cum este cea legată de statutul profesiei de magistrat) devin incidente regulile din C. civ. referitoare la aplicarea în timp a legii civile.

Situaţia de fapt constând în întrunirea calităţii de magistrat în persoana celui care fusese trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni şi pentru care se dispusese începerea judecăţii (21 martie 2024) este o situaţie ivită după intrarea în vigoare a legii noi.

La momentul dobândirii calităţii de magistrat, acestuia i se aplică cazurile de suspendare din funcţie din legea în vigoare, astfel cum acestea se aplică tuturor magistraţilor aflaţi în funcţie.

Aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii hotărârii atacate şi numirii reclamantului în funcţia de procuror stagiar nu reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât aceste dispoziţii legale se aplică de la momentul intrării lor în vigoare.

Contrar celor susţinute de contestator, situaţia de mai sus nu reprezintă o situaţie de facta praeterita, reclamantul neavând o aşteptare legitimă sau un drept câştigat de a deveni magistrat şi de a exercita această funcţie în condiţiile de la data admiterii la INM sau absolvirii INM, ci în condiţiile prevăzute de lege la data dobândirii efective a calităţii de magistrat.

Dobândirea calităţii de magistrat ulterior intrării în vigoare a legii noi, coroborat cu existenţa judecăţii penale anterior legii noi, reprezintă o situaţie nouă, supusă în totalitate, din punct de vedere al aplicării în timp, legii noi.

Faptul că pe durata deţinerii calităţii de auditor de justiţie, contestatorul a dobândit incompatibilităţi şi interdicţii conform contractului semnat, similare profesiei de magistrat, nu transformă poziţia sa de auditor într-una de magistrat. De altfel, aceste argumente sunt nerelevante, cât timp nu se poate reţine un "drept câştigat" al contestatorului din perspectiva incidenţei exclusive, referitor la statutul său de magistrat, a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Potrivit principiului neretroactivităţii legii, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, aşadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ. Dispoziţiile art. 197 - 200 din Legea nr. 303/2022 reglementează cazurile şi procedura suspendării din funcţie a magistraţilor, fiind dispoziţii de imediată aplicare de la momentul intrării acestora în vigoare şi producând efecte numai pentru viitor şi pentru toţi magistraţii în funcţie.

Prin urmare, nici argumentul legat de aşteptarea legitimă a contestatorului A., încă de la momentul hotărârii de validare a rezultatelor obţinute la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii (17 martie 2022) raportat la legislaţia aplicabilă cazului concret în care acesta şi la jurisprudenţa CSM în situaţiile în care alţi magistraţi în funcţie au săvârşit infracţiuni de ucidere din culpă, nu pot fi avute în vedere, deoarece aplicarea unor dispoziţii legale abrogate (ce reglementau suspendarea din funcţie a magistraţilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022), ar conduce la ultraactivitatea legii vechi, ceea ce nu poate fi admis.

În ceea ce priveşte criticile legate de imprevizibilitatea modificărilor aduse prin legea nouă, se constată că acestea antamează mai degrabă o critică de neconstituţionalitate a legii, care nu poate fi soluţionată de o instanţă de judecată.

Nu poate fi reţinut şi argumentul legat de încălcarea principiilor nediscriminării şi egalităţii în faţa legii, întrucât, prin hotărâri succesive, CSM a decis că nu se impune suspendarea unei doamne judecătoare condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi a unui domn judecător cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, având în vedere faptul că ambii magistraţi au comis faptele în discuţie sub imperiul aceleiaşi legi ca contestatorul A.; având în vedere legea aplicată în respectivele hotărâri invocate (Legea nr. 303/2004), care avea alt conţinut, nu se poate reţine existenţa unor situaţii identice între respectivii magistraţi şi contestator.

Contestatorul a mai invocat că un alt motiv de nelegalitate al hotărârii atacate este reprezentat de faptul că secţia pentru procurori a CSM nu a examinat în mod efectiv şi concret toate motivele invocate de contestator prin memoriul depus, prin prisma dispoziţiilor legale în materie, ceea ce echivalează cu o motivare deficitară.

Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi reţinută; contrar susţinerilor contestatorului, toate argumentele acestuia au fost analizate de secţia pentru procurori care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea din funcţie a reclamantului, situaţia în care acesta se afla nefiind atipică şi încadrându-se pe deplin în ipoteza legală prevăzută de art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 (acesta fiind trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, iar judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii prin încheiere definitivă); mai mult, reclamantul a fost chiar condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Faptul că secţia nu ar fi analizat motivele de ordin personal, invocate de contestator, precum şi situaţia atipică în care acesta se află, nu reprezintă o dovadă a nemotivării hotărârii, deoarece aspectele invocate de contestator se circumscriu unor aspecte de oportunitate/proporţionalitate a măsurii dispuse; or, faţă de caracterul imperativ al suspendării, câtă vreme organul administrativ nu avea un drept de apreciere asupra măsurii, aceasta având caracter imperativ, nici nu puteau fi analizate de secţie prin hotărârea dată.

Ca urmare, nu se paote reţine un viciu al motivării hotărârii atacate, nefiind astfel demonstrat un exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

(iii) Contestatorul a mai invocat faptul că măsura suspendării sale din funcţie este inoportună şi disproporţionată.

Contestatorul a susţinut că, prin hotărârea atacată, intimata nu şi-a întemeiat soluţia strict pe considerentul obligativităţii de a dispune suspendarea, astfel cum impun dispoziţiile legii noi (Legea nr. 303/2022), ci a efectuat şi un control de oportunitate a măsurii.

Înalta Curte constată însă că intimatul a reţinut, în mod just, faptul că ipotezele de suspendare din funcţie prevăzute la art. 197 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu excepţia celor de la lit. f) şi g), au caracter imperativ, în sensul că suspendarea intervine ope legis. Astfel, secţia nu realizează aprecieri asupra oportunităţii dispunerii suspendării, ci doar verifică, din punct de vedere factual, dacă există situaţia care atrage suspendarea (condiţiile expres prevăzute de lege), respectiv dacă judecătorul sau procuror a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Aspectele legate de reţinerea de către secţie a naturii şi gravităţii faptei au în vedere natura penală şi gravitatea ca urmare a trimiterii în judecată, fără a reprezenta o analiză de oportunitate a măsurii suspendării din funcţie, în sensul obişnuit al acesteia.

Temeiul argumentului legat de lipsa de proporţionalitate a măsurii suspendării este reprezentat, pe de o parte, de circumstanţele sale concrete, iar pe de altă parte, de hotărârile anterioare invocate de contestator cu privire la magistraţi care nu au fost suspendaţi din funcţie, deşi săvârşiseră infracţiuni din culpă sau chiar intenţionate.

În ceea ce priveşte aspectele legate de circumstanţele personale, Înalta Curte constată că secţia pentru procurori nu are competenţa de a analiza situaţia de fapt din dosarul penal, această competenţă revenind exclusiv instanţei de judecată. împrejurarea că reclamantul atribuie naturii şi gravităţii faptelor analizate de secţia pentru procurori anumite nuanţe ce ar justifica, în opinia sa, lipsa de necesitate şi proporţionalitate a măsurii suspendării din funcţie, nu este aptă a conduce la primirea acestor susţineri, fiind simple chestiuni subiective, ce nu pot conduce la reţinerea unui caracter nelegal al hotărârii contestate.

Fără a nega caracterul grav şi consecinţele serioase la nivel personal, pornind de la durata procesului penal în sine şi de la modificarea legislativă intervenită la nivelul anului 2022, la caracterul implacabil al tragediei personale suferite de contestator, aceste aspecte nu au însă relevanţă juridică în prezenta cauză şi nu puteau fi analizate de secţie ca şi criteriu la momentul emiterii hotărârii atacate.

Contestatorul a invocat trei situaţii, considerate de acesta similare, pentru a demonstra tratamentul discriminatoriu în raport de acestea.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte Decizia nr. 3346/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul cu nr. x/2017, a fost analizată situaţia unui procuror (trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă) în raport de prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (1¹) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la acel moment, dispoziţii legale ce nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Apoi, în ceea ce priveşte Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 944/06.09.2016, a fost analizată situaţia unei judecătoare (trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă) în raport de prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (1¹) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la acel moment, dispoziţii legale neaplicabile în cauză şi diferite faţă de cele incidente în cazul contestatorului (dispoziţiile legale incidente cauzei prezente prevăd în mod imperativ suspendarea din funcţie a magistratului pentru trimiterea în judecată, fără a face nicio distincţie în raport de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea cercetată). În fine, prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 15/2019, situaţia judecătorului respectiv a fost analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 62 alin. (1¹) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la acel moment.

În aceste condiţii, sunt vădit neîntemeiate susţinerile referitoare la o pretinsă discriminare a reclamantului faţă de alţi magistraţi, cât timp acestora li s-au aplicate alte dispoziţii legale, iar dispoziţia art. 197 din Legea nr. 303/2022 se aplică în mod egal şi fără nicio deosebire tuturor magistraţilor care intră sub incidenţa sa. Astfel, nici acest motiv de nulitate nu poate fi reţinut.

În ceea ce priveşte petitul subsidiar, prin care contestatorul a solicitat ca, în cazul în care se va considera că se impune suspendarea sa din funcţia de procuror stagiar să se constate că temeiul în baza căruia este incidentă suspendarea este reprezentat de art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la momentul dobândirii statutului de auditor de justiţie, respectiv forma legii din data de 17.03.2022, Înalta Curte constată că este nefondat, ca urmare a argumentaţiei pe larg prezentate anterior.

În plus, în ceea ce priveşte invocarea prg. 31 din Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că acesta nu a făcut decât să întărească necesitatea existenţei unei căi de atac judiciare împotriva măsurii suspendării din funcţie; la prg 18 din aceeaşi decizie, Curtea statuează în sensul că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit textului legal criticat, magistratul poate fi suspendat oricând pe tot parcursul soluţionării procedurii disciplinare declanşate împotriva sa. Suspendarea operată nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare, ci a unei măsuri provizorii având ca scop desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau evitarea atingerii grave a prestigiului justiţiei. Suspendarea provizorie va dura până când hotărârea de soluţionare a acţiunii disciplinare rămâne definitivă fie prin neatacarea hotărârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturi de soluţionare a acţiunii disciplinare, fie prin rămânerea definitivă a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului."

Or, chiar dacă calea de atac deschisă la instanţă poate privi doar verificarea aspectelor formale sau procedurale (încadrarea în ipoteza normei de la art. 197 alin. (1) din Legea nr. 303/2002), iar nu şi oportunitatea suspendării (care nu e permisă a fi analizată nici secţiei), aceasta nu echivalează cu o imposibilitate a atacării hotărârii de suspendare.

Din perspectiva argumentelor legate de natura juridică a normelor ce reglementează măsura suspendării din funcţie a magistratului, dincolo de aspectul că natura penală a acestora nu a fost invocată prin cererea iniţială sau prin cea completatoare, această calificare nu poate fi avută în vedere. În mod cert, din perspectiva naturii de măsură provizorie a acestei suspendări (iar nu de sancţiune disciplinară), normele care reglementează suspendarea din funcţie sunt norme de natură administrativă, iar nu penală. Ca urmare, nu poate fi incident principiul aplicării legii penale mai favorabile, care este străin materiei contenciosului administrativ.

În fine, în ceea ce priveşte guvernarea situaţiei juridice în care se află contestatorul de dispoziţiile Legii nr. 192/2021, Înalta Curte constată că acestea realizează o interpretare prin scoatere din context, deoarece Legea nr. 192/2021 a reprezentat o lege cu aplicabilitate temporară şi care a reglementat doar anumite aspecte colaterale admiterii la INM în anii 2021 şi 2022, însă cadrul general aplicabil a fost reprezentat de Legea nr. 303/2004; abrogarea Legii nr. 303/2004 a condus automat la aplicarea, ca şi cadru general în completarea normelor speciale din Legea nr. 192/2021, a noii legi (Legea nr. 303/2022).

În ceea ce priveşte argumentul în sensul că, dacă dispoziţiile legale invocate de intimată s-ar aplica tuturor magistraţilor în funcţie, indiferent de data săvârşirii faptei", înseamnă că toţi magistratii care au beneficiat de dispoziţiile legilor vechi (nefiind suspendaţi sau excluşi din funcţie) ar trebui să fie suspendati în prezent (dacă procesul penal pentru care au fost trimişi în judecată nu s-a finalizat) sau eliberaţi din funcţie (în măsura în care au suferit o condamnare, iar până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022 nu a intervenit reabilitarea), situaţie care contravine flagrant principiului securităţii juridice, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut.

Astfel, conform Deciziei nr. 467/2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I-IV, ale art. XIII alin. (5) şi (6) şi ale art. XV din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a anexelor nr. 1-3 la aceasta, precum şi a legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 727 din 07 august 2023:

"141. Legea nouă se va aplica - de la intrarea ei în vigoare - atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori se vor stinge, după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute [Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014].

142. Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. [Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008]."

Or, câtă vreme momentele trimiterii în judecată şi întrunirii calităţii de magistrat în persoana inculpatului s-au suprapus sub imperiul legii vechi, care a fost aplicată definitiv prin pronunţarea unei hotărâri de către CSM, acestea reprezintă situaţii juridice care şi-au produs efecte juridice în mod definitiv, neexistând efecte juridice viitoare care să poată cădea sub imperiul noii legi.

7.4. Criticile referitoare la Hotărârea nr. 733 din 28 mai 2024 emisă de secţia pentru procurori a CSM (cerere adiţională)

Contestatorul a invocat faptul că, raportat la prevederile art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022, Hotărârea nr. 536/26.03.2024 a secţiei pentru procurori a CSM este o hotărâre cu caracter individual, care priveşte cariera şi drepturile sale, astfel că, până la soluţionarea cauzei, situaţia sa juridică intră fără echivoc sub egida dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, întrucât nu există o dispoziţie legală care să prevadă contrariul pentru situaţia care face obiectul judecăţii.

Înalta Curte nu poate îmbrăţişa opinia contestatorului, cât timp art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede expres că, în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni intervine suspendarea din funcţie a unui magistrat, constituie o normă juridică cu caracter imperativ ce instituie un caz de suspendare de drept din funcţie.

Or, cazurile de suspendare din funcţie prevăzute de art. 197 alin. (1) din Legea 303/2022 cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor de la lit. f) şi g), au caracter imperativ, în sensul în care suspendarea din funcţie a judecătorului sau procurorului intervine ope legis. Astfel, secţia corespunzătoare nu realizează aprecieri asupra oportunităţii dispunerii suspendării, ci doar verifică, din punct de vedere factual, dacă există situaţia care atrage suspendarea (condiţiile prevăzute expres de lege), respectiv, în cazul de faţă, dacă judecătorul sau procurorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Pentru aceste motive, în mod corelativ, la art. 200 din acelaşi act normativ, sunt prevăzute şi situaţiile în care măsura suspendării încetează, respectiv dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător sau procuror. Astfel, nici în cazul încetării măsurii suspendării, secţia corespunzătoare nu face o apreciere asupra oportunităţii, ci doar o verificare a existenţei cazului de încetare, fără a fi reglementat un caz de suspendare a efectelor respectivei măsuri.

Totodată, întrucât articolul 200 prevede încetarea suspendării doar în ipoteza clasării, achitării sau încetării procesului penal, rezultă că leguitorul nu a avut în vedere ca suspendarea din funcţie să poată fi întreruptă în alte situaţii (respectiv al introducerii unei contestaţii în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare), faţă de raţiunea pentru care o astfel de suspendare din funcţie a fost instituită.

Astfel, voinţa legiuitorului a fost de a oferi o cale de atac suspensivă de executare în ceea ce priveşte hotărârile secţiilor în care există un drept de apreciere asupra oportunităţii dispunerii măsurii suspendării din funcţie, cu scopul de a identifica un remediu efectiv cu privire la o eventuală hotărâre arbitrară sau emisă cu exces de putere. Or, în situaţia în care secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii doar constată intervenirea de drept a unei masuri stabilite imperativ de legiuitor, în mod evident nu poate fi vorba de o hotărâre arbitrară sau emisă cu exces de putere, care să justifice intervenirea efectului suspensiv de drept de executare.

În speţă, întrucât dispoziţiile legale ale art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 (în baza cărora a fost emisă hotărârea atacată) constituie o normă juridică cu caracter imperativ ce instituie un caz de suspendare de drept din funcţie a unui magistrat pentru situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, legiuitorul apreciind că în acest caz magistratul trebuie suspendat din funcţie până la finalizarea procedurilor judiciare pentru asigurarea prestigiului justiţiei. Or, având în vedere raţiunea legiuitorului, suspendarea de drept prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 nu vizează o măsură de suspendare de drept din funcţie a unui magistrat, în caz contrar aplicarea normei juridice cuprinse în art. 197 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 ar fi blocată, aceasta rămâne fără niciun efect, contrar voinţei legiuitorului, iar norma juridică trebuie interpretată în sensul în care produce efecte, nu în sensul în care nu are niciun efect.

Aşadar, susţinerile reclamantului în sensul în cauză ar interveni suspendarea de drept a măsurii suspendării de drept din funcţie a magistratului sunt nefondate şi contravin flagrant intenţiei legiuitorului, scopului şi raţiunii legii (de a asigura cadrul corespunzător pentru exercitarea efectivă a profesiei de magistrat şi prestigiul justiţiei), dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 nefiind aplicabile în situaţia suspendării de drept din funcţie a unui magistrat.

Prin urmare, contestaţia introdusă de reclamant împotriva hotărârii atacate nu are efectul suspendării de drept a măsurii suspendării de drept din funcţie a reclamantului.

7.5. Temeiul procesual al soluţiei date contestaţiei

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii cererii adiţionale, ca nefondată; va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 emisă de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Hotărârii nr. 733 din 28 mai 2024 emisă de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii cererii adiţionale, ca nefondată.

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 536 din 26 martie 2024 emisă de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Hotărârii nr. 733 din 28 mai 2024 emisă de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 octombrie 2024.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj