Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.06.2023, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJ Sibiu), ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei 254920/3.04.2023 emisă de IPJ Sibiu, comunicată la data de 12.04.2023, menţinută prin respingerea plângerii prealabile conform adresei Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) - Direcţia de Ordine Publică sub nr. x/29.05.2023.
Prin sentinţa nr. 409/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Sibiu a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a acestei din urmă instanţe înregistrându-se la data de 26 octombrie 2023, sub nr. x/2022.
Pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu a depus la dosar întâmpinare, prin care, pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, având în vedere că actul administrativ reprezentat de Dispoziţia Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 254920 din 03.04.2023 este emis la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Ordine Publică, şi nu de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 14 din 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu invocată de acest pârât şi a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 14 din 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că, anterior primului termen de judecată, adică la data de 05.12.2023, reclamanta a precizat acţiunea arătând că se impune întregirea cadrului procesual, deoarece, din eroare, a mentionat în cererea de chemare în judecată că înţelege sa se judece cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, emitentul actului administrativ atacat fiind Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Precizarea a fost motivată pe dispozitiile art. 78 C. proc. civ., faţă de care a cerut introducerea în cauză în calitate de pârât a IGPR. IPJ Sibiu a invocat exceptia lipsei calităţii procesuale pasive, cu admiterea căreia reclamanta a fost de acord la termenul din 23.01.2024, motivat de faptul că nu este emitentul actului administrativ a cărui anulare o solicită. Din oficiu, instanţa a invocat exceptia tardivitătii acţiunii la termenul din 23.01.2024, însă prin solutia adoptată s-a pronunţat numai asupra exceptiei lipsei calităţii procesuale pasive a IPJ Sibiu.
Or, de plano, este exclusă ipoteza tardivităţii unei acţiuni precizate anterior primului termen de judecata, conform art. 204 C. proc. civ.
Nelegalitatea solutiei adoptate, cu consecinţa necercetării fondului, rezidă în încălcarea normelor procedural incidente, privitoare la: obligaţia instanţei de a solutiona exceptiile invocate, chiar si cele din oficiu (cum este cea a tardivităţii, care nu a primit o solutionare prin hotarârea pronunţată), şi obligaţia instanţei de a califica în drept precizarea de acţiune prin care s-a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, şi de a introduce acest pârât în cauză, nerespectate în pofida solicitărilor reclamantei.
Ab initio, reclamanta a precizat scris (la 05.12.2023) în cadrul precizării de actiune, dar şi verbal prin avocat la termenul din 23.01.2024, că înţelege să cheme în judecată pe emitentul actului administrativ în calitate de pârât.
Instanta a încălcat normele procedurale reglementate la art. 78 C. proc. civ. (calificarea în drept a cererii fiind de apanajul exclusiv al instanţei de judecată) care obligau, în atare situaţie, introducerea terţului – IGPR – în proces, dat fiind că reclamanta a formulat aceasta cerere şi chiar înainte de primul termen de judecată. În opinia sa, era de apanajul exclusiv al instanţei calificarea corectă a temeiului de drept al precizării de acţiune.
Scopul manifest declarat de reclamantă în scris si verbal a fost acela de a asigura contradictorialitatea procedurii, dată fiind natura contencioasă a cauzei, cu autoritatea care este emitentul actului administrativ atacat.
Prin urmare, în cauză au fost încălcate şi dispoziţiile art. 22 alin. (1), (4) şi (5) C. proc. civ.
In fine, recurenta a susţinut că instanţa a considerat în mod eronat că sunt aplicabile dispoziţiile de drept material ale art. 16 alin. (1) din Legea 554/2004, pe care reclamanta şi-ar fi întemeiat cererea, alături de cele de la art. 78 C. proc. civ., omiţând principiul disponibilităţii şi voinţa reclamantului de a se judeca cu IGPR ca emitent al actului administrativ atacat, în calitate de pârât şi faptul că în cauză nu se punea problema (raportat la obiectul cauzei, deoarece nu s-a cerut plata unor despăgubiri) aplicării art. 161 din Legea nr. 554/2004.
În spetă, deşi reclamanta a solicitat expres introducerea în cauză, în calitate de pârât, a IGPR - emitent al actului administrativ, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii şi scopul urmărit prin formularea cererii, hotărârea pronunţată fiind nelegală si supusă casării. In mod paradoxal, instanta a stabilit competenţa de solutionare în fond a cauzei raportat la emitentului actului administrativ, dar nu a mai ţinut cont de aceasta constatare atunci când reclamanta si-a motivat cererea de introducere a acestuia în cauza tot în considerarea calităţii de emitent al actului administrativ.
4. Apărările formulate în recurs
În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În urma verificărilor efectuate la sediul A. S.R.L. de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJ Sibiu) s-a constatat ca administratorul societăţii B. a fost condamnat penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 (evaziune fiscală), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi interdicţia drepturilor prevăzute la art. 66 (1) lit. g) C. pen., pentru o perioada de 1 an, în baza sentinţei penale nr. 81/29.07.2021 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2021. Interdicţia include dreptul de administrare al societăţii, funcţie ocupată de către B. în baza statutului. În temeiul acestor împrejurări de fapt şi drept, IPJ Sibiu a informat societatea, prin adresa x/10.02.2023, că avizul nr. 31940 POP din 02.12.2013 acordat administratorului B. şi-a încetat valabilitatea, raţiuni faţă de care activitatea firmei a fost blocată, iar interesele acesteia nu mai pot fi reprezentate şi nici actele semnate, societatea nemaiputând încheia acte, asuma drepturi şi obligaţii.
Imediat după informarea privind încetarea avizului, societatea a desemnat prin Adunarea Generală a Asociaţilor un nou administrator, iar Oficiul Registrului Comerţului a aprobat prin încheiere cererea de numire a noului administrator, sens în care în prezent societatea are doi administratori. Toate informările prezente ale IPJ Sibiu arată încetarea valabilităţii avizului administratorului B. şi nu a licenţei de funcţionare nr. /23.03.2005 deţinută de către S.C. A. S.R.L.
IPJ Sibiu a emis dispoziţia atacata în acest proces prin care a dispus: "neacordarea reînnoirii licenţei de funcţionare nr. /2005 deţinută de A. S.R.L.". În motivarea dispoziţiei se arată ca administratorului societăţii i-a fost retras avizul şi nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 19 alin. (10) din Legea 333/2003, acesta fiind condamnat penal.
Împotriva dispoziţiei 254920/3.04.2023, societatea a formulat plângere prealabilă, care a fost soluţionată de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Ordine Publică (IGPR) în sensul că i-a comunicat prin adresa IGPR-Direcţia de Ordine Publică sub nr. x/29.05.2023 că nu există motive noi care să justifice revocarea deciziei luate.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJ Sibiu), ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei 254920/3.04.2023 emisă de IPJ Sibiu, comunicata la 12.04.2023, menţinută prin respingerea plângerii prealabile conform adresei IGPR - Direcţia de Ordine Publica sub nr. x/29.05.2023.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În esenţă, în motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele aspecte: încălcarea normelor procedural incidente, privitoare la: obligaţia instanţei de a solutiona exceptiile invocate, chiar şi cele din oficiu (cum este cea a tardivităţii, care nu a primit o solutionare prin hotarârea pronunţată), şi obligaţia instanţei de a califica în drept precizarea de acţiune prin care s-a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, şi de a introduce acest pârât în cauză, nerespectate în pofida solicitărilor reclamantei, Instanta a încălcat normele procedurale reglementate la art. 78 C. proc. civ. (calificarea în drept a cererii fiind de apanajul exclusiv al instanţei de judecată) care obligau, în atare situaţie, introducerea terţului – IGPR – în proces, dat fiind că reclamanta a formulat aceasta cerere şi chiar înainte de primul termen de judecată, fiind apanajul exclusiv al instanţei calificarea corectă a temeiului de drept al precizării de acţiune, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 22 alin. (1), (4) şi (5) C. proc. civ. instanţa a considerat în mod eronat că sunt aplicabile dispoziţiile de drept material ale art. 16 alin. (1) din Legea 554/2004, pe care reclamanta şi-ar fi întemeiat cererea, alături de cele de la art. 78 C. proc. civ., omiţând principiul disponibilităţii şi voinţa reclamantului de a se judeca cu IGPR ca emitent al actului administrativ atacat, în calitate de pârât şi faptul că în cauză nu se punea problema (raportat la obiectul cauzei, deoarece nu s-a cerut plata unor despăgubiri) aplicării art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.
Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Înalta Curte constată că recurenta a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma încălcării de către instanţă a obligaţiei de a solutiona exceptiile invocate, chiar şi cele din oficiu (cum este cea a tardivităţii, care nu a primit o solutionare prin hotarârea pronunţată), şi obligaţia instanţei de a califica în drept precizarea de acţiune prin care s-a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, şi de a introduce acest pârât în cauză, nerespectate în pofida solicitărilor reclamantei, instanţa a încălcat normele procedurale reglementate la art. 78 C. proc. civ. (calificarea în drept a cererii fiind de apanajul exclusiv al instanţei de judecată) care obligau, în atare situaţie, introducerea terţului – IGPR – în proces.
Art. 175 C. proc. civ. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.: "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."
În aceste condiţii, instanţa de fond a procedat la analizarea cu întâietate a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, exceptie de fond, absolută şi dirimantă.
Prin urmare, se constată că prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 22 alin. (1), (4) şi (5) C. proc. civ. care prevăd că "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (...) (4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora."
Astfel, în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ., faţă de lipsa oricărei precizări din partea pârâtei cu privire la cererea modificatoare depusă la data de 5 decembrie 2023, înregistrată tot în data de 5 decembrie 2023, a pus în discuţie tardivitatea modificării de acţiune formulată de reclamantă în prezenta cauză, iar, după exprimarea punctului de vedere al apărătorului reclamantei, instanţa de fond a reţinut că în prezenta cauză reclamanta arată în mod expres că nu înţelege să formuleze o cerere de modificare a cererii introductive sub aspectul lărgirii cadrului procesual, sens în care, a luat act de dispoziţia formulată de doamna avocat. În atare condiţii, sunt lipsite de suport susţinerile recurentei în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii invocată din oficiu, precum şi faptul că s-ar fi încălcat principiul disponibilităţii.
Sunt nefondate şi susţinerile recurentei în sensul că prima instanţă nu a calificat în drept precizarea de acţiune prin care a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, în condiţiile în care, în raport de precizările reclamantei, a acordat cuvântul pe cererea formulată în temeiul art. 78 C. proc. civ., privind introducerea în cauză în calitate de pârât a IGPR, pe care a şi soluţionat-o în sensul respingerii, prin raportare la aceste dispoziţii legale coroborate cu cele ale art. 161 din Legea 554/2004, a căror interpretare şi aplicare a fost criticată, de asemenea, de recurentă, aspect care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi însă reţinută în cauză.
Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Se reţine că potrivit art. 78 din C. proc. civ.:
"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.
(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."
Art. 161 din Legea nr. 554/2004 prevede următoarele: "Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond."
Prin urmare, dispoziţiile art. 78, respectiv art. 161 din Legea nr. 554/2004 menţionează posibilitatea introducerii în cauză a unui nou pârât.
Însă, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, această posibilitate vizează doar ipoteza în care într-un litigiu de contencios administrativ cadrul procesual urmează a fi întregit ca urmare a unui cadru procesual ce vizează caracterul incomplet, sens în care, instanţa a acordat cuvântul pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului IPJ Sibiu, cu admiterea cărei recurenta-reclamantă a menţionat că este de acord.
În atare condiţii, nu se poate susţine în mod valid greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu respectarea normelor de procedură precum şi cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 14/2024 din 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.