Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, la data de 08.01.2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea Hotărârii de Guvern nr. 900/28.09.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 877 din data de 28.09.2023, şi obligarea pârâtului de rând 1 ca, la emiterea unei noi Hotărâri de Guvern, la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, să ţină cont de valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent, prin raportare la datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS); obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În susţinerea poziţiei procesuale, pârâtul a invocat excepţia litispendenţei şi excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că, acţiunea formulată în prezentul dosar este identică cu cererea de chemare în judecată din Dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curţi de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pârâtul a mai invocat şi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată chiar de la introducerea pe rolul instanţei de judecată, deoarece reclamanta A. nu a observat că prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 93/31.10.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară, conform art. 3 lit. (c) din ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus, se prevede că art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 900/2003 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 septembrie 2023, a fost abrogat. Ori, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 93/31.10.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară la art. 1 se stabileşte un salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată "în cuantum de 4.582 RON lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 RON/oră". Aceste drepturi au fost stabilite prin ordonanţa menţionată mai sus, şi, din lecturarea conţinutului ei, rezultă un salariu mai mare decât era stabilit prin Hotărârea nr. 900/28.09.2023 care face obiectul prezentului dosar. În concluzie, Hotărârea nr. 900/28.09.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, nu mai produce efecte juridice, deoarece a intrat în vigoare O.U.G. nr. 93/31.10.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară.
A mai arătat că cererea nu a fost timbrată conform legii în vigoare, şi, ţinând cont de aceste aspecte, a invocat excepţia netimbrării. De asemenea, a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Excepţia de netimbrare, excepţia de litispendenţă, excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, excepţia autorităţii de lucru judecat în sens negativ au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă din data de 22.03.2024, prin respingerea acestora, pentru considerentele indicate în respectiva încheiere.
Au fost unite cu fondul excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Instanţa a pus în discuţia părţilor efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat pe care hotărârea definitivă pronunţată în litigiul înregistrat sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Cluj îl are în prezenta cauză, inclusiv din perspectiva celor două excepţii unite cu fondul.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 17 mai 2024 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamantei A.; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, având ca obiect anularea Hotărârii de Guvern nr. 900/28.09.2023.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 196 din 17 mai 2024 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea accesului la o instanţă din perspectiva motivului de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În opinia sa, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. echivalează cu lipsa cercetării fondului şi încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Deşi nu se afla în situaţia din dosarul nr. x/2023 - valoarea coşului minim calculat de un organism privat -, ci ipoteza era cu totul alta - valoare parţială a coşului minim a fost calculată de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi coroborată cu cea realizată de un organism privat -, instanţa de fond s-a limitat la a aplica efectul puterii lucrului judecat.
A mai susţinut că instanţa nu a motivat respingerea motivului de nelegalitate vizând încălcarea dreptului la un trai decent.
De asemenea, a interpretat greşit dispoziţiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile O.U.G. nr. 217/2000, în opinia sa, fiind incidente motivele de casare reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte încălcarea exigenţelor reglementate la art. 425 C. proc. civ., recurenta a invocat înlăturarea nemotivată a probelor.
A arătat că în dosarul nr. x/2023 s-a statuat că societatea nu ar fi dovedit încălcarea dreptului fundamental la un trai decent şi implicit a excesului de putere.
În prezentul dosar, aceasta a adus dovezi ale excesului de putere, însă acestea nici nu au fost reţinute, nici nu au fost înlăturate motivat, instanţa încălcând exigenţele reglementate la art. 425 C. proc. civ.
Astfel, la dosarul cauzei au fost încuviinţate următoarele probe: raportul Avocatului Poporului întocmit în anul 2022 în care s-a reţinut încălcarea dreptului la un trai decent, salariul minim brut neputând acoperi cheltuielile fiziologice şi sociale minime; note scrise depuse la dosar de INS în care se menţionează că nu poate fi stabilită valoarea reală totală a coşului minim, putând fi calculate parţial de această instituţie doar 2 capitole din 11; rapoartele Fundaţiei ale cărei calcule corespund celor realizate de INS pe capitolul Alimentaţie.
În aceste condiţii, în opinia sa, nu încape îndoială că respingerea motivului de nelegalitate mai sus indicat, invocând puterea lucrului judecat a sentinţei date în dosarul nr. x/2023, reprezintă o lipsă completă de cercetare a motivului de nelegalitate, fiind aplicabil motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Cu privire la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a invocat excesul de putere şi doctrina marjei de apreciere, precum şi interpretarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 217/2000.
A susţinut că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile legale prevăzute la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 la starea de fapt. Cu toate acestea, instanţa nu a făcut distincţia necesară între marja de apreciere îngustă şi marja de apreciere largă a autorităţilor.
Faptul că autorităţile au stat în pasivitate, iar H.G. nr. 900/2023 a fost emisă fără solicitarea datelor necesare din partea INS este un argument în favoarea reclamantei, iar nu în favoarea pârâtelor, încadrându-se în marja de apreciere îngustă, cu privire la care instanţele pot interveni pentru analizarea legitimităţii acţiunii sau omisiunii autorităţilor statale.
Pe cale de consecinţă, instanţa putea şi trebuia să sancţioneze excesul de putere al pârâţilor, recurenta invocând principiul proporţionaliţăţii, această orientare fiind susţinută şi de literatura de specialitate.
Lipsa unei legislaţii adecvate care să stabilească valoarea reală a salariului minim brut reprezintă o încălcare a dreptului fundamental la un trai decent, având în vedere şi interpretarea largă a CtEDO a drepturilor garantate de Convenţie. Aceasta poate afecta direct dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la protecţia proprietăţii şi, în circumstanţe extreme, poate constitui chiar un tratament degradant.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esenţă, a susţinut că cererea de chemare în judecată este identică cu cea din dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 5 decembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale: anularea Hotărârii de Guvern nr. 900/28.09.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 877 din data de 28.09.2023, şi obligarea pârâtului de rând 1 ca, la emiterea unei noi Hotărâri de Guvern, la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, să ţină cont de valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent, prin raportare la datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pcr. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care priveşte susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.
Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Art. 175 C. proc. civ.. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, se află producerea unei vătămări şi posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
În cauză, recurenta-reclamantă a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma aplicării greşite a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.., care, în opinia sa, echivalează cu lipsa cercetării fondului şi încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut, în mod corect, aplicarea prevederilor referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."
Instanţa s-a raportat, în mod corect, la acele considerente din hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj prin care se dădea o dezlegare unor aspecte care au fost reluate în prezentul litigiu. Argumentul recurentei, în sensul că în primul litigiu ar fi fost vorba despre o situaţie diferită în sensul că valoarea coşului minim a fost calculată de un organism privat în timp ce, în prezentul litigiu valoarea respectivă a fost calculată, parţial, de INS este neîntemeiat, Înalta Curte reţinând că, în realitate, în ambele litigii instanţele, raportându-se la aceleaşi prevederi legale, au avut de dezlegat aceleaşi aspecte litigioase care au avut în vedere atât atribuţiile INS cât şi posibilitatea calculării coşului minim de către alte entităţi.
Aşadar, nu se poate vorbi de o nesoluţionare a litigiului în condiţiile în care, dimpotrivă, se constată că instanţa de fond a valorificat lucrul judecat anterior tocmai în vederea soluţionării pe fond a prezentei pricini.
Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurentă care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce priveşte încălcarea exigenţelor reglementate de art. 425 C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii.
Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a arătat motivele pentru care nu a avut în vedere probe administrate de reclamantă, în finalul sentinţei reiterându-se faptul că, aşa cum s-a statuat şi în litigiul anterior valoare coşului minim în raport cu care se stabileşte salariul minim nu poate fi calculată, potrivit legislaţiei existente, de către o entitate privată.
În aceste condiţii, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, în ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la modalitatea în care instanţa de fond a analizat problema excesului de putere, Înalta Curte constată următoarele:
Noţiunea de "trai decent" implică, în mod indiscutabil, o largă marjă de apreciere din partea autorităţilor, analiza fiind una complexă şi care presupune raportarea nu doar la valoarea coşului minim, ci şi la nivelul general al salariilor din ţară şi la alte aspecte de ordin economic pe care le implică un anumit salariu minim garantat în plată.
Lipsa unei valori a coşului minim, calculată de INS, nu putea fi sancţionată de instanţa de judecată cu anularea actului atacat şi obligarea emitentului la stabilirea unei alte valori a salariului minim garantat în plată, aşa cum susţine recurenta. Guvernul avea obligaţia, chiar în aceste condiţii, să stabilească un salariu minim garantat în plată, marja sa de apreciere fiind chiar mai largă într-o astfel de situaţie. În lipsa unui act emis de INS, din care să rezulte că aprecierea emitentului actului atacat cu privire la corelarea salariului minim cu valoarea coşului de cumpărături este eronată, instanţa de judecată nu putea să oblige Guvernul la stabilirea unui alt salariu minim întrucât ar fi însemnat să se substituie puterii executive.
Valorificarea, într-o astfel de situaţie, a unor opinii exprimate de alte entităţi, echivalează cu negarea puterii discreţionare a Guvernului şi substituirea marjei de apreciere a acestei autorităţi cu o evaluare realizată de entităţi cărora legea nu le-a conferit nicio competenţă în procesul de stabilire a salariului minim pe economie.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Asociaţia "A." împotriva sentinţei civile nr. 196/2024 din 17 mai 2024 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.