Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 20.11.2023, sub nr. x/2023, petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, a solicitat anularea procesului-verbal PILW NR. x/16.11.2023 sau aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, în subsidiar.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1 Prin sentinţa nr. 6823/04.06.2024 pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu.
A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 (modificat prin Legea nr. 107/2022), potrivit cu care plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
În cauză, s-a constatat că domiciliul petentului este în Braşov, iar locul săvârşirii pretinsei contravenţii este în comuna Moviliţa (arondată Judecătoriei Urziceni).
Faţă de aceste motive de fapt şi de drept, având în vedere că în cauză Judecătoria Buftea nu este nici instanţa de la domiciliul petentului (aceasta este Judecătoria Braşov) şi nici instanţa de la locul săvârşirii pretinsei contravenţii (aceasta este Judecătoria Urziceni), instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale.
2.2 Prin sentinţa nr. 11299/07.11.2024 pronunţată de Judecătoria Braşov – secţia I-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea emiterii regulatorului de competenţă şi a fost suspendată din oficiu judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (forma în vigoare la data introducerii cererii), care reglementează o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, precum şi ale art. 116 C. proc. civ. care prevăd că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
În speţă, la data introducerii plângerii, domiciliul petentului era în oraşul Voluntari, jud. Ilfov, conform datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, şi nu în municipiul Braşov (acesta fiind doar domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură - la cabinetul de avocat). Localitatea de domiciliu a petentului se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea, potrivit H.G. nr. 1217/2023.
Având în vedere normele legale imperative anterior menţionate, prin introducerea plângerii contravenţionale la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se afla domiciliul său, petentul a ales instanţa competentă, instanţa care nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, aşa cum nici petentul nu poate reveni alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente, motiv pentru care instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată de petentul A., prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/16.11.2023, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa, prin care a fost sancţionat pentru săvârşirea faptelor contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, în sarcina sa reţinându-se că a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, pe DN2 E85, în interiorul localităţii Moviliţa, jud. Ialomiţa, fiind înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 103 km/h, pe un sector de drum unde limita este de 50 km/h.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 20.11.2023), "împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul".
Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Aşadar, din aceste dispoziţii legale rezultă că revine petentului dreptul de a alege instanţa pe care să o învestească cu soluţionarea plângerii contravenţionale, respectiv fie instanţa de la domiciliul său, fie instanţa în a cărei circumscripţie a fost constată fapta.
În speţă, petentul a ales instanţa de la domiciliul său, la data introducerii plângerii, domiciliul petentului fiind în oraşul Voluntari, jud. Ilfov, conform datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, şi nu în municipiul Braşov (acesta fiind doar domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură - la cabinetul de avocat). Localitatea de domiciliu a petentului se află deci în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea, potrivit H.G. nr. 1217/2023.
Având în vedere normele legale imperative anterior menţionate, prin introducerea plângerii contravenţionale la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se afla domiciliul său, petentul a ales instanţa competentă, instanţa care nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, aşa cum nici petentul nu poate reveni alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.
Faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Judecătoria Buftea – secţia civilă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, în favoarea Judecătoriei Buftea – secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.