Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la 6 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – secţia I Civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Direcţia Silvică Caraş-Severin a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 14.598,36 RON, reprezentând prejudiciul produs de acesta în calitate de şef de district la Ocolul Silvic Oraviţa, aflat în subordinea Direcţiei Silvice Caraş-Severin.
Prin sentinţa civilă nr. 240 din 09.03.2023, pronunţată Tribunalul Caraş-Severin – secţia I Civilă, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată, fiind respinsă cererea accesorie a reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul reclamantei Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Direcţia Silvică Caraş-Severin şi s-a schimbat în tot sentinţa nr. 240 din 09.03.2023 a Tribunalului Caraş-Severin, fiind admisă acţiunea şi obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.598,36 RON cu titlu de despăgubiri şi suma de 1.020 RON, reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei decizii, la 28 iulie 2023, pârâtul A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 961 din 08 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023.
Cererea de revizuire
La data de 1 noiembrie 2023, pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Revizuentul a solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 240/09.03.2023 a Tribunalului Caraş-Severin – secţia I Civilă, având în vedere, în esenţă, motivarea şi considerentele expuse de către Judecătoria Oraviţa în încheierea Judecătorului de Cameră Preliminară nr. 208 din 10.10.2023, dată în dosarul nr. x/2023.
Prin Decizia nr. 1064 din 29.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 437 din 29 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
În motivare, instanţa a reţinut că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea acesteia arătându-se că Decizia nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a cărei revizuire se solicită, este contrară încheierii definitive nr. 208 din 10.10.2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oraviţa, în dosarul nr. x/2023.
Instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât decizia a cărei revizuire se solicită este anterioară hotărârii pretins a fi potrivnică, respectiv încheierii definitive nr. 208 din 10.10.2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oraviţa
Recursul
Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat recurs, arătând că prin Decizia nr. 572/2023, Curtea de Apel Timişoara a consemnat că nu pot fi avute în vedere concluziile expertizei tehnice în silvicultură administrate în faţa instanţei de fond.
Spre deosebire de cele reţinute de Curtea de Apel Timişoara, în încheierea nr. 208/10.10.2023 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oraviţa, s-a ţinut cont şi au fost valorificate concluziile din acest raport de expertiză, soluţia pronunţată fiind aceea de clasare a cauzei faţă de reclamant.
Recurentul susţine că aceste argumente au fost ignorate de instanţa de revizuire. Solicită ca instanţa de recurs să aibă în vedere că fapta ce i se impută recurentului nu a fost săvârşită cu vinovăţie, iar pentru angrenarea răspunderii civile, una dintre condiţii este existenţa faptei ilicite. Or, elemente esenţiale în existenţa faptei şi a circumstanţelor care au conturat starea de fapt sunt relevate de expertul în silvicultură (doctor inginer B., expert judiciar), în raportul de expertiză depus la dosarul cauzei.
Cât priveşte motivarea instanţei de revizuire, apreciază că nu prezintă relevanţă şi nu poate justifica respingerea cererii de revizuire faptul că, dintre cele 2 hotărâri judecătoreşti potrivnice, prima, cronologic vorbind, trebuie anulată; chiar dacă hotărârea ce a prins prima autoritate de lucru judecat este decizia civilă nr. 572/26.06.2023 a Curţii de Apel Timişoara, apreciază că incidenţa art. 28 C. proc. pen. duce la răsturnarea acestui argument.
II. Soluţia şi considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., dar criticile se referă la greşita apreciere a instanţei privind întrunirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind vizate regulile de procedură civilă; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri din perspectiva pct. 7 al art. 488 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, că, potrivit temeiului de drept al cererii de faţă, "revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Or, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie indicate hotărârile definitive potrivnice, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia şi să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Aşadar, pentru a fi incident motivul de revizuire reprezentat de contrarietatea de hotărâri, printre altele, legea prevede expres în textul normativ anterior citat condiţia ca, prin hotărârile potrivnice ulterioare, să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; în concluzie, pe calea revizuirii, trebuie să fie solicitată anularea celei de a doua hotărâri, pronunţate cu încălcarea autorităţii judecătoreşti a primei hotărâri.
Aceasta deoarece soluţia pe care o poate pronunţa instanţa de revizuire, în caz de încuviinţare a cererii, este aceea de anulare a celei de-a doua hotărâri, potrivnică în raport cu prima, cum prevede art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.
Aplicând aceste considerente teoretice speţei de faţă, Înalta Curte reţine că este legală constatarea instanţei de revizuire, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calea extraordinară de atac fiind corect respinsă ca inadmisibilă, partea solicitând prin cererea de revizuire anularea deciziei civile nr. 572/2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, având în vedere motivarea şi considerentele din Încheierea Judecătorului de Cameră Preliminară nr. 208/2023 a Judecătoriei Oraviţa, sub aspectul concluziilor raportului de expertiză tehnică în silvicultură.
Aceasta soluţie se impune întrucât scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate prin nesocotirea acestuia, motiv pentru care dispoziţiile art. 513 alin. (4) din acelaşi act normativ, ce reglementează procedura de judecată a cererii de revizuire pentru cazul contrarietăţii de hotărâri, permite exclusiv soluţia de anulare a celei din urmă hotărâri care, prin ipoteză, încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi.
Înalta Curte reţine că, în nicio situaţie, un caz dovedit de contrarietate de hotărâri nu permite soluţia anulării celei dintâi hotărâri, adică a celei ce generează efectul autorităţii de lucru judecat la care trebuie să se raporteze hotărârile ulterioare, astfel cum eronat s-a pretins prin cererea de revizuire de faţă.
O astfel de solicitare, respectiv de soluţie, este contrară raţiunii pentru care a fost reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., acela al protejării principiului autorităţii de lucru judecat, resortul său neputând să constea în interesul particular al părţii de a-şi alege, dintre hotărârile pretins contrare, pe aceea căreia să i se supună, ca fiindu-i favorabilă.
Pe de altă parte, instituirea normei cuprinse la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. răspunde imperativului respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate fi utilizată pentru faptul că există puncte de vedere şi o practică judiciară diferită asupra aceleaşi chestiuni, aspect afirmat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 437 din 29 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2024.