Conflict de interese. Interdicția dreptului de a ocupa o funcție publică. Principiul proporționalității aplicat din perspectiva Cauzei  C-40/2021

Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin legi speciale. Integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Regimul juridic al conflictelor de interese

Index alfabetic:

- Agenția Națională de Integritate

- Conflict de interese

- Principiul proporționalității

Legea nr. 176/2010, art. 25 alin. (2)

Deşi sancțiunea interdicției de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 operează de drept, fiind parte intrinsecă din raportul de evaluare, ea poate fi supusă verificării instanței de judecată, conform hotărârii CJUE din cauza C-40/2021, care stabilește că sancțiunile pentru incompatibilități și conflicte de interese trebuie să respecte principiul proporționalității, adică să fie proporționale cu gravitatea faptei.

Astfel, în cazul în care fapta nu este gravă, sancțiunea interdicției de a ocupa funcții publice pentru 3 ani poate fi înlăturată, instanțele naționale având competența de a analiza legalitatea și proporționalitatea acestei sancțiuni.

Sancțiunea poate fi excesivă și disproporționată în raport cu gravitatea conflictului de interese constatat, fiind esențial ca orice sancțiune aplicată să fie adecvată și necesară pentru atingerea scopului urmărit, fără a depăși ceea ce este strict necesar.

Caracterul disproporționat poate fi reținut dacă un conflict de interese nu prezintă elemente de gravitate semnificativă, respectiv, dacă este minor și nu aduce atingere semnificativă interesului public. O sancțiune disproporționată poate avea un impact negativ sever asupra persoanei sancționate, afectându-i cariera și drepturile politice pe termen lung. În astfel de cazuri, este crucial să se verifice dacă sancțiunea este echitabilă în raport cu faptele constatate.

Înalta Curte subliniază că scopul acestei sancțiuni nu este repararea unui prejudiciu. Caracterul său este disuasiv și punitiv, de a preveni comportamentele nedorite și de a pedepsi abaterile de la normele legale. Orice astfel de sancțiune trebuie adaptată la particularitățile fiecărei spețe, ținând cont de criterii obiective, cum ar fi gravitatea și durata încălcării, precum și eventualele circumstanțe, pentru a garanta caracterul efectiv, disuasiv și proporțional al sancțiunii.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 5906 din 10 decembrie 2024

Obiectul cererii de chemare în judecată

 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 noiembrie 2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/3/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Integritate („ANI”), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. X/G/II/18.10.2021.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 7858 din 14 decembrie 2021, Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenței materiale a acestei instanţe și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timișoara.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 06 ianuarie 2022.

 Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 734 din 07 decembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. X/G/II/18.10.2021 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, luând act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 734 din 07 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

 Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este întemeiat pe dispoziţiile art.488(1) pct.8 Cod procedură civilă invocându-se greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente de către instanţa de fond în analiza legalităţii Raportului de evaluare emis de recurenta-pârâtă în ceea ce-l priveşte  pe reclamantul-intimat, raport prin care s-a constatat existența unui conflict de interes în sensul art.70 şi 77 din Legea nr.161/2003 şi art.228(1) din Codul administrativ.

Se invocă două aspecte de nelegalitate în cadrul acestui motiv de casare în ceea ce priveşte sentinţa recurată prin care s-a admis acţiunea şi s-a dispus anularea raportului de evaluare.

Primul aspect priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.70 şi 77 din Legea nr.161/2003 coroborat cu cele prevăzute de art.228(1) Cod administrativ în sensul aprecierii instanţei de fond cu privire la lipsa interesului de natură patrimonială  ca o condiţie pentru existenţa conflictului de interese constatat în raportul de evaluare în ceea ce-l priveşte pe reclamant.

Se invocă încălcarea dispoziţiilor art.22 Cod procedură civilă în sensul că judecătorul de primă instanţă a analizat greşit existenţa conflictului de interese exclusiv din perspectivă materială fără a verifica interesul personal al reclamantului raportat la legătura cu problema supusă dezbaterii consiliului local dispusă prin HCL al Comunei Daicoviciu nr.55/31.03.2020 prin care s-a hotărât darea în administrare pe 10 ani a unui teren către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Caraş Severin cu intenţia de a construi o casă de tip familial pentru copii B., centru unde reclamantul deţinea funcţia contractuală de conducere de şef centru.

Se arată că analiza efectuată de prima instanţă cu privire la existenţa interesului de natură patrimonială este nelegală deoarece interesul personal al reclamantului exista în raport cu problema supusă dezbaterii în consiliului local, posibilitatea ca respectiva hotărâre să fie dată fără existenţa unor garanţii de obiectivitate imparţialitate, fiind suficientă să genereze încălcarea regimului conflictului de interese.

Iar reclamantul – intimat în calitate de consilier local avea obligaţia de a-şi anunţa interesul la începutul dezbaterilor şi de a se abţine de la dezbateri şi de la vot, având în vedere legătura cu problema supusă dezbaterii şi calitatea sa în cadrul B., beneficiar al terenului atribuit în administrare către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Caraş Severin.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte aplicarea principiului proporţionalităţii sancţiunii conform Hotărârii CJUE din cauza C-40/2021 invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr.176/2010.

Se arată că sancţiunile prevăzute de art. 25 din Legea nr.176/2010 intervin de drept după rămânerea definitivă a raportului de evaluare  contestat şi se aplică conform art. 26(1) din acelaşi act normativ de către autoritatea competentă.

Iar norma legală cuprinsă în art.25 din Legea nr.176/2010 nu este contrară normelor europene şi este proporţională în raport de gravitatea conflictului de interese constatat.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă a apreciat lipsa totală de gravitate a faptei reclamantului de a participa la deliberarea şi adoptarea HCL nr.35/31.03.2020 fiind aplicate greşit principiile care decurg din Cauza C-40/2021 astfel cum au fost dezvoltate de CJUE.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fond în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii ca legal emis a raportului de evaluare contestat inclusiv în ceea ce priveşte interdicţia prevăzută de art. 25 din Legea nr.176/2010.

La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că sentinţa recurată este legală sub toate aspectele reţinute, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art.488(1) pct.8 Cod procedură civilă.

Curtea analizând recursul declarat îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în parte  în ceea ce priveşte soluţia de anulare în totalitate a raportului de evaluare nr. 50595/G/II/18 octombrie 2021, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.70, art. 77 din Legea nr.161/2003 coroborat cu cele ale art. 228(1) şi lit. d) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ.

În opinia Curţii este fondat primul aspect de nelegalitate privind existenţa conflictului de interese în ceea ce-l priveşte  pe reclamant în calitate de consilier local, în cauză fiind interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art.70 şi 77 din Legea nr.161/2003 sub aspectul aprecierii primei instanţe în sensul inexistenţei interesului de natură patrimonială raportat la dispoziţiile art.46 din Legea nr.215/2001.

Totodată Curtea va constata incidenţa în cazul reclamantului a dispoziţiilor art.228 din Codul administrativ în sensul că reclamantul nu s-a abţinut în ceea ce priveşte deliberarea şi adoptarea hotărârii de consiliu local în raport de problema  supusă dezbaterii, problemă care viza indirect B. unde reclamantul ca persoană evaluată deţinea o funcţie contractuală de conducere, raportul de evaluare urmând a fi menţinut cu privire la constatarea conflictului de interese.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat cu privire la aplicarea principiului proporţionalităţii, conform Hotărârii CJUE din Cauza C40/21 este nefondat, raportul de evaluare urmând a fi anulat în parte, în rejudecare numai în ceea ce priveşte măsura interdicţiei de mai ocupa funcţii publice pe o perioadă de 3 ani prevăzută de art.25(2) din Legea nr.176/2010.

Curtea va constata în parte legală hotărârea în ceea ce priveşte aplicarea principiului proporţionalităţii în acord  cu Hotărârea CJUE – C40/2021 plecând de la premisa constatării, ca situaţie premisă a existenţei unui conflict de interese în ceea ce-l priveşte  pe reclamant.

În aplicarea principiului proporţionalităţii, în acord cu Hotărârea CJUE nr.C40/21, ca situaţie de excepţie va fi înlăturată măsura interdicţiei prevăzute de art.25(2) din Legea nr.176/2010 apreciindu-se că măsura interdicţiei în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, încalcă principiul proporţionalităţii astfel cum a stabilit CJUE prin Hotărârea C40/21.

În parte, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.70 şi 77 din Legea nr.161/2003 coroborate cu dispoziţiile art.228 din codul administrativ, sentinţa atacată este nelegală.

Curtea apreciază că în cauză în ceea ce-l priveşte pe reclamantul-intimat acesta în calitate de consilier local  a încălcat regimul conflictelor de interese în sensul art.70 şi 77 din Legea nr.161/2003 şi nu a respectat obligaţia de a se abţine şi de a-şi anunţa interesul în legătură cu adoptarea HCL nr.55/31.03.2020, fiind încălcate dispoziţiile art.228 din Codul administrativ.

Conflictul de interese, reţinut prin raportul de evaluare nr.X/G/II/18.10.2021 faţă de reclamant, a fost generat de faptul că, în perioada exercitării mandatului de consilier local 2016-2020, C. a participat la deliberarea si adoptarea H.C.L al Comunei Daicoviciu nr.55/31.03.2020, care s-a hotărât darea în administrare, pe 10 ani, a terenului în suprafaţă de 877 mp, situat în intravilanul localităţii Prisaca, către D.G.A.S.P.C din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu intenţia de a construi o casă de tip familial pentru copii centrului B., unde acesta deţinea funcţia contractuală de conducere de şef centru, fiind îndeplinită ipoteza normei legale prevăzută la art.70 şi art.77 din Legea nr, 161/2003 modificările şi completările ulterioare, coroborată cu prevederile art.228 alin.(1) şi lit. d) din OUG nr.57 din 2019.

Conform articolelor de lege menţionate mai sus:       

Art. 70 din Legea nr.161/2003 prevede:

"Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a  atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”

Art.77 din acelaşi act normativ, prevede:  

"Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute la art.46 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare",

Art.228 din O.U.G nr.57 din 2019 privind Codul administrativ prevede că:

(1) "Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr.161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:

a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;

b) orice persoană fizică sau juridică faţă de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligaţii;

c) o societate la care deţine calitatea de asociat unic ori funcţia de administrator sau de la care obţine venituri;

d) o altă autoritate din care face parte;

e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care face parte, care a făcut o plată către acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;

f) asociaţie sau fundaţie din care face parte".

(2) în exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute alin.(1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei.

 (3) Ulterior anunţării interesului personal, consilierul local sau judeţean nu mai este luat în calcul pentru cvorumul ar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta şi-a anunţat interesul şi nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri”.

În opinia instanţei de recurs prima instanţă a apreciat nelegal asupra situaţiei conflictului de interese reţinut în raportul de evaluare strict sub aspectul interesului de natură patrimonială.

În raport de dispoziţiile art.288 din codul administrativ interesul personal este raportat la legătura cu problema supusă dezbaterii în consiliul local.

Legiuitorul reglementează obligaţiile prevăzute de art.228(1) din Codul administrativ în sarcina reclamantului ca ales local pentru a preveni posibilitatea ca o hotărâre a consiliului local din care face parte reclamantul să fie adoptată fără existenţa unor garanţii de obiectivitate şi imparţialitate.

În cauză reclamantul-intimat în calitate de consilier local a încălcat regimul conflictelor de interese deoarece având o legătură indirectă cu problema supusă dezbaterii avea obligaţia de a-şi anunţa interesul la începutul dezbaterilor şi de a se abţine de la dezbateri şi de la vot, fiind greşită interpretarea instanţei de fond cu privire la lipsa unui folos patrimonial şi al existenţei unui interes general în adoptarea HCL al Comunei Daicoviciu nr.55/31.03.2020.

Prin această hotărâre s-a hotărât darea în administrare pe 10 ani a unui teren către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Caraş Severin cu intenţia de a se construi o casă  de tip familial pentru copii B. unde reclamantul-intimat deţinea o funcţie contractuală de conducere.

În acest context reclamantul-intimat în calitate de consilier local, în baza art.288(1) şi lit. d) din OUG nr.57/2019, avea obligaţia ca, în cadrul şedinţei din data de 31.03.2020 a consiliului local să anunţe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema supusă dezbaterilor şi de a nu participa la dezlegarea şi adoptarea proiectului de hotărâre având în vedere interesul său indirect în ceea ce priveşte problema supusă dezbaterii.

În mod nelegal prima instanţă a verificat existenţa interesului personal patrimonial în raport cu rezultatul direct al deliberării, fără a verifica interesul reclamantului raportat la problema supusă dezbaterii în consiliul local, acesta având un interes indirect cu această chestiune, având în vedere faptul că deţinea o funcţie contractuală de conducere de şef  centru la B.

Această situaţie de fapt este de natură a naşte posibilitatea ca respectiva hotărâre de consiliu local să fie adoptată fără existenţa unor garanţii de obiectivitate şi imparţialitate din partea consilierului local care votează şi astfel este generat conflictul de interese în sensul art.70 din Legea nr.161/2003 pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art.228(2) şi (3) din Codul administrativ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.228 alin.(2) din Codul administrativ, reclamantul, în calitatea sa de consilier local avea obligaţia de a anunţa la începutul dezbaterilor, interesul personal avut în adoptarea respectivei hotărâri de consiliu local şi de a nu participa la vot, mai ales că alin.(3) al normei legale invocate stipulează în mod expres că:

„Ulterior anunţării interesului personal, consilierul local sau judeţean nu mai este luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta si-a anunţat interesul si nu are drept de vot  la adoptarea acestei hotărâri."

Prin urmare, este greşită şi nelegală interpretarea instanţei de fond potrivit căreia scopul adoptării acestei hotărâri de consiliu local se subsumează unui interes general. întrucât. într-un astfel de caz, darea în administrare a terenului menţionat mai sus, trebuia, pentru a corespunde interesului general, să fie efectuată si în beneficiul celorlalte structuri de asistenţă socială de pe raza acestui judeţ, care aveau acelaşi drept în privinţa administrării respectivului teren, cât şi acelaşi scop-construirea unor case de tip familial.     

Or, atâta timp cât darea în administrare a terenului menţionat mai sus s-a efectuat doar în beneficiul D.G.A.S.P.C din cadrul CJ Caraş-Severin, din care făcea parte şi reclamantul, prin prisma deţinerii funcţiei contractuale de conducere de-şef centru B.. în mod obligatoriu, conform temeiurilor de drept referite anterior, avea obligaţia, conform art.228 din OUG nr.57/2019, de a anunţa la începutul şedinţei de consiliu local interesul pe care îl are în problema supusă dezbaterii. 

Avantajul patrimonial, chiar şi eventual sau viitor fiind, se circumscrie sintagmei de interes personal, mai ales că legiuitorul nu distinge cu privire la faptul că acest interes personal trebuie, în mod obligatoriu, să fi fost materializat.

Interpretarea dată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sintagmei " interes personal" prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art.70 din Legea nr.161/2003. cu modificările şi completările ulterioare, este în sensul că, determinant pentru atragerea situaţiei "de conflict de interese, este simplul fapt al posibilităţii anticipării unui potenţial beneficiu, al prefigurării acestuia, nepunându-se în discuţie existenta propriu-zisă, materializată a beneficiului, ori a unui folos, raţiunea instituirii conflictului de interese, fiind aceea de a asigura eliminarea subiectivismului si a interesului particular ori de grup, în cadrul forurilor decizionale ale autorităţilor publice.

În raport de aceste motive, Curtea va constata interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.70 şi 77 din Legea nr.161/2003 coroborat cu dispoziţiile art.288(1) şi lit.”d” din codul administrativ, în sensul că reclamantul-intimat a încălcat  regimul conflictelor de interese.

În rejudecare, raportul de evaluare din 18 octombrie 2021 emis de recurenta-pârâtă ANI va fi menținut, în parte, sub acest aspect.

În ceea ce privește al doilea aspect de nelegalitate invocat, care vizează soluția de anulare a raportului de evaluare din perspectiva principiului proporționalității, acesta este apreciat de Curte ca fiind fondat și va fi analizat în raport cu soluția dispusă în urma rejudecării și menținerii parțiale a raportului de evaluare referitor la existența conflictului de interese.

Curtea, plecând de la premisa existenței unui conflict de interese și a incidenței Hotărârii CJUE în cauza C-40/2021, constată că efectul intrinsec al raportului de evaluare, respectiv consecința directă și inevitabilă a aplicării sancțiunii interdicției de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, este nelegal.

Deși această interdicție operează de drept, fiind parte intrinsecă din raportul de evaluare, ea poate fi supusă verificării instanței de judecată, conform hotărârii CJUE din cauza C-40/2021, care stabilește că sancțiunile pentru incompatibilități și conflicte de interese trebuie să respecte principiul proporționalității, adică să fie proporționale cu gravitatea faptei.

În cazul în care fapta nu este gravă, sancțiunea interdicției de a ocupa funcții publice pentru 3 ani poate fi înlăturată, instanțele naționale având competența de a analiza legalitatea și proporționalitatea acestei sancțiuni.

Sancțiunea poate fi excesivă și disproporționată în raport cu gravitatea conflictului de interese constatat, fiind esențial ca orice sancțiune aplicată să fie adecvată și necesară pentru atingerea scopului urmărit, fără a depăși ceea ce este strict necesar.

Caracterul disproporționat al sancțiunii poate fi reținut dacă un conflict de interese nu prezintă elemente de gravitate semnificativă, respectiv, dacă este minor și nu aduce atingere semnificativă interesului public. O sancțiune disproporționată poate avea un impact negativ sever asupra persoanei sancționate, afectându-i cariera și drepturile politice pe termen lung. În astfel de cazuri, este crucial să se verifice dacă sancțiunea este echitabilă în raport cu faptele constatate.

Înalta Curte subliniază că scopul acestei sancțiuni nu este repararea unui prejudiciu. Caracterul său este disuasiv și punitiv, de a preveni comportamentele nedorite și de a pedepsi abaterile de la normele legale. Orice astfel de sancțiune trebuie adaptată la particularitățile fiecărei spețe, ținând cont de criterii obiective, cum ar fi gravitatea și durata încălcării, precum și eventualele circumstanțe, pentru a garanta caracterul efectiv, disuasiv și proporțional al sancțiunii.

În acest context, Înalta Curte constată că măsura interdicției de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 3 ani nu este proporțională cu scopul legitim urmărit, din perspectiva relației dintre interesul general și cel individual. Obiectivele interesului general al statului, cum ar fi prevenirea corupției, protejarea intereselor publice și asigurarea luării deciziilor în interes public fără influențe externe, trebuie realizate cu echilibru, luând în considerare și drepturile și interesele legitime ale persoanelor susceptibile de a fi sancționate.

Înalta Curte constată că prezenta cauză poate fi încadrată în situația de excepție descrisă în cauza C-40/21, având în vedere că faptele reclamantului au o gravitate redusă, raportat la folosul patrimonial indirect și nesemnificativ al recurentului, în legătură cu adoptarea HCL nr. 55/2020 și neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 228 din Codul administrativ.

În legătură cu adoptarea HCL nr. 55/2020, primează interesul și folosul realizării centrului social și nu folosul personal al recurentului/reclamant.

În legătură cu neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 228 din Codul administrativ, nu poate fi reținută existența relei credințe sub forma intenției. Deși culpa prevăzută de art. 16 alin. (3) din Codul Civil este prezentă, aceasta nu are gravitate, deoarece interesul personal, indirect și nesemnificativ nu are capacitatea de a genera un conflict major de interese. Efectele acțiunii sale sunt neglijabile asupra procedurii de luare a deciziilor și asupra intereselor tuturor celor implicați.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că impactul interdicției de 3 ani asupra situației reclamantului este disproporționat în raport cu gravitatea culpei, conform interpretării principiului proporționalității conform Hotărârii CJUE pronunțate în Cauza C-40/21.

În raport de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art-496-497 Cod procedură civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă; a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi va anula în parte Raportul de evaluare nr. x/G/II/18.10.2021 în aplicarea principiului proporționalității, numai în ceea ce priveşte măsura interdicţiei de a mai ocupa funcţii publice pe o perioadă de 3 ani, prevăzută de art.25(2) din Legea nr.176/2010; a menţinut în rest raportul de evaluare, respectiv pct.1 privind conflictul de interese administrativ prevăzut de art.70 şi 77 din Legea nr.161/2003 şi pct.2 privind sesizarea organelor de urmărire penală pentru conflictul de interese prevăzut de art.301 din Codul penal; a menţinut soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii, această soluţie nu a format obiectul  criticilor din recurs; în baza art.453 (1) şi (2) Cod procedură civilă a obligat pe intimatul – reclamant la plata către recurenta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei reprezentând taxă de timbru achitată în recurs.