Act administrativ normativ. Respectarea procedurii de negociere. Exces de putere.

Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr 554/2004. Actul administrativ

 Index alfabetic:

• Act administrativ normativ
• Act administrativ (motivare
• Consultare public
• Exces de putere

Legea nr. 554 /2004, art. 2 lit. n)

Legea nr. 95/2006, art. 229 alin. 2, art. 439 alin. 17

 

Înalta Curte constată că, din perspectiva motivării actului administrativ, nu se poate considera că, în cazul unui act administrativ ce trebuie emis cu respectarea unui proces de negociere,  autoritatea emitentă trebuie să expliciteze modul în care a ajuns la fiecare soluție legislativă, deoarece legiuitorul impune doar necesitatea acordării șansei negocierii (în mod real şi rezonabil), dar nu și emiterea actului exclusiv pentru soluțiile legislative rezultate din acordul de negociere. O astfel de condiționare ar pune autoritatea în situația unei imposibilități de emitere a contractului cadru, emitere absolut indispensabilă pentru funcționarea sistemului de asistență medicală.

Negocierea la care face trimitere art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006 are rolul de a face cunoscute sugestiile persoanelor implicate în acest proces amplu şi complex reprezentat de acordarea asistenței medicale, însă doar autoritatea abilitată în acest sens, prin lege, anume Casa Națională de Asigurări de Sănătate, poale decide în ce măsură eventualele sugestii, propuneri sunt de natură să îmbunătățească aceste servicii pentru a le insera contractului cadru.

ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1.Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Galaţi  - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 16.02.2022, sub nr. x/44/2022, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând instanţei să dispună:

A. Anularea în parte a Hotărârii nr. 696 /26.06.2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în M.O. nr. 633 din 28.06.2021, precum şi a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României, şi obligarea pârâţilor la modificarea/completarea, respectiv a:

- Anexei nr. 1 - Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, Capitolul II - Pachetul de servicii de bază, Secţiunea 1 A. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară, pct. 1.1. Servicii medicale curative, alin. 2, pct. 1.1.2.1,

- Anexei nr. 2 - Contract-cadru din 26.06.2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, Capitolul I. Asistenţa medicală primară Secţiunea 1. Condiţii de eligibilitate:  art. 1 alin. 1 lit. c; art. 2 alin. 1 şi alin. 4; art. 3; art. 4 alin. 1 şi 2; art. 6 alin. 1 lit. f şi h; Secţiunea 3: Obligaţiile şi drepturile furnizorilor de servicii medicale:  art. 7 lit. e, f, g, h, i, k, 1, o, p, q, r, ş, v, w, x, y, z; art. 8 alin. 1 lit. a, b, c, d, e, şi alin. 2; Secţiunea 4: Obligaţiile caselor de asigurări de sănătate: art. 9 lit. b, h, o; Secţiunea 5: Condiţii specifice: art. 10 alin. 2 teza 2; art. 12 alin. 1; Secţiunea 6: Decontarea serviciilor medicale: art. 14 alin. 1, 2 şi completarea cu  art. 141; art. 16 alin. 1; Secţiunea 7: Sancţiuni, condiţii de suspendare, reziliere şi încetare a contractelor de furnizare de servicii medicale: art. 17; art. 19 lit. d, g; art. 20 pct. 4 a4.

B. Anularea în parte a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 642 bis din data de 30 iunie 2021, precum şi a referatelor de aprobare nr. IM 4.661 din 29.06.2021 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 1.945 din 28.06.2021 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, emise de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi obligarea pârâţilor la modificarea/completarea:

- Anexa nr. 1 - Condiţiile acordării pachetului de servicii minimal şi de bază în asistenţa medicală primară; Secţiunea 2: B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară, pct. 1.1.2., pct. 1.1.3. şi 1.3., art. 1.1.1; Secţiunea 1.A. Pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară: art. 1.2, completarea cu pct. 1.2.2, 1.2.3; art.1.3. completarea cu pct. 1.3.3; art.1.6.; Secţiunea 2. B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară - art. 1.1. Servicii medicale curative; 1.1.1.; art. 1.1.1.1.; art. 1.1.2.1.; art.1.1.3.2.; art. l.1.4.2.; art. l. 1.4.3.; art. 1.1.4.4.; art. 1.2.1.; art. 1.2.3.; art. 1.2.3.1, art. 1.2.3.2.; art. 1.2.4.1.; art. 1.2.4.2; art. 1.2.4.3.; art. 1.3.3.; art. 1.4.; art. 1.5.;

- Actul din 29 iunie 2021 - Modalităţile de plată în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale, Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 1 alin. 1, 2; art. 5 alin. 1; art. 5 alin. 2; art. 6; art. 8; art. 8 alin. 1, 2; art. 12; art. 13, art. 15;

- Contractul din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1.068/627/2021, CAPITOLUL V: Obligaţiile părţilor, Secţiunea 1: A. Obligaţiile casei de asigurări de sănătate: art. 6, Secţiunea 2: B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale: art. 7; art. 9, art. 14;

- Convenţia din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 4, Secţiunea 2: B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale: art. 5; art. 7, art. 12, art. 13;

- Normelor Contractului cadru în ceea ce priveşte asistenţa medicală primară:

- Actul din 29 iunie 2021 - Modalităţile de plată în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale - Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 1 alin. 2 lit. a pct. 1; art. 5 alin. 1, 2, art.6, art. 8, art. 12.

În principal, solicită obligarea pârâţilor să modifice actele atacate, iar, în subsidiar, în situaţia în care nu se dispune modificarea, solicită anularea tuturor dispoziţiilor care stabilesc daune şi penalităţi în sarcina furnizorilor de servicii medicale.

C. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

1.2.La data de 04.05.2022, reclamanţii au formulat precizări în completarea şi pentru clarificarea capetelor de cerere şi motivelor indicate în acţiune pentru fiecare articol, secţiune/anexă a cărei anulare se indică motivele specifice de nulitate.

De asemenea, au solicitat și anularea art. 155, art. 155 pct. 1-4, art. 156 alin. 1-9; anularea Notei de Fundamentare la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022, emisă de către Guvernul României; anularea actelor premergătoare referatele de aprobare nr. IM 4.661 din 29.06.2021 al Ministerului Sănătății și nr. DG 1.945 din 28.06.2021 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În principal, au solicitat anularea actelor normative mai sus arătate, iar în subsidiar obligarea pârâţilor să modifice actele atacate, conform solicitărilor din cererea de chemare în judecată.

1.3.La data de 12.04.2022, Colegiul Medicilor din România a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamanţilor, solicitând admiterea cererii de intervenţie în principiu şi admiterea ei pe fond, precum şi admiterea acţiunii reclamanţilor.

1.4.Aspecte procesuale

Prin încheierea din data de 23.06.2022, instanţa a respins excepţia invocată de pârâta CNAS privind conexarea cauzei la dosarul x/59/2022 aflat pe rolul Curţii de apel Timişoara, pentru considerentele expuse în motivarea încheierii.

Prin încheierea din data de 27.09.2022, Curtea a respins excepţia de netimbrare a acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României şi a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România, pentru considerentele expuse în încheiere.

Prin încheierea din data de 22.11.2022, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind anularea Notei de fundamentare a H.G. nr. 696/2021, invocată de pârâta CNASS, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, iar prin încheierea din data de 05.12.2022, Curtea a respins excepţiile lipsei interesului în promovarea acţiunii, invocate de pârâţi, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, motivarea soluţiilor date fiind expusă în considerentele celor două încheieri.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 21 din 27 februarie 2023, Curtea de Apel Galaţi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, reprezentat de Prim Ministru, Ministerul Sănătăţii, reprezentat de Ministrul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate reprezentată de Preşedinte, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în interesul reclamantelor, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată, precum şi admiterea cererii de intervenţie accesorie a Colegiului Medicilor din România.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă; hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază privitor la solicitarea de anulare pentru depăşirea termenului prevăzut la art. 229 alin. 2 din Legea nr. 95 /2006.

Conform acestui text, contractul cadru multianual "se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract cadru". Având în vedere faptul că Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15 /2021 a intrat în vigoare la data de 12 martie 2021, termenul mai sus menţionat a fost depăşit; publicarea conţinutului contractului ce urma să se aplice din 1 iulie 2021 fiind publicat în Monitorul Oficial abia la 30 iunie 2021, a condus la vătămarea drepturilor sale, reclamanţii neavând posibilitatea să ia cunoştinţă de prevederile contractului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea în relaţia cu casa de asigurări de sănătate, decât după intrarea lui în vigoare. Instanţa de fond nu a mai analizat acest motiv pentru care a solicitat anularea în parte a dispoziţiilor contractului cadru.

3.2.Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă

3.2.a) Motivul de casare referitor la aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554 /2004 care defineşte excesul de putere

Legiuitorul a reglementat modalitatea de elaborare şi aprobare a contractului cadru, atât componenta contractuală, cât şi componenta de reglementare a acestuia. Componenta contractuală este desemnată de modalitatea de elaborare a contractului cadru. Potrivit legii, acesta se elaborează de CNAS, în urma negocierii cu organizaţiile profesionale reprezentative în domeniul sănătăţii - Colegiul Medicilor din România, ş.a., apreciind greşit că această cerinţă a fost îndeplinită de către CNAS, care, după cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, a realizat negocierile impuse de legiuitor. Componenta de reglementare este dată de caracterul normativ pe care îl îmbracă contractul-cadru, ulterior elaborării. Astfel, proiectul de act normativ se supune avizului Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei, pentru ca, în mod subsecvent, să fie supus aprobării, prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru, termen care nu a fost respectat.

Conform art. 229 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, care de asemenea a fost interpretat şi aplicat greşit de către instanţa de fond, contractul cadru multianual care stabileşte drepturile asiguraţilor se elaborează de către CNAS, în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România. Or, negocierea nu presupune aşa cum au arătat pârâţii doar "invitarea" celor în drept la discuţii, fără a lua în considerare solicitările acestora. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă clar faptul că intervenientul accesoriu a arătat că nu s-a ajuns la consens asupra prevederilor contractului cadru.

Dreptul de negociere al Colegiului Medicilor din România este prevăzut in mod imperativ si de dispoziţiile art.439 alin. 17 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, care prevede ca printre atribuţiile Consiliului National al CMR se număra si "reprezentarea membrilor sai la elaborarea contractului-cadru si negocierea normelor de acordare a asistentei medicale in domeniul asigurărilor sociale de sănătate".

Astfel, dispoziţiile legale imperative prevăzute mai sus prevăd obligaţia imperativa ca acordul cadru sa fie rezultatul unei negocieri efective si anterioare intre parti, obligaţie ce reprezintă doar o aplicare a principiului general prevăzut de art. 1169 din Codul civil care consfinţeşte principiul libertăţii de a contracta. Or, in cazul Contractului din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale in asistenta medicala primara, nici Colegiul Medicilor din România, şi nici reclamanţii nu au avut posibilitatea efectiva de a determina conţinutul contractului, ci din contra li s-au impus, prin actele normative de mai sus, clauze prestabilite, generând in sarcina sa obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Curtea apreciază în mod greşit că dispoziţiile Codului Civil nu sunt aplicabile în privinţa modului de adoptare a H.G. nr. 696/2021 şi a Ordinului nr. 1.068/627/2021, iar mai apoi reţine că acestora nu le sunt aplicabile dispoziţiile Codului Civil (Legea nr. 287/2009) referitoare la contracte decât strict în condiţiile în care art. 229 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 95/2006 prevede obligaţia negocierii clauzelor contractului-cadru.

Cu toate ca legea obliga la încheierea unui contract negociat cu Colegiul Medicilor din România, paraţii de fapt au impus in fapt un contract de adeziune cu clauze prestabilite.

Pârâta CNAS a refuzat fără nici o motivare propunerile Colegiului medicilor din România, ceea ce dovedeşte excesul de putere şi poziţia de subordonare a partenerilor de negociere. Mai mult, actele normative atacate nu au nici un fel de motivare, studiu de impact, o analiză clară şi o strategie privind asistenţa medicală primară.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că motivarea unui act administrativ urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să fie realizată de autorul său.

Lipsa studiului de impact în procedura de adoptare a actelor normative atacate, a cărui obligativitate este reglementată de prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 24/2000, atrage nulitatea acestora. Studiile de impact au rolul de a fundamenta actele administrative cu caracter normativ.

Actele normative atacate sunt nemotivate, nimeni nu poate explica şi justifica în ce mod au fost stabilite soluţiile alese de pârâţi pentru a reglementa domeniul asistenţei medicale primare. Notă de Fundamentare la HG nr. 696/2021 şi Referatele de aprobare pentru Ordinul nr. 1068/627/2021 sunt documente lipsite de substanţă, care nu realizează nici o analiză formală referitoare la impactul socio-economic al actelor, impactul financiar, efectele actului asupra legislaţiei în vigoare, măsurile şi problemele legate de implementare. Nemotivarea actelor atacate nu permite aprecierea in concreto a legalităţii şi oportunităţii măsurilor adoptate prin acestea în domeniul asistenţei medicale primare.

Caracterul sumar al instrumentului de prezentare şi motivare, precum şi lipsa de fundamentare temeinică a actelor normative au fost sancţionate constant de către Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în raport cu exigenţele de claritate, predictibilitate a legii şi securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Reclamanţii au solicitat în principal anularea în parte a HG nr. 696/2021 si a Ordinului nr. 1068/627/2021, iar în subsidiar au solicitat ca pârâţii să fie obligaţi să modifice actele atacate, conform cererii de chemare în judecată aşa cum a fost precizată şi completată.

Prin urmare, doar instanţa poate să restabilească echilibrul în contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, pentru segmentul de asistenţă medicală primară şi să oblige pârâţii să anuleze şi să modifice actele atacate, respectiv să emită un contract cadru şi norme metodologice, conform solicitărilor din cererea de chemare în judecată precizată şi completată.

Prin anularea actelor atacate şi obligarea pârâţilor la modificarea acestora instanţa de contencios administrativ nu se substituie autorităţii executive, ci exercită controlul asupra actelor atacate, în condiţiile art. 52 din Constituţia României şi art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ (în speţa de faţă să oblige pârâţii să modifice actele atacate), să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. Instanţa trebuie să facă aplicarea principiului proporţionalităţii, potrivit căruia măsurile dispuse de autorităţile publice nu trebuie să depăşească limitele a ceea ce este necesar şi adecvat pentru realizarea interesului public, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare în raport cu scopurile vizate prin acţiunea administraţiei. Legea contenciosului administrativ reglementează un contencios de plină jurisdicţie, în care competenţa instanţei nu se limitează la anularea unui act nelegal, ci include posibilitatea ca prin hotărârea judecătorească să se dispună chiar modificarea unei decizii administrative. Instanţa poate să oblige pârâţii la modificarea actelor atacate, cu un anumit conţinut, întrucât au dovedit că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, precum şi că au dreptul de a-şi exercita profesia în baza unui contract cadru cu clauze real negociate şi fără clauze abuzive. O atare măsură nu constituie o ingerinţă în activitatea administraţiei, ci o cale de reparare a vătămării produse reclamanţilor - medici specialişti de medicina familiei si pacienţilor.

3.2.b) Instanţa de fond a încălcat şi a făcut aplicarea greşită a prev. art. 229 alin. 2, art. 439 alin. 17 din Legea nr. 95 /2006, art. 1167, art. 1170, art. 1175, art. 1176, art. 1183 alin. 2 şi 3, art. 1203 Cod civil.

Nu a avut loc nici un fel de negociere, nici măcar cea prevăzută imperativ cu intervenientul accesoriu. Pentru a avea o negociere reuşită, aceasta ar fi trebuit purtată în condiţiile exprimate de art. 1170 Cod Civil şi anume cu bună-credinţă. De asemenea, ar fi trebuit avute în vedere şi prevederile art. 1183 alin. 2 şi 3 Cod Civil, în cadrul procesului de negociere trebuiau respectate condiţiile impuse de art. 1176 Cod Civil. Potrivit art. 1167 Cod civil, toate contractele se supun regulilor generale stabilite prin acest cod, regulile particulare privind anumite contracte fiind prevăzute fie în Codul civil, fie în legi speciale. în acest context, având în vedere şi faptul că legiuitorul a cuprins expres contractele de furnizare de servicii medicale în sfera de reglementare a dreptului civil (art. 255 alin. 1 din Legea nr. 95 /2006), în materia furnizării de servicii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile de drept comun cuprinse la art. 1167 Cod civil, acestea supunându-se regulilor generale de drept comun, regulile particulare fiind prevăzute atât de Codul civil, cât şi de legislaţia specială care guvernează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, natura juridică a contractelor de furnizare de servicii medicale este incontestabilă, iar acestea intră în sfera contractelor civile, care se supun regulilor generale prevăzute la art. 1166-1323 Cod civil şi regulilor speciale instituite de actele normative care reglementează materia acestora.

Actele atacate (HG nr. 696/2021 şi Ordinul nr. 1068/627/2021) au fost adoptate fără negocieri şi consultări reale, iar în ceea ce priveşte modelul de contractului cadru, aprobat prin HG nr. 696/2021, precum şi contractele încheiate de către cabinetele medicale de medicina familiei reclamante în cauză, cuprind clauze neuzuale aşa cum sunt ele definite de Codul civil.

Potrivit art. 1203 Cod civil, în lipsa acceptării exprese şi în scris a clauzei neuzuale de către partea căreia i-a fost propusă, aceasta nu produce niciun efect, fiind considerată nescrisă.

Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părţi decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepţii, restrângerea libertăţii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.

Pârâţii au acţionat abuziv, stabilind astfel în contractul cadru, în normele de aplicare şi în contractele încheiate cu reclamanţii, clauze extrem de oneroase, cu încălcarea drepturilor lor. Rezultă clar astfel că actele atacate au fost emise cu exces de putere; în consecinţă, puterea discreţionară a pârâţilor poate fi cenzurată de către instanţă.

Art. 85 din Legea nr. 95/2006 stabileşte categoriile de venituri ce pot fi realizate de către cabinetul de medicină de familie. Numărul de consultaţii care se decontează în baza contractului cu casa de asigurări de sănătate este strict limitat prin normele metodologice, consultaţiile efectuate peste acest număr rămân neplătite, întrucât medicilor de familie le este interzis să încaseze sume pentru serviciile medicale furnizate prevăzute în pachetele de servicii decontate din Fond şi pentru documentele eliberate ca urmare a acordării acestor servicii.

Aşa cum a arătat în acţiune, în aplicarea dispoziţiilor Contractului cadru aprobat prin HG nr. 696 /2021 şi a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 1068 /62/2021, reclamanţii medici specialişti de medicină de familie nu au posibilitatea de a determina conţinutul contractului, clauzele prestabilite generând în sarcina sa obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Pacienţii asiguraţi înscrişi pe listele medicilor de familie nu pot beneficia de drepturile ce li se cuvin în baza asigurării de sănătate deţinute (tratament, prescripţii medicale, etc.), dacă medicul lor de familie nu încheie contractul de furnizare de servicii medicale. Pacienţilor neasiguraţi şi înscrişi pe listele medicilor de familie, teoretic, li se poate pretinde plata serviciilor medicale prestate, însă aceştia sunt cei din categoriile defavorizate care nu au venituri şi prin urmare nu-şi pot permite nici un fel de plata. A le acorda servicii medicale contra-cost înseamnă în fapt a-i priva asistentă medicală primară.

Asistenţa medicală primară cuprinde majoritar (95 %) servicii acordate în baza contractului încheiat cu casele de asigurări de sănătate, în aceste condiţii medicii de familie nu "optează" pentru a încheia contractul păgubos şi nu au prea multe variante pentru a-şi putea exercita profesia. Medicii specialişti de medicină de familie sunt "consumatori captivi", părţi ale contractului dictat de către pârâţi. Fiecare medic de familie poate încheia cel mult un contract cu casa de asigurări de sănătate, iar pentru serviciile decontate prin casă nu mai poate percepe alte tarife suplimentare, chiar dacă preţul primit de la casă pentru acestea nu acoperă nici pe departe chetuielile cu prestarea acelui serviciu.

Rezulta că venitul care poate fi realizat de către medicii de familie în baza contractului încheiat cu casele de asigurări de sănătate este diminuat semnificativ prin clauzele abuzive şi se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil. In consecinţă, dispoziţiile Codului Civil sunt aplicabile în privinţa modului de adoptare a H.G. nr. 696/2021 şi a Ordinului nr. 1.068/627/2021, care sunt acte administrative cu caracter normativ, elaborate de către CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, în ceea ce priveşte asistenţa medicală primară.

Raportat la data publicării actelor normative atacate, respectiv data intrării lor în vigoare, Hotărârea nr. 696/2021 a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 633 din data de 28 iunie 2021, iar Ordinul nr. 1068/2021 a fost publicat în Monitorul Oficial cu numărul 642 bis din data de 30 iunie 2021, ambele intrând în vigoare la 1 iulie 2022, când se mai puteau negocia eventuale clauze suplimentare.

Conform art. 196 din Anexa nr. 2: Contract-Cadru din 26 iunie 2021, Capitolul I: Asistenta medicala primara, HG nr. 696/2021, casele de asigurări de sănătate comunica termenele de depunere/transmitere a cererilor insotite de documentele prevăzute de actele normative in vigoare, necesare incheierii si negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, de medicamente si unele materiale sanitare in tratamentul ambulatoriu, de dispozitive medicale, tehnologii si dispozitive asistive in ambulatoriu, inclusiv termenul-limita de încheiere a contractelor, prin afişare la sediile instituţiilor, publicare pe paginile web ale acestora si anunţ in mass-media, cu minimum 5 zile lucratoare inainte de inceperea perioadei de depunere /transmitere a documentelor de mai sus, respectiv cu minimum 5 zile lucratoare inainte de inceperea perioadei in care se încheie contractele in vederea respectării termenului-limita de incheiere a acestora.

În 2 iulie 2021, după încetarea contractului anterior, medicilor de familie li s-a comunicat un act adiţional care prelungea contractul deja încetat până la 30 iunie 2021. Cuprinsul actului adiţional comunicat spre semnare conţine referiri la documente care nu au fost comunicate. Actele adiţionale au fost incheiate după termenul de 30 iunie 2021, data la care au incetat contractele anterioare si astfel nu se mai putea încheia un act adiţional la un contract care a incetat.

Contractul cadru şi normele metodologice instituie premisele sancţionării medicilor de familie şi imputării în sarcina acestora a unor sume din cauza disfuncţionalităţilor Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI). Situaţiile în care SIUI nu funcţionează sunt frecvente, iar medicii de familie sunt cei care plătesc pentru aceste disfuncţionalităţi ale sistemului informatic. Reprezentanţii CNAS au afirmat că medicii de familie pot folosi alte sisteme informatice, ceea ce nu corespunde realităţii, SIUI este singurul sistem care generează datele ce pot fi preluate de alte soft-uri pe care cabinetele de medicină de familie le pot folosi.

Mai mult, s-a susţinut că singurele imputări asupra veniturilor medicilor de familie ar avea la bază interconectări ale bazelor de date, din care a rezultat că un număr mare de medici de familie au eliberat prescripţii medicale persoanelor decedate sau care figurau internate în spitalizare continuă în cadrul unităţilor sanitare. Aceste afirmaţii dovedesc reaua-credinţă a CNAS - singurul responsabil de funcţionarea SIUI. In condiţiile în care SIUI funcţionează corect, medicii de familie nu pot elibera prescripţii medicale pacienţilor decedaţi sau internaţi. Aceste erori sunt tocmai rezultatul şi dovada nefuncţionării sistemului informatic, medicii de familie nu pot verifica în sistem dacă pacientul este internat, iar dacă pacientul este decedat, sistemul nu trebuie să permită validarea nici unui tip de serviciu medical.

3.2.c) Instanţa de fond a încălcat şi a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 1 şi 7 alin 9 din Legea nr. 52 /2003.

Art. 6 din Legea nr. 52/2003 stabileşte clar care sunt singurele excepţii de Ia aplicarea dispoziţiilor privind transparenţa decizională, iar actele normative atacate nu se încadrează în aceste cazuri. Procedura reglementată de art. 229 din Legea nr. 95/2006 este total diferită de cea reglementată de Legea nr. 52/2003, având scopurile descrise la art. 1 alin. 2 din acest din urmă act normativ. În nici un caz nu se poate reţine că reclamanţii au dreptul de a formula observaţii la proiectele de acte normative în litigiu — ceea ce au şi formulat, prin memoriul adresat C.N.A.S. – dar nu au dreptul de a pretinde organizarea unei dezbateri publice, drept recunoscut de art. 229 alin. 2 şi 4 exclusiv instituţiilor enumerate în textele respective.

Este evident că pârâţii au încălcat obligaţia stabilită imperativ la art. 7 alin. 9 din Legea nr. 52/2003, omiţând să dea curs solicitării de a organiza o dezbatere publică referitor la Ordinul nr. 1068/627/2021, astfel cum a fost solicitat de către organizaţiile legal constituite, printre care şi C. la 26 aprilie 2021, solicitare depusă la dosarul instanţei de fond. Cei care au avut posibilitatea de a depune observaţiile şi propunerile de negociere ale actelor adiţionale, respectiv contractelor pentru anul 2021, au primit acelaşi răspuns standard la nivel naţional: clauzele suplimentare solicitate a fi introduse în contractele încheiate exced cadrului legal şi propunerile sale vor fi luate în considerare la eventuale negocieri ulterioare. Întreaga procedură de contractare a serviciilor medicale se desfăşoară în poziţie de subordonare a reclamanţilor, fiind nevoiţi să accepte condiţiile abuzive impuse.

3.2.d) Hotărârea a fost dată cu încălcarea /aplicarea greşită a art. 30 indice 1 - indice 11 din Legea nr. 95/2006.

Pct. 1.1.2.1 din Anexa 1, capitolul II, secţiunea 1A din HG nr. 696/2021, stabileşte limitativ: „consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare pot fi acordate şi la distanţă în condiţiile prevăzute de norme".

Aşa cum a arătat, limitarea consultaţiilor care pot fi acordate şi la distanţă la bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare, contravine dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 şi ale OUG nr. 196/2020. Respectiv, este necesară şi introducerea consultaţiilor în caz de boală pentru afecţiuni acute, subacute şi cronice care să poată fi acordate şi la distanţă (telemedicină), pentru a fi asigurată respectarea dispoziţiilor conţinute în preambulul OUG nr. 196/2020 care modifică şi completează Legea nr. 95/2006 şi în art. 30 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 95/2006.

 Serviciile medicale furnizate la distanţă au fost reglementate prin Legea nr. 95/2006 în considerarea obligaţiei statului de a institui un complex de măsuri de protecţie a pacientului, astfel încât acestuia să îi fie respectate drepturile şi să poată beneficia de servicii medicale necesare în condiţiile utilizării eficiente a fondurilor alocate acestui scop, având în vedere faptul că în comunicările Comisiei Europene către Parlamentul European şi Comitetul economic şi social european, telemedicină înseamnă furnizarea de servicii de asistenţă medicală bazată pe utilizarea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, în situaţii în care cadrul medical sau două cadre medicale şi pacientul se află în locaţii diferite. Orice limitare prin contractul cadru a posibilităţii acordării de către medicii specialişti de medicină de familie a consultaţiilor medicale la distanţă, afectează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice, pentru care statul român are calitatea de garant.

În lipsa unei motivări transparente a modalităţii selectării categoriilor de consultaţii care pot fi acordate şi la distanţă şi care să fie decontate ca şi servicii de către pârâta CNAS, conform prevederilor Contractul cadru, respectiv Normele de aplicare ale Contractului cadru, precum şi a selectării categoriilor de asiguraţi cu nevoi deosebite care să aibă acces la consultaţiile la distanţă, orice dispoziţie de limitare a consultaţiilor ce pot fi acordate la distanţă nu poate fi verificata dacă este justificată sau nu, iar instanţa nu poate să realizeze controlul jurisdicţional al unei astfel de măsuri.

Astfel, se impune anularea dispoziţiilor din Contractul cadru şi Normele de aplicare ale acestuia care limitează accesul asiguraţilor la servicii medicale de tip consultaţii la distanţă (servicii prevăzute în pachetele de servicii acordate în cadrul sistemului de asigurări de sănătate limitativ), acordate de către cabinetele medicale de medicină de familie, care sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate.

3.2.e) Hotărârea a fost dată cu încălcarea /aplicarea greşită a normelor de drept material art. 7 alin. 5 din Legea nr. 185 /2017 şi art. 249 din Legea nr. 95 /2006.

Art. 249 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 stabileşte că evaluarea în vederea acreditării şi acreditarea unităţilor sanitare se fac în baza standardelor, procedurilor şi metodologiei elaborate de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, iar la alin. 3 lit. a există prevedere expresă pentru furnizorii exceptaţi de la obligativitatea acreditării sau care nu intră sub incidenţa prevederilor referitoare la acreditare, potrivit art.  7 alin.  (5) din Legea nr. 185 /2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.

In Legea nr. 185 /2017 privind asigurarea calităţii in sistemul de sănătate cu modificările si completările ulterioare nu mai exista categoria de  furnizori care au optat sa parcurgă voluntar procesul de acreditare, ci doar categoria de furnizori respectiv cabinete exceptate de la acreditare.

Din moment ce Legea nr. 329/ 2018 care a modificat art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185 /2017 in sensul ca exceptează de la acreditare furnizorii din asistenta medicala primara, păstrarea posibilităţii ca unii din aceşti furnizori sa intre in contract cu CAS prin acreditare (chiar si voluntara) contravine legii. Acreditarea, chiar şi voluntară, a Cabinetelor medicale de asistenţă medicală primară nu constituie condiţie de eligibilitate în vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru acestea. Evaluarea cabinetului medical este necesară pentru încheierea contractului cu casele de asigurări de sănătate, pentru ca medicii de familie să-şi poată exercita profesia, fără a fi stabilite taxe care să condiţioneze discriminator accesul.

3.2.f) Hotărârea a fost data cu încălcarea/aplicarea greşită a art. 1170 Cod civil

Se invocă acest argument referitor la dispoziţiile art. 2 alin. 4, art. 3 şi art. 4, alin. 1 şi 2 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021), care "jonglează" cu noţiunile: "persoane asigurate" versus "persoanele înscrise pe lista" şi cu privire la art. 6 alin. 1 lit. f) şi h) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021). Dezechilibrul contractual este generat şi de birocraţia excesivă impusă prin actul atacat. Este evidenta necesitatea eliminării din cadrul documentelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. f) din actul normativ, respectiv lista, asumata prin semnătura electronică cu personalul medico-sanitar care intră sub incidenţa contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în mod legal Ia furnizor, precum şi programul de lucru al acestuia. Această lista se regăseşte în sistemul informatic şi Casa de asigurări de sănătate dispune de ea la momentul depunerii documentelor în vederea încheierii contractului.

Pentru identitate de raţiune, este lovită de nulitate şi prevederea art. 6 lit. h care stabileşte că medicii care au fost în relaţie contractual cu casa de asigurări de sănătate în anii precedenţi trebuie să depună lista cu persoanele nou venite. Medicii care au avut o relaţie contractuală cu casele de asigurări anterior momentului încheierii contractului si care, mai mult, desfăşoară activităţi de prestare a serviciilor medicale in baza unui contract in derulare, prevederea este o sarcina inutila, consumatoare de timp si resurse, in condiţiile in care casele de asigurări - ca părţi contractante - dispun de evidenta actualizata a listei in format electronic cu persoanele inscrise.

Art. 7 lit. e) şi g) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), Dezechilibrul contractual este generat şi de birocraţia excesivă impusă prin actul atacat. Aşa cum s-a introdus reţeta electronica, iar medicii de familie au semnătura electronica extinsa, toate formularele cu regim special ar trebui să fie întocmite în format electronic. Măsura reduce birocraţia si cheltuielile cabinetului de medicină de familie. Astfel, se evita sincopele in aprovizionarea CAS/DSP cu formulare tipizate.

Formularele cu regim special unice pe ţară sunt impuse prin contract a fi asigurate de către furnizorii de servicii medicale şi sunt distribuite prin casele de asigurări de sănătate şi direcţiile de sănătate publică, contracost. în repetate rânduri aceştia din urmă, nu distribuie formularele medicilor specialişti de familie din diverse motive, însă actul normativ atacat obligă furnizorii să folosească formularele. Medicii de familie sunt obligaţi să achiziţioneze aceste formulare, în situaţiile în care acestea sunt tipărite eronat, suportă costurile lor fără a li se restitui cotravaloarea lor atunci când nu le mai pot utiliza din aceste motiv. Până la implementarea sistemului integral digitalizat, formularele cu regim special trebuie să fie puse la dispoziţie în mod gratuit furnizorilor de servicii medicale, iar această obligaţie trebuie să fie a caselor de asigurări de sănătate şi nu a furnizorilor de servicii medicale. Se impune implementarea emiterii în format electronic a tuturor formularelor cu regim special unice pe ţară - bilete de trimitere, prescripţii medicale, etc.

Art. 7 lit. f) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) nu respectă competenţele profesionale dobândite de către medicii de familie. La lit. f. se stabileşte că aceştia eliberează prescripţia medicală ca o consecinţă a actului medical propriu, însă ulterior, li se îngrădeşte abuziv dreptul de a-şi exercita profesia conform competenţelor dobândite. Protocoalele aferente listelor A,B si D sunt protocoale administrative ce aduc atingere profesiei de medic in specialitatea Medicina de Familie, generează costuri suplimentare atât in sistem cat si pacientului prin impunerea scrisorilor medicale in vederea unei prescripţii. Sunt suficiente Protocoalele terapeutice pentru Programele Naţionale care se regăsesc la punctul k).

Pandemia a demonstrat că respectarea măsurilor impuse de autorităţi (distanţarea socială) împiedică pacientul să obţină formularul intitulat Scrisoare Medicală, în baza căreia medicul lui de familie emite prescripţie medicală compensată, astfel pacientul este lipsit de un drept legal al asiguratului. Farmaciile trebuie să realizeze includerea medicamentelor în categoria procentuală aferentă (lista A, B, C), conform sistemului de compensare a medicamentelor, cu ocazia eliberării prescripţiei medicale. Medicul specialist de medicină de familie trebuie să emită o singură prescripţie medicală pentru o consultaţie, indiferent de numărul şi natura afecţiunilor pacientului. Protocoalele terapeutice trebuie să aibă incidenţă doar în cazul Programelor Naţionale de Sănătate; în această situaţie se încalcă drepturile medicilor de familie care pot să elibereze reţete simple cu tratamente care includ şi medicamentele cuprinse în protocoale, însă pentru reţetele compensate şi gratuite medicii de familie nu au drept de prescriere.

Art . 7 lit. i) din Contractul Cadru, aceasta prevedere conţine un termen nerezonabil, iar in practica pot apărea situaţii independente de voinţa medicului care sa împiedice transmiterea acestei Notificări. Este evident pentru oricine ca prevederea contractuala "cel târziu in ziua" este excesiva; nu respectă competenţele profesionale dobândite de către medicii de familie.

La art. 7 lit. f) se stabileşte că aceştia eliberează prescripţia medicală ca o consecinţă a actului medical propriu, însă la lit. k li se îngrădeşte abuziv dreptul de a-şi exercita profesia conform competenţelor dobândite. Protocoalele aferente listelor A,B si D sunt protocoale administrative ce aduc atingere profesiei de medic in specialitatea Medicina de Familie, generează costuri suplimentare atât in sistem cat si pacientului prin impunerea scrisorilor medicale în vederea unei prescripţii. Sunt suficiente Protocoalele terapeutice pentru Programele Naţionale care se regăsesc la punctul k).

Art. 7 lit. k) din Contractul Cadru - Pandemia a demonstrat că respectarea măsurilor impuse de autorităţi (distanţarea socială) împiedică pacientul să  obţină formularul intitulat Scrisoare Medicală, în baza căreia medicul lui de familie emite prescripţie medicală compensată, astfel pacientul este lipsit de un drept legal al asiguratului.

Farmaciile trebuie să realizeze includerea medicamentelor în categoria procentuală aferentă (lista A, B, C), conform sistemului de compensare a medicamentelor, cu ocazia eliberării prescripţiei medicale. Medicul specialist de medicină de familie trebuie să emită o singură prescripţie medicală pentru o consultaţie, indiferent de numărul şi natura afecţiunilor pacientului;

Protocoalele terapeutice trebuie să aibă incidenţă doar în cazul Programelor Naţionale de Sănătate. Apreciem că în această situaţie se încalcă drepturile medicilor de familie care pot să elibereze reţete simple cu tratamente care includ şi medicamentele cuprinse în protocoale, însă pentru reţetele compensate şi gratuite medicii de familie nu au drept de prescriere.

Art. 7 lit. p) din Contractul Cadru, prin acest articol astfel cum este redactat la momentul de fata, se incalca drepturi fundamentale, respectiv dreptul la exercitarea profesiei. Astfel, se impune restrângerea posibilităţii de a incasa sume atât pentru pacienţii care nu se afla in lista proprie de pacienţi, cat si pentru pacienţii din lista proprie care se adresează cabinetului după finalizarea programului de lucru declarat la casa de asigurări de sănătate.

Medicina de familie funcţionează conform prevederilor legale in sistem privat. Prevederile abuzive ale contractului cadru, restrâng accesul asiguratului la servicii medicale si ingradesc liberatea profesionala a medicului. Unităţile sanitare care funcţionează in regim privat: ambulatorii, spitale, pot percepe in acelaşi timp, pentru un pacient care s-a adresat unităţii private cu bilet de trimitere, co-plata-(prevazuta legal la aceste segmente ale sistemului medical) si decont de la CNAS pentru acelaşi serviciu, daca au contract pentru furnizare servicii in specialitatea respectivă.

Art. 7 lit. r) din Contractul Cadru, numărul maxim de pacienţi admis este de 2200 pacienţi înscrişi. Precizăm că în zonele rurale unde există deficit de medici de familie, cabinetele existente sunt nevoite să acorde servicii medicale unui număr de pacienţi ce depăşeşte cu mult limita de 2200, pentru ca populaţiei din zonă să nu-i fie interzis accesul la asistenţă medicală primară. Astfel, o importantă parte din serviciile acordate rămân neplătite, programul de lucru se prelungeşte de asemenea neremunerat, iar calitatea actului medical este afectată.

Medicii specialişti de medicină de familie care au deja numărul maxim de pacienţi nu au obligaţia de înscriere în lista proprie a altor persoane. în situaţia în care se optează pentru menţinerea acestei obligaţii, se impune eliminarea penalizării aplicate la punctajul „per capita» pentru medicii de familie care depăşesc numărul maxim de 2200 persoane înscrise.

Art. 7 lit. ş) din Contractul Cadru, dacă medicii de altă specialitate în contract cu C.N.A.S. nu respectă modelul de scrisoare stabilit prin Norme de către casa de asigurări de sănătate, iar medicii de familie prescriu medicamentele recomandate bolnavii rămân Iară tratament medical, fiindu-le afectat dreptul la tratament medical. Pentru refacerea scrisorii medicale pacienţii suportă cheltuieli suplimentare (deplasare, transport etc.) Obligaţia respectării eliberării scrisorii medicale pe formularul tipizat este a medicului specialist, nu a pacientului sau a medicului de familie, care nu pot fi sancţionaţi pentru fapta altei persoane.

Medicii de familie nu pot verifica medicii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, întrucât aceste informaţii nu sunt disponibile în sistemul informatic sau listele eventual publicate pe site-ul caselor de asigurări de sănătate nu sunt actualizate în timp real.

Medicii specialişti de medicină de familie nu pot avea instituite obligaţii administrative care să le limiteze exerciţiul profesiei, aceste aspecte legate de cuantumul pensiei asiguraţilor nu pot fi „verificate" de către medici, tară ca aceştia să-şi depăşească competenţele.

Art. 7 lit. z) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) - La momentul acordării serviciilor medicale, medicul trebuie să fie informat de către medicul de medicina muncii cu privire la accidentul de muncă. Metodologia de acordare a serviciilor şi de raportare a serviciilor în aceste cazuri să fie stabilită prin norme.

Art. 10 alin. 2 teza a doua din Contractul Cadru prevede că un medic angajat fără listă în cadrul unui cabinet medical individual sau SRL (indiferent de forma de organizare) poate figura ca medic angajat şi în alte cabinete individuale cu condiţia ca toate cabinetele medicale individuale sa fie în contract cu aceeaşi Casă de Asigurări de Sănătate. Cabinetele organizate ca şi SRL nu pot avea medic angajat fără  listă proprie, deşi  ele funcţionează tot ca şi cabinete medicale individuale, titularul de cabinet fiind medicul de familie.

Art. 12 alin. 1 din Contractul Cadru în cadrul asa zisei negocieri s-a propus înlocuirea sintagmei „cabinet medical individual” cu „cabinet medical”, întrucât Cabinetul organizat ca S.R.L. este tot un cabinet medical individual, titularul cabinetului fiind medic de familie. Este recomandabil să se asigure minimum 35 de ore pe săptămână şi minimum 5 zile pe săptămână, repartizarea acestuia pe zile şi ore fiind stabilită în funcţie de condiţiile specifice din zona de către reprezentantul legal al cabinetului.

3.2.g) Hotărârea a fost dată cu încălcarea /aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 280 alin. 1 lit. k si alin. 2 din Legea nr. 95/2006).

Furnizorii de servicii medicale nu primesc contravaloarea serviciilor validate cu erori. Furnizorii de servicii medicale, medicii specialişti de medicina de familie nu pot răspunde si nu pot fi sancţionaţi pentru disfunctionalitatile sistemului informatic, astfel cum este statuat in contra legii in HG nr. 696 /2021 pentru ca astfel, HG nr. 696 /2021 incalca actul normativ superior.

Conform art. 280 alin. 1 lit. k si alin. 2 din Legea nr. 95/2006, CNAS asigura si răspunde de organizarea sistemului informatic si informaţional unic integrat pentru înregistrarea asiguraţilor, organizează si administrează Platforma informatica din asigurările de sănătate, care cuprinde: sistemul informatic unic integrat, sistemul naţional al cârdului de asigurări sociale de sănătate, sistemul naţional de prescriere electronica si sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului care cuprinde datele si se constituie in condiţiile stabilite prin titlul IX¹, asigurând interoperabilitatea acestuia cu soluţiile de e-Sanatate la nivel naţional, in condiţiile legii, pentru utilizarea eficienta a informaţiilor in elaborarea politicilor de sănătate si pentru managementul sistemului de sănătate.

Cum se poate observa prin actele de mai sus, pur si simplu s-a pus intreaga răspundere pe umerii furnizorilor de servicii medicale, medicii specialişti de medicina de familie pentru disfunctionalitatile sistemului informatic.

Tot in cadrul negocierii, (pagina 6 PV întâlnire din 13.05.2021) s-a solicitat de către Colegiul Medicilor din România, la art. 8 din Contractul-Cadru cu privire la drepturile pe care le au furnizorii de servicii medicale, sa se mai introducă un nou articol, respectiv articolul 8) litera i) cu următorul conţinut "sa primească de îndată din partea CAS cu care se afla in relaţie contractuala informari /avertizari /alerte privind nefunctionarea SIUI" (platformei informatice a Ministerului Sănătăţii),  "negociere" rămasa fara rezultat. Medicii ajung sa răspundă, inclusiv patrimonial, deşi lipseşte un element esenţial in care poată fi atrasa răspunderea lor, respectiv vinovăţia.

In aceste condiţii se impune, in vederea respectării principiului potrivit căruia nimeni nu-si poate  invoca   propria culpa pentru a obţine protecţia unui drept („nemo  auditur propriam turpitudinem allegans"), înlăturarea tuturor dispoziitlor nelegale in sensul celor de mai sus si modificarea clauzelor existente si pentru a asigura un minim echilibru contractual.

Art. 7 lit. h) din Contractul Cadru - Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021

CNAS asigura si răspunde de organizarea sistemului informatic si informaţional unic integrat pentru inregistrarea asiguraţilor, organizează si administrează Platforma informatica din asigurările de sănătate, care cuprinde: sistemul informatic unic integrat, sistemul naţional al cârdului de asigurări sociale de sănătate, sistemul naţional de prescriere electronica si sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului care cuprinde datele si se constituie in condiţiile stabilite prin titlul IX¹, asigurând interoperabilitatea acestuia cu soluţiile de e-Sanatate la nivel naţional, in condiţiile legii, pentru utilizarea eficienta a informaţiilor in elaborarea politicilor de sănătate si pentru managementul sistemului de sănătate.

Sistemul informatic trebuie actualizat in timp real. Nu se pot impune obligaţii in privinţa unui Program care urmează sa fie implementat, fara a cunoaşte termenii de implementare. Exista posibilitatea incheierii unui act adiţional atunci când sistemul este funcţional. La art. 7 lit. h) se impune ca pentru a se putea respecta avertizările sistemului informatic al prescripţiei electronice, sistemul informatic sa fie actualizat in timp real, CNAS având obligaţia sa comunice furnizorilor de servicii medicale in asistenta medicala primara pe adresa de e-mail a acestora medicamentele ce se prescriu in baza protocoalelor terapeutice. A se reţine şi consideraţiile de mai sus privind încălcarea competenţei profesionale a medicilor specialişti de familie prin impunerea protocoalelor terapeutice.

Art . 7 lit. l) şi lit. o) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), astfel exista inca raportare lunara obligatorie deşi se lucrează online, (pana la momentul la care sistemul preia in timp real raportarea activităţii zilnice).

De asemenea exista situaţii zilnice de nefunctionare a sistemului electronic neasumate de CAS. Obligaţia punerii în funcţiune a sistemului de raportare este a CNAS şi nu a furnizorilor de servicii medicale. Exista inca raportare lunara obligatorie deşi se lucrează on-line. (pana la momentul la care sistemul preia în timp real raportarea activităţii zilnice). Se înregistrează situaţii zilnice de nefunctionare a sistemului electronic neasumate de către casele de asigurări de sănătate. Furnizorilor de servicii medicale, medicii specialişti de medicina de familie li se impun nişte obligaţii care nu pot fi aduse la indeplinire.

Or, la momentul intrării in vigoare a Contractului-Cadru, dosarul electronic este nefunctional, astfel incat se stabileşte in sarcina persoanelor prevăzute mai sus o obligaţie imposibila. Este necesar un sistem electronic integral care sa asigure protecţia datelor personale, protecţia datelor pacienţilor. Urmare a transmiterii datelor pacientului în dosarul electronic de sănătate al acestuia se incalca prevederile actelor normative în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal.

Art. 7 lit. q) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), obligaţia de actualizare a sistemului nu este a furnizorului de servicii medicale, ci aparţine CNAS. Disfuncţionalităţile în funcţionarea SIUI împiedica deseori realizarea acestor actualizări, în timp real, iar ulterior aceste disuncţionaliiăţi ajung să le fie imputate pecuniar medicilor specialişti de medicină de familie.

Art. 7 lit. v), w), x) şi y) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) - impun termene extrem de scurte şi evident nerezonabile, cerinţe care duc la consecinţe grave pentru pacienţi, în condiţiile în care medicii de familie sunt constrânşi să îndeplinească cerinţe birocratice şi abuzive, în detrimentul tratării pacienţilor.

Medicilor specialişti de medicina de familie li se creează obligaţii urmare a nefuncţionalităţii sistemului informatic, obligaţia de asigurare a funcţionalităţii sistemului informatic revine CNAS.

Este evident că termenul de 3 zile lucrătoare este total nerezonabil şi trebuie anulat. De altfel toate termenele stabilite în sarcina furnizorilor de servicii medicale-medicii de familie sunt extrem de scurte şi evident nerezonabile. Conform obligaţiilor stabilite prin contractul cadru, medicii de familie trebuie să-şi ocupe timpul afectat pacienţilor cu atribuţii administrative ce nu le pot fi atribuite.

Art. 8 alin. 1 lit. a), b), c) d), e) şi la art. 8 alin. 2 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 Ia H.G. nr. 696/2021) - este evidentă ilegalitatea art. 8 lit. a), având în vedere că medicii de familie trebuie să primească la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoţite de documente justificative, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, inclusiv contravaloarea serviciilor validate cu erori, dacă erorile au fost generate de către sistemul informatic. Astfel, există persoane asigurate care apar ca fiind neasigurate din mai multe motive: ANAF nu a transmis baza de date către CNAS, persoane care în momentul efectuării serviciului apăreau asigurate, dar la momentul validării apar ca şi neasigurate, iar nou născuţii sunt validaţi în sistem Ia 3 luni de la naştere. Neavând CNP înregistrat în sistem, serviciile medicale acordate nou născuţilor sunt invalidate. Nu este greşeala medicului că aceste servicii medicale nu sunt validate şi decontate, deşi în mod normal ar trebui, dar datorită erorii din sistemul informatic, nu pot. Validarea serviciilor este obligatorie în situaţiile în care „erorile" au fost generate de chiar sistemul informatic. Astfel se stabileşte responsabilitatea părţii care angajează obligaţia prestării serviciilor medicale, în raportul juridic care se naşte prin semnarea contractului de către partea care prestează aceste servicii medicale.

Modificarea aduce părţile contractante în poziţii egale şi restabileşte echilibrul raporturilor juridice, în contextul în care sunt prestate servicii medicale care sunt validate cu erori /nevalidate, fără a exista o culpa din partea furnizorului de servicii. Este nevoie de un SIUI funcţional cu validări pacienţi în timp real (de exemplu în Maternitate în vederea decontării serviciilor medicale, îngrijirea nou născutului se raportează utilizând un număr de identificare alocat de Maternitate. în momentul eliberării certificatului de naştere, CNP poate înlocui numărul alocat de Maternitate). CNAS cunoaşte foarte bine situaţia existentă, în care persoanele nou-înscrise pe listele medicilor de familie beneficiază de servicii medicale din ziua înscrierii pe listă, dar aceste servicii nu sunt validate şi nici plătite de către Casa de asigurări nici după 6 luni de Ia data efectuării acestora.

Persoanele asigurate la momentul acordării serviciului, apar ca neasigurate la momentul raportării, serviciul fiind respins la plată, deşi a fost acordat şi semnat cu cârdul de sănătate, dar sistemul informatic nu i-a avertizat pe medici. Totodată persoanele neasigurate în sistem la momentul acordării serviciului în pachetul minimal, la raportate serviciul este respins la plată, persoana devenind asigurată între timp.

Art. 9 lit. h şi o din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021) - furnizorii de servicii medicale nu primesc contravaloarea serviciilor validate cu erori. Conform art. 280 alin. 1 lit. K şi alin. 2 din Legea nr. 95/2006, CNAS asigură şi răspunde de organizarea sistemului informatic şi informaţional unic integrat pentru înregistrarea asiguraţilor, organizează şi administrează Platforma informatică din asigurările de sănătate, care cuprinde: sistemul informatic unic integrat, sistemul naţional al cârdului de asigurări sociale de sănătate, sistemul naţional de prescriere electronică şi sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului care cuprinde datele şi se constituie în condiţiile stabilite prin titlul 1X1, asigurând interoperabilitatea acestuia cu soluţiile de e-Sanatate la nivel naţional, în condiţiile legii, pentru utilizarea eficientă a informaţiilor în elaborarea politicilor de sănătate şi pentru managementul sistemului de sănătate. S-a pus întreaga răspundere pe umerii furnizorilor de servicii medicale pentru disfuncţionalităţile sistemului informatic.

În aceste condiţii, se impune modificarea articolului 9 lit. h, care în forma actuala prevede „sa recupereze de la furnizorii care au acordat servicii medicale sumele reprezentând contravaloarea acestor se)-vicii în situaţia în care asiguraţii nu erau în drept şi nu erau îndeplinite condiţiile sa beneficieze de aceste servicii la data acordării şi furnizorul a ignorat avertizările emise de Platforma informatica din asigurările de sănătate'" în sensul „să recupereze de la furnizorii care au acordat servicii medicale sumele reprezentând contravaloarea acestor servicii în situaţia în care asiguraţii nu erau în drept şi nu erau îndeplinite condiţiile sa beneficieze de aceste servicii la data acordării şi furnizorul a ignorat avertizările emise de Platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, dacă se dovedeşte ca platforma a avertizat furnizorul la data e efectuării serviciului". Este evidentă această necesitate de modificare deoarece platforma SIUI nu este actualizată în timp real.

De asemenea trebuie modificat şi art. 9 lit. o), respectiv „să actualizeze informat electronic - SIUI, la începutul contractului anual, lista persoanelor asigurate înscrise pe lista, iar lunar, în vederea actualizării listelor proprii, sa actualizeze informat electronic - SIUI lista cu persoanele care nu mai îndeplinesc condiţiile de asigurat şi persoanele nou-asigurate intrate pe lista, în condiţiile legii” în sensul „să actualizeze în format electronic - SIUI, la începutul contractului anual, lista persoanelor asigurate înscrise pe lista, iar lunar, în vederea actualizării listelor proprii, sa actualizeze informat electronic - SIUI, sa actualizeze lunar, lista cu persoanele care nu mai îndeplinesc condiţiile de asigurat şi persoanele nou-asigurate intrate pe lista până în data de 20 ale fiecărei luni."

Calitatea de asigurat rezultată în urma actualizării lunare este asumată de către casa de asigurări dacă medicul face dovada interogării SIUI şi a respectării rezultatului interogării. Daca medicul respectă calitatea de asigurat obţinută în urma interogării SIUI, având în vedere că doar CNAS /CJAS poate modifica categoria de asigurat în SIUI, nu i se poate imputa actul medical medicului.

3.2.h) Hotărârea a fost dată cu încălcarea /aplicarea greşită a normelor de drept material art. 302 lit. b din Legea nr. 95 /2006

Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă clar că în cadrul negocierii cu intervenientul Colegiul Medicilor din România s-a formulat solicitarea expresă de a se asigura respectarea prevederilor art. 302 lit. b din Legea nr. 95 /2006, însă pârâţii nu au dat curs acestei solicitări.

Referitor la dispoziţiile art. 9 lit. b, h, o din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), în cuprinsul contractului cadru există multe clauze în care Furnizorilor de servicii medicale li se percep tot felul de penalităţi şi li se atrag tot felul de răspunderi pentru neîndeplinirea chiar şi fără vinovăţie a celor mai mici obligaţii contractuale, dar nu beneficiază de nicio penalitate achitată de casa de asigurări, indiferent de zilele de întârziere la plata contravalorii serviciilor medicale contractate.

Acesta este încă un exemplu clar de încălcare a echilibrului contractual, deoarece contractul cadru exonerează de răspundere Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, în contra dispoziţiilor art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006 (act juridic cu forţa superioara), aspect ignorat de către instanţa de fond, care prevăd că au obligaţia să deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor, la termenele prevăzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând să suporte penalităţile prevăzute în contract.

Pentru respectarea principiului echilibrului contractual partenerul contractual (casa de asigurări de sănătate), trebuie să achite penalităţile de întârziere furnizorului de servicii, în situaţia în care nu îşi respectă obligaţia de a achita serviciile în termenul contractual. Furnizorul de servicii este penalizat în cazul în care încalcă orice obligaţie contractuală, însă partenerul contractual (casa de asigurări de sănătate), dacă nu îşi îndeplineşte unica obligaţie şi cea mai importantă nu are nicio sancţiune contractuală.

Textul art. 302 lit. b) din Legea nr. 95 /2006 prevede obligaţia decontării contravalorii serviciilor medicale contractate la termenele prevăzute în contractul-cadru, „în caz contrar urmând să suporte penalităţile prevăzute în contract" - dispoziţie care implică indirect obligaţia menţionării unor astfel de penalităţi de întârziere în contractul-cadru, fiind nelegală omisiunea stabilirii unor astfel de penalităţi în cazul nerespectării termenului de decontare de către casele de asigurări. în acest sens, potrivit art. 1268 alin. 3 din Codul civil, aprobat prin Legea nr. 287/009, în vigoare din 1.10.2011, referitor la interpretarea clauzelor contractuale îndoielnice şi aplicabil şi cu privire la interpretarea dispoziţiilor legale, în lipsa unor reglementări speciale, „clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul. Or, această prevedere din art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006 - de respectare a termenelor de decontare „în caz contrar urmând să suporte penalităţile prevăzute în contract" - ar rămâne fără niciun efect dacă s-ar admite posibilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a nu prevedea în contractul cadru penalităţi de întârziere în cazul neîndeplinirii în termen a obligaţiei de decontare.

Cu privire la principiul ierarhiei actelor juridice cu caracter normativ, legalitatea unui act normativ emis de autorităţile administraţiei publice centrale se evaluează în raport cu reglementările cuprinse în actele de nivel superior adoptate în materia respectivă. Legalitatea unui astfel de act normativ - în speţă, a unei hotărâri de guvern - implică respectarea reglementărilor emise în domeniul respectiv şi care sunt cuprinse în Constituţia României, în legi sau în ordonanţe emise de Guvernul României.

Prin urmare, dispoziţiile din H.G. nr. 696/2021 nu pot contraveni dispoziţiilor din Legea nr. 95/2016 tară a încălca şi principiul ierarhiei actelor normative.

În acest sens, faţă de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi faţă de art. 81 alin. 1 (fostul art. 19 anterior republicării din 2010) din Legea nr. 24/2000, dispoziţiile H.G. nr. 696/2021 nu pot stabili reguli diferite decât acelea statuate prin actul normativ cu forţă juridică superioară - respectiv prin Legea nr. 95/2006 - sau care să conducă la consecinţe juridice diferite de cele prevăzute de actul normativ principal.

Având în vedere cele arătate mai sus, se impune a fi reţinută nelegalitatea parţială a H.G. nr. 696 /2021, respectiv a dispoziţiilor art. 9 lit. b) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021), acestea contravenind reglementărilor de forţă juridică superioară, cuprinse în art. 302 lit. b) din Legea nr. 95 /2006, care impun indirect obligaţia menţionării în contractul cadru a unor penalităţi de întârziere, fiind nelegală omisiunea stabilirii unor astfel de penalităţi în cazul nerespectării termenului de decontare de către casele de asigurări.

Este evidentă nelegalitatea omisiunii stabilirii în contractul-cadru a penalităţilor de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554 /2004, se solicită anularea parţială a art. 9 lit. b) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) şi obligarea autorităţilor pârâte emitente la adoptarea unei reglementări care să respecte cerinţa impusă de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv să adopte un contract-cadru (contract care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022) care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale.

3.2.i) Instanţa de fond a încălcat şi a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 7 din Codul administrativ

Art. 17 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021), în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate pentru nerespectarea din motive imputabile furnizorului /medicului, a programului de lucru prevăzut în contract şi nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (4) - că este evidentă discriminarea medicilor de familie faţă de alţi medici (de exemplu medicii din spitale). Astfel, de exemplu dacă un medic din spital, sau alte persoane din sistem, nu respectă programul de lucru, sancţionarea acestuia se va face în baza Codului Muncii, unde sancţiunile sunt impuse gradual începând cu avertismentul. Or, în cazul medicilor de familie se impun direct, pentru prima abatere, cu privire la nerespectarea programului de lucru, sancţiuni pecuniare foarte mari.

Atât medicii specialişti de medicină de familie, cât şi medicii din unităţile sanitare publice îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceluiaşi sistem, iar serviciile sale sunt suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, însă veniturile obţinute urmare a exercitării profesiei sunt diferite major.

De altfel, chiar pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în litigiul cu Curtea de Conturi a României, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 3134 /29.06.2018, depusă la dosarul cauzei, explică mecanismul stabilirii veniturilor medicilor de familie. Instanţa de fond arată că veniturile salariale ale medicilor din sistemul public de sănătate sunt stabilite prin lege, respectiv prin Legea-cadru nr. 153/2017, în timp ce medicii de familie activează în mediul privat, în regim concurenţial, reţinând că nu există o situaţie financiară similară între cele două categorii de medici. Contractul cadru trebuie să asigure plata corectă a serviciilor tuturor categoriilor de medici, nu doar celor din sistemul public de sănătate.

Contractul cadru aprobat prin HG nr. 696/2021 instituie o reală subordonare pentru medicii de familie, specifică mai mult dreptului muncii.

3.2.j) Pentru a asigura conformarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 si alin 4 din Anexa nr. 2 Contract-cadru din 26 iunie 2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, la cele ale art. 9 din Constituţia României care stabileşte dreptul asociaţiilor profesionale, patronale si sindicale legal constituite sa reprezinte interesele economice, profesionale, sociale ale membrilor sai. Medicii specialişti de medicina de familie au dreptul constituţional, ca la stabilirea oricăror asptecte care ţin de reglementarea profesiei lor, interesele lor economice şi profesionale sa fie reprezentate de către organizaţiile profesionale si patronale legal constituite.

3.2.k) Hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a art. 381 din Legea nr. 95/2006.

În precizarea de acţiune a arătat că nu intră în curicula de pregătire a medicului de familie contorizarea numărului de medicamente prescrise, calculul financiar al reţetei şi interogarea pacientului privind veniturile personale pentru a alege categoria de asigurat. Astfel, se încalcă legea drepturilor pacientului prin limitarea prescrierii şi se intervine în libertatea profesională a medicului, fiind lipsită de etică îngrădirea prescrierii medicației necesare pacientului a mai mult de 7 medicamente.

În ceea ce priveşte prescrierea medicamentelor de către medicii specialişti de medicina de familie, aceste prevederi încalcă dispoziţiile art. 381 din Legea nr. 95/2006. Astfel, pentru asigurarea respectării dispoziţiilor art. 381 din Legea nr. 95/2006, nu medicii specialişti de medicina de familie trebuie să realizeze includerea medicamentelor în categoria procentuală aferentă (lista A, B, C), conform sistemului de compensare a medicamentelor, cu ocazia eliberării prescripţiei medicale, ci farmaciile. De asemenea, medicul specialist de medicină de familie emite o singură prescripţie medicală pentru o consultaţie, indiferent de numărul şi natura afecţiunilor pacientului.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 156 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), dispoziţiile art. 381 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 prevăd că „medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical", iar dispoziţiile criticate impun astfel de limitări în ceea ce priveşte prescripţia.

De altfel, toate ipotezele prevăzute de art. 156 alin. 1 lit. a)-e) din Contractul Cadru prevăd condiţionări ale prescripţiei medicale în raport cu valoarea tratamentului prescris, a procentului de compensare sau a numărului de medicamente prescrise. Cu alte cuvinte, nu ar fi admisibilă, conform acestor reglementări, o prescriere a unui al optulea sau al nouălea medicament, chiar dacă pacientul ar trebui să nu beneficieze de vreo compensare pentru aceste medicamente. În mod evident este încălcată independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical în cazul în care prescripţia medicală pentru bolile cronice se limitează la maximum 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni.

Art. 156 alin. 1 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021) instituie o interdicţie generală de prescriere a medicamentelor din sublistele vizate, din considerentele exclusiv patrimoniale şi aducând atingere interdicţiei instituite de art. 381 alin. 3 din Legea nr. 95 /2006. Rezultă, aşadar, că art. 156 alin. 1 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) -limitând modul de prescriere a medicamentelor în condiţiile arătate mai sus - contravine dispoziţiilor art. 381 din Legea nr. 95/2006, impunându-se anularea acestei reglementări.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă.

4.Apărările formulate în cauză

4.1.Întâmpinarea depusă de intimata CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Intimata CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat în prezenta cauză, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Împrejurarea potrivit căreia recurenţii-reclamanţi nu sunt de acord cu soluţia instanţei de fond si cu argumentele prezentate în considerentele sentinţei recurate nu este de natură să susţină criticile formulate de către recurenţi în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din Codul de procedură civilă.

4.1.1.Recurenţii arată intr-un prim motiv de recurs faptul că hotărârea este lipsită de motivare privitor la respingerea solicitării reclamanţilor de anulare a actelor normative atacate, pentru depăşirea termenului prevăzut de art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că reclamanţii nu au invocat nicio reglementare legală în temeiul căreia Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aveau obligaţia de a adopta măsurile pe care reclamanţii le doresc, propunerile de modificare şi completare a actelor normative contestate nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

În primul motiv de recurs, recurenţii critică faptul că HG nr. 696 /2021 s-ar fi aprobat cu depăşirea termenului de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat nr. 15/2021, iar acest aspect nu a fost analizat si motivat de către instanţa de fond, aspect care a rămas nesolutionat.

Referitor la acest aspect, se arată că, potrivit art. 445 din Codul de procedură civilă, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444, însă recurenţii nu au procedat la exercitarea dreptului lor conferit de aplicarea acestor dispoziţii legale. Solicitarea reclamanţilor pentru anularea parţială a HG nr. 696/2021 şi a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1068 /627/2021 a fost analizată pe deplin, în mod corect şi legal instanţa de fond motivând corespunzător soluţia pronunţată în cauză.

Cu privire la criticile potrivit cărora HG nr. 696/2021 privind aprobarea Contractului-cadru a fost emis cu nerespectarea termenului de 60 zile pentru aprobarea sa si a normelor privind tehnica legislativa, se arată că Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 de aprobare a Contractului-cadru privind pachetul de servicii de bază şi condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anii 2021-2022 a fost emisă cu avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 24 /2000 privind Normele de tehnică legislativă, avizul Consiliului Legislativ are caracter consultativ, fiind obligatorie doar solicitarea acestuia, obligaţie pe care CNAS a îndeplinit-o.

În deplin acord cu dispoziţiile legale, HG nr. 696 /2021 de aprobare a Contractului-cadru privind pachetul de servicii de bază şi condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anii 2021-2022, a fost adoptat şi a intrat în vigoare începând cu data de 01 iulie 2021. Având în vedere faptul că legea bugetului de stat pentru anul 2021 a fost aprobată la data de 8 martie 2021, HG nr. 696/2021 nu putea intra în vigoare decât cu începutul unui trimestru, aceasta întrucât, pe de o parte s-au făcut regularizări trimestriale pentru medicii de familie, iar pe de altă parte, sub imperiul HG nr. 140 /2018 de aprobare a Contractului-cadru pentru anii 2018-2020, prelungit ca urmare a stării de alertă instituită în contextul pandemic. existau deja în derulare contracte de furnizare de servicii medicale cu toţi medicii de familie si cu toţi ceilalţi furnizori de servicii medicale pe toate domeniile de asistentă medicală, contracte care trebuiau să ajungă la termenul pentru care au fost încheiate. Astfel, criticile recurenţilor privitoare la depăşirea termenului prevăzut de art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, nu sunt fondate.

4.1.2.Un alt motiv de recurs formulat de recurenţi este reprezentat de faptul că hotărârea recurată a fost dată cu exces de putere raportat la prevederile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554 /2004.

Faţă de critica recurenţilor, instanţa de fond în mod corect a precizat că abilitatea recunoscută pârâtei CNAS de a stabili conţinutul contractului-cadru şi a normelor de aplicare a contractului-cadru este legiferată prin art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006. Prima instanţă în mod judicios a arătat că trebuie ţinut cont de marja de apreciere a autorităţii administrative competente, instanţa de judecată neputându-se substitui acestei autorităţi, limitele conbtrolului jurisdicţional vizând doar legalitatea motivelor ce au fundamentat conduita autorităţii.

Instanţa de fond a statuat faptul că oportunitatea actului administrativ derivă tocmai din posibilitatea emitentului de a alege, într-un moment şi loc date, soluţia aptă să corespundă în cea mai mare măsură unui anumit interes concret. Competenţa de a aprecia oportunitatea, faţă de anumite circumstanţe revine în primul rând emitentului, care însă trebuie să respecte limitele legale, constituţionale, iar, ulterior instanţei de contencios administrativ, care se raportează tot la lege şi Constituţie, în cenzurarea actelor administrative. Aşadar, simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la o parte din conţinutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forţă superioară nu constituie motiv de nulitate, iar instanţa de judecată nu poate cenzura aspectele care ţin de oportunitatea emiterii, chestiune aflată în marja de apreciere a autorităţii emitente competente.

Din prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a anula actul administrativ contestat, cu posibilitatea obligării la emiterea unui alt act, nerezultând însă posibilitatea modificării, respectiv, a completării actului contestat. Nici conform art. 8, instanţa de contencios administrativ nu are posibilitatea modificării actului administrativ atacat, ci numai a aceea a anulării sau a obligării autorităţii administrative pârâte la emiterea unui alt act administrativ. În plus, recurenţii nu au invocat nicio reglementare în temeiul căreia pârâţii aveau obligaţia de a adopta măsurile pe care reclamanţii le doresc.

Cu privire la criticile recurenţilor, potrivit cărora CNAS nu ar fi purtat negocieri cu privire la Contractul-cadru, se arată că dispoziţiile legale-cadru în materie obligă la derularea unui proces de negociere, condiţie întrunită şi respectată de către CNAS, iar acesta nu se derulează doar cu o singură entitate, respectiv doar cu Colegiul Medicilor din România (CMR) si nu doar pentru segmentul de asistentă medicală primară (medicină de familie), ci pentru toate domeniile de asistentă medicală.

Astfel, în strictă concordanţă cu prevederile Legii nr. 95 /2006, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a dat eficienţă dispoziţiilor exprese ale art. 229 din Legea nr. 95 /2006, invitând la negocieri Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România în perioada 29.03.2021 - 30 03.2021 (pentru Proiectul Contractului-cadru pentru anii 2021-2622), respectiv 10.05.2021 - 11.05,2021 (pentru Proiectul Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru 2021-2022) şi la consultări organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, în perioada 22.03.2021 - 26.03.2021 (pentru Proiectul Contractului-cadru pentru anii 2021-2022), respectiv 26.04.2021 - 07.05.2021 (pentru Proiectul Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru 2021-2022).

Totodată, o mare parte dintre propunerile formulate de organizaţiile profesionale şi patronale ale medicilor de familie, respectiv cele ale medicilor de specialitate din ambulatoriul clinic, au fost discutate în cadrul întâlnirilor organizate în vederea negocierilor/consultărilor ce au avut ca obiect proiectele de acte normative mai sus menţionate (Contract-cadru şi Normele metodologice de aplicare a acestuia) întâlniri la care au participat organizaţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006, respectiv Colegiul Medicilor din România şi organizaţiile patronale reprezentative ale medicilor de familie şi cele ale medicilor de specialitate din ambulatoriul clinic.

Negocierea la care face trimitere art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95 /2006 are rolul de a face cunoscute sugestiile persoanelor implicate în acest proces amplu şi complex reprezentat de acordarea asistenţei medicale, însă doar autoritatea abilitată în acest sens, prin lege, anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, poale decide în ce măsură eventualele sugestii, propuneri sunt de natură să îmbunătăţească aceste servicii pentru a le insera contractului cadru.

4.1.3.Un alt motiv de recurs formulat de recurenţi întemeiat pe art. 488 alin. 1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, este reprezentat de faptul că instanţa de fond a încălcat si a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, a ari. 229 alin. 2, art. 439 alin. 17 din Lenea nr. 95 /2006, art. 1169, art. 1167, art. 1170, art. 1183 alin. (2) si (3), art. 1175, art. 1176, art. 1203 din Codul civil.

Este de reţinut faptul că prima instanţă a statuat că organizarea asistentei medicale este atributul legiuitorului. Aspectul statuat de către instanţa de fond subliniază competenţa CNAS de a adopta actele normative atacate, respectiv, contractul-cadru multianual si normele de aplicare a acestuia_, acte normative pentru care CNAS îşi asumă răspunderea fără a fi obligată să adopte punctele de vedere formulate de participanţii la negocieri si consultări. Tot în cadrul motivului de casare mai sus menţionat, recurenţii au făcut referire la faptul că pârâţii din prezenta cauză au impus acestora, în fapt, un contract de adeziune cu clauze prestabilite, iar prima instanţă ar fi încălcat art.  1169 din Codul civil, care consfinţeşte principiul  libertăţii contractuale.

Sistemul public de asigurări sociale de sănătate nu este un sistem concurenţial, de piaţă liberă, ci dimpotrivă, este un sistem reglementat prin lege, respectiv prin Legea nr. 95/2006, iar în aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006- care stipulează faptul că bugetul Fondului naţional de asigurări sociale de sănătate se aprobă de Parlament, la propunerea Guvernului -bugetul Fondului naţional de asigurări sociale de sănătate alocat pentru a acoperi cheltuielile din domeniul sănătăţii este supus politicii Guvernului României, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate având competenţă specifică pe domeniul administrării sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Natura civilă de care se prevalează reclamanţii în argumentarea încălcării dispoziţiilor Codului civil este caracteristică, conform art. 255 din Legea nr. 95 /2006, relaţiilor din furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări de sănătate care se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract, fiind vorba de contractul încheiat între reclamanţi si Casa Naţională de Asigurări de Sănătate si nu contractul-cadru care face obiectul prezentei cereri de anulare.

Astfel, dispoziţiile Codului civil invocate de către recurenţi nu sunt aplicabile în privinţa modului de adoptare a HG nr. 696 /2021 si a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021, care sunt acte administrative cu caracter normativ, iar nu contracte civile.

Analiza legalităţii în prezenta cauză, cu privire la contractul-cadru a fost corect realizată de către prima instanţă, care s-a raportat la art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, pe de o parte pentru că acest articol are caracter de normă specială aplicabilă în această materie, iar pe de altă parte, pentru că adoptarea contractului-cadru, la care face referire art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95 /2006, şi care urmează să aibă valoare de act normativ, fiind aprobat prin hotărâre de Guvern, nici nu ar putea sa fie reglementat în acelaşi fel ca un contract civil obişnuit.

Or, raportat la aceste critici ale recurenţilor, nu rezultă nicio încălcare a art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95 /2006, întrucât articolul în discuţie nu se referă la negocierea cu medicii de familie sau cabinetele individuale de medicină de familie ori D., patronat care nu face parte din categoria instituţiilor cu care legea impune cerinţa negocierii. Prin urmare, CNAS nu a încălcat dispoziţiile art. 229 din Legea nr. 95/2006,  ci dimpotrivă, a dat eficientă acestor dispoziţii legale, invitând la negocieri şi la consultări instituţiile prevăzute de lege, fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

4.1.4.Un alt motiv de recurs formulat de recurenţi este reprezentat de faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea /aplicarea greşită a art. 1 si art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003.

Instanţa de fond în mod corect şi legal a apreciat faptul că CNAS a respectat principiul transparenţei, având în vedere faptul că, în temeiul art. 7 din Legea nr. 52/2003, CNAS a postat pe site-ul propriu Proiectul de hotărâre pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022 - în data de 02.03.2021, cu menţiunea că termenul limită pentru trimiterea observaţiilor şi propunerilor la proiectul de act normativ este cea de a 10 - cea zi de la data publicării pe site-ul propriu a proiectului de act normativ; Proiectul de Ordin privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a hotărârii pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022 - în data de 16.04.2021, cu menţiunea că termenul limită pentru trimiterea observaţiilor si propunerilor la proiectul de act normativ este cea de a 10 - cea zi de la dala publicării pe site-ul propriu a proiectului de act normativ.

Chiar recurenţii recunosc în cuprinsul cererii de chemare în judecată publicarea proiectelor de acte normative pe site-ul CNAS.

Cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52 /2003, acestea nu sunt aplicabile în cadrul procedurii de adoptare a contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice, reglementate de art. 229 din Legea nr. 95/2006. Art. 229 alin (2) si (4) din lege limitează sfera instituţiilor invitate la negociere ţi a celor care trebuie consultate. Prin urmare, reclamanţii au dreptul de a formula observaţii la proiectele de acte normative în litigiu - ceea ce au şi formulat, prin memoriul adresat CNAS -, dar nu au dreptul de a pretinde organizarea unei dezbateri publice, drept recunoscut de art. 229 alin. (2) şi (4) din lege, exclusiv instituţiilor enumerate în textele respective din lege. O interpretare contrară, în sensul aplicării în speţă a dispoziţiilor art 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, ar înfrânge nu numai regula aplicării cu prioritate a reglementării speciale derogatorii din art. 229 al Legii nr. 95/2006, dar ar lipsi de orice efect util aceste reglementări speciale.

Art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 impune CNAS obligaţia organizării unei dezbateri publice la cererea oricărei asociaţii legal constituite sau de către o altă autoritate publică, în vreme ce art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006,  limitează sfera instituţiilor invitate la negociere şi a celor care trebuie consultate - organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical. Este evident că scopul dezbaterii publice prevăzute de art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, este formularea de recomandări cu privire la conţinutul actelor normative în discuţie -aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 7 alin. (10) lit. a şi b din Legea nr. 52/2003.

 Or, acesta este si scopul procedurii speciale prevăzute de art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006, acela de a permite instituţiilor nominalizate să îşi exprime opinia şi să formuleze propuneri cu privire la conţinutul contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice reglementate de art. 229 din Legea nr. 95 /2006. Rezultă de aici o identitate de scop în edictarea celor două reglementări - art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, pe de o parte si art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006, pe de altă parte. Această identitate de scop exclude aplicarea concomitentă a celor două reglementări în ipoteza procedurii de adoptare a contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice reglementate de art. 229 din Legea nr. 95/2006. Ar fi inutilă limitarea sferei instituţiilor care pot participa la negocierea contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice sau care pot participa la consultări, dacă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, care impun CNAS obligaţia organizării unei dezbateri publice la cererea oricărei asociaţii legal constituite sau de către o altă autoritate publică. De aceea, admiterea aplicării în speţă a art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, ar lipsi de orice efect util dispoziţiile speciale ale art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006, contravenind regulii de interpretare prevăzute de art. 1268 alin. (3) din Codul civil (Legea nr. 287/2009), referitoare la interpretarea clauzelor îndoielnice şi aplicabilă cu privire la interpretarea dispoziţiilor legale. În lipsa unor reglementări speciale, "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul."

Astfel, dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 nu sunt aplicabile în cadrul procedurii de adoptare a contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice reglementate de art. 229 din Legea nr. 95/2006, art. 229 alin. (2) şi (4) limitând sfera instituţiilor invitate la negociere şi a celor care trebuie consultate.

De altfel, nici nu s-ar putea reţine vreo vătămare a drepturilor reclamanţilor prin refuzul luării în considerare a opiniilor exprimate în memoriul transmis CNAS, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 52/2003; aceste dispoziţii legale subliniază competenţa CNAS de a adopta actele normative atacate, respectiv, contractul-cadru multianual si normele de aplicare a acestuia, acte normative pentru care CNAS îşi asumă răspunderea fără a fi obligată să adopte punctele de vedere formulate în cadrul procedurii de transparenţă decizională, care au numai o valoare de recomandare.

4.1.5.Un alt motiv de casare formulat de recurenţi este reprezentat de faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea /aplicarea greşită a art. 30 indice 1- indice 11 din Legea nr. 95/2006.

Pe baza unor interpretări eronate şi critici nefondate, recurenţii urmăresc să inducă instanţa de recurs în eroare cu privire la aspectul analizat în mod corect de către prima instanţă cu privire la reglementarea acordării consultaţiilor la distanţă, consultaţii care să fie decontate din bugetul FNUASS.

Referitor la dispoziţiile art. 1.1.2.1 din Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază (Anexa 1 la HG nr. 696/2021) - conform cărora, "Consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare pot fl acordate si la distanţă. în condiţiile prevăzute în norme" -reclamanţii au arătat în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă faptul că este necesar ca pentru toate tipurile de afecţiuni acute să se poată acorda consultaţii la distanţă. Conform reclamanţilor, limitarea consultaţiilor care pot fi acordate si la distantă la bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare, contravine Leeii nr. 95/2006 si OUG nr. 196/2020. Această critică a reclamanţilor vizează limitarea consultaţiilor la distantă prin dispoziţiile art. 1.1.2.1 din Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază (Anexa 1 la HG nr. 696/2021), exclusiv la bolile cronice si la cele cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare.

Însă, o presupusă interdicţie /limitare a acordării de consultaţii la distantă, astfel cum invocă recurenţii, nu rezultă în mod explicit din textul mai sus citat, care stipulează permisiunea acordării unor astfel de consultaţii la bolile cu potenţial endemoepidemic şi pentru afecţiunile cronice ce necesită izolare.

Intimata s-a raportat la evoluţia legislativă a reglementării acordării consultaţiilor la distanţă (OUG nr. 196/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1108 din 19 noiembrie 2020, prin a fost introdus în conţinutul Legii nr. 95/2006, articolul 30 indice 1, care prevede că medicii de familiei pot asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă şi prin telemedicină. Aceste prevederi instituie posibilitatea asigurării asistentei medicale şi prin telemedicină. astfel că nu se poate retine încălcarea acestei reglementări din legea-cadru prin limitarea prevăzută de art. 1.1.2.1 din Anexa 1 la HG nr. 696 /2021, respectiv, acordarea de consultaţii la distanţă exclusiv la bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare.

Mai mult decât atât, este de observat faptul că, potrivit art. II alin. (1) din OUG nr. 196/2010, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Sănătăţii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului; în pofida termenului de 45 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 196/2020, Normele metodologice de aprobare a acesteia au fost aprobate abia prin HG nr. 1133/2022 privind aprobarea Normele metodologice de punere în aplicare a OUG nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 15 septembrie 2022.

Raportat la reglementările hotărârii de Guvern anterior invocată (HG nr. 1133 /2022), trebuie precizat faptul că acestea stabilesc cadrul general şi specific pentru acordarea serviciilor de telemedicina: potrivit aceluiaşi act normativ, serviciile de telemedicină pot fi acordate de către unităţile sanitare publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 95 /2006, în condiţiile descrise în norme. Aceste prevederi trebuie coroborate cu reglementările art. 30 indice 10 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora: „Serviciile de telemedicină se acordă de către unităţile sanitare publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (1), indiferent dacă acestea se află sau nu se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate."

Asigurarea calităţii serviciilor medicale furnizate prin telemedicină este responsabilitatea unităţilor sanitare care furnizează serviciul medical respectiv. Elaborarea standardelor (care nu erau elaborate la data emiterii actelor normative contestate, nici la data înregistrării acţiunii reclamanţilor pe rolul instanţei) pentru serviciile medicale acordate prin telemedicină, a metodologiei de evaluare şi acreditare a serviciilor acordate prin telemedicină, precum si evaluarea si acreditarea acestora sunt atributul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, potrivit prevederilor Legii nr. 185 /2017, art. 2 alin (1) şi (2) din HG nr.  1133 /2022. Pentru specialităţile medicale prevăzute în anexa nr. 1 la HG nr. 1133 /2022, în cazul unor particularităţi date de specialitate, se pot emite norme specifice pentru furnizarea serviciilor prin telemedicină, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii [art. 2 alin. (4) din HG nr. 1133 /2022].

Prin urmare, la data emiterii HG nr, 696/2021nu era posibilă punerea în aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 196/2020 şi implicit ale Legii nr. 95/2006 (art. 30 indice 1- indice 11), întrucât aplicarea acestor dispoziţii era condiţionată de intrarea în vigoare a Normelor metodologice, norme care au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia la data de 15 septembrie 2022 şi ulterior a fost condiţionată de autorizarea acestor furnizori, autorizare care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi respectiv a fost condiţionată si de elaborarea standardelor de acreditare care vor fi stabilite de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Prin considerentele reţinute de către instanţa de fond în cuprinsul sentinţei recurate, instanţa a arătat în mod corect faptul că, posibilitatea acordării consultaţiei la distanţă a fost introdusă tocmai în contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, prin OUG nr. 196/2020. Instanţa de fond atunci când a precizat faptul că prevederile art. 30 indice 1 -30 indice 11 - referitoare la serviciile medicale acordate prin telemedicină - nu au fost reglementate de Legea nr. 95 /2006 a avut în vedere faptul că dispoziţiile în discuţie au fost introduse ulterior adoptării celor două acte normative atacate în cuprinsul Legii nr. 95/2006, prin OUG nr. 196/2020; dispoziţiile respective nu aveau norme metodologice de aplicare, astfel încât, la data emiterii HG nr. 696/2021 nu era posibilă punerea în aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 196/2020  şi implicit ale Legii nr. 95/2006.

4.1.6.Un alt motiv de recurs formulat de recurenţi este reprezentat de faptul că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea /aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185 /2017 si art. 249 din Legea nr. 95 /2006.

Potrivit art. 249 alin. (2) din Legea nr. 95 /2006, evaluarea în vederea acreditării si acreditarea unităţilor sanitare se fac în baza standardelor, procedurilor şi metodologiei elaborate de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Art. 249 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, prin raportare la dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017, exceptează de la regula acreditării (impunând numai condiţia autorizării si evaluării), cabinetele de medicină de familie, cabinetele medicale dentare si cabinetele medicale din ambulatoriul de specialitate organizate conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 şi organizate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990.

Art. 1 din Anexa 2 la HG nr. 696/2021 nu face decât să pună în aplicare prevederile Legii nr. 95/2006, prin raportare la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017.

4.1.7.Un alt motiv de recurs formulat de recurenţi este reprezentat de faptul că recurenţii apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea greşită a art. 1170 Cod civil.

În acest context, natura civilă de care se prevalează recurenţii în argumentarea încălcării dispoziţiilor art. 1170 Codul civil, este caracteristică, conform art. 255 din Legea nr. 95/2006, relaţiilor din furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări de sănătate care se stabilesc si se desfăşoară pe bază de contract, fiind vorba de contractul încheiat între reclamanţi si casele de asigurări de sănătate şi nu contractul-cadru care face obiectul prezentei cereri de anulare (HG nr. 696/2021). Astfel, dispoziţiile Codului civil invocate de către recurenţi nu sunt aplicabile în privinţa modului de adoptare a HG or. 696/2021 si a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1068 /627/2021 care sunt acte administrative cu caracter normativ, iar nu contracte civile.

Analiza legalităţii în prezenta cauză cu privire la contractul-cadru a fost corect realizată de către prima instanţă, care s-a raportat la art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, pe de o parte pentru că acest articol are caracter de normă specială aplicabilă în această materie, iar pe de altă parte, pentru că adoptarea contractului-cadru, la care face referire art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, şi care urmează să aibă valoare de act normativ, fiind aprobat prin hotărâre de Guvern, nici nu ar putea să fie reglementat în acelaşi fel ca un contract civil obişnuit,

Astfel, instanţa de fond a stabilit că cerinţa impusă de art. 229 din Legea nr. 95/2006 în ceea ce priveşte negocierea a fost îndeplinită. Sub acest aspect, prima instanţă a arătat că adoptarea actului normativ care nu reflectă sugestiile sau toate cerinţele care au fost făcute cunoscute cu ocazia discuţiilor nu poate fi considerat ca nelegal, negocierea presupune doar un dialog prin care părţile îşi fac cunoscute doleanţele.

4.1.8.Raportat la criticile formulate de recurenţi cu privire la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a art. 302 lit. b, art. 280 alin. 1 lit. k) si alin. (2) din Legea nr. 95/2006

Faţă de critica recurenţilor, instanţa de fond în mod corect a precizat că abilitatea recunoscută pârâtei CNAS de a stabili conţinutul contractului-cadru (art. 229 alin. 2 din Legea nr. 95/2006), care este conturat şi de art. 229 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, are drept consecinţă stabilirea regimului sancţionator de către CNAS, autoritate publică care are atributul de a aprecia asupra eficienţei măsurii în atingerea scopului urmărit prin adoptarea actului normativ.

În înţelesul art. 221 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, termenul "contractare" desemnează "procesul prin care se reglementează relaţiile dintre casete de asigurări de sănătate şi furnizori în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate".

Reglementarea prevăzută de art. 256 din Legea nr. 95/2006 stabileşte fără echivoc faptul că: "Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitivele medicale încheie, cu casele de asigurări contracte pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate. în limita prevederilor legale în vigoare."

În conformitate cu art. 258 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, încheierea contractelor de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale (inclusiv cabinete de medicină de familie şi medici de familie) cu casele de asigurări de sănătate, se realizează pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în speţă, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021.

În contextul celor de mai sus, în raport de critica recurenţilor, potrivit căreia casa de asigurări de sănătate ar fi exonerată de răspundere în cazul în care aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale, respectiv, în cazul în care aceasta nu respectă obligaţia de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale, o astfel de prevedere se regăseşte în modelul de contract de furnizare de servicii medicale în asistenta medicală primară prevăzut în Anexa 3 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021, art. II de la punctul VIII -Răspunderea contractuală statuând în mod expres faptul că „pentru neîndeplinirea obliigaţiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părţi daune-interese".

Astfel, în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, elementele determinante şi definitorii sunt contractele dintre furnizorii de servicii medicale si casele de asigurări de sănătate, contracte în baza cărora se realizează decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate de către furnizori asiguraţilor.

Mai mult, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, casele de asigurări de sănătate decontează contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate de către furnizori asiguraţilor, în termenele prevăzute în contractele încheiate cu furnizorii - în măsura în care serviciile respective sunt raportate de furnizori în termen şi validate de casele de asigurări de sănătate-, neexistând situaţii de neîndeplinire a obligaţiei de decontare până în prezent, care să fi fost aduse la cunoştinţa CNAS.

Totodată, se impune a reţine şi următoarele aspecte referitor la aplicarea de penalităţi pentru casele de asigurări de sănătate în cazul neîndeplinirii obligaţiei de decontare, în termenul prevăzut în contractele încheiate cu furnizorii de servicii medicale a contravalorii serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate: potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Veniturile fondului se utilizează şi pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii; art 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii stabileşte fără echivoc modul de utilizare a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Astfel, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se plătesc serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare şi dispozitivele medicale, inclusiv cele acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Prin urmare, o penalizare a caselor de asigurări de sănătate în sensul indicat de recurenţi nu ar conduce decât la o diminuare a fondurilor alocate cu această destinaţie şi ar fi contrară dispoziţiilor legale care stabilesc fără echivoc care este modalitatea de utilizare a bugetului FNUASS, fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.

In contextul celor mai sus menţionate, având în vedere destinaţia specială, precisă şi limitată a bugetului FNUASS, astfel cum prevede şi Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice precum şi principiul prevăzut la art. 208 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 95/2006 potrivit căruia, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, pe baza participării persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, orice grevare a bugetului Fondului naţional unic de asigurări de sănătate are drept consecinţă o serie de aspecte cu impact negativ în ceea ce priveşte veniturile şi procedura de gestionare a acestuia. Astfel, întreprinderea oricăror masuri ce presupun influenţe financiare suplimentare negative asupra bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi a calităţii serviciilor medicale acordate acestora.

În concluzie, criticile privind sistemul sancţionator prevăzut de cele două acte normative atacate, nu pot face obiectul controlului de legalitate

4.1.9.Un alt motiv de recurs formulat de către recurenţi este reprezentat de faptul că instanţa de fond a încălcat/aplicat gresit art. 7 din Codul administrativ.

Potrivit art. 7 din Codul administrativ, "Beneficiarii activităţii autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice au dreptul de a fi trataţi în mod egal într-o manieră nediscriminatorie, corelativ cu obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice de a trata în mod egal pe toţi beneficiarii, fără discriminare pe criteriile prevăzute de lege. "

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenţii - medici de familie, furnizori privaţi de servicii medicale invocă o deosebire nelegală de tratament faţă de medicii din sistemul public de sănătate, deşi -conform recurenţilor - atât unii, cât şi ceilalţi îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceluiaşi sistem, iar serviciile lor sunt suportate din Fondul naţional de asigurări sociale de sănătate

Veniturile salariale ale medicilor din sistemul public de sănătate sunt stabilite prin lege, respectiv prin Legea nr. 153/2017, în timp ce medicii de familie activează în mediul privat, în regim concurenţial, neexistând o situaţie financiară similară între cele două categorii de medici. Medicii care activează în sistemul privat au venituri care depind de numărul pacienţilor sau de valoarea serviciilor medicale prestate, iar salarizarea medicilor din sistemul public de sănătate este una stabilită prin lege. Conform dispoziţiilor legale invocate în prezenta cauză, statul nu are obligaţia de a asigura un anumit nivel de venituri unor medici din mediul privat, iar situaţiile celor două categorii de medici nu pot fi considerate ca asemănătoare exclusiv pe considerentul că îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceluiaşi sistem, iar serviciile lor sunt suportate din Fondul naţional de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, nu se poate reţine încălcarea art. 7 din Codul administrativ, nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi, respectiv o discriminare a medicilor de familie în raport cu medicii din sistemul public de sănătate, situaţiile celor două categorii de medici fiind diferite, ceea ce justifică şi lipsa unui tratament financiar asemănător.

4.1.10.Un alt motiv de recurs formulat de recurenţi este reprezentat de criticile acestora care vizează o presupusă neconformare a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 si alin. 4 din Anexa 2 la HG nr. 696 /2021 la art. 9 din Constituţia României, republicată.

Art. 9 din Constituţie, reglementează faptul că "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii."

Recurenţii susţin faptul că reprezentanţii patronatului judeţean ai medicilor de familie si ai asociaţiei profesionale judeţene a medicilor au doar rol consultativ în comisiile care stabilesc necesarul de medici de familie cu liste proprii, atât pentru mediul urban, cât şi pentru mediul rural, precum şi numărul minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie din mediul rural, pentru care se încheie contractul de furnizare de servicii medicale din asistenţa medicală primară, pe unităţi administrativ-teritoriale/zone urbane. Conform recurenţilor, se impune ca în componenţa comisiilor care vor stabili necesarul de medici de familie cu liste proprii, atât pentru mediul urban, cât şi pentru mediul rural, precum şi numărul minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie din mediul rural, pentru care se încheie contractul de furnizare de servicii medicale din asistenţa medicală primară, să fie incluşi, cu atribuţii de decizie si reprezentanţi ai patronatului judeţean al medicilor de familie şi ai asociaţiei profesionale judeţene a medicilor, în condiţiile în care sunt constituite astfel de organizaţii la nivel local.

Intimata a arătat că nu se poate retine că exista vreo reglementare legală de forţă juridică superioară încălcată; de vreme ce nu s-a stabilit prin legea-cadru (Legea nr. 95/2006) dreptul de decizie al reprezentanţilor patronatului judeţean al medicilor de familie şi ai asociaţiei profesionale judeţene a medicilor şi faţă de prevederile art. 9 din Constituţie, nu se poate reţine existenta dreptului de a decide precizat de recurenţi, câtă vreme acesta nu este statuat printr-un text legal.

4.1.11.Un alt motiv de recurs formulat de recurenţi este reprezentat de faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea /aplicarea greşită a art. 381 din Lenea nr. 95 /2006.

În cadrul motivului de recurs anterior menţionat, recurenţii în esenţă arată faptul că toate ipotezele prevăzute de an. 156 alin. (1) lit. a)-e) din Anexa 2 la HG nr. 696 /2021 sunt în contradicţie cu art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95 /2006,  întrucât art. 156 alin. 1 lit. a)-e) din Anexa 2 la HG nr. 696 /2021 reglementează condiţionări ale prescripţiei medicale în raport cu valoarea tratamentului prescris, a procentului de compensare sau a numărului de medicamente prescrise, în condiţiile în care art. 381 reglementează independența şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.

În mod eronat au formulat recurenţii criticile mai sus menţionate, aceştia omiţând faptul că interpretarea si aplicarea art. 156 alin. (1) din Anexa 2 la HG nr.  696 /2021 se face în mod coroborat, prin raportare la dispoziţiile clare ale art. 229 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr 95/2006, care reglementează, faptul că asiguratii beneficiază de pachetul de servicii de bază în condiţiile stabilite de Legea nr. 95 /2006, de contractul-cadru si normele sale de aplicare (HG nr. 696 /2021 şi Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021).

Art. 230 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 se coroborează în mod judicios cu art. 256 din Legea nr. 95 /2006, potrivit căruia: "Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitivele medicale încheie cu casele de asigurări contracte pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare."

Prin urmare, în temeiul prevederilor legale invocate, şi medicii de familie - furnizori de asistenţă medicală primară - acordă servicii în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate: potrivit condiţiilor stabilite de Legea nr. 95 /2006, HG nr. 696 /2021, Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021; pe baza contractelor ale căror modele sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru.

Totodată, dispoziţiile art. 381, art. 229 alin. (1), (2) şi (3), art. 230 alin. (1) şi art. 256 din Legea nr. 95 /2006 se coroborează si cu reglementările art. 238 alin. 1 din legea cadru anterior enunţată. Astfel, prevederile art. 229 alin. (1), (2) şi (3), art. 230 alin. (1), art. 256 şi art. 238 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 trimit expres la contractul-cadru si normele sale de aplicare, respectiv la cele două acte normative contestate în prezenta cauză, în sensul că acordarea pachetului de servicii de baza, care cuprinde toate segmentele de asistenţă medicală, inclusiv asistenta medicală primară acordată de medicii de familie, se realizează în condiţiile stabilite de  Legea nr. 95 /2006, contractul-cadru şi  normele sale de aplicare.

În concluzie, în acest cadru legislativ, nu se poate reţine existenţa vreunei necorelări legislative sau adăugări la lege, în ceea ce priveşte neconformitatea art. 156 din Anexa 2 la HG nr. cu art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, de vreme ce actele normative contestate se coroborează în mod succesiv si logic între ele.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205-206 din Codul de procedură civilă.

4.2.Întâmpinarea depusă de intimatul Ministerul Sănătăţii

Intimatul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Faţă de criticile referitoare la presupusul prejudiciu suferit datorat faptului că cele două acte normative în cauză au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 30.06.2021, iar contractul urma să se aplice începând cu 01.07.2021, se arată că ordinele cu caracter normativ intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, conform Legii nr. 24/2000. Aplicarea actului normativ de la data publicării în Monitorul Oficial este prevăzută de lege şi nu poate produce prejudicii destinatarilor acestuia. Pe de altă parte, încheierea contractului nu este obligatorie, ci opţională, iar acesta nu se încheie automat în data de 01.07.2021.

In ceea ce priveşte criticile privind încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 67 din Codul de procedură civilă, se arată că art. 67 alin. (1) impune instanţei obligaţia de a se pronunţa asupra cererii accesorii prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul. Cu toate acestea, articolul mai sus indicat nu impune o formă strictă cu privire la conţinutul dispozitivului, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii accesorii, ci numai ca instanţa să se pronunţe asupra acesteia. Analizând dispozitivul sentinţei recurate, se poate observa că a fost respinsă cererea principală atât în contradictoriu cu pârâţii, cât şi cu intervenientul accesoriu Colegiul Medicilor din România. În aceste condiţii, judecătorul fondului s-a pronunţat implicit şi asupra cererii de intervenţie accesorie, care nu poate avea o altă soartă decât cea a cererii principale formulate de reclamantul în favoarea căruia s-a intervenit, faţă de cuprinsul art. 30 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, sunt nefondate criticile privind lipsa motivării şi pronunţării unei soluţii asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a notei de fundamentare a HG nr. 696 /2021 invocată de CNAS.

Prin încheierea din data de 22.09.2022 excepţia a fost unită cu fondul. Instrumentul de prezentare şi de motivare a actului normativ se publică împreună cu actul normativ în cauză în Monitorul Oficial al României. Instrumentele de prezentare şi de motivare urmează soarta actului administrativ, iar soluţia pronunţată asupra legalităţii actului administrativ este implicit şi în privinţa instrumentelor de prezentare şi de motivare. Dacă excepţia invocată de CNAS ar fi fost admisă nu ar fi făcut inutilă, în tot sau în parte, cercetarea fondului cauzei.

Nu sunt fondate nici criticile cu privire la obligaţiile contractuale excesive instituite în sarcina medicilor de familie din Anexa nr. 2 la HG nr. 696 /2021. Instanţa a arătat pe larg faptul că cele două acte normative au fost elaborate în condiţiile Legii nr. 95 /2006, cu referire în special la prevederile art. 229 din Lege.

Instanţa a concluzionat că poate sancţiona excesul de putere definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, însă Curtea a constatat că o atare ipoteză nu poate fi reţinută în speţă, actele normative contestate fiind adoptate cu respectarea competenţelor autorităţilor emitente recunoscute de dispoziţiile Legii nr. 95 /2006. Reclamanţii, ca furnizori de servicii medicale alături de intervenientul accesoriu, sunt parte a asistenţei de sănătate publică ce reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 95/2006). Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic, tară scop lucrativ, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat. în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

Or, reclamanţii deţin atribuţii în interiorul efortului organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei, iar Ordinul pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate nu poate fi emis cu exces de putere. Prin încheierea contractelor între medicii de familie şi casele de asigurări de sănătate autorităţile cu responsabilităţi în protejarea şi promovarea sănătăţii populaţiei organizează instituţiile pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. Părţile reclamante ca părţi contractante în contractul încheiat cu casele judeţene de asigurări de sănătate nu se pot substitui cetăţenilor beneficiari ai asistenţei de sănătate publică pentru a pretinde încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege pentru Ministerul Sănătăţii şi CNAS sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor lor în calitate de cetăţeni.

Totodată, articolul 1 din Legea contenciosului administrativ are ca obiect principal de reglementare calitatea procesuală activă în contenciosul administrativ {sfera subiectelor de sesizare a instanţei, a persoanelor sau entităţilor care sunt îndreptăţite să formuleze acţiuni în contencios administrativ), trasând şi coordonatele generale ale exercitării dreptului la acţiune.

In procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile prevăzute în Codul de procedură civilă, respectiv aspectele referitoare la capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acţiona şi afirmarea unui drept, cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecăţii. Această particularitate a fost explicată prin aspectul că dreptul administrativ operează cu noţiunile de "capacitate de drept public" şi de "capacitate administrativă", care au un conţinut diferit faţă de capacitatea juridică civilă, iar raportul de drept administrativ este caracterizat de preeminenţa interesului public.

Reclamant poate fi, în sensul art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554 /2004 a contenciosului administrativ, orice persoana fizică sau juridică, dacă îndeplineşte condiţia de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat adresat ei sau altui subiect de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică. în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Or. în cauza de faţă, prin adoptarea actelor administrative normative atacate, nu se dă naştere, nu se modifică şi nu stinge vreun raport juridic, de natură a cauza reclamanţilor o vătămare a unui drept sau a unui interes legitim. Prin actele normative adoptate au fost aprobate pachetele de servicii şi Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează în esenţă obligaţiei ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Observând definiţia legală menţionată şi raportându-se la constantele identificate în jurisprudenţa îndelungată a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, dar şi în doctrina relevantă în materie, rezultă că în principiu actul administrativ trebuie să fie emis în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale în forma şi cu procedura prevăzută de lege.  Fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Totodată, din interpretarea normelor juridice menţionate reiese că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus. sancţiunea nulităţii devine incidentă dacă şi în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forţă juridică superioară edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiţii anterioare sau concomitente emiterii actului.

Or, sănătatea publică este obiectiv de interes social major la care participă instituţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006. inclusiv cele care desfăşoară asistenţa medicală primară (Titlul III din Legea nr. 95/2006) şi Colegiul Medicilor din România în calitate de organism profesional de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de sun. în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

Astfel, faţă de celelalte critici de nelegalitate a sentinţei recurate, concluzia care se impune este aceea potrivit căreia organizarea asistenţei medicale este atributul legiuitorului, acestuia revenindu-i sarcina de a stabili conţinutul dreptului pus în discuţie, conţinut care este conturat prin prevederile art. 229 alin. (3) din Legea nr. 95/2006. Natura civilă, caracter de care se prevalează reclamanţii în argumentarea încălcării dispoziţiilor Codului civil, respectiv pretinsul dezechilibru contractual, este caracteristică. potrivit art. 255 din Legea nr. 95 /2006, relaţiilor contractuale dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări care se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract, fiind vorba despre contractul încheiat între reclamanţi şi casele judeţene de asigurări de sănătate şi nu Contractul-cadru care face obiectul prezentei cereri de anulare.

5.Răspunsul la întâmpinări

Recurenţii nu au formulat răspuns la cele două întâmpinări, deşi acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

II.Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

II.1.Elemente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea, modificarea respectiv completarea parţială a H.G. nr. 696 /26.06.2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, a Notei de fundamentare emise de către Guvernul României, precum şi a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696 /2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, precum şi a Referatelor de aprobare nr. IM 4.661 din 29.06.2021 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 1.945 din 28.06.2021 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, emise de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

H.G. nr. 696/2021 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 633 din 28 iunie 2021, iar Ordinul nr. 1068/627/2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 642 bis din 30 iunie 2021, ambele acte intrând în vigoare la data de 1 iulie 2021.

Temeiul adoptării acestor acte îl reprezintă dispoziţiile art. 229 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 229 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, asigurații au dreptul la un pachet de servicii de bază în condițiile prezentei legi. 

Potrivit alin. 2 al aceluiaşi text de lege, drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, Colegiul Farmaciștilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor şi Asistenților Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor, denumit în continuare OBBC, precum şi în urma consultării cu organizațiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical.

Proiectul se avizează de către Ministerul Sănătății şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru.

În temeiul art. 229 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, a fost adoptată H.G. nr. 696 /2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 28 iunie 2021, cu modificările şi completările ulterioare – act a cărui anulare parţială o solicită reclamanţii în prezenta cauză.

Totodată, potrivit art. 229 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, în urma negocierii cu CMR, CFR, CMSR, OAMGMAMR, OBBC, precum şi cu consultarea organizațiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, care se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătății şi al președintelui CNAS, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul pentru care se aprobă noile norme metodologice. Pentru primul an de valabilitate a hotărârii Guvernului de aprobare a contractului-cadru, normele metodologice intră în vigoare odată cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2).

În temeiul art. 229 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, a fost adoptat Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.068 /627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a HG nr. 696 /2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 şi 642 bis din 30 iunie 2021, cu modificările şi completările ulterioare – act a cărui anulare parţială o solicită reclamanţii în prezenta cauză.

II.2.Analiza motivelor de casare invocate de recurenţi şi a apărărilor aferente

II.2.1.Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază privitor la solicitarea de anulare pentru depăşirea termenului prevăzut la art. 229 alin. 2 din Legea nr. 95 /2006.

Conform prevederilor art. 229 alin. 2 din lege, contractul cadru multianual "se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract cadru".

Recurenţii au invocat ca şi motiv de nulitate a actului administrativ atacat faptul că acest termen nu a fost respectat, deoarece Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15 /2021 a intrat în vigoare la data de 12 martie 2021, iar publicarea celor doua acte normative atacate a avut loc abia la 30 iunie 2021.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă, recurenţii au invocat neanalizarea acestui motiv de nulitate de către prima instanță.

Înalta Curte constată că, deşi acest aspect nu pare a fi fost tratat în mod distinct în sentinţa recurată, totuşi nu se poate considera-conform opiniei intimatei CNAS că  recurenţii trebuiau să recurgă la procedura completării hotărârii reglementată de  art. 445 din Codul de procedură civilă, deoarece cele invocate nu pot reprezenta în sine motiv de sine stătător pentru nulitatea actului administrativ, ci doar argument ce s-ar corobora cu alte argumente de nelegalitate a actului; luat însă ca atare, izolat, acest argument unic nu poate conduce la o nulitate extrinsecă a actului atacat de natură să atragă admiterea acţiunii.

Pe de altă parte, raportat la consecinţele ca atare ale depăşirii unui asemenea termen, Înalta Curte constată că legiuitorul nu a prevăzut expres sancţiunea nulităţii actului adoptat cu depăşirea termenului, care are astfel natura unui termen de recomandare, nesusceptibil de a atrage sancţiunea nulităţii actului.

II.2.2.Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă

II.2.2.a) Motivul de casare referitor la greşita respingere a cauzei de nulitate a actului atacat pentru exces de putere

Art. 2 lit. n) din Legea nr. 554 /2004 defineşte excesul de putere ca fiind  exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor si libertăţilor cetăţenilor.

În esenţă, recurenţii au invocat faptul că, potrivit art. 229 alin. 2 şi art. 439 alin. 17 din Legea nr. 95/2006, contractul cadru multianual care stabileşte drepturile asiguraţilor se elaborează de către CNAS, în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, iar negocierea nu presupune doar "invitarea" celor în drept la discuţii, fără a lua în considerare solicitările acestora; din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă clar faptul că intervenientul accesoriu a arătat că nu s-a ajuns la consens asupra prevederilor contractului-cadru. Recurenţii invocă faptul că, în cazul Contractului din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale in asistenta medicala primara, nici Colegiul Medicilor din România, şi nici reclamanţii nu au avut posibilitatea efectiva de a determina conţinutul contractului, ci din contra li s-au impus, prin actele normative de mai sus, clauzele prestabilite generând in sarcina lor obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Înalta Curte constată că încheierea contractului cadru ca urmare a derulării procedurii de negociere prevăzută de textele menţionate nu este reglementată de legiuitor ca o obligaţie de rezultat raportat la succesul negocierilor; astfel, obligaţia de a da curs procedurii de negociere este o obligaţie de diligenţă, neputându-se condiţiona încheierea acestui contract, absolut indispensabil decontării serviciilor medicale ce fac obiectul acestuia, de rezultatul concret al procesului de negociere, care poate îmbrăca diferite forme.

Faptul că părţile s-au aflat pe poziţii diametral opuse şi au putut ajunge la soluţii de mediere între poziţiile acestora nu determina de plano nulitatea contractului cadru, deoarece lege nu prevede încheierea lui ca şi contract civil între părţi, doar ca efect al rezultatului concret al negocierilor; cum în mod corect a statuat prima instanţă, nici contractul-cadru aprobat prin H.G. nr. 696 /2021 şi nici Normele metodologice de aplicare a acestei Hotărâri de Guvern nu sunt acte bilaterale, respectiv nu sunt contracte, nefiindu-le aplicabile dispoziţiile Codului Civil (Legea nr. 287 /2009) referitoare la contracte decât strict în condiţiile în care art. 229 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 95 /2006 prevede obligaţia negocierii clauzelor contractului-cadru.

Un eventual eşec al negocierilor nu transformă contractul-cadru într-un contract de adeziune şi nici nu demonstrează automat excesul de putere.

Din perspectiva motivării actului administrativ, nu se poate considera că, în cazul unui act administrativ ce trebuie emis cu respectarea unui proces de negociere,  autoritatea emitentă trebuie să expliciteze modul în care a ajuns la fiecare soluţie legislativă, deoarece legiuitorul impune doar necesitatea acordării şansei negocierii (în mod real şi rezonabil), dar nu şi emiterea actului exclusiv pentru soluţiile legislative rezultate din acordul de negociere. O astfel de condiţionare ar pune autoritatea în situaţia unei imposibilităţi de emitere a contractului cadru, emitere absolut indispensabilă pentru funcționarea sistemului de asistenţă medicală.

Negocierea la care face trimitere art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006 are rolul de a face cunoscute sugestiile persoanelor implicate în acest proces amplu şi complex reprezentat de acordarea asistenţei medicale, însă doar autoritatea abilitată în acest sens, prin lege, anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, poale decide în ce măsură eventualele sugestii, propuneri sunt de natură să îmbunătăţească aceste servicii pentru a le insera contractului cadru.

Cum în mod corect a subliniat prima instanţă, actele a căror anulare parţială se solicită sunt acte administrative unilaterale emise în regim de putere publică în  temeiul Legii nr. 95/2006. 

Conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 52/2003:

"(1) Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenta exclusivă a autorităţilor publice.

(2) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele menţionate la art. 9 au valoare de recomandare."

Aceste dispoziţii legale subliniază competenţa CNAS de a adopta actele normative atacate, respectiv, contractul-cadru multianual si normele de aplicare a acestuia, fără a fi obligată să adopte punctele de vedere formulate în cadrul procedurii de transparenţă decizională, care au numai o valoare de recomandare.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că Nota de Fundamentare la HG nr. 696/2021 şi Referatele de aprobare pentru Ordinul nr. 1068/627/2021 sunt documente lipsite de substanţă, care nu realizează nici o analiză formală referitoare la impactul socio-economic al actelor, impactul financiar, efectele actului asupra legislaţiei în vigoare, măsurile şi problemele legate de implementare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că acestea sunt operațiuni administrative, premergătoare adoptării actelor contestate, care fac corp comun cu actele administrative pe care le-au antecedat.

Reclamanţii justifică demersul judiciar arătând că atât H.G. nr. 696/2021 cât şi Ordinul nr. 1086/627/2021 vatămă drepturile şi interesele private ale medicilor specialişti de medicină de familie, cabinetelor de medicină de familie în diversele lor forme de organizare, aceştia având calitatea de furnizori privaţi de servicii medicale de asistenţă medicală primară, părţi ale contractului din 29.06.2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, fără însă a avea posibilitatea de a determina conţinutul contractului, clauzele prestabilite generând în sarcina acestora obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Or, simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la o parte din conţinutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forţă superioară nu constituie motiv de nulitate, iar instanţa de judecată nu poate cenzura aspectele care ţin de oportunitatea emiterii, chestiune aflată în marja de apreciere a autorităţii emitente competente.

Cum în mod corect a reţinut prima instanţă, reclamanţii au prezentat argumente de pură oportunitate, expunând propria apreciere în privinţa a cât este de adecvată o anumită soluţie de reglementare adoptată de organul administrativ, fără să precizeze o reglementare în temeiul căreia Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aveau obligaţia de a adopta măsurile pe care le doresc reclamanţii.

Propunerile de modificare/completare a prevederilor din actele contestate  nu constituie veritabile critici de nelegalitate a celor două acte normative, iar solicitările de anulare ale prevederilor menţionate, constituie, de asemenea, veritabile  propuneri de modificare şi completare a prevederilor menţionate, măsuri asupra cărora emitentul actului contestat are o marjă de libertate ce ţine de oportunitatea activităţii administraţiei. Solicitările vizând anularea unor prevederi din actele contestate nu se referă la prevederi legale care  ar fi încălcate de către cele două acte administrative cu caracter normativ, astfel încât să se poată aprecia asupra depăşirii ariei puterii discreţionare a autorităţilor pârâte, şi, în consecinţă, asupra caracterului abuziv al actelor contestate sau al emiterii acestora cu exces de putere.

În ceea ce priveşte critica legată de lipsa studiului de impact în procedura de adoptare a actelor normative atacate, a cărui obligativitate este reglementată de prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că potrivit prevederilor invocate, dar şi a art. 33 din aceeaşi lege, studiul de impact este necesar la adoptarea proiectului de lege şi poate fi întocmit de structurile de specialitate în domeniu ale administraţiei publice centrale, la cererea Guvernului, iar pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare. Or, niciuuna din ipotezele de obligativitate a studiului de impact nu este întrunită, conform dispoziţiilor legale menţionate anterior.

Nu se poate reţine nemotivarea ca atare a actelor atacate, din cuprinsul acestora reieşind raţiunile ce au stat la baza emiterii lui, iar faptul că actele atacate nu cuprind motivarea concretă referitoare la înlăturarea propunerilor recurenţilor nu poate conduce la concluzia caracterului arbitrar, din raţiunile expuse anterior.

Ca urmare,      Înalta Curte nu poate reţine că a fost demonstrată o lipsă de proporţionalitate între conţinutul actelor atacate şi ceea ce este necesar şi adecvat pentru realizarea interesului public, acest prim motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă fiind nefondat.

II.2.2.b) Motivul de casare referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 229 alin. 2, art. 439 alin. 17 din Legea nr. 95 /2006, art. 1167, art. 1170, art. 1175, art. 1176, art. 1183 alin. 2 şi 3, art. 1203 Cod civil.

În cadrul acestui motiv, recurenţii au invocat faptul că nu a avut loc nici un fel de negociere, nici măcar cea prevăzută imperativ cu intervenientul accesoriu, deoarece negocierea ar fi trebuit purtată în condiţiile exprimate de art. 1170 Cod Civil şi anume cu bună-credinţă. De asemenea, ar fi trebuit avute în vedere şi prevederile art. 1183 alin. 2 şi 3 Cod Civil, în cadrul procesului de negociere trebuiau respectate condiţiile impuse de art. 1176 Cod Civil, deoarece natura juridică a contractelor de furnizare de servicii medicale este aceea de contracte civile, care se supun regulilor generale prevăzute la art. 1166-1323 Cod civil şi regulilor speciale instituite de actele normative care reglementează materia acestora.

Înalta Curte reţine corecta aplicare a legii de către prima instanţă, în sensul că legiuitorul stabileşte două cerinţe obligatorii pentru elaborarea contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice, şi anume: negocierea cu CMR (Colegiul Medicilor din România), Colegiul Medicilor Stomatologi din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor şi Asistenților Medicali din România, Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor şi consultarea cu organizațiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical.  Aşadar, textul distinge între negociere şi consultare, instanţa subliniind că „medicii specialişti de medicină de familie şi cabinetele medicale de medicină de familie, în diferitele lor forme de organizare” nu se regăsesc în categoria instituţiilor cu care este obligatorie negocierea şi nici în categoria organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, în mod obligatoriu chemate la consultare.

Pe de altă parte, prevederile art. 8 alin. 1 lit. f din Contractul cadru din 26.06.2021, potrivit cărora, în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au dreptul să negocieze în calitate de parte contractantă, clauze suplimentare la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, conform şi în limita prevederilor legale în vigoare, sunt aplicabile cu privire la contractele încheiate în temeiul art. 256 din Legea nr. 95/2006, de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale cu instituţiile din subordinea C.N.A.S., respectiv cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate,  acte care nu sunt supuse controlului judiciar în cauza de faţă.

În cadrul motivului de casare mai sus menţionat, recurenţii au făcut referire la faptul că pârâţii din prezenta cauză au impus acestora, în fapt, un contract de adeziune cu clauze prestabilite, iar prima instanţă ar fi încălcat art.  1169 din Codul civil, care consfinţeşte principiul  libertăţii contractuale.

Recurenţii  mai justifică demersul judiciar arătând că atât H.G. nr. 696/2021, cât şi Ordinul nr. 1086/627/2021 vatămă drepturile şi interesele private ale medicilor specialişti de medicină de familie, cabinetelor de medicină de familie în diversele lor forme de organizare, aceştia având calitatea de furnizori privaţi de servicii medicale de asistenţă medicală primară, părţi ale contractului din 29.06.2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, fără însă a avea posibilitatea de a determina conţinutul contractului, clauzele prestabilite generând în sarcina acestora obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 256 din Legea nr. 95/2006, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale încheie cu casele de asigurări contracte pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare.

În mod corect a statuat prima instanţă în sensul că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.

Cum sistemul public de asigurări de sănătate nu este un sistem concurenţial, de piaţă liberă,  iar actele a căror anulare parţială se solicită sunt acte administrative unilaterale emise în regim de putere publică în limitele dispoziţiilor legale cu forţă juridică superioară în temeiul cărora au fost adoptate, nu pot fi aplicate dispoziţiile din Codul civil referitoare la contractele de natură civilă.

În mod corect a statuat instanţa de fond că cerinţa impusă de art. 229 din Legea nr. 95 /2006, în ceea ce priveşte negocierea a fost îndeplinită, deoarece de plano adoptarea actului normativ care nu reflectă sugestiile sau toate cerinţele care au fost făcute cunoscute cu ocazia discuţiilor nu poate fi considerată nelegală.

Pe de altă parte, cum în mod corect a arătat intimata CNAS, art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95 /2006 nu se referă la negocierea cu medicii de familie sau cabinetele individuale de medicină de familie ori cu Patronatul Medicilor de Familie Iaşi, patronat care nu face parte din categoria instituţiilor cu care legea impune cerinţa negocierii.

Ca urmare, toate aspectele invocate în cadrul acestui motiv de casare sunt nefondate.

II.2.2.c) Motivul de casare referitor la aplicarea greşită a prevederilor art. 1 şi 7 alin 9 din Legea nr. 52 /2003.

Recurenţii au invocat faptul că art. 6 din Legea nr. 52 /2003 stabileşte excepţiile de la aplicarea dispoziţiilor privind transparenţa decizională, iar actele normative atacate nu se încadrează în aceste cazuri; pârâţii au încălcat obligaţia stabilită imperativ la art. 7 alin. 9 din Legea nr. 52/2003, omiţând să dea curs solicitării de a organiza o dezbatere publică referitoare la Ordinul nr. 1068/627/2021, astfel cum a fost solicitată de către organizaţiile legal constituite, printre care şi C. la 26 aprilie 2021, solicitare depusă la dosarul instanţei de fond.

În esenţă, acest motiv de recurs pune în discuţie modalitatea de interpretare a prev. art. 7 alin. 9 din Legea nr. 52/2003 şi a art. 229 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 95/2006, respectiv dacă acestea se completează (opinia recurenţilor) sau dimpotrivă, ultima prevedere legală invocată derogă de la prima prevedere, nemaifiind astfel aplicabil art. 7 alin. 9 din Legea nr. 52/2003 .

Conform prevederilor art. 7 alin. 9 din Legea nr. 52/2003:

„Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică.”

Conform prevederilor art. 229 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 95/2006:

„(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, Colegiul Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, denumit în continuare OBBC, precum şi în urma consultării cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data de 30 iunie a anului în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru. Data intrării în vigoare a contractului-cadru se stabileşte în cuprinsul hotărârii Guvernului prin care acesta se aprobă şi corespunde cu începutul unui nou trimestru calendaristic.

(4) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, în urma negocierii cu CMR, CFR, CMSR, OAMGMAMR, OBBC, precum şi cu consultarea organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, până la data de 30 iunie a anului pentru care se aprobă noile norme metodologice. Normele metodologice intră în vigoare odată cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2) şi sunt valabile pe toată perioada de aplicabilitate a acesteia.”

Art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 impune CNAS obligaţia organizării unei dezbateri publice la cererea oricărei asociaţii legal constituite sau de către o altă autoritate publică, în vreme ce art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006,  limitează sfera instituţiilor invitate la negociere (CMR, CFR, CMSR, OAMGMAMR, OBBC) şi a celor care trebuie consultate - organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52 /2003 nu sunt aplicabile în cadrul procedurii de adoptare a contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice, cât timp dispoziţiile art. 229 alin (2) si (4) din lege limitează sfera instituţiilor invitate la negociere şi a celor care trebuie consultate; recurenţii au dreptul de a formula observaţii la proiectele de acte normative în litigiu - ceea ce au şi formulat, prin memoriul adresat CNAS -, dar nu au dreptul de a pretinde organizarea unei dezbateri publice, drept recunoscut de art. 229 alin. (2) şi (4) din lege exclusiv instituţiilor enumerate în textele respective din lege.

O interpretare contrară, în sensul aplicării în speţă a dispoziţiilor art 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, ar înfrânge nu numai regula aplicării cu prioritate a reglementării speciale derogatorii din art. 229 al Legii nr. 95/2006, dar ar lipsi de orice efect util aceste reglementări speciale. Dincolo de existenţa unor justificări obiective legate de necesitatea adoptării actelor normative respective cu celeritate şi de obligativitatea adoptării lor, regula de interpretare juridică „specialia generalibus derogant” este cea care impune această concluzie. Ca urmare, acest motiv de casare este nefondat.

II.2.2.d) Motivul de casare referitor la greşita aplicare a art. 30 indice 1 - indice 11 din Legea nr. 95/2006 cu privire la consultaţiile la distanţă

Reclamanții susțin existența unei limitări prin contractul cadru a consultațiilor care pot fi  acordate și la distanță, ceea ce contravine dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și ale O.U.G. nr. 196/2020, făcând trimitere la  dispoziţiile art. 1.1.2.1. din Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază (Anexa nr. 1 la H.G. nr. 696/2021) – conform cărora „Consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare pot fi acordate şi la distanţă, în condiţiile prevăzute în norme.”

Reclamanţii au susţinut că este necesar ca pentru toate tipurile de afecţiuni acute, subscute şi cronice să se poată acorda consultaţii la distanţă, aspect ce urmăreşte interesul public, ca parte a procesului de telemedicină şi de eficientizare a acordării asistenţei medicale şi de creştere a accesului asiguratului la serviciile medicale, iar orice limitare prin contractul cadru a posibilităţii acordării de către medicii specialişti de medicină de familie a consultaţiilor medicale la distanţă, afectează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice, pentru care statul român are calitatea de garant.

Înalta Curte constată că în mod corect a statuat prima instanţă în sensul că actele atacate nu prevăd o interdicţie /limitare a acordării de consultaţii la distanţă pentru alte situaţii decât cele expres permise de acestea (bolile cu potenţial endemoepidemic şi afecţiunile cronice ce necesită izolare); pe de altă parte, prin OUG nr. 196/2020 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1108 din 19 noiembrie 2020,  a fost introdus în conţinutul Legii nr. 95/2006 articolul 30 indice 1, care prevede că medicii de familie pot asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă şi prin telemedicină. Aceste prevederi instituie posibilitatea asigurării asistentei medicale şi prin telemedicină, astfel că nu se poate retine încălcarea acestei reglementări din legea-cadru prin limitarea prevăzută de art. 1.1.2.1 din Anexa 1 la HG nr. 696/2021, respectiv, acordarea de consultaţii la distanţă exclusiv la bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare.

În pofida termenului de 45 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 196/2020, Normele metodologice de aprobare a acesteia au fost aprobate abia prin HG nr. 1133/2022 privind aprobarea Normele metodologice de punere în aplicare a OUG nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 15 septembrie 2022. Potrivit acestora, serviciile de telemedicină pot fi acordate de către unităţile sanitare publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în condiţiile descrise în norme.

Prin urmare, la data emiterii HG nr. 696/2021 nu era posibilă punerea în aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 196/2020 şi implicit ale Legii nr. 95/2006 (art. 30 indice 1- indice 11), întrucât aplicarea acestor dipoziţii era condiţionată de intrarea în vigoare a Normelor metodologice, norme care au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia la data de 15 septembrie 2022 şi ulterior a fost condiţionată de autorizarea acestor furnizori, autorizare care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi respectiv a fost condiţionată si de elaborarea standardelor de acreditare care vor fi stabilite de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Pentru considerentele expuse, nu se poate reţine o greşită aplicare a art. 30 indice 1 - indice 11 din Legea nr. 95/2006 cu privire la consultaţiile la distanţă de către prima instanță.

II.2.2.e) Motivul de casare referitor la încălcarea /aplicarea greşită a art. 7 alin. 5 din Legea nr. 185 /2017 şi a art. 249 din Legea nr. 95 /2006 referitoare la acreditarea unităţilor sanitare

Recurenţii au invocat faptul că, din moment ce Legea nr. 329/ 2018, care a modificat art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185 /2017 in sensul ca exceptează de la acreditare furnizorii din asistenta medicala primara, acreditarea, chiar şi voluntară, a cabinetelor medicale de asistenţă medicală primară nu constituie condiţie de eligibilitate în vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru acestea; evaluarea cabinetului medical este necesară pentru încheierea contractului cu casele de asigurări de sănătate, pentru ca medicii de familie să-şi poată exercita profesia, fără a fi stabilite taxe care să condiţioneze discriminator accesul.

Înalta Curte confirmă statuările primei instanţe, în sensul că, în continuare, cabinetele de medicină de familie sunt exceptate de la cerinţa acreditării impuse de Legea nr. 185/2017, câtă vreme textul art. 1 alin. 1 lit. c) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) impune cerinţa acreditării sau înscrierii în procesul de acreditare „pentru furnizorii obligaţi să se acrediteze”, iar nu şi pentru cabinetele de medicină de familie, care nu au această obligaţie, după cum rezultă din dispoziţiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 185/2017, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 329/2018.

Astfel, recurenţii fac o interpretare eronată a textelor invocate mai sus şi nu se poate reține  încălcarea dispoziţiilor Legii 95/2006 prin dispoziţiile art. 1 alin. l lit. c) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), nefiind întemeiat acest motiv de casare.

II.2.2.f) Motivul de casare referitor la greşita aplicare a prevederilor art. 1170 Cod civil

Recurenţii au invocat acest argument referitor la dispoziţiile art. 2 alin. 4, art. 3 şi art. 4 alin. 1 şi 2 din Contractul Cadru, care folosesc noţiunile de "persoane asigurate" versus "persoane înscrise pe lista" şi referitor la prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) şi h) din Contractul Cadru.

Pe de o parte, recurenţii au invocat necesitatea eliminării din cadrul documentelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. f) din actul normativ a listei asumate prin semnătura electronică cu personalul medico-sanitar care intră sub incidenţa contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în mod legal la furnizor, precum şi programul de lucru al acestuia, deoarece conduce la creşterea excesivă a birocraţiei; similar, se invocă chestiuni legate de lista persoanelor nou venite.

În mod corect a reţinut prima instanţă că nu se invocă încălcarea unei dispoziţiile legale, ci aspecte de oportunitate, care scapă controlului instanţei de contencios administrativ.

Referitor la prevederile art. 7 lit. e) şi g) din Contractul-cadru, recurenţii au invocat faptul că formularele ar trebui să fie electronice şi că medicii de familie trebuie să le achiziţioneze, deși formularele ar trebui puse la dispoziţie de casa de asigurări de sănătate.

Or, din această perspectivă, nici în această situaţie nu s-a invocat care ar fi textul legal încălcat din actul normativ cu forţă juridică superioară, apărând a fi exclusiv critici de lipsă de oportunitate a normei, necenzurabile în faţa instanţei de contencios administrativ.

Referitor la prevederile art. 7 lit. f) din Contractul Cadru, recurenţii au invocat faptul că sunt în neconcordanţă cu prevederile art. 7 lit. k), deoarece nu respectă competenţele profesionale dobândite de către medicii de familie. La lit. f. se stabileşte că aceştia eliberează prescripţia medicală ca o consecinţă a actului medical propriu, însă ulterior li se îngrădeşte abuziv dreptul de a-şi exercita profesia conform competenţelor dobândite. Protocoalele aferente listelor A,B şi D sunt protocoale administrative ce aduc atingere profesiei de medic în specialitatea Medicina de Familie, generează costuri suplimentare atât în sistem, cât şi pacientului prin impunerea scrisorilor medicale în vederea unei prescripţii; sunt suficiente Protocoalele terapeutice pentru Programele Naţionale care se regăsesc la punctul k).

Nici din  această perspectivă, critica nu vizează încălcarea vreunei dispoziții legale, prin textul mai sus menționat, astfel că nu se poate reține existența lipsei conformității textului invocat cu legea.

Au mai invocat recurenţii că prevederile art. 7 lit. i) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 Ia H.G. nr. 696/2021 conţin un termen nerezonabil, iar in practica pot apărea situaţii independente de voinţa medicului care sa împiedice transmiterea acestei notificări, astfel că prevederea contractuala "cel târziu in ziua" este excesiva.

Or, este evident că şi această reglementare este o chestiune de oportunitate care se încadrează în marja de apreciere a emitentului actului atacat şi nici nu s-a indicat un text legal concret încălcat; pe de altă parte, nu există niciun motiv să se aprecieze că, în situaţia depăşirii termenului din motive neimputabile medicului, nu ar opera cauzele exoneratoare de răspundere din dreptul comun, cum sunt forţa majoră şi cazul fortuit.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 lit. k) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), recurenţii au invocat faptul că respectarea măsurilor impuse de autorităţi (distanţarea socială) împiedică pacientul să  obţină formularul intitulat Scrisoare Medicală, în baza căreia medicul lui de familie emite prescripţie medicală compensată, astfel pacientul este lipsit de un drept legal al asiguratului. Farmaciile trebuie să realizeze includerea medicamentelor în categoria procentuală aferentă (lista A, B, C), conform sistemului de compensare a medicamentelor, cu ocazia eliberării prescripţiei medicale. Medicul specialist de medicină de familie trebuie să emită o singură prescripţie medicală pentru o consultaţie, indiferent de numărul şi natura afecţiunilor pacientului; Protocoalele terapeutice trebuie să aibă incidenţă doar în cazul Programelor Naţionale de Sănătate; în această situaţie se încalcă drepturile medicilor de familie care pot să elibereze reţete simple cu tratamente care includ şi medicamentele cuprinse în protocoale, însă pentru reţetele compensate şi gratuite medicii de familie nu au drept de prescriere.

Înalta Curte constată că, deşi recurenţii invocă faptul că medicii specialişti de medicina familiei nu pot fi obligaţi să verifice/analizeze categoria de asigurat, procentul de compensare, prevederi şi prescripţii speciale şi că medicii specialişti de medicina familiei trebuie să poată prescrie medicamente conform pregătirii şi în protocoalele unde nu este menţionat, conform prevederilor art. 241 alin. 1, 4 și 5 din Legea nr. 95/2006:

„(1) Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 242.(...)

(4) Prescrierea medicamentelor se face cu respectarea protocoalelor terapeutice, elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, aprobate prin ordin al ministrului sănătății şi al președintelui CNAS, iar pentru medicamentele care nu au protocol terapeutic, prescrierea se face cu respectarea indicațiilor, dozelor şi contraindicațiilor din rezumatul caracteristicilor produsului în limita competenței medicului prescriptor.

(5) Nerespectarea protocoalelor terapeutice de către medicii prescriptori se sancționează în conformitate cu hotărârile Guvernului de aprobare a Contractului-cadru şi a programelor naționale de sănătate, iar contravaloarea medicamentelor astfel prescrise nu se recuperează, dacă asiguratul îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în protocoalele terapeutice aprobate prin ordin al ministrului sănătății şi al președintelui CNAS, de a beneficia de astfel de medicamente la data emiterii prescripției.”

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus redate, în mod corect a reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 7 lit. k) din Contractul Cadru au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, critica formulată nefiind întemeiată.

În ceea ce priveşte prevederile art. 7 lit. p) din Contractul Cadru, recurenţii au invocat faptul că se încalcă dreptul la exercitarea profesiei, deoarece se impune restrângerea posibilităţii de a încasa sume atât pentru pacienţii care nu se afla in lista proprie de pacienţi, cat si pentru pacienţii din lista proprie care se adresează cabinetului după finalizarea programului de lucru declarat la casa de asigurări de sănătate.

Potrivit art. 7 lit. p) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele obligaţii: să nu încaseze sume pentru serviciile medicale furnizate prevăzute în pachetele de servicii decontate din Fond şi pentru documentele eliberate ca urmare a acordării acestor servicii.

Înalta Curte nu identifică care este norma greşit aplicată de către prima instanţă, care a reţinut în mod corect că, în lipsa indicării unui text legal cu forță juridică superioară încălcat, nu sunt întemeiate susținerile reclamanților.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 lit. r) din Contractul Cadru, se arată că,  în zonele rurale, unde există deficit de medici de familie, cabinetele existente sunt nevoite să acorde servicii medicale unui număr de pacienţi ce depăşeşte cu mult limita de 2200, pentru ca populţaiei din zonă să nu-i fie interzis accesul la asistenţă medicală primară; astfel, o importantă parte din serviciile acordate rămân neplătite, programul de lucru se prelungeşte de asemenea neremunerat, iar calitatea actului medical este afectată; cum medicii specialişti de medicină de familie care au deja numărul maxim de pacienţi nu au obligaţia de înscriere în lista proprie a altor persoane, în situaţia în care se optează pentru menţinerea acestei obligaţii, se impune eliminarea penalizării aplicate la punctajul „per capita» pentru medicii de familie care depăşesc numărul maxim de 2200 persoane înscrise.

Similar celorlalte susţineri invocate mai sus, nici în privința reglementării din conţinutul art. 7 lit. r nu se invocă reglementarea legală care să fi fost încălcată prin textul a cărui anulare se solicită; pe de altă parte, reglementarea de la art. 7 lit. r corespunde interesului superior al copilului de a fi înscris pe listele medicilor de familie.

În privinţa prevederilor art . 7 lit. ş) din Contractul Cadru, recurenţii au arătat că, în ipoteza în care medici de altă specialitate în contract cu CAS nu respectă modelul de scrisoare stabilit prin norme de către casa de asigurări de sănătate, iar medicii de familie prescriu medicamentele recomandate, bolnavii rămân fără tratament medical.

Înalta Curte constată că, deşi o asemenea ipoteză faptică ar putea interveni, iar argumentul recurenţilor urmărește protejarea interesului pacientului de a avea acces efectiv la medicamentele prescrise, chiar dacă nu se poate considera că există obligaţie în acest sens, relaţia de colaborare implicit înţeleasă de lege ce trebuie să funcționeze între diferitele cadre medicale ce tratează un anumit pacient  ar trebui să pună capăt acestor probleme legate de aplicarea legii; dincolo de acest aspect, cele invocate ţin de aplicarea efectivă a normelor legale, neevidențiind un viciu de reglementare.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se invocă o reglementare legală cu fortă juridică superioară a fi încălcată, iar obligațiile stabilite se referă la prescrierea tratamentelor recomandate prin scrisorile medicale şi formularele tipizate, ceea ce nu este susceptibil să afecteze în niciun fel interesele medicilor de familie.

Referitor la prevederile art. 7 lit. z) din Contractul Cadru, recurenţii au invocat faptul că, la momentul acordării serviciilor medicale, medicul trebuie să fie informat de către medicul de medicina muncii cu privire la accidentul de muncă; metodologia de acordare a serviciilor şi de raportare a serviciilor în aceste cazuri să fie stabilită prin norme.

Înalta Curte constată şi cu privire la această critică că reclamanţii nu au invocat nicio reglementare legală care să fi fost încălcată prin instituirea obligaţiei prevăzute de art. 7 lit. z) din Contractul Cadru, formulând propuneri de completare sau de modificare a textului prin instituirea unor obligaţii în sarcina altor categorii de medici. Or, nu s-ar putea reţine nelegalitatea acestei reglementări în absenţa indicării unei dispoziţii legale care să fi fost încălcată prin edictarea ei, astfel că în mod corect a fost reţinută netemeinicia criticii formulate.

Raportat la prevederile art. 10 alin. 2 teza a doua din Contractul Cadru, recurenţii au arătat că un medic angajat fără listă în cadrul unui cabinet medical individual sau societate cu răspundere limitată poate figura ca medic angajat şi în alte cabinete individuale, cu condiţia ca toate cabinetele medicale individuale sa fie în contract cu aceeași Casă de Asigurări de Sănătate. Cabinetele organizate ca şi SRL nu pot avea medic angajat fără listă proprie, deși ele funcționează tot ca şi cabinete medicale individuale, titularul de cabinet fiind medicul de familie.

  În mod repetitiv, se constată că recurenţii invocă chestiuni de oportunitate; de asemenea, lipseşte reglementare legală care să fi fost încălcată prin textul criticat.

În fine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Contractul Cadru, respingerea propunerii de înlocuire a sintagmei „cabinet medical individual” cu „cabinet medical” nu relevă încălcarea unei reglementări legale, ci o chestiune de oportunitate, lăsată la aprecierea organului administrativ.

II.2.2.g) Motivul de casare referitor la încălcarea /aplicarea greşită a prevederilor art. 280 alin. 1 lit. k si alin. 2 din Legea nr. 95/2006.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenţii au susţinut că, potrivit H.G. nr. 696 /2021, furnizorii de servicii medicale, medicii specialiști de medicina de familie, în mod ilegal, răspund și pot fi sancționați pentru disfuncționalitățile sistemului informatic și, mai mult, nu primesc contravaloarea serviciilor validate cu erori.

Or, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că majoritatea criticilor reclamanților se referă la consecinţe concrete ale unei funcţionări defectuoase a platformei electronice SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate), invocând responsabilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în gestionarea acestui sistem informatic, în temeiul art. 280 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 95/2006; acest aspect de fapt nu poate reprezenta niciun viciu de reglementare în sine şi nici o chestiune de drept care să fie dezbătută în cadrul recursului.

Cu privire la disp. art. 7 lit. h) din Contractul-Cadru, se reiterează susţinerea în sensul că nu există culpa medicului în situaţia nefuncţionării platformei informatice şi a dosarului electronic.

Or, cum în mod corect a subliniat prima instanţă, eventuala funcţionare defectuoasă a platformei electronice poate constitui un caz concret de înlăturare a vinovăţiei utilizatorului şi a sancţiunii în ipoteza respectivă, iar nu un motiv de anulare a reglementării în cauză,  reclamanţii neinvocând nicio reglementare legală care să fi fost încălcată prin textul a cărui anulare se solicită.

Cu privire la art. 7 lit. l) din Contractul Cadru, recurenţii au invocat faptul că există încă raportare lunară obligatorie, deși se lucrează on-line, existând situații zilnice de nefuncționare a sistemului electronic, neasumate de CAS.

Or, faptul că se înregistrează disfuncţionalităţi ale sistemului electronic nu poate determina o constatare a nelegalităţii dispoziţiilor art. 7 lit. l) din Contractul Cadru, câtă vreme nu s-a dovedit încălcarea vreunei dispoziţii legale de forţă juridică superioară prin edictarea acestei obligații în sarcina medicilor de familie; pe de altă parte, menţinerea opţiunii legiuitorului de a păstra raportarea lunară obligatorie este o chestiune de oportunitate, necenzurabilă în contencios administrativ.

Referitor la dispoziţiile art. 7 lit. o) din Contractul Cadru, s-a invocat faptul că, la momentul intrării în vigoare a Contractului-Cadru şi la momentul introducerii acţiunii, dosarul electronic este nefuncţional, astfel încât se stabileşte în sarcina medicilor specialişti de medicina familiei o obligaţie imposibil de îndeplinit.

Potrivit art. 7 lit. o) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele obligaţii: să completeze/să transmită datele pacientului în dosarul electronic de sănătate al acestuia.

În mod similar celor statuate anterior,  eventuala disfuncţionalitate a acestui sistem nu poate determina nelegalitatea dispoziţiilor criticate, nefiind indicată vreo reglementare care să fie încălcată prin instituirea acestei obligaţii în sarcina medicilor de familie, critica formulată fiind nefondată; rămâne de apreciat în concret, de către organul eventual sesizat cu o problema de răspundere a medicului, să verifice existenţa sau inexistenţa culpei acestuia şi înlăturarea răspunderii sale pe acest temei de fapt, al nefuncţionării sistemului dosarului electronic.

Prevederile art. 7 lit. q) din Contractul Cadru au fost criticate de recurenţi, cu susţinerea că obligaţia de actualizare a sistemului nu este a furnizorului de servicii medicale, ci aparţine CNAS, iar disfuncţionalităţile în funcţionarea SIUI împiedică deseori realizarea acestor actualizări, în timp real, ulterior aceste disfuncţionalităţi ajungând să le fie imputate pecuniar medicilor specialişti de medicină de familie.

Or, se constată că textul se referă la actualizarea listei proprii cuprinzând persoanele înscrise la medicii de familie, iar nu la actualizarea sistemului, iar recurenţii nu au invocat textul legal superior care să determine nelegalitatea normei criticate.

Recurenţii au invocat faptul că prevederile art. 7 lit. v), w), x) şi y) din Contractul Cadru impun termene extrem de scurte şi evident nerezonabile, cerinţe care duc la consecinţe grave pentru pacienţi, în condiţiile în care medicii de familie sunt constrânşi să îndeplinească cerinţe birocratice şi abuzive, în detrimentul tratării pacienţilor (termenul de 3 zile lucrătoare este total nerezonabil şi trebuie anulat); de altfel, toate termenele stabilite în sarcina furnizorilor de servicii medicale-medicii de familie sunt extrem de scurte şi evident nerezonabile.

Argumentul primei instanţe, în sensul că nu există niciun motiv pentru care să se considere că în privinţa medicilor de familie nu ar opera cauzele generale de exonerare de răspundere cum sunt forţa majoră şi cazul fortuit, este pertinent; de asemenea, referitor la termenul de 3 zile lucrătoare, recurenţii nu au adus argumente în susţinerea nerezonabilităţii termenului de 3 zile.

Deşi recurenţii se referă în cadrul motivului de casare la dispoziţiile art. 8 alin. 1 lit. a), b), c) d), e) şi art. 8 alin. 2 din Contractul Cadru, criticile concrete sunt aduse doar cu privire la nelegalitatea art. 8 lit. a), cu privire la care se arată că este evidentă nelegalitatea, având în vedere că medicii de familie trebuie să primească la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoţite de documente justificative, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, inclusiv contravaloarea serviciilor validate cu erori, dacă erorile au fost generate de către sistemul informatic.

Potrivit art. 8 alin. 1 lit. a) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021), în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele drepturi: să primească la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoţite de documente justificative, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate.

În mod corect a reţinut prima instanţă şi cu privire la aceste critici lipsa invocării oricărei dispoziţii legale care să justifice motivul de nulitate pretins cu privire la reglementările criticate.

Cu privire la dispoziţiile art. 9 lit. h şi o din Contractul Cadru, s-a arătat că furnizorii de servicii medicale nu primesc contravaloarea serviciilor validate cu erori.

Astfel, s-a cerut modificarea articolului 9 lit. h, care în forma actuala prevede „sa recupereze de la furnizorii care au acordat servicii medicale sumele reprezentând contravaloarea acestor servicii în situaţia în care asiguraţii nu erau în drept şi nu erau îndeplinite condiţiile sa beneficieze de aceste servicii la data acordării şi furnizorul a ignorat avertizările emise de Platforma informatica din asigurările de sănătate'" în sensul „să recupereze de la furnizorii care au acordat servicii medicale sumele reprezentând contravaloarea acestor servicii în situaţia în care asiguraţii nu erau în drept şi nu erau îndeplinite condiţiile sa beneficieze de aceste servicii la data acordării şi furnizorul a ignorat avertizările emise de Platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, dacă se dovedeşte ca platforma a avertizat furnizorul la data e efectuării serviciului".

Recurenţii au invocat faptul că este evidentă această necesitate de modificare deoarece platforma SIUI nu este actualizată în timp real.

De asemenea, au susţinut că trebuie modificat şi art. 9 lit. o), respectiv „să actualizeze informat electronic - SIUI, la începutul contractului anual, lista persoanelor asigurate înscrise pe lista, iar lunar, în vederea actualizării listelor proprii, sa actualizeze informat electronic - SIUI lista cu persoanele care nu mai îndeplinesc condiţiile de asigurat şi persoanele nou-asigurate intrate pe lista, în condiţiile legii” în sensul „să actualizeze în format electronic - SIUI, la începutul contractului anual, lista persoanelor asigurate înscrise pe lista, iar lunar, în vederea actualizării listelor proprii, sa actualizeze informat electronic - SIUI, sa actualizeze lunar, lista cu persoanele care nu mai îndeplinesc condiţiile de asigurat şi persoanele nou asigurate intrate pe lista până în data de 20 ale fiecărei luni."

Ca şi în cazul celorlalte critici anterioare, eventualele disfuncționalități/ întârzieri cauzate de sistemul electronic nu relevă o nelegalitate a sentinţei din perspectiva modalităţii de aplicare a legii.

În concluzie, şi acest motiv de casare este nefondat.

II.2.2.h) Motivul de casare referitor încălcarea /aplicarea greşită a prevederilor art. 302 lit. b din Legea nr. 95 /2006

Recurenţii au invocat faptul că, în cadrul negocierii cu intervenientul Colegiul Medicilor din România, s-a formulat solicitarea expresă de a se asigura respectarea prevederilor art. 302 lit. b din Legea nr. 95 /2006, însă pârâţii nu au dat curs acestei solicitări.

Raportat la principiul reciprocităţii, având în vedere că dispoziţiile art. 9 lit. b, h, o din Contractul Cadru instituie în sarcina furnizorilor de servicii medicale penalităţi şi li se atrage răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, recurenţii au invocat faptul că furnizorii nu beneficiază de nicio penalitate achitată de casa de asigurări, indiferent de numărul zilelor de întârziere înregistrate la plata contravalorii serviciilor medicale contractate, astfel că se încalcă echilibrul contractual.

Textul art. 302 lit. b) din Legea nr. 95 /2006 prevede obligaţia decontării contravalorii serviciilor medicale contractate la termenele prevăzute în contractul-cadru, „în caz contrar urmând să suporte penalităţile prevăzute în contract" - dispoziţie care implică indirect obligaţia menţionării unor astfel de penalităţi de întârziere în contractul-cadru, fiind nelegală omisiunea stabilirii unor astfel de penalităţi în cazul nerespectării termenului de decontare de către casele de asigurări.

Ca urmare, se invocă nelegalitatea omisiunii stabilirii în contractul-cadru a penalităţilor de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale.

Înalta Curte constată că reglementarea în detaliu a obligaţiilor caselor de asigurări de sănătate este o chestiune de oportunitate şi nu de legalitate, în privinţa căreia emitentul actului administrativ are o marjă de apreciere. Cu alte cuvinte, instanţa de judecată nu ar putea în mod legal să îi oblige pe pârâţi să reglementeze obligaţiile în discuţie în exact modalitatea indicată de reclamanţi. O astfel de soluţie ar echivala cu încălcarea atribuţiilor autorităţii judecătoreşti, întrucât aceasta ar fi similară cu emiterea unor reguli de aplicabilitate generală de către instanţa de judecată.

Dispoziţiile art.11 pct. 8 din Anexa 3 a Ordinului Ministrului Sănătăţii  şi a preşedintelui CNAS nr.1068/627/202 care reglementează răspunderea contractuală a părţilor Contractului cadru, prevăd în mod expres faptul că pentru neîndeplinirea obligaţiilor  contractuale partea în culpă datorează  celeilalte părţi daune  interese.

Astfel, la nivel de principiu, în chiar Contractul cadru este prevăzută răspunderea oricăreia dintre părţi pentru neexecutarea culpabilă a prevederilor contractuale, astfel încât intervenţia instanţei pe acest aspect ar reprezenta o imixtiune în sfera de reglementare consacrată în competenţa autorităţilor publice.

Dacă prevederile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nu interzic de plano obligarea la emiterea unui act administrativ cu caracter normativ, ca şi modalitate de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane vătămate prin neemiterea acestuia, obligaţia instituită prin hotărârea judecătorească respectivă nu poate interfera cu dreptul de apreciere / oportunitatea conţinutului actului respectiv, putând avea ca obiect exclusiv aspecte cert şi necondiţionat reglementate de acte normative cu forţă juridică superioară.

Or, obligarea la includerea în contractul-cadru a unei clauze de penalităţi în favoarea furnizorilor de servicii medicale, clauză ce a fost solicitată în cadrul negocierilor şi nu a trecut pragul acestora, reprezintă o interferare în dreptul de apreciere al organului administrativ competent.

În concluzie, şi acest motiv de casare este nefondat.

II.2.2.i) Motivul de recurs referitor la aplicarea greşită a prevederilor art. 7 din Codul administrativ

Recurenţii au mai invocat faptul că prevederile art. 17 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021), în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate conform Codului administrativ pentru nerespectarea din motive imputabile furnizorului /medicului, a programului de lucru prevăzut în contract şi nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (4) – realizează o discriminare medicilor de familie faţă de alţi medici (de exemplu medicii din spitale, care pot fi sancţionaţi potrivit Codului muncii).  Or, atât medicii specialişti de medicină de familie, cât şi medicii din unităţile sanitare publice îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceluiaşi sistem, iar serviciile lor sunt suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, însă veniturile obţinute urmare a exercitării profesiei sunt diferite major.

Înalta Curte constată că nu poate fi invocat argumentul discriminării medicilor de familie în raport de medicii din sistemul public de sănătate din perspectiva sancţiunilor aplicate, deoarece aceasta presupune aplicare unor tratamente diferite unor persoane aflate în situaţii identice sau asemănătoare; or, din punct de vedere al sursei veniturilor, veniturile salariale ale medicilor din sistemul public de sănătate sunt stabilite prin lege, respectiv prin Legea nr. 153/2017, în timp ce medicii de familie activează în mediul privat şi au venituri care depind de numărul pacienţilor sau de valoarea serviciilor medicale prestate. Ca urmare, aplicarea de către legiuitor a unor sacnşiuni diferite celor două categorii de medici pentru aceeaşi abatere constând în nerespectarea programului de lucru nu apare ca fiind discriminatorie.

II.2.2.j) Motivul de casare referitor la neconformarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 si alin. 4 din Anexa 2 la HG nr. 696 /2021 cu art. 9 din Constituţia României.

Art. 9 din Constituţie reglementează faptul că "sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii."

Înalta Curte constată că, pe calea acţiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, nu se poate invoca neconformitatea acestuia cu prevederile constituţionale, calea de urmat în acest sens fiind eventual o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate identifica norme care să fi fost încălcate în conţinutul legii-cadru, care prevede dreptul de decizie al reprezentanţilor patronatului judeţean al medicilor de familie şi ai asociaţiei profesionale judeţene a medicilor astfel că nu se poate reţine existenta dreptului de a decide precizat de recurenţi, câtă vreme acesta nu este statuat printr-un text legal.

II.2.2.k) Motivul de casare referitor la încălcarea/aplicarea greşită a art. 381 din Legea nr. 95/2006.

În cadrul acestui motiv de casare, recurenţii au criticat modul de aplicare a dispozițiilor art. 155 pct. 1-4, şi art. 156 alin 1-9 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021),  susținând că  nu intră în curricula de pregătire a medicului de familie contorizarea numărului de medicamente prescrise, calculul financiar al reţetei şi interogarea pacientului privind veniturile personale pentru a alege categoria de asigurat. Recurenţii au mai arătat că se încalcă legea drepturilor pacientului prin limitarea prescrieri şi că se intervine în libertatea profesională a medicului, că este  lipsită de etică îngrădirea prescrierii medicaţiei necesare pacientului a mai mult de 7 medicamente.

Conform prevederilor art. 381 din Legea nr. 95/2006:

„(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.   

(2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia.  

(3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.”

  Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 155 pct. 1-4 din Contractul Cadru şi art. 156 alin 1-9 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021),

Interpretarea si aplicarea art. 156 alin. (1) din Anexa 2 la HG nr.  696 /2021 se face în mod coroborat, prin raportare la dispoziţiile clare ale art. 229 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr 95/2006, care reglementează faptul că asiguratii beneficiază de pachetul de servicii de bază în condiţiile stabilite de Legea nr. 95 /2006, de contractul-cadru si normele sale de aplicare (HG nr. 696 /2021 şi Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021). Prin urmare, în temeiul prevederilor legale invocate, şi medicii de familie - furnizori de asistenţă medicală primară - acordă servicii în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate: potrivit condiţiilor stabilite de Legea nr. 95 /2006, HG nr. 696 /2021, Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021, pe baza contractelor ale căror modele sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru.

În acest cadru legislativ, nu se poate reţine existenţa vreunei necorelări legislative sau adăugări la lege în ceea ce priveşte neconformitatea art. 156 cu art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, de vreme ce actele normative contestate se coroborează în mod succesiv si logic între ele.

Art. 156 alin. (1) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696 /2021) nu contravine dispoziţiilor art. 381 din Legea nr. 95/2006, având în vedere că reglementările de la art. 156 alin. (1) stabilesc reguli generale de prescriere a medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aplicabile nu doar medicilor de familie, ci tuturor categoriilor de medici prescriptori aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate la nivelul diferitelor segmente de asistenţă medicală (asistenţă medicală primară, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, medicină dentară, asistenţă medicală spitalicească - pentru reţetele emise la externarea pacienţilor, etc), precum şi anumite obligaţii în sarcina farmaciştilor.

Faptul că legiuitorul a înţeles să stabilească anumite limite cu privire la condiţiile de prescriere a medicamentelor pentru bolile cronice, respectiv numărul de medicamente ce pot fi prescrise /lună în funcţie de sublista în care se regăsesc acestea care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni, pentru a se încadra în limita sumelor alocate în bugetul FNUASS urmăreşte asigurarea accesului în mod echitabil şi nedicriminatoriu, a oricărui asigurat, la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază.

În consecinţă, reglementările art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la HG nr. 696 /2021, stabilesc accesul la medicamentele pentru afecţiuni cronice în mod universal, echitabil şt nediscriminatoriu, ăn condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în acord cu obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate -astfel cum sunt definite în Legea nr. 95/2006.

Recurenţii au mai arătat că actele contestate încalcă interesul public, deoarece gravidele şi lăuzele fără venit trebuie să beneficieze de servicii medicale din pachetul de bază, iar platforma informatică nu permite recunoaşterea acestora ca persoane asigurate. Or, în mod corect a reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 225 lit. e) din Legea nr. 95/2006 nu sunt încălcate prin dispoziţiile art. 156 din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) şi nu s-a dovedit nici caracterul vătămător al acestei reglementări pentru reclamanţi.

II.2.3.Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.