Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 5 iulie 2017, sub dosar nr. x/4/2017, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, dezbaterea succesiunii defunctului C; constatarea calităţii pârâtei B de unică moştenitoare a acestuia; obligarea pârâtei B, în calitate de unică moştenitoare, la plata sumei de 230.000 lei, reprezentând împrumut acordat defunctului, conform chitanţei anexate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.
Pârâta B a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu a fost dezbătută succesiunea defunctului C, decedat la 03.10.2015, conform certificatului de deces seria (...) nr. (...), astfel încât nici activul şi nici pasivul succesoral ale defunctului nu i-au fost transmise, în calitatea sa de moştenitoare; respingerea cererii privind dezbaterea succesorală a defunctului C, având în vedere că reclamantul nu poate dovedi condiţiile pe care le întrunește o creanţă, mai exact caracterul cert, lichid si exigibil al acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 663 C. proc. civ.
Prin sentința nr. 15155 din 6 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/4/2017, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, la 19 aprilie 2018, sub nr. x/3/2018.
2. Hotărârile instanţei de fond
Prin încheierea din 4 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis excepţia de tardivitate a cererii modificatoare şi a respins cererea modificatoare, ca tardiv introdusă, dispunând continuarea judecăţii şi fixarea unui termen de judecată la data de 3 februarie 2021.
Prin sentinţa nr. 177 din 10 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B, ca neîntemeiată; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta B, şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe pârâtă să achite reclamantului suma de 57.500 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi suma de 1.438,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 1421A din 20 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul formulat de reclamantul A împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2020 şi a sentinţei nr. 177 din 10 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B şi D, ca nefondat.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1421A din 20 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul A.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., ulterior expunerii situaţiei de fapt şi a parcursului dosarului, recurentul enunţă dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. şi susţine că, în cauză, nu au fost incidente prevederile art. 204 din acest act normativ, cererea de chemare în judecată nefiind modificată.
Menţionează că a indicat în cererea de chemare în judecată doar pe soția supraviețuitoare, întrucât doar de existenţa acesteia avea cunoștință, iar după ce a aflat toţi moștenitorii, instanța trebuia să dispună introducerea în cauză a acestora, în temeiul art. 78 C. proc. civ.
Susţine că pârâtul D a fost introdus în cauză la data de 5 iunie 2019 şi că, prin aplicarea greșită a normelor de drept material, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au reţinut că acest pârât a fost introdus printr-o cerere modificatoare formulată de către recurent.
Învederează că, de fapt, prin cererea precizatoare, recurentul a lămurit aspectul potrivit căruia, ulterior obținerii certificatului de moștenitor de pe urma defunctului C, în masa succesorală exista creanţa sa, în valoare de 230.000 lei, pasiv pe care trebuie să îl suporte ambii moștenitori.
Arată că cererea precizatoare de la fila 97 (dosar fond) nu reprezintă o veritabilă cerere modificatoare, în sensul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât nu se impunea sancționarea depunerii acesteia după primul termen de judecată. De altfel, această precizare nici nu putea fi făcută la primul termen de judecată, din moment ce la acel termen s-au aflat moștenitorii defunctului.
Afirmă că instanţa de fond l-a exclus pe pârâtul D din proces, iar instanța de apel a confirmat legalitatea acestei soluţii fără a detalia motivele pe care s-a întemeiat această apreciere.
Consideră că, deşi instanţa de apel a menţionat în considerentele deciziei recurate că, în cauză, nu s-a modificat cadrul procesual obiectiv, în opinia sa, tocmai dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. impun obligația judecătorului de a dispune, din oficiu, introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Recurentul invocă dispoziţiile art. 1114, art. 963 alin. (1), art. 2158 alin. (1) şi 2164 alin. (2) C. civ. şi susţine că trebuie evidenţiată atitudinea pârâtei B, care a ascuns faptul că succesiunea defunctului C a fost dezbătută, aspect ce reiese din întâmpinarea depusă în dosarul de fond.
Afirmând că l-a împrumutat pe intimatul C cu suma totală de 230.000 lei, care trebuia restituită până la data de 31 august 2014, astfel cum a fost convenit inițial de părți, recurentul apreciază că restituirea împrumutului trebuie realizată de ambii moștenitori, aceștia urmând a fi obligați la plata sumei de 230.000 lei.
5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare
Intimaţii, prin curator special, au depus întâmpinare, la 16 ianuarie 2024, susţinând, în principal, că recursul nu este motivat, prin raportare la fiecare caz de casare invocat, recurentul tinzând la reanalizarea motivelor de fapt supuse judecăţii, precum şi că recursul nu este admisibil prin prisma situaţiei de fapt expuse, nefiind invocate critici concrete cu privire la motivele de nelegalitate ale deciziei recurate. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 30 mai 2024, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 1421 din 20 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a fost fixat termen de judecată la 17 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prin critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a reţinut greşit incidenţa dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. şi a apreciat că, în cauză, intervine sancţiunea decăderii pentru neintroducerea în termenul procedural a cererii formulate la 15 octombrie 2019, calificată greşit ca fiind cerere modificatoare.
În determinarea aspectelor esenţiale care conturează cadrul procesual în cauză, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, dezbaterea succesiunii defunctului C, constatarea calităţii pârâtei de unică moştenitoare şi obligarea pârâtei, în calitate de unică moştenitoare a defunctului C, la plata sumei de 230.000 lei, reprezentând împrumut acordat defunctului, conform chitanţei anexate.
În ședința publică din 5 iunie 2019, reclamantul, prin apărător, a solicitat introducerea în cauză, în temeiul art. 78 C. proc. civ., a numitului D, susţinând că, în urma depunerii în copie a dosarului succesoral nr. x/2006 al BIN E, a constatat că acesta are calitatea de moştenitor al defunctului, solicitare căreia prima instanţă i-a dat curs având în vedere calitatea de moştenitor a lui D de pe urma defunctului C, conform certificatului de calitate de moştenitor eliberat în respectivul dosar.
La termenul de judecată din 2 octombrie 2019, reclamantul, prin avocat, a învederat instanţei că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, ca urmare a dezbaterii pe cale notarială a succesiunii lui C şi a solicitat, oral, modificarea celui de-al doilea capăt de cerere, în sensul obligării ambilor pârâţi la plata sumei de 230.000 lei.
Urmare a dispoziţiei instanţei de a formula şi în scris cererea modificatoare, la 15 octombrie 2019, reclamantul a depus la dosar cerere intitulată ,,Precizare a cererii de chemare în judecată”, prin care a solicitat instanţei să constate că primul capăt de cerere ar fi rămas doar parţial fără obiect, să constate că în masa succesorală se află, cel puţin ca pasiv, creanţa invocată prin acţiune, precum şi obligarea ambilor moştenitori, în cote egale, la plata sumei de 230.000 lei, împrumut acordat defunctului.
În cauză, prezintă relevanţă faptul că primul termen când procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită şi au fost formulate concluzii în faţa tribunalului a fost cel de la data de 6 iunie 2018, precum şi comunicarea cererii formulate de reclamant la 15 octombrie 2019, către ambii pârâţi, în vederea exprimării poziţiei procesuale, în raport cu data depunerii acesteia.
Învestită cu apelul formulat de reclamant împotriva încheierii din 4 noiembrie 2020, prin care tribunalul a admis excepţia de tardivitate a cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia, ca tardivă, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţă nu a dat curs modificării cererii introductive întrucât acest fapt a avut loc după primul termen la care reclamantul a fost legal citat şi în lipsa unui acord expres al pârâţilor în acest sens.
Sub un prim aspect, faţă de susţinerile recurentului cu privire la caracterul cererii formulate la 15 octombrie 2019, în sensul că reprezintă o simplă precizare a elementelor deja deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţele de fond au reţinut caracterul acesteia de cerere adiţională, reglementată de art. 30 alin. (5) C. proc. civ., prin intermediul căreia reclamantul tinde la modificarea cererii de chemare în judecată.
Aceasta întrucât alin. (2) al art. 204 C. proc. civ. prevede, limitativ, care dintre precizările unei cereri de chemare în judecată nu constituie modificare a acesteia, respectiv când se îndreaptă greşeli materiale din cuprinsul cererii, când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii, când se solicită contravaloarea obiectului cererii pierdut sau pierit în cursul procesului, precum şi când se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.
Prin urmare, orice altă precizare/modificare care nu se regăseşte în această enumerare limitativă, reprezintă o modificare care se încadrează în prevederile alin. (1) din art. 204 C. proc. civ.
Raportând susţinerile din cuprinsul cererii formulate la 15 octombrie 2019 la petitul cererii de chemare în judecată, se constată că reclamantul a urmărit să schimbe parametrii de analiză judiciară de către instanţa de fond, prin extinderea cadrului procesual obiectiv.
Astfel, prin cererea formulată, reclamantul a intenţionat să deducă judecăţii o pretenţie împotriva pârâtului D, în contextul în care prin cererea de chemare în judecată a solicitat, conform celor reţinute anterior, dezbaterea succesiunii defunctului C, constatarea calităţii pârâtei de unică moştenitoare şi obligarea acesteia, în calitate de unică moştenitoare a defunctului C, la plata sumei de 230.000 lei, reprezentând împrumut acordat defunctului.
Limitele învestirii instanţei sunt determinate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar pentru a supune judecăţii şi alte pretenţii decât cele pretinse prin cererea introductivă, acesta este ţinut de dispoziţiile procesuale în materie, referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., ,,Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei”, iar alineatul (3) al aceluiaşi articol statuează că ,,Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor”.
Din formularea acestor texte legale se reţine că, după depăşirea termenului procedural imperativ, promovarea cererii modificatoare este condiţionată de acordul expres al tuturor părţilor.
Totodată, având în vedere că legea face referire la acordul expres al părţilor, rezultă că învoiala acestora nu poate fi dedusă, pe cale de interpretare, din neprezentarea lor în faţa instanţei sau din lipsa unui răspuns al părţilor în acest sens, în ipoteza în care au fost citate cu menţiunea de a-şi preciza poziţia procesuală, şi, ca atare, o învoire tacită nu este de natură să conducă la înlăturarea sancţiunii decăderii.
Dispoziţiile precitate trebuie corelate cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prin care judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, şi cele ale art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin care ,,(...) limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”.
În speţă, pârâţii citaţi cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală în raport cu data depunerii cererii modificatoare, nu şi-au exprimat acordul expres faţă de modificarea cererii de chemare în judecată, conform dispoziţiilor legale anterior menţionate.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului şi în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că instanţele de fond au făcut corect aplicarea prevederilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind şi dispoziţiile art. 9 alin. (2), coroborat cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ., în lipsa formulării unei cereri modificatoare cu respectarea termenului de decădere.
În aceste condiţii, apare ca lipsită de relevanţă aprecierea recurentului privind necesitatea restituirii împrumutului de ambii moştenitori, pârâţi în cauză. Absenţa pretenţiei a atras imposibilitatea instanţei de fond de a obliga pe pârâtul D la plata sumei împrumutate de autorul său, conform cotei deţinute de pârât, nefiind învestită în acest sens.
Recurentul susţine şi nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei de a introduce în cauză, din oficiu, pe pârâtul D, în temeiul dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu va putea fi analizată în prezentul context procesual.
Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel.
Or, prin motivele de apel, apelantul reclamant a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul reţinerii greşite a cererii precizatoare ca fiind actul de procedură prin care pârâtul D a fost introdus în cauză, susţinând că acest pârât a devenit parte în proces în urma cererii formulate de reclamant, în temeiul art. 78 C. proc. civ., fără a deduce judecăţii critici privind nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei de a introduce în cauză, din oficiu, toţi moştenitorii defunctului C.
Recurentul susţine, prin critica ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de apel a confirmat legalitatea soluţiei primei instanţe de „excludere” a pârâtului D, fără a detalia motivele pe care s-a întemeiat această apreciere.
Critica este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Prin urmare, acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale de motivare a hotărârii judecătoreşti, obligaţie consacrată şi de jurisprudenţa CEDO, motivare ce constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.
Contrar celor afirmate de recurent, din verificarea considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de apel, după ce a reţinut că intimatul D a fost citat pentru termenul de judecată la care s-a dezbătut cauza, a apreciat împrejurarea că în dispozitivul ori în partea introductivă a hotărârii judecătoreşti de primă instanţă nu este menţionat şi acest intimat ca o eventuală eroare materială sub forma omisiunii, eroare ce se poate rectifica conform art. 442 C. proc. civ.
Înalta Curte mai reţine că trimiterea pe care recurentul o face la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât priveşte încălcarea normelor de drept material, este formală, în realitate critica vizând statuarea instanţei de apel în legătură cu soluţia dată cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 1421 din 20 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 1421 din 20 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2024.