Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele la data de 13.05.2021, sub nr. x/277/2021, reclamanta A S.R.L. (fostă B S.R.L.) a chemat în judecată pe pârâții C și D, E, F, G, H și I, J și K, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora, în solidar, la restituirea sumei de 3.663.135 lei, reprezentând contravaloarea terenului cu vegetație forestieră, în suprafață de 226 ha, achiziționat de la pârâţi în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. 2491/26.10.2006 de către notarul public „L”, prețul urmând a fi actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală până la data efectivă a plății.
Prin sentinţa nr. 898 din 12 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
2. Sentinţa Tribunalului Buzău, Secţia I civilă
Prin sentinţa nr. 280 din 15 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A S.R.L. în contradictoriu cu pârâții C și D, E, F, G, H și I, J și K.
3. Decizia Curţii de Apel Ploiești, Secţia I civilă
Prin decizia nr. 1407 din 5 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, Secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamanta A S.R.L. împotriva sentinţei nr. 280 din 15 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia I civilă; a fost respins, ca lipsit de interes, apelul incident formulat de pârâţii F şi G împotriva aceleiaşi decizii; a fost obligat apelantul principal să plătească intimatului C suma de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1407 din 5 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, Secţia I civilă, a formulat recurs, neîntemeiat în drept, reclamanta A S.R.L.
Recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind pronunţată şi cu încălcarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
Astfel, învederează că prin decizia nr. 320 din 29 ianuarie 2015, pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, s-a reținut că prescripția dreptului la acțiunea în garanție pentru evicțiune, precum este cazul în prezenta speță, nu curge de la data la care s-a constatat nulitatea titlului vânzătorului, ci de la data la care cumpărătorul a fost tulburat efectiv în exercitarea stăpânirii asupra imobilului de către terțul al cărui drept de proprietate a fost recunoscut în litigiul de constatare a nulității titlului vânzătorului, întrucât evicțiunea semnifică garanția pentru liniștita posesie și folosință a lucrului vândut. În considerentele aceleiași decizii s-a reținut că tulburarea efectivă a reclamanților cumpărători în stăpânirea bunului dobândit prin cumpărare de la stat s-a produs la data notificării prin care terțul și-a afirmat dreptul de proprietate și i-a somat să îi predea imobilul sub sancțiunea acțiunii în evacuare.
Afirmă că a arătat instanței de apel faptul că acțiunea a fost depusă în termenul de prescripție, titularul dreptului neexercitând vreo acțiune în evacuarea recurentei ori altă acțiune de tulburare a posesiei acesteia.
Susține că instanța de apel citează integral decizia invocată de recurentă, însă, în paragrafele următoare ale hotărârii comite o gravă fractură de raționament juridic și ajunge la concluzia că, în prezenta speță, nu sunt întrunite elementele din jurisprudența analizată și face trimitere la norme de drept material care reglementează cu totul altă materie (faptul ilicit).
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimaţii G şi F invocă excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, învederând că decizia invocată de recurentă vizează altă situaţie de fapt decât cea din prezenta cauză. Susţin, totodată, că această hotărâre nu este obligatorie pentru instanţa de judecată întrucât nu este o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau nu e pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Prin întâmpinare, intimaţii C, D, E, J și K invocă excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul recursului, învederează că, în mod netemeinic, îşi fundamentează recurenta susţinerile pe considerentele deciziei nr.320 din 29 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât în speţa dedusă judecăţii nu se regăseşte aceeaşi situaţie de fapt ca în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea indicată ca jurisprudenţă.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 21 mai 2024, a fost fixat termen de judecată la 17 octombrie 2024, în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.
II. Soluția şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul în raport cu excepţia nulităţii, Înalta Curte constată următoarele:
Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.
Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.
În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, recurenta A S.R.L. susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Totodată, învederează că instanţa de apel a încălcat flagrant practica în materie a instanței supreme, respectiv decizia nr. 320 din 29 ianuarie 2015.
Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la susţinerea formală şi generică a încălcării normelor de drept material întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei.
Fără existenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul eronat al instanţei de apel, care a determinat soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 280 din 15 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia I civilă, şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunţate în apel.
În speţă, prin decizia recurată instanţa de prim control judiciar a reţinut că reclamanta a luat cunoştinţă de evicţiune, constând în desfiinţarea contractului nr. 2491/2006 la data pronunţării deciziei civile nr. 36/2.05.2018 a Tribunalului Buzău (irevocabilă), prin care s-a dispus anularea acestui act de vânzare-cumpărare. Data pronunţării deciziei civile constituie, prin urmare, şi momentul de început al curgerii termenului general de prescripţie extinctivă de 3 ani (prevăzut de art. 2517 C. civ.).
Deşi în motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că a fost evinsă ca urmare a anularii titlului său de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare nr. 2491/2006), prin notele scrise depuse pentru termenul din 22.10.2022 şi în cererea de apel a susţinut că termenul de prescripţie extinctivă nu s-a împlinit întrucât titularul dreptului de proprietate al terenului nu a solicitat evacuarea sa, invocând şi decizia nr. 320/29.01.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la critica vizând încălcarea flagrantă de către instanţa de apel a jurisprudenţei instanței supreme, respectiv a deciziei nr. 320 din 29 ianuarie 2015, instanţa de recurs reţine că precedentul judiciar nu se regăseşte printre izvoarele dreptului civil, reglementate de art. 1 C. civ., pentru a se putea invoca încălcarea unei norme de drept în situaţia în care nu se dă relevanţă unei chestiuni de drept dezlegate de o altă instanţă, într-o altă cauză pretins similară.
Pe de altă parte, potrivit considerentelor dezvoltate pe larg, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate, curtea de apel a răspuns deja criticii privind nerespectarea deciziei Înaltei Curţi, constatând că situaţia de fapt din cele două litigii este diferită.
Prin urmare, prin reluarea aceloraşi susţineri din apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de prim control judiciar, în sensul că în cazul apelantei-reclamante pierderea proprietăţii terenului a avut loc la data desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare nr. 2491/2006, respectiv 2.05.2018, când s-a produs şi evicţiunea, invocată ca temei al pretenţiilor sale, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.
Reținând că recurenta nu a prezentat critici ce pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, şi constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentei A S.R.L., Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimaţii J, K, C, D şi E a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei nr. 1407 din 5 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, Secţia I civilă.
Obligă pe recurentă la plata către intimaţii J, K, C, D şi E a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.