S-au luat în examinare recursurile declarate de Uniunea Avocaților din România, precum și de Baroul Suceava împotriva sentinței civile nr.91 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă Uniunea Avocaților din România reprezentată de avocatul F. I. și intimatul reclamant P. M. personal, lipsind recurentul-pârât Baroul Suceava.
Procedura completă.
Avocatul F. I. a susținut recursul solicitând admiterea acestuia cu referire la motivele scrise. Aceleași concluzii de admitere a pus și cu privire la recursul declarat de recurentul pârât Baroul Suceava.
Intimatul reclamant P. M. a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P. M. a chemat în judecată Uniunea Avocaților din România și Baroul Suceava, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții și pe calea contenciosului administrativ să dispună să fie obligată pârâta Uniunea Avocaților din România să îl primească în profesia de avocat cu scutire de examen, iar pârâtul Baroul Suceava să îl înscrie în cadrul acestuia pe lista avocaților.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile cerute de lege, în sensul că este cetățean român, absolvent al Facultății de Drept, nu are cazier și are o vechime de peste 10 ani în funcția de jurisconsult, astfel că refuzul pârâtelor de a-l primi în profesia de avocat cu scutire de examen este neîntemeiat.
Curtea de Apel Suceava, Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.91 din 19 iunie 2002 a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea deciziilornr.1182 din 20 iulie 2001 și nr.8548 din 15 decembrie 2001 ale Uniunii Avocaților din România.
Totodată a obligat pârâta Uniunea Avocaților din România să primească în profesia de avocat pe reclamant în condițiile art.14 alin.2 și art.16 alin.2 lit.”b” din Legea nr.51/1995 republicată și să emită decizie în acest sens, iar pe pârâtul Baroul Suceava să înscrie pe reclamant în Barou și să emită decizie în acest sens.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că susținerea pârâtului Baroul Suceava în motivarea avizului negativ că reclamantul este persoană în vârstă și că nu a profesat niciodată avocatura nu poate fi primită, deoarece aceste motive constituie o încălcare a drepturilor reclamantului de a profesa o meserie în condițiile în care acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, au declarat recurs Uniunea Avocaților din România și Baroul Suceava.
Recurenții au susținut în esență că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât potrivit art.16 pct.2 lit.b din Legea nr.51/1995 republicată, poate fi primit în profesie cu scutire de examen, la cerere cel care anterior, sau la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de consilier juridic, timp de cel puțin 10 ani.
S-a mai susținut și că avizul emis de Consiliul Baroului nu constituie act administrativ în sensul Legii nr.29/1990, republicată, întrucât el însuși nu este de natură să creeze, să stingă ori să modifice drepturi, așa încât acesta nu este supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, art.16 alin.(2) lit.b din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată prevede că „poate fi primit în profesie cu scutire de examen(...) cel care, anterior sau la data primirii în pofesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani”.
Textul citat instituie o excepție de la regula generală consacrată în alineatul (1) al art.16 potrivit căreia „Dreptul de primire în profesie se obține pe baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi și statutului profesiei”.
În cauză acest drept nu i-a fost încălcat reclamantului.
Alineatul (2) al art.16 conține o normă supletivă, nu imperativă, decizia primirii în avocatură fiind atributul Uniunii Avocaților din România prin organele sale anume prevăzute și în condițiile cerute de lege și de statutul emis în baza legii (art.63 lit.b din Legea nr.51/1995, republicată).
Numai în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, vocația prevăzută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat devine un drept ce poate fi invocat de cel care solicită primirea în profesie cu scutire de examen.
Faptul că reclamantul este o persoană în vârstă și nu a profesat niciodată avocatura nu poate constitui un impediment pentru primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen așa cum a susținut pârâtul Baroul Suceava în motivarea avizului negativ pe care l-a emis.
Așa fiind în mod corect, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen și a dispus admiterea acțiunii acestuia, anularea deciziilor nr.1182/2001 și nr.8548/2001 emise de Uniunea Avocaților din România și obligarea acesteia din urmă să-l primească în această profesie în condițiile art.14 alin.2 și ale art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 și să emită decizie în acest sens. Totodată a dispus obligarea și a pârâtului Baroul Suceava să emită decizie în acest sens.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența niciunui motiv de casare, recursurile declarate în cauză urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Uniunea Avocaților din România și de Baroul Suceava împotriva sentinței civile nr.91 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.