Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 06.06.2023 sub nr. x/302/2023, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au formulat, în contradictoriu cu intimatul A, contestaţie la executare împotriva încheierii din 10.05.2023 privind stabilirea sumelor datorate; împotriva încheierii din 10.05.2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite.
Totodată, în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi la art. 7 din O.G. nr. 22/2002, au formulat cerere de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/ex/2023, la cererea creditorului A, pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentinţei civile nr. 684/LM/2020 din 14.10.2020, pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/3/2019; împotriva somaţiei din 10.05.2023, emise în acelaşi dosar execuțional.
În drept, au fost invocate prevederile art. 712 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1644 din 29 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenței teritoriale exclusive, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
În motivare, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) coroborate cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a Deciziei 20/27.09.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Reţinând că încuviinţarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 684/LM/2020 din 14.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/3/2019, îndreptată prin încheierea din data de 12.01.2021 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 802A/18.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost dispusă de Judecătoria Timișoara, prin încheierea din 25.01.2023 pronunţată în dosarul nr. x/325/2023, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.
Primind dosarul, Judecătoria Timișoara, prin sentinţa civilă nr. 27895/2024 din 17 septembrie 2024, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reţinând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2 ind. 1) şi alin. (3) C. proc. civ., faţă de calitatea contestatorilor de Parchete, care sunt asimilate instanţelor de judecată.
Astfel, a dispus declinarea soluţionării cererii în favoarea unei instanţe de acelaşi grad aflate în circumscripţia curţii de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.
Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Oradea, prin sentinţa civilă nr. 5996/2024 din 09 decembrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că cererea având ca obiect contestaţie la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța de executare este, conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Totodată, a făcut aplicarea Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi, văzând că principiul unicităţii instanţei de executare impune observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea cu luarea în considerare a tuturor aspectelor, inclusiv acela care se circumscrie incidenţei art. 127 C. proc. civ., a apreciat că revine Judecătoriei Timișoara competenţa de soluţionare a cererii, ca instanţă care a încuviinţat executarea silită.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o contestaţie la executare formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș (în calitate de debitori), prin care se solicită anularea executării silite începute de SCPEJ B în dosarul nr. x/ex/2023, anularea somaţiei, a încheierii de stabilire sume datorate şi a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, emise la data de 10.05.2023, anularea încheierii de încuviinţare a executării silite şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport cu prevederile art. 651, art. 127 C. proc. civ., precum şi raportat la Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.
Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 12, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Or, în speţă, prin încheierea civilă nr. 1196 din 25.01.2023, pronunţată în dosarul nr. x/325/2023 de către Judecătoria Timișoara, a fost încuviinţată executarea silită pornită în doarul execuţional nr. x/EX/2023, la cererea creditorului A, în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 648/LM/14.10.2020 a Tribunalului Bihor, îndreptată prin încheierea din 12.01.2021 a aceleiaşi instanţe, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 802A/18.06.2021 a Curţii de Apel Oradea, împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea recuperării creanţei rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege.
Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.
Neprocedându-se în această modalitate, în cauză se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.
Astfel fiind, aspecte legate de obiecţii în legătură cu imparţialitatea instanţei, dată fiind calitatea debitorilor, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competenţă.
Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi cum în cauză încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Timișoara, în favoarea acesteia se va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, reținându-se că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei de către o altă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.