Asupra recursului;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Hotărârea pronunțată în cauză
Prin decizia civilă nr. 827 din 16 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022* s-a respins excepția netimbrării cererii de revizuire și s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva deciziei civile nr. 6371 din 14 decembrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei anterior menționate, a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. revizuentul A, acesta fiind înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2024. Pe calea recursului, s-a solicitat ca, subsecvent admiterii acestuia, să se dispună casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., iar prin decizia atacată, instanța de revizuire a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată, amestecându-se în cererea sa.
În continuare, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin aceea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii.
A expus prioritar necesitatea și rolul motivării unei hotărâri judecătorești din perspectiva garanțiilor art. 6 din C.E.D.O., arătând că motivarea instanței de revizuire nu numai că nu a ținut seama de prevederile legale imperative, însă aceasta a înțeles să se amestece în cererea sa și a analizat excepția tardivității doar în raport de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.1, deși prin revizuire a invocat și cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.8 în raport de care nu putea fi reținută tardivitatea.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a expus o serie de temeiuri de drept, cele ale art. 425 alin. (1) ale art. 488 ale art. 6 din CEDO, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 22 C. proc. civ. întrucât instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.8 C. proc. civ.
3. Apărările părților
Intimata Societatea B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
În condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității recursului, sub aspectul încadrării în motivele de casare / nelegalitate a criticilor formulate în termen legal de recurentul-reclamant, deoarece nerespectarea acestei condiții procedurale exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare/nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.
Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute dec art. 488 C. proc. civ. Simpla nemulțumire a unei părți față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora.
În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În speță, Înalta Curte observă faptul că, deși a precizat că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent nu a formulat critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de instanța de revizuire apte să poată fi încadrate în cazurile de casare invocate.
Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care se referă la calitatea redactării hotărârii judecătorești și, mai precis, la o lipsă a motivării sau la o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că acesta a fost invocat formal, recurentul făcând atât o prezentare a textelor legale care prevăd obligația instanței de a motiva hotărârea, cât și unor considerații teoretice referitoare la aceasta.
Sub un al doilea aspect, se observă că s-a criticat pe acest temei în mod contradictoriu „un amestec” al instanței atunci când a reținut excepția de tardivitate doar în raport de motivul de revizuire prevăzut de dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, deși se afirmă că revizuirea era întemeiată și pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.8, în raport de care nu s-ar fi reținut tardivitatea.
În mod diferit de cele susținute în memoriul de recurs – care nu corespund nici dezlegărilor din decizia recurată, prin care s-a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct.8 C. proc. civ, dat fiind că, în prealabil, instanța a reținut o invocare formală, nesusținută de motive specifice, a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.1 din același cod -, la termenul de dezbatere a căii de atac, recurentul a susținut prin apărătorul său incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.6 în raport de faptul nepronunțării instanței asupra cererii de revizuire ce a fost întemeiată pe cazul legal prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.1 C. proc. civ.
Admițând că memoriul scris posibil să ilustreze o eroare de redactare și că, în mod real, critica de nelegalitate susținută pe temeiul art. 488 alin. (1) pct.6 este conformă în conținut cu cele susținute oral la termenul de dezbatere a recursului, Înalta Curte reține că și astfel fiind, o atare critică nu ar putea fi în mod valabil formulată împotriva deciziei nr. 827/16.04.2024 a Înaltei Curți care a soluționat, prin respingere ca tardivă, exclusiv o cerere de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.8. Aceasta întrucât potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar în cazul de față decizia atacată este una definitivă, deci, nesupusă căii de atac a recursului pentru cazul de revizuire pretins invocat și omis de la examinare, respectiv art. 509 alin. (1) pct.1 C. proc. civ., calea de atac a recursului fiind deschisă, conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ., doar pentru cazul când revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice.
În alte cuvinte, pe calea recursului exercitat împotriva hotărârii care soluționează o cerere de revizuire întemeiată pe cazul legal prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. (și împotriva căreia legea permite recursul), nu s-ar putea formula niciun fel de critici de nelegalitate care să privească, sub orice aspect - fie și cel al omisiunii de pronunțare/soluționare - cererea de revizuire întemeiată pe un alt caz legal dintre cele prevăzute la art. 509 (în speță, e vorba despre cazul dat de art. 509 alin. (1) pct.1), pentru care legea nu permite calea de atac a recursului, conform celor arătate mai sus, întrucât s-ar deschide căi de atac acolo unde legea nu le-a prevăzut.
De aceea, motivarea recursului care nu are legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de revizuire și împotriva căreia se poate formula legal recurs la Completul de 5 judecători, nu are semnificația motivării căii de atac, respectiv a îndeplinirii, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost indicat doar formal, neputând avea valoare de motivare a recursului înșiruirea de către parte a unor articole de lege care, în plus, sunt și de ordin procedural în condițiile în care motivul invocat sancționează cazuri de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material. Reținând că, în concret, ceea ce s-a criticat pe temeiul art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. a fost o pretinsă nesocotire de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., critică ce nu se circumscrie motivului arătat și întrucât recurentul-revizuent nu circumstanțiază în niciun mod afirmațiile sale în sensul că hotărârea instanței de revizuire este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că nu a fost învestită cu reale critici de nelegalitate împotriva hotărârii atacate.
Așa fiind, cum criticile invocate în recurs nu combat soluția pronunțată de instanța a cărei decizie a fost recurată, ci se referă la aspecte nerelevante pentru stadiul procesual, și cum nu există critici susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare/nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii nr. 827 din 16 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022*, cu regulile de drept aplicabile.
Prin urmare, constatând că recurentul A nu s-a conformat obligației legale sub aspectul motivării căii de atac formulate, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei nr. 827 din 16 aprilie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022*.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 10 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.