Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2001, la Curtea de Apel Craiova, M.G. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 622 din 5 septembrie 2001, a Curții de Apel Craiova, solicitând casarea acestei hotărâri, admiterea acțiunii formulate, cu consecința anulării Ordinului nr. 113/2001, emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reîncadrarea în funcția avută, anterior emiterii actului administrativ atacat.
În motivarea recursului, recurentul susține că nu s-a efectuat în cauză, conform art. 69 din Legea nr. 188/1999, procedura prealabilă în fața Comisiei de Disciplină și ordinul atacat nu a fost motivat.
Din actele dosarului, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele:
Prin sentința nr. 622 din 5 septembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 454/A/2001, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de recurentul M.G., în contradictoriu cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj.
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant solicitase anularea Ordinului nr. 113/2001, emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și prin care acesta fusese destituit din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct, trecându-se pe funcția publică de inspector de muncă, categoria A clasa I, gradul 1, în cadrul inspectoratului, cu menținerea drepturilor salariale avute la funcția de execuție.
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că măsura adoptată de pârâți se circumscrie în art. 70 lit. g) din Legea nr. 188/1999, măsura de destituire fiind fondată, întrucât organizarea și coordonarea colectivului, în privința cărora s-au găsit deficiențe, sunt de esența funcției de conducere. Instanța a reținut că aceste deficiențe existau ca atare, au fost menționate în actul de control, calitățile profesionale ale recurentului-reclamant pentru exercitarea profesiei de bază, nefiind însoțite și de aptitudini specifice activității de conducere.
Cât privește procedura prealabilă, instanța a reținut că aceasta s-a realizat, recurentul-reclamant dând chiar și o notă explicativă, cu privire la aspectele negative reținute în sarcina sa.
Faptul că ordinul a fost emis fără a exista o propunere din partea Comisiei de Disciplină, conform art. 70 alin. (3) lit. c) – f), este datorat faptului că hotărârea de guvern pentru constituirea acestor comisii, nu s-a emis, astfel încât aceste comisii nu s-au creat.
Rezultă, deci, că motivele invocate în susținerea acțiunii de către reclamant, corect analizate și soluționate de instanța de fond, au fost relevate în fața Curții Supreme de Justiție, ca motive de recurs, privind hotărârea pronunțată.
Curtea Supremă de Justiție constată că recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins.
Cu privire la motivul de recurs, că ordinul nu a fost motivat, se constată că este neîntemeiat, față de textele de lege invocate în preambulul actului administrativ atacat, precum și a referatului Inspecției Muncii nr. 56 din 28 februarie 2001, aprobat de conducerea ministeruluim invocatm de asemeneam în preambulul ordinului.
Prin acest referat se arată expres că: activitatea inspectorului șef adjunct M.G. este complet necorespunzătoare, dovedind lipsă de preocupare și dezinteres pentru problemele curente ale compartimentelor coordonate, „periclitând realizarea obiectivelor instituției”.
Astfel, recurentul dovedește: insuficientă organizare și conducere a compartimentului de securitate și sănătate în muncă, are stil de conducere confuz și dictatorial, determinând un climat de muncă exploziv.
Rezultă, deci, că actul administrativ prin care s-a luat măsura de destituire a recurentului, este motivat.
Cât privește susținerea că în cauză nu s-a efectuat procedura prealabilă cerută de Legea nr. 188/1999, susținerea este nedovedită, în cauză existând și nota explicativă dată de recurent.
Faptul că petentul susține că formal, nu există propunerea de destituire făcută de Comisia de Disciplină, este nerelevantă sub aspectul legalității actului atacat, cât timp aceste comisii de disciplină nu au fost încă înființate prin hotărârea de guvern, așa cum s-a stabilit prin lege.
De altfel, ceea ce este de necontestat este faptul că recurentul a avut grave deficiențe în munca de conducere, instituindu-se și un plan de măsuri cu termene clare pentru înlăturarea acestora, fiind la fel de evident că pentru lipsa abilităților în conducere de care a dat dovadă, petentul acesta nu mai putea fi menținut în funcție până la înființarea comisiilor de disciplină.
Faptul că petentul considera că după părerea sa, procedura prealabilă nu este îndeplinită în cauză, este o opinie neîntemeiată.
S-a dat posibilitatea petentului să se apere față de ceea ce i s-a imputat și cu privire la care s-a întocmit chiar un plan de măsuri; doar recurentul-reclamant nu a putut justifica sau explica prin elemente ce nu aveau legătură cu culpa sa, existența deficiențelor grave în munca sa de conducător.
Așa fiind, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, neexistând noi date, elemente de natură a duce la aplicarea art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.G., împotriva sentinței civile nr. 622 din 5 septembrie 2001, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.