Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.07.2023 (data trimiterii prin scrisoare recomandată fiind 12.07.2023) sub nr. x/2/2023, reclamanții A și B au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:
1. Anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului C, precum și al orașelor și al comunelor din județul C, respectiv anularea poz. x din Anexa la H.G. nr. 930/2002 cu privire la imobilul (...) capacitate 50 m.c, sos. (...) nr. (...), suprafața teren 1200 mp., din categoria bunurilor aparținând domeniul public al comunei D;
2. Radierea intabulării imobilului (...) capacitate 50 mc. sos. (...) nr. (...). suprafața teren 1200 mp., în favoarea Primăriei D - prin Consiliul Local.
3. În subsidiar, au solicitat modificarea suprafeței de teren atestate în categoria bunurilor aparținând domeniului public al județului C, precum și al orașelor și al comunelor din județul C, corespunzător situației reale existente, respectiv diminuarea suprafeței de 1200 mp, cu suprafața de 487 m.p. care sunt stăpâniți încă din anul 1986.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 498 din 25 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ s-au hotărât următoarele:
- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât cu privire la capătul 2 de cerere și s-a respins capătul 2 de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât cu privire la capătul 3 de cerere;
- s-a admis excepția tardivității invocată de pârât și s-a respins, în rest acțiunea, formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Romaniei, ca fiind tardivă.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 498 din 25 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții A și B considerând că, în mod greșit, prima instanță a admis excepția tardivității, atribuind Hotărârii Guvernului nr. 930/2002 natura juridică de act administrativ individual adresat altui subiect de drept.
A solicitat instanței de recurs să constate ca Hotărârea Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului C, precum și al orașelor și al comunelor din județul C, reprezintă un act administrativ cu caracter normativ și poate fi contestat oricând.
Prin acest act, Guvernul României a atestat, printre altele, bunurile din domeniul public al comunei D, jud. C, incluzând în această categorie, la poziția x (nr.crt.) din Anexa la H.G., imobilul descris ca fiind „(...) capacitate 50 m.c. sos. (...) nr. (...), suprafața teren 1200 mp."
În esență, au susținut că, în realitate, comuna D nu a deținut niciodată legal acest imobil, nu a avut un titlu de proprietate valabil asupra terenului de 1200 mp, nu l-a dobândit în mod legal și nici nu l-a stăpânit efectiv, motiv pentru care Guvernul României nu putea să-i ateste apartenența la domeniul public sau sa-i confere un drept de proprietate publică.
Din cei 1200 mp identificați în Șoseaua (...), nr. (...), regăsiți la poz. x din Anexa la H.G. nr. 930/2002, recurenții-reclamanți susțin că stăpânesc efectiv 487 mp încă din anul 1986, având edificate construcții pe această suprafață și, mai mult, ea face parte integrantă din imobilul stăpânit de aceștia, situat în Com. D, Sat E, Str. (...) nr. (...) (fost (...)). Prin prisma acestui fapt, au considerat că H.G. nr. 930/2002 le încalcă drepturile și interesele legitime în sensul celor stipulate la art. 2 alin. (l) lit. o și p) din Legea nr. 554/2004.
Redând dispozițiile art. 554 alin. (l) C. civ., recurenții-reclamanți au arătat că Com. D nu a făcut dovada legalei dobândiri a proprietății terenului de 1200 mp și nici a calității sale de proprietar, iar Guvernul României nu putea și nu trebuia să ateste apartenența la domeniul public a acestui teren, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre caracteristicile lui nu justificau această încadrare.
Hotărârea Consiliului Local nr. 14/25.08.1999, care a stat la baza emiterii Hotărârii Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului C precum și al orașelor și al comunelor din județul C nu reprezintă un titlu valabil, în sensul legii. Un inventar, sau oricare altă listă de bunuri, nu poate constitui o dovadă a proprietății și, cu atât mai puțin, titlu de proprietate. Însă, nici hotărârea de guvern atacată și nici extrasul de carte funciară, nu fac dovada legalei dobândiri a dreptului de proprietate publică.
Potrivit dispozițiilor art. 858 C. civ., care reiau prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, consacrate actualmente și prin prevederile art. 286 alin. (3) din C. adm., sub aspectul criteriului de determinare a apartenenței unui bun la proprietatea publică, respectiv acela al destinației sau al afectării bunului, uzului ori interesului public, imobilul teren în suprafața de 487 mp, pe care recurenții-reclamanți pretind că îl stăpânesc de peste 30 de ani, și care, în mod abuziv, a fost inclus în suprafața de 1200 mp aferentă castelului de apă, nu are, nu va avea și nici nu ar putea avea destinație publică. Pentru această suprafață de teren, nivelul de interes public nu există, cu atât mai mult cu cât această suprafață de teren este ocupată de construcțiile pe care aceștia le-au edificat.
Potrivit dispozițiilor art. 858 C. civ., pentru a fi obiect al proprietății publice, bunurile trebuie să fie dobândite prin modurile prevăzute de lege. Or, H.G. nr. 930/2002 nu poate conferi vreun drept real asupra terenului de 487 mp și trebuie anulată corespunzător, în acest sens exemplificând Deciziile nr. 561/07.02.2014 și nr. 1080/28.02.2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, comuna D s-a folosit doloziv de Guvernul României pentru ca, prin actul de atestare emis de acesta, să dobândească aparența unor drepturi patrimoniale necuvenite. Din acest motiv, este imperios necesar ca actul administrativ-normativ viciat, respectiv H.G. nr. 930/2002, să fie parțial anulat sau modificat corespunzător, prin diminuarea suprafeței de 1200 mp consemnate la poziția (nr.crt.) x din anexa sa, cu cei 487 mp stăpâniți efectiv de recurenții-reclamanți.
În opinia recurenților-reclamanți, este relevant și faptul că, după cum reiese din Încheierea nr. 17569/20.02.2009 a OCPI F, Primăria D a indus în eroare nu numai Guvernul României, ci și Oficiul cadastral ante-menționat, solicitând intabularea dreptului de proprietate și obținând aceasta în baza unui act normativ neprevăzut de lege, respectiv: hotărâre (probabil a consiliului local-n.n.) cu privire la aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public a comunei D nr. 14/25.08.1999 și a unui document neprevăzut de lege, respectiv Monitorul Oficial al României din l6.09.2002.
Ori, în Monitorul Oficial al României din 16.09.2002, nu a fost publicată Hotărârea consiliului local nr. 14/25.08.1999 la care face trimitere actul administrativ-cadastral, ci Hotărârea de Guvern nr. 930/2002 la care nu face trimitere actul administrativ-cadastral deși, conform legii, ar fi trebuit să facă.
Dar, cu toate că la data intabulării, Primăria D nu a invocat-o explicit, ci doar subliminal, Hotărârea de Guvern nr. 930/2002 trebuie anulată/corectată pentru că a fost emisă cu încălcarea legii și, în forma actuală, produce efectele negative anterior arătate.
Pe de altă parte, includerea terenului de 1200 mp în domeniul public al comunei D este o operațiune nelegală inclusiv din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, deoarece pe terenul de 487 mp, incluși în cei 1200 mp, nu sunt amplasate alte construcții decât clădirile care aparțin recurenților-reclamanți și care nu pot fi de uz sau utilitate publică, motiv pentru care nici terenul de sub ele nu putea face obiectul proprietății publice.
De altfel, este cu atât mai nejustificată trecerea terenului de 1200 mp în domeniul public, cu cât acest castel de apa nu mai exista din anul 2008, așadar, anterior intabulării nelegale realizate de Primăria D în anul 2009, dar și din perspectiva faptului că acest castel de apă nu s-a aflat niciodată în curtea recurenților-reclamanți.
Pentru aceste considerente, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate respingerea excepției tardivității și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Guvernul României nu a fost formulat întâmpinare.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții B și A este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
2.1. Argumente de fapt și de drept relevante
Reclamanții au investit instanța de contencios administrativ cu 1). anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului C, precum și al orașelor și al comunelor din județul C, respectiv anularea poz. x din Anexa la H.G. nr. 930/2002 cu privire la imobilul (...) capacitate 50 m.c, sos. (...) nr. (...), suprafața teren 1200 mp., din categoria bunurilor aparținând domeniul public al comunei D; 2). radierea intabulării imobilului (...) capacitate 50 mc. sos. (...) nr. (...), suprafața teren 1200 mp., în favoarea Primăriei D - prin Consiliul Local; 3). în subsidiar, modificarea suprafeței de teren atestate în categoria bunurilor aparținând domeniului public al județului C, precum și al orașelor și al comunelor din județul C, corespunzător situației reale existente, respectiv diminuarea suprafeței de 1200 mp, cu suprafața de 487 m.p. care sunt stăpâniți încă din anul 1986.
Prima instanță, reținând că H.G. nr. 930/2002 are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, a constatat că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă în termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar și că însăși acțiunea în instanță a fost exercitată cu depășirea termenului imperativ de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din aceeași lege, motiv pentru care a respins acțiunea ca fiind tardivă.
Recurenții-reclamanți au criticat soluția primei instanțe considerând că, în mod greșit, prima instanță a admis excepția tardivității, atribuind Hotărârii Guvernului nr. 930/2002 natura juridică de act administrativ individual adresat altui subiect de drept. Au solicitat instanței de recurs să constate ca Hotărârea Guvernului nr. 930/2002 reprezintă un act administrativ cu caracter normativ care poate fi contestat oricând.
Înalta Curte, în raport de criticile de nelegalitate formulate, constată că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere: „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material” și urmează a le analiza punctual.
Prima chestiune supusă analizei instanței de judecată vizează natura juridică a Hotărârii Guvernului nr. 930/2002 care, așa cum în mod corect s-a reținut în hotărârea recurată, se încadrează în categoria actelor administrative individuale și nu în categoria actelor administrative normative.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998 „inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește și se modifică, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului G, de primarii unităților administrativ-teritoriale, precum și de persoanele delegate de către aceștia”.
Adoptarea H.G. nr. 930/2002 a urmat o procedură care a presupus inventarierea domeniului public de interes local sau județean, de către comisii speciale, inventare însușite de consiliile locale sau județene prin hotărâri care au format anexele acestui act administrativ.
Așadar, H.G. nr. 930/2002 nu conține reglementări de principiu și nu se aplică general unui număr nedeterminat de subiecți, ci urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept. În concret, prin această hotărâre de guvern se inventariază un număr determinat de imobile, producând efecte juridice doar față de anumiți subiecți de drept.
În concluzie, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de recurs constată că Hotărârea Guvernului nr. 930/2002 nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ și nu poate fi contestată oricând, fiind supusă prevederilor art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004.
A doua chestiune supusă analizei instanței de judecată, vizează îndeplinirea procedurii prealabile cu respectarea termenului imperativ prevăzut de lege, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și respectarea termenului de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă, prevăzut de art. 11 din aceeași lege.
În acest sens, trebuie amintit că legea contenciosului administrativ a prevăzut în mod imperativ, în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată, și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă.
Recurenții-reclamanții din prezenta cauză sunt terți față de actul contestat, astfel că termenele prevăzute de art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004 se calculează de la data luării la cunoștință de conținutul actului pe orice cale, moment care se apreciază de instanță de la caz la caz.
În speță, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în fața primei instanțe, s-a reținut în mod just de judecătorul fondului că recurenții-reclamanți au cunoscut existența actului normativ odată cu notificarea emisă de Primăria D din data de 31.01.2022 și puteau face demersurile necesare pentru a cunoaște anexa 22 a HG nr. 930/2022, însă procedura prealabilă a fost realizată abia la data de 23.02.2023, cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, însăși acțiunea în anularea actului administrativ normativ a fost exercitată cu depășirea termenului imperativ de un an de la data luării la cunoștință de conținutul actului, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost depusă prin scrisoare recomandată la data de 12.07.2023, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13.07.2023.
Celelalte critici formulate de recurenții-reclamanți vizând inexistența unui titlu de proprietate valabil asupra terenului de 1200 mp ori încălcarea legii prin atestarea imobilului ca fiind de interes sau destinație publică, exced controlului instanței de recurs.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate de recurenții-reclamanți, reținând că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente speței, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții B și A împotriva Sentinței civile nr. 498 din 25 martie 2024 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.