Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin decizia nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 şi a deciziei penale nr. 1049/A din data de 11 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.

A fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii B., C., D. al S.C. E. S.R.L., în sumă de câte 680 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata F. S.R.L. prin Lichidator Judiciar G., în sumă de 170 RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin decizia penală nr. 1049/A din data de 11.08.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 15/05.01.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2015.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 2 ani închisoare, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

Prin decizia nr. 45 din 10.05.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., instanţa a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei primei instanţei ce nu au fost contrare acestei decizii.

Fiind sesizată cu cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte, secţia penală a reţinut că a fost invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., cu privire la decizia nr. 45 din 10.05.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 şi decizia penală nr. 1049/A din 11.08.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, prin care cele două instanţe au dat o semnificaţie penală deosebită sumei de 175.000 euro, respectiv suma dată cu titlu de mită în scopul câştigării unei proceduri de achiziţie publică, cât şi sumă care ar fi fost plătită în baza unui contract de prestări servicii, contract care s-a dovedit a fi fictiv şi care prin înregistrarea în contabilitate ca şi cheltuială fictivă a condus la diminuarea bazei impozabile, scop care ar fi fost urmărit de inculpat.

Înalta Curte a constatat că prin hotărârile celor două instanţe s-a analizat răspunderea penală a inculpatului în raport de două infracţiuni distincte, dare de mită şi evaziune fiscală. În raport de infracţiunea de evaziune fiscală, s-a stabilit că suma de 175.000 euro nu putea fi înregistrată în contabilitate ca şi cheltuială, întrucât contractul de prestări servicii are caracter fictiv. În raport de infracţiunea de dare de mită, s-a stabilit că suma de 175.000 euro a fost dată cu titlu de mită pentru a se câştiga o procedură de achiziţie publică.

Fiind sesizată doar cu infracţiunea de evaziune fiscală, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală nu avea nici un motiv să analizeze şi activitatea infracţională în raport de infracţiunea de dare de mită, limitându-se a stabili că înregistrarea în contabilitate a facturii care atesta plata sumei de 175.000 euro nu este corectă urmare a caracterului fictiv al plăţii, ceea ce a condus la diminuarea bazei impozabile, fiind întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală.

Concluzionând, Înalta Curte, secţia penală a constatat că motivele formulate de revizuentul A. au fost în mod formal încadrate în dispoziţiile art. 453 lit. e) din C. proc. pen., indicarea unui caz de revizuire prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii de atac.

II. Împotriva deciziei nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2023, primul termen de judecată fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 9 octombrie 2023, termen la care au avut loc dezbaterile, susţinerile părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin apelul formulat, revizuentul A. a susţinut că prezenta cale de atac este admisibilă, fiind eronată menţiunea "definitivă" din decizia nr. 34 din 25.01.2023 pronunţată de prima instanţă.

S-a arătat că, deşi instanţa a calificat eronat hotărârea prin care a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, legea prevede că în această etapă, se pronunţă, fie o încheiere de admitere în principiu, fie o sentinţă de respingere ca inadmisibilă a cererii.

Prin urmare, hotărârea pronunţată în prezenta cauză nu are caracter definitiv, ci poate fi atacată cu apel, conform art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., având în vedere că hotărârea pronunţată împrumută regimul juridic al hotărârii care a făcut obiectul cererii de revizuire respinse ca inadmisibilă. Or, sentinţele prin care prima instanţă rezolvă fondul cauzei penale nu sunt definitive, ci sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

Revizuentul A. a criticat decizia primei instanţe, apreciind soluţia ca nefondată, faţă de cazul de revizuire invocat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

În esenţă, s-a arătat că, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire, prima instanţă, deşi era obligată să se limiteze doar la aprecierea existenţei condiţiilor de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, şi-a depăşit atribuţiile şi a formulat aprecieri de fond asupra acesteia.

Prin cererea de revizuire, s-a invocat inconciliabilitatea a două hotărâri definitive, care au dat semnificaţii diferite aceleiaşi împrejurări de fapt, respectiv cea privitoare la plata unei sume de 175.000 euro, dispusă de inculpatul A., prin intermediul societăţii F. S.R.L. al cărei administrator era, către H., în baza facturii nr. x din 11.08.2011 emisă conform contractului nr. x/16.01.2009 încheiat între cele două societăţi.

Astfel, în cauza privitoare la infracţiunea de evaziune fiscală, atât prima instanţă (Tribunalul Bucureşti), cât şi instanţa de apel (Curtea de Apel Bucureşti) au considerat că plata acestei sume de bani a urmărit doar eludarea dispoziţiilor din legea fiscală română.

Pe de altă parte, în cauza privitoare la infracţiunea de dare de mită, instanţele au atribuit o altă semnificaţie aceleiaşi împrejurări de fapt, respectiv că plata s-a făcut cu titlu de mită pentru câştigarea unei proceduri de achiziţie publică.

S-a susţinut că prima instanţă şi-a prefigurat o chestiune faptică şi juridică legată de fondul celor două cauze, şi anume posibilitatea existenţei unui concurs infracţional (evaziune fiscală - dare de mită) având ca premisă aceeaşi împrejurare, respectiv plata sumei de 175.000 euro. Însă, acest raţionament este unul de fond, scopul inculpatului urmează a se stabili cu ocazia rejudecării cauzelor, aceasta fiind tocmai etapa destinată corectării erorii evidente din hotărârile atacate.

S-a mai arătat că în ceea ce îl priveşte pe revizuentul A., în puterea lucrului judecat au intrat două adevăruri judiciare incompatibile între ele, cel al Tribunalului Bucureşti (suma a fost destinată doar evaziunii fiscale) şi cel al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (suma nu a fost destinată doar evaziunii fiscale).

În considerarea argumentelor expuse, revizuentul a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea deciziei nr. 34 din 25.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, trimiterea spre rejudecare a cauzelor reunite la prima instanţă.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocate de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Norma constituţională consacră pe de o parte, dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate şi, pe de altă parte, faptul că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii.

Art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Însă, dreptul garantat de art. 21 din Constituţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, fără a putea fi supus vreunei condiţionări, ci legiuitorul stabileşte reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale (în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 250 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004 şi nr. 52 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005).

În privinţa căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele şi forma de declarare a acestora, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Potrivit art. 458 din C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în prima instanţă. Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44 din acelaşi cod.

Conform dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că prezenta cauză are ca obiect apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 şi a deciziei penale nr. 1049/A din data de 11 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.

În ceea ce priveşte instanţa competentă să examineze în principiu cererea de revizuire, se reţine că nu are relevanţă dacă hotărârea a rămas definitivă în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel, competenţa revenind întotdeauna primei instanţe, cu excepţia cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., conform căruia, în situaţia în care, datorită naturii faptelor sau calităţii persoanelor trimise în judecată, competenţa de soluţionare aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele revine instanţei superioare în grad.

Prin urmare, în materie de revizuire, competenţa se stabileşte în raport cu instanţa competentă, conform legii, să judece cauza în primă instanţă, iar nu în raport cu soluţia pronunţată de aceasta sau de instanţele de control judiciar, inclusiv în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., când competenţa de a judeca toate cauzele revine instanţei de fond, superioare în grad.

În prezenta cauză, prin cererea de revizuire formulată a fost invocată imposibilitatea de conciliere a două hotărâri pronunţate de instanţe diferite în grad, respectiv sentinţa penală nr. 15 din data de 5 ianuarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 1049/A din data de 11 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015 şi sentinţa penală nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, devenită definitivă prin decizia nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019.

Se constată că prin hotărârile atacate ca fiind inconciliabile, a fost soluţionat fondul cauzei, respectiv a fost soluţionată atât acţiunea penală, cât şi cea civilă.

Hotărârile judecătoreşti supuse revizuirii sunt cele prin care s-a rezolvat fondul cauzei, adică a fost soluţionată acţiunea penală prin condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, încetarea procesului penal, achitare.

Or, sentinţele prin care prima instanţă rezolvă fondul cauzei penale nu sunt definitive, ci sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, conform dispoziţiilor art. 408 din C. proc. pen.

Prin raportare la dispoziţiile art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., hotărârea prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, este supusă controlului judiciar, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru hotărârea ce a făcut obiectul revizuirii.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii atacate, ca fiind "definitivă" nu produce consecinţe asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prevederile art. 126 şi 129 din Constituţie, anterior menţionate, stipulează faptul că procedura de judecată şi competenţa instanţelor judecătoreşti sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Astfel, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, având în vedere că principiul constituţional al legalităţii căilor de atac stabileşte expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017).

În acest context, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prezentul apel formulat de revizuentul A. a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale susceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare, respectiv a apelului. O teză contrară, în sensul în care decizia nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022 ar avea caracter definitiv, ar nega dreptul la exercitarea împotriva unei astfel de hotărâri, a căilor de atac prevăzute de codificare procesual penală.

De altfel, chiar prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate (denumită în mod eronat, decizie), incidenţa dispoziţiilor art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. care fac referire expresă la situaţia în care, constatându-se neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), instanţa dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge excepţia inadmisibilităţii apelului formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportare la dispoziţiile art. 452 şi următoarele din C. proc. pen., având în vedere caracterul de cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. Fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanţei să revină asupra propriei hotărâri, prin intermediul său fiind constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În acest context, caracterul aparte stabilit de legiuitor pentru căile extraordinare de atac, inclusiv revizuirea, este determinat şi de principiul respectării autorităţii de lucru judecat care are importanţă fundamentală în ordinea juridică naţională, precum şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut că atingerea adusă acestui principiu prin legislaţia naţională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestuia să i se aducă derogare doar dacă o impun motive elocvente (cauza Stanca Popescu împotriva României, Hotărârea din 7 iulie 2009, paragraful 99).

Astfel cum s-a arătat anterior, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive, care conţin o rezolvare a fondului cauzei, respectiv cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal.

În etapa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa de judecată verifică cererea sub aspectul regularităţii sale şi îndeplinirii condiţiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată - judicium rescindes (Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015).

Conform art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., care se referă la situaţia când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. presupune existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, prin care instanţele să fi soluţionat conflictul de drept substanţial penal şi acestea să fie inconciliabile, în sensul să se excludă reciproc.

Cazul de revizuire referitor la hotărârile care nu se pot concilia, implică fie existenţa unor hotărâri pronunţate pentru aceeaşi faptă, dar faţă de persoane diferite, fie existenţa unor hotărâri pronunţate faţă de aceeaşi persoană, dar pentru fapte diferite, fie chiar existenţa unor hotărâri pronunţate faţă de persoane diferite şi pentru fapte diferite, dar între care există o anumită corelaţie. În sensul art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., hotărârile nu se pot concilia atunci când, prin dispoziţiile pe care le conţin, se exclud între ele (N. Volonciu s.a. C. proc. pen. comentat, pag. 1312).

Prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, se reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. a), b), c) şi e) din C. proc. pen., având în vedere că cererea este formulată în termen, cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., fiind invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, iar faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., apreciind că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Distinct de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) teza I din C. proc. pen., sintagma "mijloace de probă" semnifică acele mijloace de probă indicate în cererea de revizuire şi care probează existenţa unuia dintre cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 din C. proc. pen., nu doar ipoteza prevăzută alin. (1) lit. a) al articolului anterior menţionat.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., se constată că prin cererea de revizuire s-a invocat inconciliabilitatea a două hotărâri definitive care au dat semnificaţii diferite aceleiaşi împrejurări de fapt, respectiv cea privitoare la plata unei sume de 175.000 euro, dispusă de inculpatul A., prin intermediul societăţii F. S.R.L. al cărei administrator era, către H., în baza facturii nr. x din 11.08.2011 emisă conform contractului nr. x/16.01.2009 încheiat între cele două societăţi.

Contrar susţinerilor revizuentului potrivit cărora în prezenta cauză, în puterea lucrului judecat au intrat două adevăruri judiciare incompatibile între ele, cel al Tribunalului Bucureşti (suma a fost destinată doar evaziunii) şi, respectiv, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (suma nu a fost destinată doar evaziunii), se constată că hotărârile judecătoreşti nu cuprind dispoziţii contradictorii, care nu se pot concilia.

Astfel, prin rechizitoriul emis în data de 09.02.2015 în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a fost trimis în judecată, între alţii, inculpatul A., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de evaziune fiscală în concurs real, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, s-a reţinut în sarcina inculpatului A., faptul că în perioada 2009-2014, în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale în sumă totală de peste 60 milioane de RON, reprezentând consultanţă şi asistenţă tehnică pretins a fi oferite de societăţile H. Cipru şi I. Cipru, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat, producând un prejudiciu în cuantum total de 23.118.963,42 RON, compus din 14.587.916,17 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi 8.531.047,25 RON, reprezentând impozit pe profit.

Cauza a fost soluţionată definitiv prin decizia penală nr. 1049/A din data de 11.08.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015 prin care, între altele, a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 15/05.01.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2015.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 2 ani închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

Totodată, inculpatul A. a fost trimis în judecată, între alţii, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 2/P/2014 din 31.03.2016 pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului A. faptul că, în calitate de administrator unic al societăţii F. S.R.L., a dat în anul 2011 primarului municipiului Constanţa de la acea vreme, inculpatul C., prin intermediul unui apropiat al celor doi, J., suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor pentru a facilita câştigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 RON fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Acuzaţia penală a fost soluţionată definitiv prin decizia nr. 45 din 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, prin care, între altele, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., instanţa de control judiciar a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen.

Referitor la situaţia juridică a revizuentului A., se reţine că, prin compararea hotărârilor judecătoreşti, nu există o suprapunere a acuzaţiilor penale, iar între cele două soluţii pronunţate faţă de inculpatul A. nu există o contradictorialitate.

Limitele judecăţii cu care au fost investite instanţele de judecată prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 09.02.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, respectiv prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 31.03.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, sunt diferite, astfel încât în cele două cauze în care revizuentul A. a fost trimis în judecată, instanţele au dezlegat conflicte de drept penal distincte şi fără să existe o suprapunere în ceea ce priveşte acuzaţiile penale.

Totodată, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că aspectele invocate de revizuentul A., inclusiv considerentele deciziei nr. 1049/A/11.08.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2015 (prin care a devenit definitivă sentinţa penală nr. 15 din data de 5 ianuarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) au fost analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, prin decizia nr. 45 din data de 10 mai 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019 .

Astfel, prin decizia anterior menţionată, instanţa de apel a reţinut, dincolo de propriile argumente, următoarele:

" …caracterul fictiv al serviciilor plătite în baza facturii nr. x/11.08.2011 şi a anexei la aceasta a fost stabilit cu titlu definitiv prin sentinţa penală nr. 15 din data de 05.01.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală nr. 1049/A/11.08.2017, dosar nr. x/2015.

Prin sus-amintita decizie a Curţii de Apel Bucureşti din 11 august 2017 s-a decis condamnarea omului de afaceri A., inculpat în prezenta cauză, la pedeapsa de 8 ani de închisoare, iar firma acestuia, S.C. F. S.R.L. a fost obligată să achite statului suma de 320.000 de RON. Ca acuzaţie penală consemnată ca fiind dovedită, s-a arătat că, în perioada 2009 - 2014, A., în calitate de administrator al F., nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa şi K. şi nici facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte.

Astfel, această acuzaţie priveşte, printre altele, contractul nr. x/22.12.2011 încheiat între S.C. F. S.R.L. şi Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (R.A.E.D.P.P.) Constanţa pentru realizarea obiectivului de investiţie "Construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social Henri Coandă - strada x" al cărui obiect a constat în: a) întocmirea documentaţiei aferentă fazelor de proiectare privind elaborarea proiectului pentru autorizaţia de construire inclusiv documentaţiile în vederea obţinerii avizelor, proiectului tehnic şi detalii de execuţie, în conformitate cu caietul de sarcini; b) execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii "Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente" - Campus social Henri Coandă.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-a stabilit că plăţile efectuate de S.C. F. S.R.L. în baza contractelor încheiate cu H. şi cu I. nu au la baza operatiuni reale, fiind făcute doar cu scopul diminuării bazei impozabile, având drept consecinţă sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În aceste condiţii, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 întrucât acesta, în perioada 2009-2014, în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale în sumă totală de peste 60 milioane de RON, reprezentând consultanţă şi asistenţă tehnică pretins a fi oferite de societăţile H. Cipru şi I. Cipru, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat, producând un prejudiciu în cuantum total de 23.118.963,42 RON, compus din 14.587.916,17 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi 8.531.047,25 RON, reprezentând impozit pe profit.

Aşadar, caracterul fictiv a fost cert stabilit în legătură cu toate facturile invocate şi în prezenta cauză (…)

În concluzie, plata sumei de 175.000 de euro nu a avut la bază vreo prevedere contractuală sau vreun serviciu efectiv prestat, constituind, în realitate, o sumă destinată garantării câştigării licitaţiei menită să ajungă, în final, în conturile fostului primar C.."

Totodată, prin aceeaşi decizie penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a subliniat faptul că "iniţiativa depunerii acestei note vizând afacerile judiciare ale omului de afaceri A., condamnarea sa pentru evaziune fiscală şi consfinţirea caracterului fictiv al facturilor din prezenta cauză, a parvenit chiar din partea apărării".

Astfel, se constată că aspectele invocate în cererea de revizuire au fost cunoscute de instanţe şi au făcut obiectul analizei instanţei, în calea de atac ordinară a apelului soluţionat de Înalta Curte - Completul de 5 Judecători prin decizia penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi prin invocarea acestora se tinde la reinterpretarea faptelor şi reanalizarea conţinutului mijloacelor de probă avute în vedere de instanţe, însă această analiză ar exceda prezentei proceduri, întrucât ar presupune judecarea unui nou apel. Însă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, "instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză a cauzei." (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016).

Aşadar, cele două hotărâri nu sunt susceptibile de a produce efecte juridice contradictorii, având în vedere că acestea nu conţin o soluţionare diferită în ceea ce priveşte situaţia juridică a revizuentului A..

În plus, se constată că în această procedură, prima instanţa a verificat dacă există o concordanţă evidentă între cazul de revizuire vizat prin cererea formulată, motivul pe care se sprijină şi dovezile sau probele invocate, pentru a hotărî dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzelor care fac obiectul cererii de revizuire, fără a fi analizat chestiuni faptice şi juridice legate de fondul celor două cauze, astfel cum a susţinut revizuentul A..

Prin urmare, în condiţiile în care motivele menţionate de apelantul A. nu fac dovada existenţei unor efecte juridice contradictorii ale hotărârilor judecătoreşti indicate, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, reţine că motivele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere, în principiu, a cererii de revizuire.

Pentru considerentele anterior expuse, întrucât aspectele în baza cărora a fost formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., nu pot conduce, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să determine revizuirea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii C. şi B., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii apelului formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii C. şi B., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj