I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, Secţia civilă, la data de 19 iunie 2024, sub nr. x/245/2024, reclamantul A a chemat-o în judecată pe pârâta B, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe cale de ordonanță președințială, să dispună stabilirea unui program de legături personale cu minora C, atât pentru zilele din timpul săptămânii, cât și pentru weekend-uri, vacanțele de Paște și de Crăciun, vacanțele intersemestriale, vacanța de vară și zilele de naștere/onomastice. Reclamantul a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
La data de 13 august 2024, pârâta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulate de pârât, precizând că este de acord cu stabilirea unui program de legături personale în favoarea reclamantului-pârât, însă cu luarea în considerare a rutinei celor trei părți implicate. De asemenea, a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata contribuției lunare de întreținere pentru minoră, în cuantum de 1/4 din veniturile obținute, începând cu luna mai 2023 și până la majoratul minorei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 13720 din data de 19 septembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/245/2024, Judecătoria Iaşi, Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi, Secţia civilă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 998 coroborate cu cele ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că, din ancheta socială efectuată de Serviciul Protecția Copilului-Compartimentul Protecția Copilului din cadrul Direcției de Asistență Socială din municipiul Roman, depusă la data de 4 septembrie 2024, din mențiunile din întâmpinare și din cerere reconvențională, precum și din precizările pârâtei, depuse la data de 19 august 2024, rezultă că minora C, născută la data de (...), locuiește împreună cu mama sa, pârâta-reclamantă, în municipiul Roman, b-dul (...), jud. Neamț.
În plus a avut în vedere şi că precizările reclamantului-pârât din cererea introductivă conturează concluzia că pârâta-reclamantă nu mai conviețuia cu reclamantul-pârât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi că minora locuia în mod statornic cu mama, pe raza județului Roman, chiar dacă reclamanta-pârâtă avea locul de muncă în Iaşi.
Totodată, a constatat că, potrivit art. 92 C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.
În consecință, Judecătoria Iaşi, Secţia civilă a apreciat că, în prezenta speță, competența de soluționare a cauzei revine instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, respectiv Judecătoriei Roman.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Roman, prin sentinţa civilă nr. 3597 din data de 26 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/245/2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Roman şi Judecătoria Iaşi, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Roman, în aplicarea art. 998 coroborat cu art. 114 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că domiciliul minorei este în Municipiul Iaşi, str. (...), jud. Iaşi.
Astfel, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1)-(4) C. civ.: „(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege”.
Ca atare, a apreciat că, din perspectiva locuinței copilului minor, prezintă relevanță, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii părinți, fie al celui la care i s-a stabilit locuința, prin acordul părinților, sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, a arătat că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes locuința pe care persoana ocrotită o avea în fapt la data introducerii cererii de chemare în judecată, aspect prevăzut în mod expres de dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ.
Ca atare, a constatat că, în speță, din verificarea bazei de date D.E.P.A.B.D., rezultă că nu numai părinţii, ci şi copilul au adresa în municipiul Iaşi, str. (...), judeţul Iaşi.
În plus, a reţinut că Judecătoria Iaşi, la primul termen de judecată, care a fost la data de 14 august 2024, nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, ci tardiv, respectiv la următorul termen.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi, Secţia civilă şi Judecătoria Roman şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la domiciliul minorei.
Astfel, ambele instanţe au făcut aplicarea art. 998 coroborat cu art. 114 alin. (1) C. proc. civ., însă Judecătoria Iaşi, Secţia civilă a avut în vedere domiciliul de fapt minorei, în timp ce Judecătoria Roman s-a raportat la informaţiile rezultate în urma verificării bazei de date D.E.P.A.B.D., potrivit cărora părinţii şi copilul (persoana ocrotită) au adresa în municipiul Iaşi.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii, ce a generat desesizarea celor două instanţe şi ivirea conflictului negativ de competenţă, îl constituie cererea prin care reclamantul-pârât A a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea unui program de legături personale cu minora C.
Înalta Curte reţine incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora: „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.”
Prin urmare, în ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială, instanța competentă să o soluționeze este aceeaşi cu instanța competentă să soluționeze cauza pe fond, această modalitate de determinare a instanței competente putând opera în abstract, de către instanţa învestită în procedura ordonanței președințiale (în cazul în care nu este promovată şi o cerere pe dreptul comun pe fond) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanţei cererea pe fondul dreptului), caz în care competenţa se stabileşte în raport de instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului.
Din verificările efectuate, a rezultat că dosarul nr. y/245/2024, ce se poartă între acelaşi părţi – având ca obiect: divorț cu minori; exercitarea autorităţii părintești; stabilire domiciliu minori; pensie de întreţinere; stabilire program vizitare minor – a fost înregistrat pe rolul Judecătorie Iaşi, Secţia civilă la data de 8 noiembrie 2024 (ulterior cererii de ordonanţă preşedinţială, înregistrată la data de 19 iunie 2024), neavând încă termen de judecată fixat şi, ca atare, instanţa nu a verificat dacă este competentă a soluţiona respectiva pricină.
Ca atare, existenţa dosarului nr. y/245/2024 pe rolul Judecătorie Iaşi, Secţia civilă nu este de natură a influenţa în vreun fel soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă.
Art. 106 alin. (1) C. civ., prevede că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, iar, conform art. art. 107 din acelaşi cod, procedurile prevăzute de Codul civil privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii.
Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.
Prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. statuează că, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Prezentul litigiu privește măsurile de ocrotire a persoanei fizice, cerere dată de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, urmând a se soluţiona de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, conform dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 496 alin. (1)-(4) C. civ., (1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.
Noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de Codul civil, iar pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii [(art. 496 alin. (1)], fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.
Singurul aspect care prezintă relevanţă în stabilirea instanţei competente cu soluţionarea cauzei este cel legat de locuinţa efectivă a minorei la data sesizării instanţei.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, în chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se menţionează că soții sunt separați în fapt din anul 2023, pârâta-reclamantă părăsind împreună cu minora domiciliul comun din localitatea Iaşi, stabilindu-se în localitatea Roman.
Totodată, s-a arătat că minora locuia cu mama sa, precum şi o mare parte a timpului la bunicii materni (sat (...), comuna Cordun, judeţul Neamţ), împrejurare confirmată şi de Referatele de anchetă socială, aflate la filele 22, 106 şi 107 din dosarul Judecătoriei Iaşi, Secţia civilă, precum şi de cele susţinute de pârâta-reclamantă, prin întâmpinare şi cererea reconvenţională.
Ca tare, Înalta Curte reţine că, din actele dosarului, rezultă că, la data introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială, 19 iunie 2024, minora locuia în fapt în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Roman, atât municipiul Roman, când şi comuna Cordun aflându-se în raza de competenţă teritorială a acestei judecătorii, potrivit H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea.
În plus, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi, Secţia civilă, la primul termen de judecată – 14 august 2024 – a prorogat discutarea aspectelor ce ţin de competenţa instanţei de a soluţiona cauza de faţă, în acord cu dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., în aplicarea art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială în favoarea Judecătoriei Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.