Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București –Secția a III-a Civilă sub nr. x/3/2021 din data de 18.05.2021 reclamanta A IFN S.A., în contradictoriu cu pârâții B S.A. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - OSIM a solicitat anularea înregistrării mărcii combinate Viva cu element figurativ, înregistrată în data de 14.11.2017 sub numărul 151531, pentru clasele de servicii 35, 36, 38, 39,41, 42,43; anularea înregistrării mărcii combinate Viva wallet cu element figurativ, înregistrată în data de 14.11.2017 sub numărul 151530, pentru clasele de servicii 35, 36, 38, 39, 41, 42,43; anularea certificatelor de înregistrare marcă eliberate de OSIM pentru marca Viva cu numărul 151531 și pentru marca Viva wallet cu numărul 151530; obligarea OSIM la radierea din Registrul Național al Mărcilor a mărcii Viva cu numărul 151531 și a mărcii Viva wallet cu numărul 151530; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. În drept au fost invocate dispozițiile art. 6 art. 47 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice-Republicată, forma în vigoare la data depozitelor mărcilor a cărei anulare s-a solicitat.
Pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a depus întâmpinare prin care a evidențiat procedura administrativă de înregistrare a mărcilor pârâtei și a menționat că instanța urmează să aprecieze pe baza probelor furnizate de părți dacă sunt aplicabile prevederile legale invocate de reclamantă.
Pârâta B S.A. nu a depus întâmpinare dar a depus note scrise prin care a arătat că a renunțat la mărcile ce fac obiectul prezentului dosar, solicitând respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 1052 pronunțată la data de 22 iunie 2022 Tribunalul București, Secția a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A IFN S.A., a anulat marca „Viva” nr. 151531; a anulat marca „Viva wallet” nr. 151530; a obligat pârâta B S.A. să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 300 lei reprezentând taxă judiciară.
I.3. Hotărârea pronunțată în apel.
Prin decizia intermediară nr. 115A/30.01.2023, Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B S.A. împotriva sentinței civile pronunțată la data de 22 iunie 2022 Tribunalul București, Secția a III-a civilă în dosarul nr. x/3/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A IFN S.A. și cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a anulat sentința civilă apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului.
Prin decizia civilă nr. 1604A din data de 28 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, evocând fondul, a respins cererea formulată de reclamanta A IFN S.A. în contradictoriu cu pârâta B S.A. și cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca rămasă fără interes.
Prin aceeași decizie a obligat pârâta B S.A. la plata către reclamantă a sumei de 10.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și parțial onorariu avocat.
II. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 1604A din data de 28 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă A IFN S.A.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, la data de 08 februarie 2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. x, care, prin rezoluția din 14 februarie 2024, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. , stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura reprezentantului convențional avocat C (împuternicire aflată la fila 17 dosar recurs); în ceea ce privește cerința impusă de litera d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ; în temeiul art. 24 alin. (2) raportat la art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă datorează pentru soluționarea recursului declarat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la fila 18 din dosarul de recurs.
II.1. Motivele de recurs
Recurenta-reclamantă a solicitat casarea în parte a deciziei civile recurate, respectiv în ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei de interes, trimiterea cauzei în vederea rejudecării de către instanța de apel în evocarea fondului, anularea deciziei civile nr. 1604A/2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, pentru motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ., cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat anularea înregistrărilor mărcilor intimatei-pârâte respectiv marca combinată ”Viva” cu element figurativ având nr. 151531 și marca combinată ”Viva wallet” cu element figurativ având numărul 151530, pentru motive de similaritate cu mărcile anterioare de renume Viva Credit a căror titulară este recurenta-reclamantă.
După depunerea cererii introductive de către recurentă-reclamantă, intimata pârâtă a informat instanța prin notele scrise depuse în data de 14.10.2021 că a renunțat la înregistrarea mărcilor atacate și a solicitat respingerea cererii introductive ca rămasă fără obiect. De asemenea, prin notele scrise din 23.03.2022, intimata pârâtă a depus notificările OSIM din 24.02.2021 prin care se lua act de renunțările la cele două mărci.
Deși prin sentința civilă nr. 1052 din 22.06.2022, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și a anulat marca ,,Viva” nr. 151531 și marca ,,Viva wallet” nr. 151530 instanța de apel, prin hotărârea intermediară nr. 115A/2023, a admis apelul (considerând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului), a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului.
Cu privire la decizia intermediară, recurenta-reclamantă a susținut faptul că instanța de apel a tranșat definitiv faptul că efectele renunțării la mărci nu conduc la respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect, ci aceasta trebuie analizată pe fond.
În ceea ce privește decizia recurată, prin memoriul de recurs s-a menționat faptul că recurenta-reclamantă este de acord cu considerentele prin care s-a stabilit, sub un prim aspect, că cererea de chemare în judecată are în continuare obiect, chiar dacă intimata-pârâtă a renunțat pe parcursul procesului la mărcile atacate.
Recurenta-reclamantă a criticat însă soluția instanței de apel cu privire la interesul său în exercitarea acțiunii civile, pe care a apreciat-o ca fiind greșită.
În acest sens recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) art. 56 alin. (l) din Legea nr. 8411998, precum și a art. 1 pct. (i) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 în contextul procesual complex generat de multiplele dispute dintre părți, atât în fața instanțelor naționale cât și în fața EUIPO, dispute în virtutea cărora interesul recurentei de a invalida cu efect retroactiv drepturile intimatei-pârâte asupra mărcilor în litigiu există și este evident.
Recurenta-reclamantă își justifică folosul său în calitate sa de titular al unor drepturi anterioare în acela de a înlătura orice drept al intimatei-pârâte, chiar și numai pentru perioada limitată de timp dintre data depozitului pentru cererile de marcă la care intimata a renunțat și data radierii acestora, perioadă în care renunțarea nu produce efecte. Recurenta a menționat și faptul că interesul titularului de marcă este strâns legat de funcția mărcii, aceea de a distinge și a indica originea comercială a produselor-serviciilor fără niciun risc de confuzie.
Față de dispozițiile legale invocate, recurenta-reclamantă a precizat că instanța de apel a greșit atunci când a considerat că interesul recurentei s-ar justifica doar printr-o acțiune în contrafacere, câte vreme suprapunerea unor drepturi asupra unor mărci similare, chiar și temporară, ar prejudicia titularul dreptului anterior, spre exemplu prin diluarea caracterului distinctiv al mărcilor acestuia.
În susținerea motivului de recurs, recurenta-reclamantă, a indicat și faptul că aceasta a inițiat o acțiune în contrafacere marcă împotriva intimatei-pârâte, aspect reținut de Curtea de Apel prin încheierea din 15.05.2023 și care a fost confirmat și de către intimata-pârâtă prin concluziile suplimentare depuse la dosarul cauzei la data de 23.11.2023.
În ceea ce privește apărarea propriilor acte de utilizare prin intermediul drepturilor conferite de mărcile a căror anulare a solicitat-o în prezentul litigiu, aceasta rezultă cu claritate din apărările formulate de intimata-pârâtă în întâmpinarea la cererea în contrafacere de marcă. Astfel, recurenta-reclamantă a susținut faptul că, în acțiunea în contrafacere, intimata-pârâtă a invocat mărcile naționale contestate în prezentul litigiu ce au coexistat pe piață cu mărcile recurentei.
În acest context, interpretând greșit dispozițiile legale privind funcția esențială a mărcilor și strâns legat de aceasta, interesul unui titular de marcă de a formula o acțiune în anulare, față de similaritatea și riscul de confuzie afirmat ca motiv de anulare, recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru care este incident motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cadrul motivelor de recurs subsumate aceluiași motiv de casare, recurenta-reclamantă a invocat și interpretarea greșită a prevederilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ. în contextul în care aceasta a indicat la termenul din data de 15.05.2023 că urmărește, din perspectiva interesului, să obțină o hotărâre judecătorească care să producă efecte retroactiv, de la data depozitului mărcilor, fiind indicat totodată și faptul că există pe rolul instanțelor de judecată acțiunea în contrafacere.
Având în vedere faptul că de intimata-pârâtă, reprezentată de avocat, nu a contestat existența pe rolul instanțelor judecătorești a acțiunii în contrafacere, recurenta-reclamantă a susținut că nu se impunea o dovadă suplimentară din partea recurentei, întrucât faptele necontestate nu trebuie dovedite, iar conform celor reținute de instanța de apel, existența unei acțiuni în contrafacere susține interesul subscrisei.
Acțiunea în contrafacere face obiectul dosarului nr. x/3/2022 iar daunele au fost solicitate pentru o perioadă de 3 ani anterior depunerii cererii, respectiv pentru perioada 25.08.2019-25.08.2022, perioadă ce coincide cu perioada pentru care mărcile a căror anulare a fost solicitată în prezentul dosar continuă să beneficieze de protecție.
Concluzionând asupra acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că intimata-pârâtă nu a contestat existența acțiunii în contrafacere nici în concluziile scrise și nici oral în fața instanței de judecată, motiv pentru care a apreciat că instanța de apel a interpretat greșit textul de lege sus indicat coroborat cu art. 33 C. proc. civ. ce vizează interesul atunci când a considerat că aceasta nu are un interes actual în soluționarea cererii sale.
În cadrul aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a indicat încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 22 C. proc. civ.
În susținerea acestui argument s-a arătat faptul că în situația în care instanța de recurs nu va considera aplicabil motivul de casare invocat anterior, instanța de apel avea obligația de a exercita rolul activ în vederea aflării adevărului în cauză. Din această perspectivă, admiterea excepției lipsei de interes reprezintă o încălcare a garanțiilor procesuale stabilite prin norme imperative în Codul de Procedură Civilă.
Raportat la situația din prezenta speță, în cadrul acestui motiv de recurs a fost criticată soluția pronunțată asupra excepției lipsei de interes în contextul existenței la dosarul cauzei a faptului necontestat privind existența unei acțiuni în contrafacere împotriva intimatei-pârâte pe rolul instanțelor de judecată. S-a precizat, de asemenea, că în măsura în care considera că faptul nu este dovedit, judecătorul avea obligația de a dispune măsurile necesare pentru aflarea adevărului, rolul activ al judecătorului aflându-se într-o conexiune logică și necesară cu principiul aflării adevărului.
Concluzionând, recurenta-reclamantă a precizat faptul că nu critică pe calea recursului modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel, ci efectiv nesocotirea principiului fundamental al aflării adevărului în cauză, prin nedispunerea administrării de probe sau alte măsuri pe care le considera necesare în virtutea rolului său activ.
Pentru motivele indicate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată.
În susținerea motivelor de recurs recurenta a depus la dosarul cauzei o dată cu recursul acțiunea în contrafacere ce face obiectul dosarului nr. x/3/2022 al Tribunalului București precum și întâmpinarea formulată în respectivul dosar de către intimata-pârâtă.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
II.2. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă B S.A. a formulat întâmpinare la data de 30.04.2024 prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește motivul de recurs ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) art. 56 alin. (l) din Legea nr. 84/1998 , precum și a art. 1 pct. (i) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 în contextul procesual complex generat de multiplele dispute dintre părți, intimata-pârâtă solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Intimata-pârâtă a precizat faptul că recurenta-reclamantă a invocat prevederile Legii nr. 84/1998 în vigoare la data efectuării actului de procedură în timp ce în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 84/1998 în vigoare la momentul înregistrării mărcilor vizate de cererea de anulare, respectiv din forma legii din republicarea a doua a acesteia. Textele de lege ce au fost indicate de către recurentă nu au un corespondent ca atare în prevederile formei din republicarea nr. 2, în vigoare la data depozitelor mărcilor contestate, respectiv la data de 13.10.2016.
În contextul în care recurenta-reclamantă s-a raportat în recursul său la dispoziții legale ce nu se regăsesc în forma legii aplicabilă în cauză, intimata-pârâtă a considerat că instanța de control judiciar nu poate verifica legalitatea hotărârii recurate.
Prin întâmpinare s-a arătat și faptul că recurenta nu a explicat în ce manieră Curtea de Apel București a nesocotit sau aplicat greșit dispozițiile legale invocate, și nu a dezvoltat critici de nelegalitate prin raportare la situațiile care s-ar putea subsuma motivului de casare invocat. Dimpotrivă, prin denaturarea considerentelor hotărârii civile recurate, s-a încercat să se acrediteze ideea că instanța de apel ar fi apreciat în mod greșit că interesul reclamantei în exercitarea demersului judiciar s-ar justifica doar printr-o acțiune în contrafacere.
În opinia intimatei-pârâte referirea instanței de apel la o eventuală acțiune în contrafacere a fost făcută doar pentru a se oferi un exemplu de mijloc procesual care ar justifica interesul reclamantei de a acționa iar recurenta nu a făcut dovada că ar fi formulat pretenții în legătură cu utilizarea de către intimata-pârâtă a mărcilor ”Viva” vizate de anulare, pentru perioada de protecție a acestora, nici prin intermediul unei acțiuni în contrafacere și nici prin altă formă de manifestare a acțiunii civile.
În acest context, intimata-pârâtă apreciază că instanța de apel a reținut în mod legal faptul că recurenta nu a dovedit că înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor înregistrării mărcilor până la data depozitului reglementar i-ar mai aduce vreun beneficiu real, interesul recurentei fiind considerat de către intimata-pârâtă ca fiind pur teoretic motivat de faptul că recurenta invocă în susținerea interesului său o eventuală situație în care intimata-pârâtă s-ar putea apăra invocând existența acestor drepturi pe perioada dintre 13.11.2016-31.03.2022.
În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la acțiunea în contrafacere, intimata-pârâtă susține că aceasta a fost introdusă la o dată ulterioară celei începând de la care mărcile ”Viva” nu mai produceau efecte pe teritoriul României, ca urmare a radierii acestora în urma cererilor de renunțare voluntară.
Intimata-pârâtă a susținut faptul că în respectiva acțiune în contrafacere nu a invocat, în niciun moment, în apărarea propriilor acte de utilizare, drepturile conferite de mărcile naționale ”Viva” a căror anulare se solicită în prezenta cauză.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, intimata-pârâtă nu ar fi putut opune drepturile conferite de cele două mărci ”Viva” deoarece existența acestora încetase la momentul introducerii acțiunii în contrafacere pe rolul instanței de judecată (25.08.2022) ca efect al înscrierii radierii acestora în Registrul Național de către OSIM la data de 31.03.2022.
Prin întâmpinarea formulată în dosarul ce are ca obiect acțiunea în contrafacere, intimata-pârâtă a invocat deținerea mărcilor ”Viva” /”Viva wallet” înregistrate în Uniunea Europeană ce produc efecte și pe teritoriul României, iar mărcile naționale ce fac obiectul acțiunii în anulare nu mai produc efecte în prezent, nu stau la baza niciunei acțiuni și nici nu au fost invocate într-o acțiune îndreptată împotriva sa.
În acest context, intimata-pârâtă susține că interesul recurentei-reclamante de a introduce acțiunea în anulare a dispărut iar decizia pronunțată pe fondul cauzei nu i-ar mai aduce acesteia niciun beneficiu.
Referitor la motivul de recurs privind aplicarea și interpretarea greșită a art. 255 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă a indicat faptul că acesta privește nesocotirea unei norme de procedură și nu o normă de drept material, motiv pentru care a apreciat că motivul de recurs este nefondat deoarece recurenta-reclamantă a invocat incidența motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. articol care reglementează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Intimata-pârâtă a arătat faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ. deoarece aceasta nu a recunoscut niciodată existența unei acțiuni în contrafacere în care s-ar fi apărat prin indicarea protecției oferite de mărcile a căror anulare o solicită ci dimpotrivă, a susținut că mărcile vizate de acțiunea în anulare nu mai produc efecte.
S-a menționat și faptul că la termenul de judecată din data de 13.11.2023 recurenta nu a indicat acțiunile la baza cărora ar sta mărcile la care intimata-pârâtă a renunțat, deoarece în realitate aceste acțiuni nu există.
În ceea ce privește interesul recurentei-reclamante în formularea acțiunii, intimata-pârâtă a apreciat că acesta trebuie să fie actual și nu unul eventual, soluția instanței de apel fiind legală.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a motivului de recurs întemeiat pe pretinsa nesocotire a principiului aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului, în condițiile în care recurenta nu a adus niciun argument și nu a demonstrat prin nicio probă de ce este necesară o decizie de fond privind anularea mărcilor ”Viva” și nu ar fi suficientă radierea acestora din Registrul Național.
În susținerea caracterului nefondat al motivului de recurs privind încălcarea art. 22 C. proc. civ., intimata-pârâtă a indicat și faptul că potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Față de aceste considerente a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.
La data de 31.05.2024 recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin intermediul căruia a susținut, în esență, faptul că prevederile Legii nr. 84/1998 citate în memoriul de recurs au corespondent în forma legii în vigoare la data depozitelor mărcilor a căror anulare se solicită - 13.10.2016, recurenta-reclamantă redând în extras articolele corespondente celor invocate prin cererea de recurs.
În ceea ce privește susținerea intimatei-pârâte conform căreia recurenta-reclamantă nu a indicat modul în care instanța de apel ar fi nesocotit sau aplicat greșit dispozițiile legale invocate, prin răspunsul la întâmpinare s-a precizat faptul că interesul recurentei rezidă în obținerea anulării cu efect retroactiv a mărcilor intimatei pe care le-a atacat. Conform interpretării corecte a legii, un titular de marcă are dreptul să formuleze acțiune în anulare împotriva unei mărci despre care consideră că îi aduce atingere, fără să fie nevoit să inițieze și alte demersuri, folosul practic constând chiar în eliminarea efectelor mărcii atacate.
Recurenta-reclamantă a arătat că în dosarul ce are ca obiect acțiunea în contrafacere a solicitat, printre altele și prejudicii materiale și morale pentru perioada pentru 25.08.2019-25.08.2022 iar perioada depozitului reglementar al mărcilor intimatei a cărei anulare a solicitat-o este 14.11.2017 iar data radierii acestora este 31.03.2022, astfel că perioada de 3 ani pentru care se solicită daune cuprinde și perioada în care mărcile a căror anulare se solicită au produse efecte.
În ceea ce privește susținerea conform căreia acțiunea în contrafacere a fost introdusă la data de 25.08.2022, dată ulterioară celei de la care mărcile nu mai produceau efecte pe teritoriul României, recurenta-reclamantă susține că acest argument nu poate fi reținut în contextul în care în cadrul unei acțiuni în contrafacere nu are relevanță dacă pârâtul are sau nu drepturi înregistrate.
Recurenta-reclamantă a menționat și faptul că în întâmpinarea formulată în cadrul acțiunii în contrafacere, intimata-pârâtă a invocat în mod repetat mărcile naționale ce fac obiectul prezentului litigiu, contrar susținerilor sale formulate prin intermediul întâmpinării.
II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 mai 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.
III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia raportat la următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, referitor la legea aplicabilă în prezenta cauză, Înalta Curte constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 84/1998, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcilor a căror anulare se solicită, respectiv 13 octombrie 2016, formă indicată în cererea de chemare în judecată și avută în vedere de către instanța de apel prin hotărârea recurată.
În ceea ce privește susținerile intimatei-pârâte referitoare la faptul că prin recurs sunt invocate dispoziții aferente unei alte forme a legii mărcilor, se reține că în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., în demersul său pentru aflarea adevărului, judecătorul soluționează litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalității, independent de normele juridice invocate de părți. De altfel, partea nu este obligată să indice chiar textele de lege corespunzătoare pretenției deduse judecății, fiind suficientă enunțarea fundamentului juridic al cererii, încadrarea acesteia în textele de lege fiind atributul judecătorului (iura novit curia).
Rezultă din dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. că instanța este cea care dă ori restabilește calificarea juridică exactă a actelor și faptelor deduse judecății, aceasta însemnând nu doar indicarea normei de drept incidente, ci și identificarea naturii juridice reale a cererii, a categoriei sau instituției juridice aplicabile. De asemenea, în condițiile art. 152 C. proc. civ., natura juridică a unui act de procedură impropriu calificat este supusă cenzurii instanței, după dezbateri contradictorii.
Prin motivele de recurs, recurenta a indicat în mod explicit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. însă se invocă încălcarea normelor de drept material și procesual, cuprinse în Legea nr. 84/1998 și, respectiv, în Codul procedură civilă, motiv pentru care criticile astfel formulate se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora urmează a se analiza legalitatea deciziei atacate.
Cererea introductivă de instanță are ca obiect anularea mărcilor „Viva” nr. 151531 și „Viva wallet” nr. 151530 pentru motivul de nulitate prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 84/1998 și, în subsidiar, art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, mărci față de care, la data de 12.10.2021 intimata-pârâtă a depus la OSIM cereri de renunțare.
Tribunalul București a admis în parte cererea de chemare în judecată, dispunând anularea mărcilor în cauză.
Prin decizia recurată, instanța de apel, în rejudecare, a respins acțiunea în anulare, motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi formulat pretenții în legătură cu utilizarea de către pârâtă a mărcilor pentru perioada de protecție a acestora (de pildă, o acțiune în contrafacere), interesul de înlăturare retroactivă a efectelor înregistrării mărcii până la data depozitului reglementar a devenit unul pur ipotetic întrucât, din punct de vedere juridic, reclamanta nu a dovedit că înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor înregistrării mărcilor îi mai produce un folos efectiv.
Prin motivele de recurs ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a criticat, printre altele, faptul că instanța de apel a apreciat că interesul recurentei s-ar justifica doar printr-o acțiune în contrafacere cât și faptul că aceasta nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii de existența pe rolul instanțelor de judecată a acțiunii în contrafacere formulată de recurenta-reclamantă din prezenta cauză împotriva aceleiași intimate-pârâte ce face obiectul dosarului nr. x/3/2022, ce justifică interesul recurentei în formularea prezentei acțiuni.
Recurenta a susținut, de asemenea că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ. prin aceea că nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că intimata-pârâtă nu a contestat existența acțiunii în contrafacere, fiind astfel un fapt ce nu trebuia dovedit în cauză.
Criticile au caracter nefondat.
Cu toate că recurenta a criticat statuarea instanței de apel în sensul că interesul recurentei s-ar justifica doar printr-o acțiune în contrafacere, Înalta Curte constată, contrar susținerii recurentei, că în hotărârea recurată acțiunea în contrafacere a fost indicată cu titlul de exemplu, instanța de apel reținând că recurenta nu a făcut dovada că ar fi formulat pretenții în legătură cu utilizarea de către pârâtă a mărcilor pentru perioada de protecție a acestora care să justifice interesul în prezenta cauză.
În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la acțiunea în contrafacere ce face obiectul dosarului nr. x/3/2022, Înalta Curte reține că simpla introducere a unei acțiuni în contrafacere a cărei soluționare este în curs pe rolul instanțelor de judecată nu dovedește în mod automat și un interes pentru a se dispune anularea mărcilor în cauză, ci acesta trebuie să fie analizat raportat la circumstanțele cauzei, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, pretențiile și apărările formulate în respectiva cauză.
Totodată, deși prin recurs recurenta a indicat numărul dosarului în cauză, făcând precizări cu privire la obiectul acțiunii și a anexat cererea de chemare în judecată și întâmpinarea din respectivul dosar, totuși, din încheierea de ședință din data de 15 mai 2024 rezultă că recurenta a indicat existența unei acțiuni în contrafacere pe rolul instanțelor de judecată, fără a indica numărul de dosar sau obiectul acțiunii și fără a indica o teză probatorie referitoare la aceasta.
De asemenea, Înalta Curte constată că ulterior acestui termen de judecată, recurenta nu a mai invocat această acțiune nici oral în instanței de judecată și nici prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
În contextul în care conform vizei aplicate pe cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/3/2022 aceasta a fost depusă la Tribunalul București la data de 22 august 2022, se constată că, la momentul formulării întâmpinării împotriva apelului formulat în prezenta cauză, înregistrată la data de 17.10.2022 recurenta avea posibilitatea de a invoca și de a face dovada acțiunii în contrafacere la acel moment sau, eventual la primul termen de judecată din data de 30 ianuarie 2023.
Pe cale de consecință, chiar dacă recurenta-pârâtă a indicat existența acțiunii în contrafacere la data de 15 mai 2023 ce a fost consemnată în încheierea aferentă termenului de judecată de la acea dată, recurenta nu supus într-o manieră caracterizată, temeinic argumentată analizei instanței de apel această apărare, nu a depus înscrisuri prin care să dovedească obiectul acțiunii în contrafacere sau stadiul dosarului, nefiind formulată o apărare propriu-zisă, argumentată temeinic în această privință.
În cazul în care un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța poate decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui (art. 255 alin. (2) C. proc. civ.).
Cu toate că instanța de apel avea posibilitatea de a se raporta la dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de a cere lămuriri în exercitarea rolului activ, aceste posibilități recunoscute de lege instanței de apel nu sunt de natură a suplini conduita diligentă a părții, care avea datoria de a combate excepția lipsei de interes printr-un raționament concludent, de natură a demonstra folosul practic pe care i-l conferă acțiunea de față, inclusiv prin raportare la cererea de chemare în judecată pe cale separată. De vreme ce simpla formulare a acțiunii în contrafacere nu constituia o împrejurare suficientă pentru a demonstra interesul, nu se poate reproșa instanței de apel o pasivitate care ar fi determinat pronunțarea unei soluții nelegale cu privire la excepția lipsei de interes.
Este prin urmare nefondată și critica conexă, referitoare la neexercitarea rolului activ și la încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., întrucât potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părțile nu pot imputa în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și nu le-au administrat în condițiile legii motiv pentru care nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. referitoare la o lipsă a rolului activ.
Astfel cum s-a menționat în analiza motivelor de recurs anterioare, recurenta-reclamantă nu a depus în susținerea afirmației referitoare la acțiunea în contrafacere niciun înscris doveditor. Or, potrivit art. 249 C. proc. civ., ,,Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, astfel că pentru a soluționa un litigiu, judecătorul trebuie să cunoască raporturile dintre părți, situația juridică creată, faptele care au generat litigiul. Pentru aceasta, este necesară dovedirea pretențiilor și apărărilor părților, nefiind suficiente afirmațiile lor, care sunt contradictorii.
Deși recurenta avea posibilitatea să depună dovada acțiunii în contrafacere încă din anul 2022 o dată cu depunerea întâmpinării formulate împotriva cererii de apel, aceasta nu a înțeles să procedeze în acest sens, motiv pentru care nu se poate reproșa instanței de apel faptul că nu a dispus, din oficiu, administrarea unor probe suplimentare.
Totodată, recurenta a avut posibilitatea concretă de a proba existența și pretențiile formulate prin acțiunea în contrafacere în apel în justificarea interesului său, Înalta Curte, constată că aceasta abia în recurs a înțeles să se prevaleze de conținutul acesteia prin depunerea cererii de chemare în judecată și a întâmpinării împreună cu filele mărcilor europene ale intimatei-pârâte din dosarul nr. x/3/2022 al Tribunalului București.
Se observă că nici în recurs recurenta nu a înțeles să depună, în susținerea interesului său și a motivelor de recurs, înscrisuri privind stadiul procesual al acelui dosar având în vedere anul depunerii acțiunii (2022) sau înscrisuri care să dovedească faptul că pretențiile sale din respectiva cerere privesc perioada de protecție a celor două mărci ce fac obiectul prezentului dosar astfel cum s-a susținut prin memoriul de recurs și concluziile orale.
Pe de altă parte, criticile pe care le poate aduce recurenta deciziei pronunțate de Curtea de Apel nu pot viza decât acele aspecte care au fost invocate în calea de atac devolutivă, nu și chestiuni care nu au făcut obiectul analizei în apel pentru că, altfel, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de către instanța investită cu calea extraordinară de atac, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.
În acest sens nu pot fi primite susținerile formulate direct în recurs, cu privire la faptul că în acțiunea în contrafacere, intimata-pârâtă a invocat prin întâmpinarea formulată în respectivul dosar drepturi privind mărcile a căror anulare s-a solicitat în prezentul dosar, aceste susțineri nefiind formulate în cadrul judecății din apel.
În conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
Așadar, este inadmisibilă pe calea recursului formularea omisso medio a unei apărări de fond, ce a fost sau putea fi invocată în fața instanței de apel, cu respectarea termenului legal prescris pentru mijlocul procesual adecvat invocării respectivei apărări.
Recurenta ar fi putut invoca aceste argumente referitoare la acțiunea în contrafacere pe parcursul judecății în apel, respectiv în etapa judecării fondului, ceea ce însă nu a făcut.
Înalta Curte reține că și în contextul în care s-ar aprecia că existența acțiunii în contrafacere este un fapt necontestat în sensul art. 255 alin. (2) C. proc. civ. acest fapt nu este în măsură să dovedească interesul în susținerea acțiunii în anulare, deoarece așa cum s-a arătat, folosul practic ar putea rezulta numai dintr-o schimbare favorabilă a situației juridice a reclamantei, rezultată din efectele admiterii cererii în anulare. Spre pildă, în măsura în care intimata-pârâtă ar fi opus reclamantei, în cadrul respectivei acțiuni, mărcile înregistrate care fac obiectul acțiunii de față, o atare împrejurare ar putea constitui un element de natură a contura existența interesului, însă intimata a învederat că, dimpotrivă, a invocat în apărare alte mărci (europene).
În cadrul aceluiași motiv de recurs, recurenta-reclamantă invocă, în susținerea interesului său faptul că prin acțiunea în contrafacere ce face obiectul dosarului nr. x/3/2022 a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata de despăgubiri pe perioada de 3 ani anterioară depunerii cererii, respectiv pentru perioada 25.08.2019-25.08.2022 perioadă ce coincide cu perioada pentru care mărcile a cărei anulare se solicită în prezentul dosar să beneficieze de protecție.
Cu privire la această critică Înalta Curte constată că recurenta nu a supus atenției instanței de apel această chestiune, deși ar fi putut, motiv pentru care ea nu o poate invoca direct în recurs, pentru că se opune art. 488 alin. (2) C. proc. civ. De altfel instanța de apel nu ar fi avut posibilitatea să verifice o asemenea susținere din moment ce cererea de chemare în judecată ce făcea obiectul acțiunii în contrafacere nu a fost depusă la dosarul cauzei.
Totodată, din petitul acțiunii în contrafacere depusă în recurs (fila 19 verso) nu rezultă perioada pentru care pretențiile au fost solicitate, acestea fiind solicitate în mod global ”pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin faptele de încălcare” și nici în cuprinsul acțiunii sau a obiectivelor propuse pentru efectuarea expertizei contabile, nu este precizată perioada pentru care pretențiile au fost solicitate.
Prin urmare, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., privind rolul activ și nici prevederile art. 255 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce privește interesul recurentei în obținerea anulării mărcilor ce fac obiectul prezentei cauze, recurenta a criticat, în esență, soluția instanței de apel de respingere a cererii sale de chemare în judecată ca rămasă fără interes motivat de faptul că, deși intimata-pârâtă a renunțat la mărcile ce fac obiectul prezentului dosar, aceasta își păstrează interesul de a obține anularea acestora dat fiind că, spre deosebire de renunțare, declararea nulității ar produce efecte începând de la data depunerii cererii de înregistrare a acestei mărci, iar recurenta urmărește să înlăture orice drept al intimatei-pârâte, chiar și limitat în timp la perioada dintre data depozitului pentru cererile de marcă la care intimata a renunțat și data radierii acestora.
Criticile formulate sunt nefondate.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Astfel, printre condițiile care se cer a fi îndeplinite în vederea exercitării acțiunii civile se numără și existența interesului, prin interes înțelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I C. proc. civ.
Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, având în vedere faptul că legiuitorul a indicat necesitatea justificării interesului atât la formularea cât și la susținerea unei cereri.
Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică, în speță beneficiul efectiv pe care recurenta l-ar obține în urma anulării mărcilor în cauză.
Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, devenit după republicare art. 56 alin. (1) ,,anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive (...)” iar conform Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice din 10.11.2010 persoană interesată, în sensul legii mărcilor, poate fi orice persoană care are un interes legitim aflat în legătură cu o cerere de înregistrare a mărcii sau cu o marcă înregistrată și ale cărei interese ar putea fi prejudiciate de respectiva marcă înregistrată.
În ceea ce privește interesul, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că în pofida renunțării la cererea de marcă comunitară contestată, se consideră că solicitantul încă are un interes legitim în a continua procedura de anulare, cu scopul de a obține o decizie pe fond. (a se vedea Hotărârea din 24 martie 2011, C-552/09 P, „TiMi KiNDERJOGHURT”, punctul 39 și Decizia din 22 octombrie 2010, R 0463/2009-4, „Magenta”, punctele 25 – 27).
În acest context, având în vedere efectele diferite pe care le produce renunțarea la marcă față de anularea acesteia, instanța europeană a stabilit că situația în care se renunță la o marcă a cărei anulare se solicită ,,interesul de a exercita acțiunea constituie o condiție de admisibilitate care trebuie să se mențină până când instanța se pronunță asupra fondului. Potrivit jurisprudenței Curții, un astfel de interes există atât timp cât recursul poate aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care l-a introdus” (Hotărârea din 14 septembrie 2010, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia, C-550/07 P, Rep., p. I-8301, punctele 22 și 23).
Față de aceste considerente Înalta Curte constată, față de situația de fapt stabilită în baza probelor administrate în fața instanțelor anterioare, că recurenta-reclamantă nu justifică un interes în susținerea cererii de anulare a mărcilor în litigiu, nefiind demonstrat în cauză un folos practic pe care aceasta l-ar putea obține în urma anulării mărcilor intimatei-pârâte.
În această privință, trebuie observat că incumbă titularului unei cereri care intră în conținutul acțiunii civile sarcina de a demonstra că respectiva formă de exercitare a acțiunii îndeplinește toate condițiile de exercițiu prevăzute de lege, inclusiv cerința interesului, respectiv a folosului practic.
Recurenta, în susținerea interesului său, a precizat și faptul că folosul practic îl constituie înlăturarea drepturilor anterioare ale intimatei pentru perioada în care mărcile la care aceasta a renunțat au produs efecte. Cu toate acestea, în condițiile în care la data promovării acțiunii în contrafacere, mărcile naționale la care se referă cererea de față erau deja radiate, simpla formulare a acestei cereri nu justifică într-o manieră suficientă folosul practic ce ar fi obținut prin înlăturarea retroactivă a efectelor juridice ale respectivelor mărci, efecte limitate la perioada dintre data depozitului reglementar și data radierii din Registrul Național al Mărcilor.
În consecință, față de situația de fapt stabilită de instanța de apel, în baza probelor administrate în cauză, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de apel, că cererea de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă a rămas lipsită de interes, demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția consacrată jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii cererii ca fiind lipsită de interes.
Condiția interesului de a fi actual trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, la momentul introducerii acțiunii, ci pe tot parcursul procesului, întrucât prin hotărârea sa, instanța de judecată este chemată să se pronunțe în concret cu privire la valorificarea unui drept.
Ca atare, cerința relativă la interes se analizează în raport de obiectul cererii deduse în concret judecății și de temeiurile de fapt și de drept pe care partea reclamantă își sprijină pretențiile, nu în abstract și, cu atât mai puțin, în lipsa oricăror probe care să justifice caracterul actual al interesului reclamantului.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit nici că urmărește preîntâmpinarea producerii unui prejudiciu prin anularea mărcilor în cauză și nici un folos practic pe care l-ar putea obține în urma admiterii cererii sale.
Prin urmare, susținerile recurentei privind nelegalitatea soluției adoptate, urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.
În consecință, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Înalta Curte constată că partea care a pierdut procesul este recurenta-reclamantă și, ca atare, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata-pârâtă B S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.753,23 euro conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A IFN S.A. împotriva deciziei civile nr. 1604A din 28 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă A IFN S.A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.753,23 euro către intimata-pârâtă B S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.