Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, Secţia I civilă, la data de 26.07.2021, sub dosarul nr. x/121/2021, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B şi C, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară; în subsidiar, reclamanta a solicitat rezoluţiunea aceluiaşi contract, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară; obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 42.841,84 lei şi a dobânzilor legale calculate de la data retragerii sumei din contul reclamantei şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Pârâţii B şi C au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1141/06.05.2021, pe motiv că reclamanta a refuzat întreținerea în mod nejustificat, precum şi restituirea sumei de 49.000 de lei achitată ca parte din preţ. Au mai solicitat pârâții obligarea reclamantei la restituirea cheltuielilor efectuate în interesul său, în perioada 13.01.2021-14.06.2021, precum şi obligarea acesteia de a se prezenta la notar, pentru încheierea unui contract de donație cu privire la locul de înhumare dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 851/31.03.2021 la SPN D, ocazie cu care să fie predate şi cele două verighete de aur, primite de la reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Printr-o cerere completatoare, reclamanta a solicitat să se dispună revocarea contractului de donație autentificat sub nr. 851/31.03.2021 la SPN D şi restituirea bunului donat.
2. Hotărârea Tribunalului Galaţi, Secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 647 din 8 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Galaţi, Secţia I civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost completată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâţii B şi C; a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională; s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021 la SPN D şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. (...), situat în mun. Galați, str. (...), va reintra în patrimoniul reclamantei; a fost obligată reclamanta să restituie pârâţilor suma de 3.330 lei, cu titlu de cheltuieli contract de vânzare-cumpărare; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâţilor privind obligarea reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâţilor privind obligarea reclamantei de a se prezenta la notar pentru încheierea unui contract de donaţie; a fost obligată reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 8.743,01 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea Curţii de Apel Galaţi, Secţia I civilă
Prin decizia nr. 21/A din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B şi C, împotriva sentinţei civile nr. 647/08.06.2023 a Tribunalului Galaţi; a anulat sentinţa apelată şi în rejudecare: a respins, ca neîntemeiată, cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâţii B şi C; a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâţii B şi C; a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021 de Societatea Profesională Notarială D; a dispus ca dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Galaţi, str. (...), să revină în patrimoniul reclamantei A; a obligat pe reclamanta A să restituie pârâților suma de 49.000 lei, achitată cu titlu de preţ; a respins, ca nefondate, celelalte capete ale cererii reconvenţionale; a obligat pe reclamantă la plata către pârâţi a sumei de 8.505 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, din care 3.000 lei reprezentând onorariu avocat şi 5.505 lei taxă de timbru aferentă petitului admis; a admis cererea accesorie a apelantei şi a obligat pe intimaţii pârâţi B şi C la plata către apelanta-reclamantă A a sumei de 8.702 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 5.950 lei reprezentând onorariu avocat şi 2.752,5 lei taxa de timbru aferentă cererii de apel.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 21/A din 15 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă, a formulat recurs reclamanta A, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta susține încălcarea prevederilor art. 481 C. proc. civ., arătând că situația apelantei reclamante a fost înrăutățită în propria cale de atac prin soluția pronunțată cu privire la solicitarea pârâților din cererea reconvențională de obligare a reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei.
În acest sens, arată că, prin sentința tribunalului a fost respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere, împotriva acestei hotărâri a formulat apel doar reclamanta, însă, prin decizia recurată, aceasta din urmă a fost obligată să restituie pârâților suma de 49.000 lei, achitată cu titlu de preț.
Solicită să se constate că, în speță, nu este incidentă niciuna dintre limitările principiului non reformatio in pejus, respectiv situația în care apelantul însuși consimte expres la înrăutățirea situației sale în propria cale de atac sau ipoteza în care există anumite cazuri prevăzute de lege, prin care se derogă de la această regulă, independent de poziția apelantului cu privire la acest aspect.
Învederează că nu a criticat soluția instanței de fond de respingere a cererii pârâților vizând obligarea reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei și din nicio critică formulată în apel nu rezultă consimțământul expres al apelantei la schimbarea soluției cu privire la această cerere distinctă, neapelată de pârâți.
Recurenta susține și încălcarea dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului, sens în care arată că apelul este limitat doar la criticile formulate prin cererea de apel de partea nemulțumită de soluția primei instanțe.
Afirmă că, în cauza pendinte, prin apelul formulat, apelanta a criticat parțial sentința instanței de fond, astfel încât soluția de respingere a cererii de obligare a reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei către pârâți a intrat în autoritate de lucru judecat și nu putea fi modificată în calea de atac.
Solicită să se constate că soluția asupra acestui capăt de cerere nu este indisolubil legată de soluția asupra cererii de rezoluțiune a contractului încheiat între părți.
Arată că acest capăt de cerere a fost formulat de pârâți pe cale reconvențională, însă, cât timp pârâții – titularii cererii – nu au formulat apel cu privire la soluția de respingere, instanța de apel nu putea, în soluționarea apelului reclamantei, să extindă verificarea temeiniciei și legalității hotărârii la soluția dată asupra unei cereri a pârâților, necriticată de aceștia.
Afirmă că este nelegală și soluția de respingere a solicitării apelantei de trimitere a cauzei spre rejudecare. Astfel, din considerentele hotărârii atacate se desprinde concluzia că, deși instanța a validat criticile acesteia, în sensul că prima instanță s-a dezînvestit fără a fi lămurită cu privire la cererile reclamantei, contrar prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. – cu referire la cererea de obligare a pârâților la restituirea sumei de 42.814,84 lei și a dobânzilor legale – în mod nelegal, a reținut că nu poate da eficiență cererii principale a apelantei de trimitere a cauzei spre rejudecare, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ.
Arată că este nelegal raționamentul vizând incidența acestor prevederi, cât timp dispoziția cuprinsă în art. 480 alin. (3) C. proc. civ. este una de excepție, care trebuie aplicată de instanța de apel dacă sunt îndeplinite condițiile textului legal, respectiv admiterea apelului, motivele de anulare a hotărârii apelate sunt întemeiate, există solicitarea expresă a unei părți de trimitere a cauzei spre rejudecare, iar trimiterea spre rejudecare să fie solicitată o singură dată în proces.
Recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1023 lit. b) C. civ. relativ la cererea de revocare a contractului de donație având ca obiect dreptul de concesiune asupra unui loc de veci în cimitirul E.
Învederează că, în susținerea acestui capăt de cerere, a invocat săvârșirea unor fapte de natură penală de către donatar, ceea ce nu echivalează cu constatarea săvârșirii unor infracțiuni, cum eronat a reținut instanța de apel, care a completat norma legală invocată, apreciind că, doar dacă se face dovada săvârșirii unor infracțiuni, adică a unor fapte grave din punct de vedere penal sau moral, se poate dispune soluția de revocare.
Recurenta arată că instanța de apel a respins nelegal cererea de revocare a donației, cât timp a reținut că neînmânarea sumei existente în conturile reclamantei către titular și nefolosirea acesteia în interesul reclamantei reprezintă o faptă ce poate îmbrăca aspect ilicit.
Afirmă că, în raport cu situația de fapt reținută de instanța de apel, se poate concluziona că pârâții au profitat de starea vădită de vulnerabilitate a reclamantei pentru a obține foloase patrimoniale necuvenite, aducând atingere relațiilor sociale care protejează patrimoniul și relațiilor de încredere între părți, ceea ce echivalează cu săvârșirea unei fapte de natură penală.
Susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1349 C. civ. în ceea ce privește soluția de respingere a cererii reclamantei de obligare la restituirea sumei retrase de pârâtul B din conturile reclamantei, având în vedere că, din considerentele hotărârii, se poate desprinde concluzia îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.
Învederează că este întrunită atât condiția privind existența unei fapte ilicite, întrucât instanța de apel a reținut că neînmânarea sumei către titularul ei și nefolosirea sumei existente în conturile reclamantei în interesul acesteia reprezintă o faptă ce poate îmbrăca aspect ilicit, cât și cea a prejudiciului, dat fiind că s-a reținut prin decizia recurată că, din extrasul de cont și ordinele bancare semnate de pârât, a rezultat că acesta a retras un total de 42.810,88 lei la data de 22 aprilie 2021.
Relativ la condițiile vizând existenţa vinovăției și a legăturii de cauzalitate, susține că acestea rezultă chiar din modalitatea de săvârșire a faptei, din împrejurarea că retragerea sumei de bani nu a fost contestată de pârât.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și a sentinței primei instanțe și, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată, primei instanțe.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimaţii B şi C solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Susţin că, în speţă, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a rejudecat cauza în limitele stabilite de reclamanta care a solicitat, pe calea apelului, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, respectiv rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Deşi împotriva hotărârii tribunalului a formulat apel doar reclamanta, faţă de solicitarea acesteia din apel, instanţa învestită cu o astfel de cerere indivizibilă, raportat la obiectul cauzei, în rejudecare, a analizat obiectul acţiunii în ansamblul ei. Or, câtă vreme suma de 49.000 lei, achitată cu titlu de preţ, este parte din obiectul litigiului şi reclamanta a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, fără a se limita doar la anumite părţi, instanţa, în mod legal, a reanalizat situaţia dedusă judecăţii sub toate aspectele.
Afirmă că aplicarea principiului non reformatio in pejus este limitată de atitudinea procesuală a părţii care exercită calea de atac, iar dacă această parte renunţă la beneficiul său, hotărârea poate să-i fie defavorabilă întrucât are eficienţă principiul disponibilităţii. Cât timp reclamanta nu a precizat, în mod expres, că nu renunţă la beneficiul său şi a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, apreciază că soluţia este legală în lumina dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ.
În raport cu cele învederate anterior, susţin că nu au fost încălcate nici prevederile art. 481 C. proc. civ.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că acesta a fost invocat formal de către recurentă.
În privinţa cererii de revocare a contractului de donaţie având ca obiect dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul E, instanţele de fond au reţinut temeinic şi legal că, în cauză, nu este atestată existenţa faptei de înşelăciune, adică a faptei penale a pârâţilor, astfel încât nu poate fi admisă cererea de revocare a donaţiei pentru ingratitudine.
Relativ la cererea de restituire a sumei de 42.810,88 lei, învederează că nicio probă administrată în cauză nu dovedeşte faptul că intimaţii şi-au însuşit sumele retrase sau au refuzat înmânarea acestora către titular.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 12 iunie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta critică decizia instanței de apel prin prisma unor aspecte de nelegalitate încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.
Având în vedere cu prioritate criticile de nelegalitate vizând nerespectarea unor norme de procedură, inclusiv din perspectiva încălcării unor principii procesuale, critici subsumate motivului reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în limitele şi pentru argumentele expuse în continuare.
Din considerentele deciziei de apel criticate prin recurs, Curtea reține că la adoptarea soluției de admitere a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 647 din 8 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Galaţi, Secţia I civilă, și, respectiv, de reţinere a cauzei spre rejudecare de către instanţa de prim control judiciar, s-a avut în vedere, în esență, împrejurarea că judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 9 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ. care consacră principiul disponibilităţii şi cel al rolului activ, prin calificarea eronată dată de prima instanţă petitului cererii acesteia de chemare în judecată având ca obiect pretenţii băneşti, tribunalul analizând aceste pretenţii ca fiind întemeiate pe obligaţia de restituire a preţului contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 1141/06.05.2021, a cărui anulare s-a solicitat, cu toate că obiectul acestui petit formulat de reclamantă (conform motivelor invocate prin cererea introductivă şi prin precizările ulterioare aduse) reprezenta suma de bani pe care pârâtul ar fi retras-o din contul bancar al acesteia, fără acordul titularei.
A apreciat în aceste condiţii instanţa de apel că acest capăt de cerere principală, având ca obiect restituirea sumei de 42841,84 lei şi a dobânzilor legale calculate de la data retragerii sumei din cont şi până la data plăţii efective, a fost greşit analizat pe fond în primă instanţă, context în care s-a reţinut ca fiind fondată şi critica apelantei reclamante privind nemotivarea respingerii acestui petit.
Înalta Curte constată faţă de criticile de recurs mai sus prezentate că, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept, o atare analiză, specifică devoluţiunii, este limitată, pe de o parte de ceea ce s-a apelat – tantum devolutum quantum appellatum şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă – tantum devolutum quantum iudicatum.
Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse iniţial judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii.
Totodată, judecata pricinii în calea de atac va ţine seama, în conformitate cu prevederile art. 481 C. proc. civ., de principiul neagravării situaţiei părţii apelante în propria cale atac (non reformatio in pejus) care presupune că părţii care a declarat apel nu i se poate crea o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată (excepţiile de la această regulă fiind limitativ prevăzute de lege). Raţiunea acestui principiu este aceea de a nu descuraja partea nemulţumită de o hotărâre judecătorească să exercite căile de atac prevăzute de lege, prin crearea perspectivei obţinerii unei soluţii mai puţin favorabile decât cea care o nemulțumește.
Prin raportare la aceste principii, precum şi la soluţiile pe care instanţa de apel le poate pronunţa, potrivit prevederilor art. 480 C. proc. civ., Înalta Curte reţine în speţă nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de control judiciar în condiţiile în care a constatat greşita stabilire a obiectului unei dintre pretenţiile deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată de către tribunal, cu consecinţa unei analize eronate pe fondul cauzei, fără a distinge, de altfel, în ce măsură se poate identifica o relaţie de interdependenţă între petitele acţiunii.
De vreme ce a considerat că prima instanţă s-a pronunţat în raport de un alt obiect al uneia dintre cererile deduse judecăţii şi, ca atare, tot fundamentul argumentării sale în referire la aceasta era greşit şi, în final, inexistent faţă de o pretenţie care, în speţă, nu era reprezentată de restituirea preţului din contract, cum eronat s-a statuat prin sentinţă, instanţa de apel a reţinut, chiar explicit, şi nemotivarea sentinţei cu privire la acest obiect al pricinii cu care reclamanta a înţeles să învestească instanţa, în aplicarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi asupra căruia judecătorul fondului era ţinut să se pronunţe, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte înţelesul sintagmei ,,prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului” cuprinsă în alin. (3) al art. 480 C. proc. civ., Înalta Curte, acceptând că această normă evocată cuprinde o formulă largă care include în conţinutul său toate neregulile procedurale care au determinat pronunţarea unei soluţii fără cercetarea fondului, constată că aprecierea că acestea viciază modul în care aparent s-a judecat fondul cauzei reprezintă de principiu o chestiune care trebuie stabilită concret și justificat de la caz la caz, numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanţe, în raport cu circumstanţele fiecărei speţe.
În prezenta cauză, calificarea greşită a cererii respective de către prima instanţă având ca urmare nepronunțarea în limitele învestirii sale, aspect reţinut corect, de altfel, de către instanţa de apel, echivalează, fără echivoc, cu o necercetare a pretenţiei deduse judecăţii, neprezentând relevanţă că dispozitivul şi considerentele sentinţei apelate implică o soluţie şi o argumentare pe fond, în condiţiile în care soluţia dată pretenţiei reclamantei vizând restituirea sumei de bani pe care o deţinea în cont reprezintă rezultatul unei judecăţi prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului demersului judiciar real al acestei părţi.
Or, trebuie remarcat că în situaţia întrunirii condiției caracterului întemeiat al motivului de apel care ridică instanţei de apel problema nesoluționării fondului de către prima instanţă îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. privitoare la anularea hotărârii primei instanțe, caz în care instanţa de apel poate trece, mai departe, fie la examinarea cauzei pe fond, fie la trimiterea cauzei către prima instanţă, pentru rejudecare, dacă părțile au formulat expres o atare solicitare [potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.].
Înalta Curte constată însă că instanţa de prim control judiciar a făcut în speţă aplicarea prevederilor art. 480 alin. (6) C. proc. civ., reţinând ca atare, în mod eronat că tribunalul ar fi judecat în fond toate petitele acţiunii, situaţie în raport de care nu a mai dat curs cererii apelantei reclamante de trimitere a cauzei, spre rejudecare.
Prin decizia recurată s-a stabilit, totodată, că nerespectarea unui principiu fundamental al procesului civil (fiind avut în vedere cel al disponibilităţii procesuale, menţionat expres în motivarea raţionamentului judiciar adoptat) ar atrage o vătămare a drepturilor părţii care nu poate fi înlăturată decât prin anularea întregii hotărâri în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel apreciind în acest sens – fără însă a aduce vreun argument în sprijinul acestei statuări – că modul de analiză a celui de-al doilea petit al acţiunii s-ar reflecta şi în analiza primului capăt de cerere principală, vizând desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021.
Procedând la rejudecarea întregii cauze în fond (contrazicând, de altfel, în această manieră chiar propria statuare referitoare la caracterul fondat al criticii apelantei reclamante privind nemotivarea respingerii petitului calificat greşit de tribunal), Curtea de Apel a pronunţat o decizie cu încălcarea dispoziţiei legale sus-menţionate, respectiv a normei cuprinse în alin. (3) al art. 480 C. proc. civ. fără a respecta dreptul părţii la dublul grad de jurisdicţie, care implică ca litigiul să fie judecat atât în fond, cât şi în apel, urmând a fi supus recursului doar pentru motive de nelegalitate.
Înalta Curte constată în acelaşi timp că este întemeiată şi critica de recurs vizând încălcarea prin rejudecarea pricinii a principiului consacrat de prevederile art. 481 C. proc. civ., prevederi pe deplin incidente şi în această fază a apelului, după anularea sentinţei primei instanţe, deci inclusiv în situaţia reţinerii dispoziţiilor art. 480 alin. (6) C. proc. civ. a căror aplicare a fost făcută în prezenta cauză.
Astfel, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 647 din 8 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Galaţi, Secţia I civilă, hotărâre atacată cu apel exclusiv de către reclamantă, a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională, fiind respins capătul de cerere formulat de pârâţi privind obligarea reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei, reprezentând parte din preţul stabilit contractual, reținându-se că această pretenţie este neîntemeiată, în lipsa unor probe certe privitoare la plata efectivă a sumei solicitate, instanţa de apel în mod nelegal a obligat-o pe reclamantă să restituie pârâților suma de bani respectivă, în legătură cu care, în reevaluarea situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, a stabilit că ar fi fost achitată cu titlu de preţ.
O asemenea soluţie este vădit contrară principiului neînrăutățirii situaţiei apelantei reclamante în propria cale de atac, în lipsa unui consimțământ expres al acesteia la schimbarea soluției cu privire la această cerere distinctă, în conformitate cu teza a finala art. 481 C. proc. civ., excedând de altfel, în mod evident, şi criticilor de apel formulate de aceasta din urmă, în limitele cărora se putea proceda la rejudecarea pe fond a cauzei, potrivit art. 477 C. proc. civ., susţinerile reclamantei privitoare la acest aspect, respectiv la vătămarea procesuală ce i-a fost cauzată prin decizia de apel fiind pe deplin fondate.
În consecinţă, având în vedere toate aceste încălcări ale regulilor de drept procesual aplicabile judecăţii în calea de atac a apelului, care atrag nelegalitatea deciziei recurate prin prisma incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, instanţă care va statua motivat asupra efectelor admiterii apelului cu privire la petitele cererilor deduse judecăţii, respectiv asupra limitelor rejudecării cauzei în raport de normele procedurale incidente în această fază procesuală.
În privinţa celorlalte critici de nelegalitate aduse deciziei, referitoare la interpretarea și aplicarea normelor de drept material, Curtea constată că aspectele puse în discuţie prin intermediul acestora [şi care ar putea fi examinate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.] nu se mai impune a fi cenzurate în recurs, față de motivul de casare găsit întemeiat, urmând a fi avute în vedere, după caz, de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei nr. 21/A din 15 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.