Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 20.03.2013, reclamanții A, B, C, D și E au chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților A, B și C, în accepțiunea Legii nr. 255/2010, la încasarea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafață de 2.775 mp, situat în intravilanul comunei Snagov, județul Ilfov, identificat cu numărul cadastral (...), intabulat în CF nr. (...) a localității Snagov.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite reclamanților cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii terenului anterior identificat, despăgubiri care să includă atât valoarea reală de circulație a terenului expropriat, cât și compensarea prejudiciului cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas în patrimoniul reclamanților ulterior exproprierii, la cursul de schimb leu/euro valabil la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume. Compensarea a fost solicitată și de reclamanții D și E, în calitate de coproprietari ai terenului în suprafață de 40.145 mp.
În subsidiar, s-a solicitat exproprierea întregii suprafețe de teren de 42.920 mp, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 și ale Legii nr. 33/1994.
I.2 Hotărârea primei instanţe
Prin sentința civilă nr. 176/20.01.2015, Tribunalul Ilfov a admis cererea astfel cum a fost precizată, constatând calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor aferente exproprierii terenului în suprafață de 2.775 mp, situat în intravilanul comunei Snagov, județul Ilfov, NC (...).
Instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma totală de 4.395.888 euro, ce urmează a fi plătită în lei, la cursul de schimb valutar de la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței și până la data plății efective, astfel: 118.630 euro – contravaloarea terenului expropriat în suprafață de 2.775 mp; 1.203.146 euro – contravaloarea lipsei de folosință a terenului rămas neexpropriat, în suprafață de 40.145 mp, calculată pentru perioada 28.11.2011 - 31.12.2014; 343.239 euro – contravaloarea lucrărilor necesare pentru realizarea accesului la restul proprietății rămase neexpropriate; 2.730.873 euro – contravaloarea beneficiului nerealizat.
A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei menționate, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, defalcată astfel: reclamanților A și B, suma de 2.563.304,5 euro, la cursul de schimb valutar de la data plății efective, precum și a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței și până la data plății efective; reclamantei C, suma de 768.401,5 euro, la cursul de schimb valutar de la data plății efective, precum și a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței și până la data plății efective; reclamanților D și E, suma de 1.064.182 euro, la cursul de schimb valutar de la data plății efective, precum și a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței și până la data plății efective, pârâtul urmând a aloca în bugetul aferent fondurile necesare achitării acestor sume.
A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 50.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
I.3 Decizia instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 989A/01.07.2019, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR S.A., împotriva sentinței civile nr. 176 din 20.01.2015 a Tribunalului Ilfov, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 72.150 euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, și 329.615 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare pentru realizarea accesului la restul proprietății rămase neexpropriate.
Pe cale de consecință, Curtea a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumelor menționate anterior, în echivalent în lei, la cursul BNR din ziua plății, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, astfel: contravaloarea terenului expropriat, în cotă de 2063/2500 către reclamanții A și B și de 437/2500 către reclamanta F (fostă C); contravaloarea lucrărilor necesare pentru realizarea accesului, în cotă de 1441/2500 către reclamanții A și B, de 437/2500 către reclamanta F (fostă C) și de 622/2500 către reclamanții D și E.
A respins, ca neîntemeiate, pretențiile privind contravaloarea lipsei de folosință și a beneficiului nerealizat și a menținut dispozițiile sentinței apelate privind constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri, obligația pârâtului de plată a dobânzii legale aferente sumelor datorate reclamanților, de la data scadenței obligațiilor principale până la achitarea efectivă, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
I.4 Decizia pronunţată în cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, la data de 20.02.2023, reclamanții A, B și F (fostă C) au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2/2023.
Prin decizia nr. 1049A din 19 septembrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Prin încheierea din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de revizuenții F (fostă C), A și B, ca nefondată.
I.5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1049A din 19 septembrie 2023 şi împotriva încheierii din 30.01.2014, ambele pronunţate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuenții au formulat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2/2023.
Cu titlu prealabil, revizuenții au arătat că decizia atacată este supusă recursului, dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nefiind incidente, întrucât, în cauză, nu este vorba despre un litigiu veritabil de expropriere, iar suma acordată cu titlu de despăgubiri are valoarea unor pretenții de drept comun.
În drept, în dezvoltarea motivelor de recurs au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
I.6. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR S.A.) a invocat excepția netimbrării cererii de revizuire şi excepția inadmisibilității cererii de revizuire, reiterându-se faptul că deciziile în materia exproprierii nu sunt susceptibile de recurs, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, arătându-se că instanțele anterioare au analizat și au respins pretențiile reclamanților, constatând că aceștia au fost deja despăgubiți pentru terenul expropriat.
I.4. Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I Civilă la data de 30 iulie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie (filele 1 și 2 din dosarul de recurs).
Prin rezoluția din data de 13 august 2024, s-a constatat că recursul este timbrat cu suma de 50 lei și s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
În concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că recursurile sunt legal timbrate, precum și că hotărârea atacată nu este susceptibilă de recurs, recursurile fiind declarate împotriva unei hotărâri definitive care nu are deschisă această cale de atac. De asemenea, s-a reținut că, în temeiul art. 248 alin. (1) și art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează a aprecia, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității recursurilor invocate.
Completul de filtru nr. x, prin rezoluție, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile aflate la filele 89-94 din dosarul de recurs, fiind depus punct de vedere doar de către recurentul-contestator.
Prin punctul de vedere formulat la data de 24 octombrie 2024, reclamanții A, B și F au solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1049A/19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, precum și a încheierii din 30.01.2024, invocând lipsa unei proceduri de expropriere pentru terenul în cauză și faptul că transferul dreptului de proprietate s-a realizat abia în anul 2020, în baza deciziei civile nr. 989/2019.
În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile cauzei, s-a reiterat faptul că obiectul litigiului nu a vizat o procedură veritabilă de expropriere, ci mai degrabă o situație de fapt generată de ocuparea terenului reclamanților de către pârâtă, fără a exista o decizie de expropriere emisă în anul 2011. Astfel, s-a susținut că suprafața de 2.775 mp nu a fost inclusă în decizia de expropriere nr. 1652/2011 și că înscrisurile noi depuse confirmă inexistența unei exproprieri de drept.
Excepția inadmisibilității recursului a fost combătută prin argumentul că, în anul 2019, a fost inițiată o procedură de expropriere care includea terenul reclamanților, ceea ce demonstrează că acesta nu fusese anterior expropriat. S-a invocat și faptul că transferul dreptului de proprietate nu s-a realizat prin o decizie de expropriere, ci în urma unei hotărâri judecătorești definitive.
Prin rezoluția din data de 17 octombrie 2024, a fost fixat termen la data de 26 noiembrie 2024, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului, față de cele reținute prin raportul întocmit în cauză, termen la care Înalta Curte a reținut pricina în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursurilor declarate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţiePartea inferioară a formularului
În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursurilor, invocată de intimată, Înalta Curte constată următoarele:
Decizia atacată cu recurs este dată în soluţionarea unei cereri de revizuire, iar potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată”.
Hotărârea atacată cu revizuire, respectiv decizia civilă nr. 989A/01.07.2019 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este o hotărâre definitivă, prin care a fost soluționat apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 176 din 20.01.2015 a Tribunalului Ilfov; obiectul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/93/2013 a fost exproprierea.
Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.
Pe de altă parte, în cauză, faţă de data cererii de chemare în judecată (20.03.2013), sunt aplicabile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cu care „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.”
Prin urmare, având în vedere obiectul litigiului, în raport cu dispozițiile evocate, părțile aveau deschisă numai calea de atac ordinară a apelului, aceasta fiind exercitată împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de Tribunalul Ilfov.
În considerarea dispozițiilor legale anterior citate, rezultă că, raportat la faptul că decizia atacată cu cererea de revizuire este o hotărâre definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia nr. 1049A din data de 19 septembrie 2023 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu este nici ea supusă recursului.
Cu privire la susţinerea recurenţilor în sensul că normele mai sus evocate nu sunt aplicabile pentru că în speţă este vorba despre o expropriere de fapt şi nu una de drept – vizată, în optica recurenţilor de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de art. XIII din Legea nr. 2/2013, aplicabil în timp cauzei de faţă – Înalta Curte reţine faptul că distincția dintre exproprierea de fapt și exproprierea de drept nu poate fundamenta legal deschiderea dreptului la calea de atac a recursului, întrucât regimul căilor de atac nu depinde de această calificare, ci de prevederile legale incidente în materie.
În acest sens, prin cererea de chemare în judecată s-a reclamat afectarea în fapt a unei suprafeţe din terenul proprietatea reclamanţilor prin măsuri de expropriere realizate de pârâtă – care însă nu a cuprins acest teren în hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă conform legilor de expropriere – şi în consecinţă s-a solicitat acordarea reparaţiei corespunzătoare privării de proprietate rezultată din faptele pârâtei.
Or, după cum rezultă cu claritate din hotărârile pronunţate în cauză în primă instanţă şi în apel, instanţele au analizat cererea reclamanţilor şi prin prisma reglementărilor speciale din materia exproprierii, a căror aplicare a fost realizată cu ocazia soluţionării cauzei şi a stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamanţilor – atât cu privire la tipurile de reparaţie cuvenite, cât şi la modul concret de dimensionare a acestora.
Din această perspectivă şi faţă de determinarea obiectului cauzei în acord cu susţinerile reclamanţilor, acordarea unui regim procedural diferenţiat în funcţie de criteriul introdus de reclamanţi prin punctul lor de vedere nu este justificată, de vreme ce poziţia lor procesuală a fost bazată pe luarea unei măsuri cu efect de expropriere şi pe necesitatea despăgubirii echitabile, iar unde legea (art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013) nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Incidental şi nedeterminant, Înalta Curte observă că decizia atacată cu revizuire cuprinde menţiunea că este definitivă, ea nu a fost atacată cu recurs de reclamanţi – care au exercitat direct calea revizuirii împotriva acesteia – şi totodată, în chiar cuprinsul cererii de revizuire recurenţii au menţionat că hotărârea instanţei de apel era definitivă.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2024 a aceleiași instanțe, se reține că îndreptarea erorilor materiale este prevăzută de art. 442 C. proc. civ., iar în ceea ce privește căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor prin care s-au soluționat astfel de cereri, art. 446 C. proc. civ. prevede: „Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și art. 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea”.
Pentru aceleaşi argumente mai sus expuse, raportat la faptul că decizia pronunțată de instanța de revizuire nu este supusă niciunei căi de atac, nici încheierea de îndreptare a erorii materiale cu privire la această decizie nu este supusă recursului.
În consecință, având în vedere dispozițiile legale anterior evocate și pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenţii-revizuenți F, A şi B împotriva deciziei nr. 1049A din data de 19 septembrie 2023 şi a încheierii din 30 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2/2023, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., D şi G.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.