Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 24 august 2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă, sub nr. x/3/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.159.555 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea de 2.340.600 lei - preţul imobilului cuprins în raportul de evaluare nr. 2316 din 15 aprilie 2009 şi valoarea de 1.181.045 lei stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului teren în suprafaţă de 2.594 mp, situat în Cluj Napoca, str. (...), jud. Cluj, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii efective a debitului, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, la data de 5 noiembrie 2021, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar la data de 7 februarie 2022 a formulat cerere de chemare în garanţie a numitelor Societatea A S.R.L. şi B.
La termenul din data de 8 iunie 2022, instanţa a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind tardiv introdusă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 octombrie 2022, instanţa a constatat că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este decăzută din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
2. Hotărârea pronunțată de prima instanță
Prin sentinţa civilă nr. 479 din 20 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea pronunțată de instanța de apel
Prin decizia civilă nr. 121A din 5 februarie 2024, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a admis, formal, apelul declarat de către apelantul - reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 479 din 20 aprilie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. A admis motivul de apel de ordine publică, invocat din oficiu, privind prescripţia dreptului material la acţiune. A schimbat sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A respins cererea de chemare în judecată, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 121A din 5 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea, în tot, a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel. Acesta apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
În primul rând, arată că hotărârea recurată încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității întrucât instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Procedând în această manieră, a încălcat prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia, în apel, se rejudecă fondul în limitele stabilite de apelant și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată.
Recurentul învederează că, în cauză, prin încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2022, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a constatat că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 19 ianuarie 2021, fiind incidente dispozițiile noului Cod civil. Prin urmare, raportat la data depunerii întâmpinării, a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca excepția prescripției extinctive. Soluția nu a fost atacată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Cu toate acestea, Curtea de Apel București a apreciat că sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Or, în aprecierea sa, și în ipoteza în care excepția ar fi considerată ca fiind de ordine publică, nu era posibil să fie pusă în discuție de două ori, în cadrul aceluiași litigiu.
În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și ale art. 2528 C. civ.
A arătat că, în aplicarea normelor de drept material menţionate, curtea a reţinut, în mod greşit, că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie este 28 octombrie 2010, când a fost emisă decizia de despăgubire. În acest sens, a înțeles să aducă un argument de practică judiciară, respectiv decizia nr. 513 din 7 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție – Secţia I civilă, arătând că, prin raportare la această hotărâre, nu se poate aprecia că momentul obiectiv de la care reclamantul din prezenta cauză ar fi avut posibilitatea să cunoască atât paguba, cât și pe cei responsabili de producerea acesteia, este chiar data deciziei de despăgubire sau cea a titlurilor de conversie.
În aprecierea sa, data naşterii dreptului la acţiune este cea la care dreptul subiectiv a fost încălcat, nesocotit sau trebuia să fie exercitat, însă data începutului prescripţiei extinctive este cea la care titularul dreptului la acţiune are posibilitatea materială şi juridică de a face acte de întrerupere a prescripţiei, de a acţiona în justiţie. Există două momente de la care începe să curgă prescripția: un moment subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, și un moment obiectiv, constând în data – judecătorește stabilită – când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Simpla încălcare a dreptului subiectiv, deși implică nașterea dreptului la acțiune, nu atrage și începutul prescripției extinctive, dacă titularul nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă nașterea acestui drept.
Deşi intimata şi organul emitent al deciziei de despăgubire s-au aflat, la momentul derulării procedurii administrative, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta nu înseamnă că existau pârghiile legale necesare identificării prejudiciului ce se tinde a fi recuperat prin prezenta acțiune, fiind vorba despre persoane juridice de sine stătătoare, cu atribuții diferite.
Nici la data întocmirii raportului inițial și nici ulterior nu a existat vreun indiciu cu privire la nelegala întocmire a rapoartelor de evaluare. Recurenții nu aveau cum să cunoască existența unei eventuale fapte ilicite și a unui eventual prejudiciu, cât timp procedura administrativă s-a desfășurat în fața Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cunoașterea cuantumului măsurilor reparatorii acordate nu echivalează cu cunoașterea existenței pagubei.
A apreciat că nu exista posibilitatea obiectivă ca Ministerul Economiei și Finanțelor să cunoască paguba sau să fi putut identifica existența acesteia de la data emiterii titlului de despăgubire sau a titlului de conversie.
Recurentul a arătat că, din circumstanțele cauzei, reies două raporturi de prepușenie, unul născut între Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și experții evaluatori în temeiul contractelor de prestări servicii de expertiză şi unul născut în temeiul raporturilor de muncă între Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și consilierii care au avizat rapoartele de expertiză, aceștia din urmă având studii de specialitate în evaluarea bunurilor imobiliare.
Ca atare, instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște prejudiciul anterior înregistrării adresei nr. 168 GB din 18 ianuarie 2021, emisă de intimată, prin care a fost încunoștințat despre diferențele dintre valoarea imobilelor ce au făcut obiectul procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii și valoarea lor de piață.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 noiembrie 2024.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului
Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 121A din 5 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, prin care a fost admis, formal, apelul declarat de către recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 479 din 20 aprilie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost admis motivul de apel de ordine publică, invocat din oficiu, privind prescripţia dreptului material la acţiune, a fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune.
Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, critică hotărârea instanței de apel, invocând incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
În primul rând, subsumat cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menționat, acesta arată, pe de o parte, că a fost încălcat principiul devoluțiunii care impunea rejudecarea fondului în limitele stabilite prin cererea de apel și, pe de altă parte, că au fost aplicate eronat normele de procedură, prin invocarea şi admiterea, de către instanţa de apel, a excepţiei prescripției dreptului material la acțiune, în condiţiile în care încheierea din data de 6 octombrie 2022 a Tribunalului București a rămas definitivă, prin neapelare.
Motivul de recurs este fondat.
Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar, recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, fapta ilicită imputată fiind cea de omologare a unui raport de evaluare cu nerespectarea standardelor internaționale de evaluare și a dispozițiilor legale aplicabile.
Prin întâmpinarea depusă la data de 5 noiembrie 2021, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepţia prescripției dreptului material la acțiune, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 5 octombrie 2022, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţia menţionată, ocazie cu care reprezentantul recurentului-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat decăderea intimatei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor din dreptul de a o invoca.
Prin încheierea din data de 6 octombrie 2022, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a constatat că dreptul material la acţiune al reclamantului s-a născut la data de 19 ianuarie 2021, a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins excepţia, ca fiind tardiv invocată. Instanţa a reţinut, în considerentele încheierii, că Statul Român trebuia să cunoască existenţa prejudiciului la momentul la care a primit adresa nr. 168GB din 18 ianuarie 2021. Fiind incidente dispoziţiile Codului civil din 2009, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune are caracter relativ, putând fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, în primă instanţă, prin întâmpinare. Întrucât întâmpinarea a fost depusă tardiv, pârâta este decăzută din dreptul de a o mai invoca.
Pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 479 din 20 aprilie 2023, aceeași instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, apreciind că nu există nicio faptă ilicită care să justifice atragerea răspunderii civile delictuale a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Conform dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., încheierea prin care instanţa soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase constituie o încheiere interlocutorie, de care instanţa de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia.
Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, în considerarea prevederilor art. 466 alin. (4) din același act normativ, numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, încheierea din 6 octombrie 2022 a Tribunalului București nu a fost atacată de intimata – pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pe calea apelului principal sau incident (prin care să urmărească schimbarea hotărârii primei instanţe, care să corespundă interesului său, fie în sensul de a surmonta, fie în sensul de a consolida situaţia juridică stabilită prin hotărârea supusă căii de atac) şi, ca atare, soluţia instanţei de fond, privind chestiunea excepției prescripției dreptului la acțiune a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat.
Aşadar, întrucât excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe şi a fost apreciată ca fiind de ordine privată, susceptibilă de a fi susținută într-un anumit termen, chestiune ce nu a fost atacată de intimata-pârâtă, în scopul de a obţine schimbarea soluţiei, în raport cu poziţia sa procesuală şi cu drepturile pretinse în cadrul litigiului, rezultă că problema de drept a dobândit caracter definitiv, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Singura modalitate de desfiinţare a încheierii prin care a fost reținut caracterul privat al excepției, cu toate consecințele pe care le atrage o astfel de situație, era cea a exercitării căilor de atac, astfel încât, în lipsa declarării unui apel principal sau incident de către intimata - pârâtă, chestiunea prescripției nu mai poate fi adusă în discuție.
Cu toate acestea, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că, față de data de la care curge termenul de prescripție, sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, reglementare ce recunoaște caracterul de ordine publică a instituției prescripției extinctive, care poate fi invocată de părți și/sau instanță în orice etapă a litigiului.
Înalta Curte reţine că legea procesual civilă stabileşte că autoritatea de lucru judecat se ataşează hotărârii prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, dar şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, precum şi asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor. Efectul autorităţii de lucru judecat operează şi în privinţa încheierilor interlocutorii, care sunt hotărâri ale instanţei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 424 alin. (5) C. proc. civ.
Or, în contextul în care instanţa de apel nu a fost învestită cu un apel declarat de intimata - pârâtă împotriva încheierii din 6 octombrie 2022, în care instanța a reținut caracterul privat al excepției prescripției dreptului la acțiune, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe, din perspectiva propriului interes, rezultă că această chestiune nu putea fi invocată, din oficiu, și repusă în discuție de către instanța de apel.
Prin urmare, soluția Curții de Apel București, care a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, încalcă nu doar autoritatea de lucru judecat a chestiunii tranșate prin încheierea din data de 6 octombrie 2022 a Tribunalului București, ci relevă și o nesocotire a principiului disponibilităţii şi a dispoziţiilor referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, prevăzut de dispozițiile art. 477 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cu consecința casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei la aceeaşi curte de apel, pentru rejudecarea apelului acestuia, în raport de chestiunile de drept stabilite, cu titlu definitiv, prin prezenta decizie.
În al doilea rând, subsumat motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică decizia recurată sub aspectul aplicării eronate a dispozițiilor de drept material referitoare la prescripția extinctivă și momentul de la care, în opinia sa, curge acest termen.
Însă, în privința acestor critici, Înalta Curte reține faptul că ele nu pot fi analizate, date fiind efectele pe care le produce soluția ce urmează a fi pronunțată în considerarea încălcării regulilor de procedură detaliate anterior, rămânând în sarcina instanței de apel ca, în rejudecarea cauzei, cu ocazia analizei și a stabilirii în concret a raporturilor dintre părți, să aibă în vedere susținerile pe care le apreciază ca fiind relevante cauzei.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune casarea deciziei civile recurate cu consecinţa trimiterii cauzei, la aceeași instanță de apel, spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 121A din 5 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 C. proc. civ.