Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj-Secţia I civilă la 09 august 2022, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea în solidar a pârâtelor la plata, pe seama reclamantei, a sumei de 201.277,08 ron reprezentând actualizarea cu inflația și dobânda pentru suma de 708.340,39 ron ( suma de 885.425,49 ron, echivalentul în lei al sumei de 183.238,24 euro conform cursului valutar valabil la data pronunțării sentinței nr. 347/31.07.2020 în dosarul nr. x/117/2019 pe rolul Tribunalului Cluj, sentință rămasă definitivă prin decizia nr. 269/A/26.11.2020 a Curții de Apel Cluj, diminuată cu tranșa de 1/5 a parte achitată în baza Titlului de plată seria ANRP 0124830 la 14.05.2021) începând cu 14 mai 2021 și până la 30 iunie 2022, și în continuare obligarea la actualizarea cu inflația la care se adaugă și dobânda legală penalizatoare (conform Ordonanței nr. 13/24.08.2011- art. 3 alin. (21) a sumei de 708.340,39 ron de la 01 iulie 2022 și până la plata integrală a acesteia. Reclamanta a solicitat să se dispună obligarea solidară a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj
Prin sentinţa nr. 203 din 19 aprilie 2023, Tribunalul Cluj-Secţia I civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare.
A respins excepţia lipsei de obiect, invocată prin întâmpinare.
A admis acţiunea civilă precizată şi a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 322.211,71 lei, reprezentând actualizarea cu inflaţia şi dobânda pentru suma de 708.340, 39 Ron (suma de 885.425,49 Ron, echivalentul în lei al sumei de 183.238, 24 euro conform cursului valutar valabil la data pronunţării sentinţei nr. 347/31.07.2020 în dosarul nr. x/117/2019 al Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia nr. 269/26.11.2020 a Curţii de Apel Cluj, diminuată cu tranşa de 1/5 a parte achitată în baza Titlului de plată seria ANRP 0124830 la 14.05.2021) începând cu 14.05.2021 şi până la 31.12. 2022, şi în continuare până la 26.01.2023.
A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 11.900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj
Prin decizia nr. 138/A din 18 aprilie 2024, Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă a admis apelurile pârâtelor Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 203/19.04.2023 a Tribunalului Cluj-Secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea civilă precizată.
A menţinut dispoziţiile hotărârii atacate referitoare la soluţionarea excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi a lipsei de obiect.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 138/A din 18 aprilie 2024, respectiv a încheierilor din 7 martie 2024 şi din 21 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., reclamanta A, solicitând casarea hotărârilor atacate, admiterea excepţiei de netimbrare invocată de reclamantă la termenul din 07.03.2024, anularea apelurilor pârâtelor, ca netimbrate, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei la rejudecare cu îndrumarea de înlăturare a criticilor noi formulate de ANRP prin notele de şedinţă depuse la 12.03.2024 în principal, ca tardive, şi în subsidiar, ca neîntemeiate, respingerea apelurilor pârâtelor, ca nefondate, cu obligarea solidară a acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial în cuantum de 10.000 ron+TVA, respectiv 11.900 ron şi câte 2.500 ron cheltuieli de deplasare (transport, cazare, servire masă) pentru fiecare termen de judecată precum şi cheltuielile ce vor surveni.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 470 alin. (1) pct. c) şi alin. (3), art. 477 alin. (1), art. 479, art. 14 şi art. 224 C. proc. civ., art. 32-33 din O.U.G. nr. 80/2013.
Într-o primă critică, recurenta arată că, prin încheierea din data de 01.02.2024, instanţa de apel a dispus citarea pârâtelor cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3413,56 lei, sub sancţiunea anulării cererilor de apel, ca netimbrate.
Niciuna dintre apelante nu a formulat cerere de reexaminare şi nici cerere de ajutor public judiciar, iar solicitarea internă de achitare a taxei de timbru a fost formulată la 20 de zile după primirea citaţiilor, depăşind termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 C. proc. civ., în care taxa de timbru trebuia achitată şi depusă la dosar.
La termenul din 7 martie 2024 cauza a fost strigată la ora 12:00, în lipsa reprezentantului recurentei, admițându-se cererea de amânare formulată de apelante, deşi în încheierea precedentă fusese fixată ora 13. La solicitarea reprezentantului recurentei cauza a fost reluată la ora 13, soluţia de amânare fiind cu totul păstrată. La termenul din 7 martie 2024 recurenta, prin reprezentant, a solicitat respingerea cererilor de amânare şi a invocat excepţia netimbrării apelurilor, solicitând anularea acestora. Instanţa de apel a prorogat pronunţarea pe excepţia netimbrării, admiţând nelegal cererile de apel formulate de pârâte reţinând că taxa ar avea o valoare semnificativă. Apoi, prin încheierea din 21 martie 2024 a respins excepţia netimbrării, reţinând în temeiul art. 177 alin. (3) C. proc. civ., că taxa de timbru ar fi fost achitată la 07 martie 2024, când a fost ridicată excepţia netimbrării (chiar dacă nu a fost depusă decât ulterior la dosar) şi invocându-se eronat aplicarea dispoziţiilor art. 470 alin. (2) şi (3) teză finală C. proc. civ. Or, tocmai aplicarea acestor din urmă texte legale trebuia să conducă la soluţia anulării apelurilor ca netimbrate, solicitată de recurentă.
În opinia recurentei au fost astfel încălcate art. 197, art. 200 alin. (3) şi (4), art. 470 alin. (2) şi (3), art. 180 alin. (1), (2), (3), art. 185 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 32-33 din O.U.G. nr. 80/2013.
A învederat recurenta că excepţia netimbrării are prioritate inclusiv faţă de excepţia de necompetenţei, întrucât priveşte legala învestire a instanţei, iar excepţia netimbrării are prioritate faţă de o cerere de amânare formulată de apelantele, care nu s-au conformat obligaţiei de plată a taxei de timbru.
Prin urmare, soluţia instanţei de apel de amânare a cauzei la data de 07 martie 2024 pentru a da un nou termen în favoarea apelantelor pârâte pentru a se conforma obligaţiei (comunicate în 08.02.2024) de plată a taxei de timbru şi apoi respingerea excepţiei de anulare a apelurilor ca netimbrate încalcă flagrant dispoziţiile procedurale mai sus evocate, impunându-se a fi cenzurată pe calea prezentului recurs şi casată.
Printr-o a doua critică subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta arată că instanţa de apel a încălcat principiul tantum devolutium quantum apellatum (art. 477 C. proc. civ. coroborat cu art. 470 alin. (1) pct. c şi alin. (3), art. 478 alin. (2) C. proc. civ., art. 6 CEDO).
Astfel, prin notele de şedinţă depuse la data de 12.03.2024, ANRP a completat motivele de apel învederând că „se impune a fi analizat dacă aspectul privitor la neemiterea sumei de 885.425,49 lei reprezentând măsuri compensatorii acordate într-o singură tranşă de către pârâtă se subsumează noţiunii de faptă ilicită”.
În dezvoltarea acestor motive tardiv formulate la data de 12.03.2024, s-a invocat suplimentar inexistenţa faptei ilicite, completându-se tardiv motivele de apel în acest sens şi s-a indicat presupusul raţionament al apelantei ANRP, care a condus la întârzierea plăţii sumelor către reclamantă.
Ignorând dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a cercetat motivele suplimentare de apel formulate tardiv la 12.03.2024 şi le-a găsit întemeiate, în condiţiile în care instanţa de apel era ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, reluând judecata fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate (în termen) de apelant. Limitele efectului devolutiv determinate de motivele de apel ale apelanţilor impunea ca instanţa de apel să se raporteze doar la criticile formulate în termen de către apelant şi să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel, deşi reţine expres că nu ar exista fapta ilicită (art. 1349 C. civ.), motivarea relevă că de fapt decizia pronunţată este întemeiată pe o pretinsă inexistenţă a culpei ca element al răspunderii delictuale (art. 1357 C. civ.), motiv de apel neinvocat de niciuna din părţi şi nepus în dezbaterea contradictorie a părților. Astfel, pe de-o parte, decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei (cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) dar, pe de altă parte, în respectarea principiului dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, trebuie puse în discuţia părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept ale pricinii, în caz contrar actul jurisdicţional este lipsit de transparenţa specifică dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.
Reţinând astfel, fără o dezbatere contradictorie privind îndeplinirea condiţiei vinovăţiei pentru atragerea răspunderii delictuale, Curtea de Apel Cluj a încălcat dispoziţiile prevederilor art. 14 şi art. 224 C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Nerespectarea principiului contradictorialităţii atrage nulitatea hotărârii pronunţate, aceasta fiind de altfel şi sancţiunea care a fost consacrată în practica instanţei supreme sub imperiul vechii reglementări.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7) C. proc. civ., recurenta a arătat că prin decizia recurată s-a reţinut inexistenţa vreunei fapte ilicite, încălcându-se autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive din decizia nr. 655/16.03.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/299/2021 şi dispozitivul sentinţei civile nr. 666/12.10.2021 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/117/2021 respectiv al deciziei nr. 217/A/18.05.2022 pronunţată în apel de Curtea de Apel Cluj.
Prin decizia nr. 655/16.03.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/299/2021, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că „... motivele de apel care privesc presupusa executare benevolă, de către apelantă, a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu sunt nefondate. Obligaţia de a face nu a fost îndeplinită de contestatoare anterior înregistrării cererii de executare silită, ci doar ulterior formulării cererii de executare silită, executarea silită fiind aşadar demarată legal, iar motivele de apel nefondate sub acest aspect. Tribunalul constată că la data de 02.12.2020 şi apoi din nou la 16.12.2020, intimata-creditoare a solicitat executarea benevolă a titlurilor executorii. I s-a confirmat înregistrarea celei de-a doua solicitări sub nr. 56891/21.12.2020 şi 56896/21.12.2020, iar la data de 14.01.2021 a expediat prin poştă cererea de executare silită, înregistrată la BEJ B sub nr. x/2021 din data de 26.01.2021. La data de 11.02.2021 s-a încuviinţat executarea silită în dos. y/299/2021. În ceea ce priveşte decizia de compensare nr, 39089/16.02.2021,Tribunalul reţine că aceasta nu este conformă dispozitivului titlurilor executorii...”. Aceste considerente sunt decisive, fundamentând soluţia de respingerea a contestaţiei la executare şi intrând astfel în puterea de lucru judecat, nemaiputând fi contrazise prin statuări ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 666/12.10.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/117/2021 şi prin decizia nr. 217/A/18.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis plângerea recurentei formulată împotriva deciziei de compensare nr. 39089/16.02.2021, confirmându-se emiterea eronată a acestora şi s-a dispus, printre altele: „Modifică parţial Decizia de compensare nr. 39089/16.02.2021 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în sensul că: Dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suma de 885.425,49 lei, echivalentul în lei al sumei de 183.238,24 euro la cursul valutar din data de 31.07.2020, exprimată în puncte, în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013...”
Este evident că cele reţinute prin decizia recurată contrazic statuările intrate în puterea lucrului judecat, respectiv dispozitivul din deciziile anterioare, emiterea neconformă a deciziei de compensare de către CNCI fiind incompatibilă cu inexistenţa faptei ilicite stabilite prin decizia recurată, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat, care interzice reluarea dezbaterilor asupra a ceea ce s-a tranşat deja jurisdicţional.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C. civ.
Recurenta a învederat că prin decizia recurată s-a reţinut inexistenţa faptei ilicite fără a se mai cerceta şi conformitatea stabilirii, de către pârâta CNCI, prin Decizia de compensare nr. 39089/16.02.2021, ca modalitatea de plată a sumei de 885.425,49 ron echivalent lei al sumei de 183.238,24 euro să fie în condiţiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, în cinci tranşe anuale, în ciuda menţiunilor exprese din titlurile executorii privind aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 165/2013
(care presupune plata tuturor tranşelor până la 01 ianuarie 2019).
Dacă pârâtele aveau îndoieli cu privire la modul în care se emit titlurile de plată în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, puteau formula contestaţie la titlu sau cerere de lămurire dispozitiv, ceea ce nu s-a întâmplat, comportament care atrage incidenţa art. 1357 alin. (2) C. civ.
Fapta ilicită constă în emiterea eronată a Deciziei de compensare nr. 39089/16.02.2021 şi de către ANRP prin emiterea cu întârziere a titlurilor de plată, în ciuda menţiunilor din titlurile executorii (aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 165/2013), devenind incidente dispoziţiile art. 1369 şi 1370 C. civ. privind solidaritatea răspunderii civile delictuale a apelantelor.
Raportat la solidaritatea obligaţiei de plată, recurenta arată că cele două pârâte sunt parte integrantă a aceleiaşi instituţii, prin urmare au aplicat, în mod eronat, dispoziţiile din cele două titluri puse în executare, împrejurare constatată cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 655/16.03.2022 mai sus amintită.
Pârâtele sunt în eroare cu privire la perioada de referinţă, pentru care s-a dispus plata accesoriilor, iar instanţa de apel a săvârşit aceeaşi eroare de judecată, ce se impune a fi cenzurată.
În primul rând, data de 14.05.2021 nu reprezintă data emiterii primului titlu de plată ANRP 0124830 (care a fost emis la 02.03.2021), ci data virării efective a sumelor aferente primului titlu de plată. Dacă obligaţiile pârâtelor ar fi fost întocmai îndeplinite, la 14.05.2021 recurenta ar fi beneficiat la acea dată de întreaga sumă la care era îndreptăţită. Prin urmare, în mod corect recurenta s-a raportat la data de 14.05.2021 ca dată de referinţă la care era îndreptăţită să încaseze întreaga sumă.
În acelaşi sens, criticile apelantelor (îmbrățișate de instanţa de apel) privind faptul că s-au calculat accesorii şi după 08.08.2022 (data emiterii titlului de plată pentru tranşele 3,4 şi 5) nu pot fi primite. Dacă obligaţia stabilită prin titlul executoriu ar fi fost executată întocmai, la 14.05.2021 s-ar fi încasat întreaga sumă de 885.425,49 ron. De aceea, accesoriile trebuie calculate până la data achitării integrale, efective, a creanţei, faţă de modul defectuos în care pârâtele şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin titlurile executorii.
Prin decizia recurată s-a reţinut expres inexistenţa faptei ilicite, cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente (1349 şi 1357 C. civ.).
Raportat la stare de fapt expusă este evident că, în cauză, există o faptă ilicită, constatată prin hotărârile la care recurenta a făcut deja trimitere, modul defectuos şi întârziat de punere în aplicare a titlurilor executorii obţinute de aceasta împotriva pârâtelor generând un evident prejudiciu prezumat irefragabil de art. 1535 C. civ.
Prin titlurile executorii respective, recurenta a dobândit un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la CEDO. Recurenta era titulara unui drept de creanţă, aşadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale omului, având o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1. Pe cale de consecinţă, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al creditorului, astfel cum este garantat şi protejat de Convenţie. O apreciere contrară ar însemna golirea de conţinut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului, cu consecinţa prelungirii la infinit a termenului de plată, fără vreun remediu legal. Astfel, dreptul recurentei ar fi iluzoriu dacă s-ar permite ca o hotărâre executorie şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părţi.
Emiterea titlului de plată 0166285/ 08.08.2022 pentru suma de 745.599 ron (tranşele 3,4 şi 5 din despăgubirile stabilite prin titlurile executorii) reprezintă o peremptorie recunoaştere a faptei ilicite anterioare a încălcării de către pârâte a obligaţiei de plată uno ictu a sumei la care recurenta este îndreptăţită.
Încălcând obligaţia de emitere conformă a Deciziei de compensare, neindicând aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 165/2013 (şi nu a art. 31, aşa cum eronat CNCI a procedat), apoi ANRP încălcând obligaţia de emitere a a titlului de plată pentru întreaga sumă de 885.425,49 ron (ci doar pentru fracţiunea de 1/5 a parte din suma de mai sus), în sarcina pârâţilor apelanţi care aveau obligaţiile mai sus indicate a izvorât obligaţia, prevăzută în art. 1357 alin. (1) C. civ., aceea de a repara prejudiciul produs. Acestei obligaţii îi corespunde dreptul de creanţă al reclamantei de a obţine despăgubiri, care să compenseze prejudiciul produs în patrimoniul său. Prejudiciul produs reclamantei este cert, lichid şi exigibil, fiind echivalentul devalorizării sumei ce i se cuvine, precum şi plata dobânzilor legale penalizatoare, consecinţă imediată a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor de către pârâte.
Faţă de îndeplinirea defectuoasă şi cu întârziere a acestor obligaţii de către pârâtele intimate, recurenta a încasat la 14.05.2021 doar o cotă de 1/5 a parte din suma prevăzută în titlurile executorii, în loc să încaseze întreaga sumă de 885.425,49 ron, prejudiciul fiind cuantificabil în condiţiile art. 1530 şi urm. C. civ.
5. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia şi încheierile recurate, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., pentru următoarele motive:
1. În ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 07 martie 2024 a Curţii de Apel Cluj-Secţia I civilă, Înalta Curte constată că recurenta invocă nerespectarea normelor de drept procedural- art. 197, art. 200 alin. (3) şi (4), art. 470 alin. (2) şi (3), art. 180 alin. (1), (2), (3), art. 185 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013- care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ.
Recurenta susţine că, prin admiterea cererilor de amânare formulate de către apelantele-pârâte la termenul din data de 07 martie 2024 în vederea achitării taxelor judiciare de timbru, instanţa de apel a încălcat normele juridice antereferite, întrucât în mod greşit, a dispus amânarea cauzei, deşi avea obligaţia legală să soluţioneze excepţia netimbrării invocată, care avea prioritatea în raport cu soluţia de amânare.
Înalta Curte reţine că, prin încheierea din data de 01 februarie 2024, instanţa de apel a constatat că apelul declarat în cauză de către pârâte este supus timbrajului şi a dispus citarea apelantei-pârâte Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3413,56 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată, respectiv cu posibilitatea ca aceasta să formuleze cerere de reexaminare în 3 zile de la comunicare. Judecata cauzei a fost amânată la 07 martie 2024.
Prin încheierea din 14 februarie 2024, cererile de reexaminare formulate de către apelantele-pârâte cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru au fost respinse.
Prin cererile depuse la dosar la data de 29 februarie 2024, apelantele-pârâte au solicitat acordarea unui nou termen de judecată, în vederea transmiterii dovezilor de plată, arătând că au făcut demersurile necesare în vederea achitării taxelor judiciare de timbru către structurile abilitate să elibereze aceste sume din cadrul instituţiilor.
La termenul de judecată din data de 07 martie 2024, instanţa a constatat că, din eroare, apelantei-pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu i s-a adus la cunoştinţă, în modalitatea prevăzută de lege, obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru. Totodată, a constatat că, fiind învestită cu două cereri, una de amânare în vederea achitării taxei judiciare de timbru formulată de apelantele-pârâte Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi alta de admitere a excepţiei de netimbrare, formulate de reclamanta A, prioritatea de soluţionare aparţine cererii de amânare. În consecinţă, instanţa a amânat judecata cauzei la data de 21 martie 2024 şi a prorogat discutarea excepţiei de netimbrare a celor două apeluri ale pârâtelor pentru termenul de judecată acordat.
La data de 15 martie 2024 au fost depuse la dosar, de către apelantele-pârâte, dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că instanţa de apel a procedat în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 153 şi 222 C. proc. civ.
Aşa cum s-a arătat anterior, în cauză obligativitatea timbrajului a fost constatată la termenul de judecată din 01 februarie 2024, când, în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 153 C. proc. civ., instanţa de apel a dispus citarea apelantelor cu menţiunea de a se conforma obligaţiei procedurale.
Ulterior, la data de 09 februarie 2024, apelantele şi-au exercitat dreptul legal de a formula cereri de reexaminare la taxa judiciară de timbru, cereri respinse prin încheierea de şedinţă din data de 29 februarie 2024.
Aşadar, instanţa de apel, constatând că una dintre apelante nu a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi că este întemeiată cererea de amânare formulată de cea de-a doua apelantă, în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 153 şi 222 C. proc. civ., a dispus amânarea cauzei şi refacerea procedurii de citare.
Lipsa citării uneia dintre părţi şi lipsa de apărare a celeilalte părţi reprezintă impedimente absolute pentru instanţa de judecată, care nu poate hotărî asupra niciunei cereri sau a unei excepţii procesuale, respectiv asupra excepţiei de netimbrare.
Prin urmare, instanţa este obligată să aducă la cunoştinţa părţii cuantumul exact al taxei judiciare de timbru datorate, pentru ca partea să aibă la dispoziţie un termen rezonabil în care să aducă la îndeplinire îndatorirea sa de achitare a taxei. Dacă s-a invocat excepţia şi partea nu fusese înştiinţată, instanţa are obligaţia să acorde un termen cu citarea părţii cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, iar numai la termenul următor se poate soluţiona excepţia, dacă partea nu a achitat taxa cu privire la care a fost înştiinţată.
Astfel, susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel avea obligaţia de proceda la soluţionarea excepţiei de netimbrare sunt eronate, întrucât incidentele procedurale privind lipsa de citare şi lipsa de apărare sunt prioritare soluţionării excepţiei de netimbrării.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a dat prioritate cererii de amânare în vederea complinirii aspectului procedural al timbrajului, faţă de excepţia de netimbrare invocată de către reclamantă, a cărei analiză a fost de altfel, prorogată la un termen ulterior, situaţie faţă de care în cauză nu se poate reţine incidenţa vreunui aspect de nelegalitate, nefiind întemeiat motivul de recurs invocat pe acest aspect.
2. În ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din data de 21 martie 2024, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este fondat, fiind întemeiată critica referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei tardivităţi completării la motivele de apel.
Instanţa supremă notează că prin apelul formulat în termenul legal şi înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a dedus judecăţii aspecte privind rămânerea fără obiect a acţiunii, urmare a faptului că au fost achitate integral sumele la care a fost obligată către reclamantă, neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru inexistenţa prejudiciului, precum şi caracterul special al reglementării în materia restituirii imobilelor naţionalizate, sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor şi imposibilitatea actualizării/acordării dobânzii penalizatoare aferente (punctul IV din motivele de apel depuse în termen).
Prin notele scrise înregistrate la data de 12 martie 2024, apelanta-pârâtă a arătat că înţelege să completeze apărările formulate anterior în sensul că neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale se datorează şi pentru inexistenţa faptei ilicite imputate acesteia.
Prin notele scrise înregistrate la 21 martie 2024, intimata-reclamantă A a solicitat admiterea excepţiei de netimbrare a apelurilor declarate (a cărei discutare a fost prorogată pentru termenul de judecată din data de 21 martie 2024) şi admiterea excepţiei de tardivitate a completării motivelor de apel formulate de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În susţinerea excepţiei de tardivitate, intimata-reclamantă a arătat că prin notele de şedinţă depuse de apelanta-pârâtă, la data de 12 martie 2024, se deduce judecăţii o apărare nouă, invocându-se pentru prima dată inexistența faptei ilicite.
În acest sens, intimata-reclamantă a arătat că sunt încălcate dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c), respectiv art. 478 alin. (2) C. proc. civ. şi că se impune decăderea apelantei-pârâte din dreptul de a invoca motive suplimentare de apel, conform textelor legale indicate.
Prin încheierea recurată a fost respinsă excepția de netimbrare a apelurilor, dat fiind depunerea, de către apelantele-pârâte, a dovezilor privind achitarea taxelor judiciare de timbru (filele 91-92 din dosarul curţii de apel), a fost respinsă excepţia de tardivitate a completării depuse de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu motivarea că notele de şedinţă reprezintă o explicitare a motivelor de apel, în condiţiile în care prin memoriul de apel s-a invocat inclusiv îndeplinirea tuturor atribuţiilor stabilite în sarcina apelantei.
Critica privind modalitatea de soluţionare a excepţiei de netimbrare, este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Aşa cum s-a arătat anterior (în cadrul considerentelor privind recursul îndreptat împotriva încheierii de şedinţă din data de 07 martie 2024), obligaţia procesuală a fost pusă în vedere apelantelor-pârâte la termenul din 01 februarie 2024, cauza fiind amânată la 07 martie 2024, pentru a da posibilitate apelantelor să exercite, eventual, calea de atac a reexaminării împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.
Prin cererile depuse la dosar la 29 februarie 2024, apelantele-pârâte au solicitat acordarea unui nou termen de judecată, în vederea transmiterii dovezilor de plată, arătând că au făcut demersurile necesare în vederea achitării taxelor de timbru către structurile abilitate să elibereze aceste sume din cadrul instituţiilor.
La termenul de judecată din data de 07 martie 2024, instanţa a amânat judecata cauzei la 21 martie 2024 şi a prorogat discutarea excepţiei de netimbrare a celor două apeluri ale pârâtelor pentru termenul de judecată acordat.
Întrucât la data de 15 martie 2024 au fost depuse la dosar, de către apelantele-pârâte, dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în mod corect, a apreciat că obligaţiile procesuale au fost îndeplinite.
Excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări este o excepţie de procedură (prin intermediul său se invocă neregularitatea de ordin procedural vizând timbrarea), absolută (poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu) şi dilatorie (dacă partea nu a fost corect înştiinţată despre obligaţia de plată, instanţa acordă un termen pentru executarea obligaţiei de plată a taxelor judiciare de timbru, prin care se întârzie judecata fondului cauzei) care tinde spre un efect peremptoriu (în sensul că admiterea excepţiei are drept consecinţă anularea cererii şi împiedicarea judecăţii fondului cauzei).
Cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei netimbrării, instanţa supremă relevă că instanţa de apel a procedat, în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 470 alin. (3) C. proc. civ., întrucât la primul termen de judecată, cu procedură completă a constatat că obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru a fost complinită, fiind depuse dovezile de către apelante la dosar.
Suplimentar, dispoziţiile art. 177 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că „Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură”, iar alin. (3) al aceluiaşi articol dispune că „Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia”.
Înalta Curte constată că în cauză, în mod corect, s-a dat eficienţă acestor dispoziţii legale antereferite, urmare a faptului că anterior soluţionării cauzei şi în termenul acordat pentru complinirea aspectului procedural al timbrajului, apelantele-pârâte s-au conformat obligaţiei prevăzute de lege şi au depus dovezile cu privire la achitarea taxelor judiciare de timbru.
Referitor la modalitatea de soluţionare a excepţiei privind tardivitatea completării motivelor de apel, Înalta Curte constată că aceasta a fost soluţionată în mod greşit, cu nerespectarea dispoziţiilor legale incidente.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul.
Totodată, art. 478 alin. (2) C. proc. civ., normează limitele rejudecării în calea de atac a apelului, respectiv faptul că: „Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.”
Dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. reţin că „Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă...”.
Cererea de apel trebuie să fie depusă în termenul prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., respectiv 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Înalta Curte subliniază că inexistenţa faptei ilicite, invocată prin notele de şedinţă depuse la 12 martie 2024 reprezintă un motiv suplimentar de apel care a fost depus cu depăşirea termenului legal imperativ, şi nu o explicitare a motivelor de apel, aşa cum a reţinut, în mod greşit, instanţa de apel, fiind întemeiată critica formulată de către recurentă.
Astfel, sentinţa civilă nr. 203 din 19 aprilie 2023 a Tribunalului Cluj a fost comunicată electronic Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la 29 august 2024 (fila 139 dosar tribunal).
Potrivit vizei de înregistrare, apelul pârâtei a fost declarat la 29 septembrie 2023, în termenul legal de apel, de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, care s-a împlinit la 29 septembrie 2023.
Prin urmare, notele de şedinţă depuse la 12 martie 2024, prin care apelanta-pârâtă a arătat că înţelege să completeze apărările formulate anterior în sensul că neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale se datorează şi pentru inexistenţa faptei ilicite imputate acesteia, sunt formulate cu nerespectarea termenului de apel prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.
Depăşirea termenului de apel este sancţionată cu decăderea, conform dispoziţiilor art. 470 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce determină ca aspectele invocate ulterior împlinirii termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac să nu mai poată fi analizate, întrucât instanţa de apel nu se poate pronunţa decât în limitele cererii de apel legal formulate.
Or, o cerere de apel legal formulată trebuie să respecte condiţiile procedurale privind modalitatea şi termenul în care poate fi exercitată calea de atac, iar expunerea de aspecte noi în afara acestor limitări procesuale atrage incidenţa sancţiunii decăderii din dreptul de a mai fi formulate, cu consecinţa neluării lor în considerare la momentul soluţionării pricinii.
Aşadar, Înalta Curte relevă că, în mod greşit, a fost respinsă excepţia de tardivitate, ceea ce impune casarea în parte a încheierii recurate, potrivit celor arătate.
Referitor la recursul împotriva deciziei nr. 138/A din 18 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă, Înalta Curte reţine că, deşi apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, adică a problemelor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa primei instanţe, astfel cum se prevede la art. 476 alin. (1) C. proc. civ., totuşi el are două limitări legale.
Pe de o parte, art. 477 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului, în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.
Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum apellatum, potrivit căreia instanţa de apel este ţinută să judece în limitele criticilor invocate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt şi/sau de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea care au fost criticate, expres sau implicit, de către apelant.
Desigur, în situaţia în care motivele de apel invocate sunt incomplete, lacunare sau confuze, instanţa de apel, în virtutea rolului său activ (art. 22 alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ.), respectând principiile disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.) şi contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.), precum şi dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.), va extrage esențialul din criticile generice şi argumentaţiile implicite, decelând finalitatea motivelor de apel invocate de parte, dincolo de imperfecţiunea termenilor folosiţi ori de insuficienta structurare a cererii de apel.
În toate cazurile, limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, presupun ca instanţa de apel să se raporteze la criticile de apel invocate şi să nu rejudece cauza dincolo de acestea, respectând principiul disponibilităţii, precum şi prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora „judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel”.
Pe de altă parte, conform art. 478 C. proc. civ.: ,,(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. (…) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe (…)”.
Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum iudicatum, potrivit căreia apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare, prin care se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii, fiind firesc ca un atare control să se refere la ceea ce s-a judecat în primă instanţă.
Având a se conforma limitelor devoluţiunii astfel cum au fost prezentate, instanţa de apel este ţinută să respecte, în egală măsură, principiile fundamentale ale procesului civil, astfel cum impune art. 20 C. proc. civ.
În cauză, instanţa de apel a apreciat că „Având în vedere că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie poate fi antrenată numai în situaţia în care sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., şi constatând că în cauză nu se poate reţine existenţa faptei ilicite, Curtea apreciază că este de prisos verificarea celorlalte condiţii ale răspunderii.”
Înalta Curte constată că soluţia de admitere a apelurilor pârâtelor, cu consecinţa respingerii acţiunii civile a reclamantei a fost dată prin raportare exclusivă la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, dat fiind că nu există faptă ilicită.
Or, aşa cum s-a arătat anterior (în considerentele privind modalitatea de soluţionare a excepţiei de tardivitate a completării motivelor de apel formulată de către recurentă), aspectul privind neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale cu motivarea că fapta ilicită nu există se plasează în afara termenului de apel prevăzut de lege, fiind incidentă sancţiunea decăderii prevăzută de art. 470 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, această apărare nu poate constitui fundamentul motivării soluţiei conținute în hotărârea instanţei de apel, întrucât se încalcă dispoziţiile procedurale ce reglementează modalitatea şi limitele de învestire ale instanţei devolutive, astfel cum au fost anterior evocate.
Este adevărat că apelurile pârâtelor formulate în termenul legal sunt identice, însă instanţa de apel în motivarea soluţiei pronunţate nu s-a raportat la criticile comune ale pârâtelor privind rămânerea fără obiect a acţiunii urmare a faptului că sumele la care pârâtele au fost obligate către reclamantă au fost achitate integral, inexistenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului şi caracterul special al reglementării în materia restituirii imobilelor naţionalizate, sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor şi imposibilitatea actualizării/acordării dobânzii penalizatoare aferente (punctul IV din motivele de apel depuse în termen).
Prin considerente comune asupra apelurilor formulate, instanţa de apel s-a raportat exclusiv la acel aspect privind inexistenţa faptei ilicite, care nu numai că este dedus judecăţii doar de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (deci nu reprezintă o apărare comună), dar este şi formulat într-o manieră procedurală care îl exclude analizei instanţei devolutive, potrivit considerentelor deja expuse.
Întrucât o astfel de modalitate de soluţionare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 138/A din 18 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă, pe care o va casa în parte şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecarea apelurilor pârâtelor.
În rejudecare, instanţa de apel va lua în considerare soluţia pronunţată de instanţa de recurs cu privire la excepţia de tardivitate formulată de reclamantă cu privire la notele de şedinţă depuse de pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor la 12 martie 2024, precum şi motivele de apel invocate de către pârâte prin apelurile formulate în termenul legal, în special motivul de apel constând în caracterul derogatoriu al reglementării în materia restituirii imobilelor naţionalizate, sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor şi imposibilitatea actualizării/acordării dobânzii penalizatoare aferente (punctul IV din motivele de apel depuse în termen).
Faţă de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi considerentele pe care se fundamentează aceasta, celelalte critici deduse judecăţii în recurs nu se vor mai analiza, întrucât instanţa de control judiciar se află în imposibilitatea exercitării controlului de legalitate, câtă vreme parte din motivele de apel apte să fie dezbătute în calea de atac devolutivă nu au fost avute în vedere în soluţionarea apelului.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A împotriva încheierii din 07 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă. Va admite recursul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva încheierii din 21 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă şi va casa în parte încheierea, cu privire la soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii motivelor de apel, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii atacate. Va admite recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei nr. 138/A din 18 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă, va casa în parte decizia şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecarea apelurilor pârâtelor, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A împotriva încheierii din 07 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă.
Admite recursul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva încheierii din 21 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă.
Casează în parte încheierea, cu privire la soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii motivelor de apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Admite recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 138/A din 18 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă.
Casează în parte decizia şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecarea apelurilor pârâtelor.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.