După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 12 iulie 2022, sub nr. x/3/2022, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B, Prorector B, prof. univ. dr. C şi Şef Serviciu cazare studenţi D, anularea somaţiei emise de acest din urmă pârât sub nr. D41 din 2 noiembrie 2021 şi anularea tuturor măsurilor dispuse pe baza somaţiei; să se comunice instanţei copii audio-video de pe camerele de supraveghere din data de 19 octombrie 2021, orele 23.00-24.00, respectiv, din 20 octombrie 2021, orele 00.00-02.15; să fie traşi la răspundere cei responsabili şi să i se comunice măsurile dispuse; eliminarea sau reformularea punctului 5.12. din contractul de cazare seria FV nr. 1878 din 21 septembrie 2021, an universitar 2021 - 2022, semnat din partea B de prof. univ. dr. E, în concordanţă cu normele legale; obligarea pârâţilor la plata daunelor, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 11, 20, 21, 24, 32, 34, 41, 49, 51, 52, 148 din Constituţia României, pe cele ale art. 1 - 4, 30 C. proc. civ., ale art. 10, 114, 118, 119, 199, 207, 211, 222, 266, 280, 304, 312 din Legea nr. 1/2011, ale art.1, 7, 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 6 şi urm. din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 4811 din 5 octombrie 2022, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetență teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.
Totodată, a constatat că reclamanta are domiciliul în municipiul Constanţa şi a apreciat că este irelevant că reclamanta şi-a ales domiciliul procesual la avocatul său, în Bucureşti, câtă vreme competenta teritorială se stabileşte conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la domiciliul reclamantului şi nu al apărătorului acestuia.
Tribunalul a reţinut că reclamanta şi-a împuternicit avocatul să introducă acțiunea şi să îi reprezinte interesele în instanţă, însă aceasta nu înseamnă că are alegerea între domiciliul său sau al apărătorului, Codul de procedură civilă şi Legea nr. 554/2004 făcând referire la domiciliul reclamantului şi nu al mandatarului.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială a unei instanţe, a arătat că aceasta nu este determinată de domiciliul ales al justiţiabilului, ci de cel efectiv, iar a admite contrariul echivalează cu acordarea posibilităţii părţilor să înfrângă dispoziţiile imperative privind competenţa prin simpla indicare a unui domiciliu ales.
Hotărârea Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 243 din 9 martie 2023, Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetență teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă.
Pentru a dispune astfel, a reţinut că prin somaţia nr. D41 din 2 noiembrie 2021 emisă de Serviciul de cazare studenţi, i s-a adus la cunoştinţă reclamantei faptul că a fost exclusă din căminul studenţesc şi că a pierdut definitiv dreptul de cazare, conform contractului de cazare pentru anul universitar 2021/2022.
Totodată, a constatat că somaţia a fost emisă în executarea contractului de cazare nr. 1162/21.09.2021, care este un contract de natură civilă, prin care administraţia căminului F i-a dat în folosinţă reclamantei o suprafaţă locativă cu destinaţia de locuinţă în căminul menţionat.
Tribunalul a apreciat că acest contract nu reprezintă un contract administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin intermediul acestuia nu sunt puse în valoare bunuri proprietate publică, nu se execută lucrări de interes public, nu este prestat un serviciu public şi nici nu reprezintă o achiziţie publică.
Faptul că pârâta este o instituţie de interes public a fost considerat că nu imprimă în mod automat caracterul de acte administrative/contracte administrative tuturor înscrisurilor/contractelor emise de aceasta sau în care aceasta este parte, somaţia contestată având semnificaţia încetării raporturilor de locațiune dintre părţi, care nu sunt de drept administrativ, ci au caracter pur civil, guvernat de dispozițiile generale din Codul civil.
Hotărârea Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 1318 din 11 decembrie 2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenței teritoriale şi materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluționării acestuia.
Pentru a dispune astfel, a reţinut că pârâta B este autoritate publică locală, având în vedere şi soluţia de principiu pentru unificarea practicii, adoptată la 20 februarie 2012, în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect obligarea unei universităţi să emită un act administrativ sau să efectueze o operaţiune administrativă, întrucât universitatea este asimilată unei autorităţi publice locale.
Totodată, a avut în vedere dispoziţiile art. 9 C. proc. civ. referitor la principiul disponibilităţii, conform art. 129 alineatul final din acelaşi act normativ, instanţa fiind ţinută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată şi trebuind sa hotărască doar asupra a ceea ce formează obiectul judecăţii.
Astfel, în cazul în care reclamanta a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra cererii sale prin prisma Legii nr. 554/2004, calificarea acțiunii ca fiind de drept civil este de natură să înfrângă voința manifestată expres de titularul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, a arătat că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează, exclusiv, instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Astfel, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei urmează a se respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acesteia din proces.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B, Prorector B, prof. univ. dr. C şi Şef Serviciu cazare studenţi D, anularea somaţiei emise de acest din urmă pârât sub nr. D41 din 2 noiembrie 2021 şi anularea tuturor măsurilor dispuse în baza acesteia.
Înalta Curte constată că, prin somaţia antemenționată, reclamantei A i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost exclusă din căminul studenţesc şi că a pierdut definitiv dreptul la cazare, prin aplicarea sancţiunii prevăzute la art. V din contractul seria FV nr. 1878/21.09.2021, încheiat pentru anul universitar 2021-2022. Totodată, prin somaţie i s-a solicitat să elibereze camera din căminul studenţesc, învederându-i-se rezilierea contractului de cazare nr. 1162/21.09.2021.
Prin acest din urmă contract, administraţia căminului i-a dat în folosinţă reclamantei o cameră cu destinaţia de locuinţă pe perioada desfăşurării anului universitar menţionat.
Aşadar, raportul juridic ce izvorăşte din contractul menţionat este unul de locațiune, iar ceea ce reclamanta contestă prin acţiunea civilă formulată în cauză este faptul că prin somaţia emisă de Serviciul de cazare studenţi a pierdut folosinţa camerei din căminul studenţesc pentru presupuse abateri, de natură să atragă rezilierea contractului.
Contractul de locațiune este un contract esențialmente civil, guvernat de dispoziţiile art. 1777-1835 C. civ., iar somaţia contestată are semnificaţia unui act de încetare a raportului de locațiune între părţi, pârâta acționând ca parte contractantă într-un raport juridic de drept privat.
Faptul că pârâta este o instituţie de interes public nu este de natură să confere somaţiei emise caracterul unui act administrativ, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 (punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice), care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, ci, dimpotrivă, a instanţei civile, în considerarea argumentelor ce preced.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.