După deliberare, asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la 17 iulie 2023, sub nr. x/105/2023, reclamanta S.C. A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, anularea adreselor de răspuns nr. 8479/16.02.2023 şi nr. 21034/02.05.2003; constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor UZD nr. 759/01.04.2021 şi nr. 760/02.04.2021, încheiate cu reclamanta, conform deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022 şi obligarea la respectarea acestei decizii; să se constate că începând cu data emiterii deciziei menţionate tarifele aplicate contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public sunt cele menţionate în cuprinsul deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022; obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor amintite şi a stornării facturilor emise prin aplicarea şi refacturarea în baza tarifelor prevăzute în decizia ANCOM şi, pe cale de consecinţă, obligarea la restituirea sumelor încasate în plus, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum şi pe cele ale Legii nr. 159/2016.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Prahova – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea Tribunalului Prahova – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 149 din 21 februarie 2024, Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenței materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.
Evocând dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a reţinut că cererea reclamantei vizează obligarea pârâtelor la executarea unor obligaţii contractuale, litigiul fiind unul civil.
Raportându-se la prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004, instanţa a menţionat că, prin contencios administrativ se înţelege ,,activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”,
Faţă de pretenţia exhibată, a remarcat că raţionamentul legiuitorului nu a fost în sensul de a da în plenitudine instanţei de contencios competenţa de a soluţiona orice cerere ce vizează un refuz nejustificat de executare al unei autorităţi, ci doar a acelor cereri care au legătură cu un comportament neadecvat al autorităţii de a acţiona cu exces de putere, atunci când raportul juridic obligațional este de natură administrativă.
Tribunalul a făcut referire la practica instanţelor de contencios administrativ, conturată în sensul că în analiza „refuzului nejustificat” trebuie clarificată natura dreptului recunoscut de legea la care se referă cererea, în sensul că se încadrează în prevederea de la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 doar acţiunile care decurg din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind un drept public, iar nu şi al unui raport juridic de drept civil, astfel cum este cel care face obiectul cauzei pendinte.
Hotărârea Judecătoriei Constanţa
Prin sentinţa civilă nr. 12826 din 30 octombrie 2024, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 27 noiembrie 2024, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenței teritoriale, invocată de reclamanta S.C. A S.R.L., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Constanţa a reţinut, în acord cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu situația de fapt dedusă judecăţii şi cu temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, invocat de reclamantă, că litigiul este unul de contencios administrativ, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei neintrând în sfera de competenţă a judecătoriei, inclusiv în ceea ce priveşte anularea adreselor de răspuns nr. 8479/16.02.2023 şi nr. 21034/02.05.2023 emise de pârâte, cu consecinţa încheierii unor acte adiţionale la contractele pentru utilizare şi acces în zona drumului public, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererile formulate în etapa premergătoare judecăţii.
Chiar dacă unele capete de cerere vizează executarea contractului administrativ, a arătat că, potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ținându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.”
Faţă de aceste aspecte reținute, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în baza cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Constanţa îi revine competenţa de soluţionare a litigiului, pentru următoarele considerente:
Reclamanta S.C. A S.R.L. a învestit Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, prin care a solicitat anularea adreselor de răspuns nr. 8479/16.02.2023 şi nr. 21034/02.05.2003; constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor UZD nr. 759/01.04.2021 şi nr. 760/02.04.2021, încheiate cu reclamanta, conform deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022 şi obligarea lor la respectarea acestei decizii; să se constate că începând cu data emiterii deciziei menţionate tarifele aplicate contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public sunt cele menţionate în cuprinsul deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022; obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor amintite şi a stornării facturilor emise prin aplicarea şi refacturarea în baza tarifelor prevăzute în decizia ANCOM şi, pe cale de consecinţă, restituirea sumelor încasate în plus.
Conflictul negativ de competenţă a survenit ca urmare a interpretării diferite de către instanţele judecătoreşti implicate a obiectului cererii de chemare în judecată, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal apreciind că acesta se circumscrie unui litigiu civil, iar Judecătoria Constanţa reţinând că intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ, dat fiind refuzul nejustificat al pârâtei de a da curs ajustărilor tarifare contractuale în raport de cele menţionate în decizia nr. 672/28.09.2022 a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, diferendul a apărut ca urmare a deficienţelor de executare a contractului pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. AVZDN/759/01.04.2021.
Conform art. 2, contractul are ca obiect acordarea de către administratorul Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în beneficiul utilizatorului S.C. A S.R.L., a dreptului de a utiliza zona drumului naţional aflat în administrarea sa, în lungime totală de 57,00 ml, potrivit autorizaţiei nr. 9.6/01.04.2021 de amplasare în zona drumului pentru obiectivul „(...)”, situat în zona drumului naţional DN (...) km (...) km (...) dreapta şi DN (...) km (...) km (...) dreapta, pe raza Secţiei de drumuri naţionale Constanţa, în schimbul dreptului de utilizare/ocupare, utilizatorul fiind obligat să achite administratorului tariful prevăzut la art. 4 din contract.
Prin decizia nr. 672/28.09.2022, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a prevăzut tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces peste/în/sub imobilele aflate în proprietate publică.
Corespondenţa purtată de părţi ca urmare a emiterii acestei decizii relevă faptul că declanşarea litigiului a avut ca punct de plecare două adrese emise de reclamantă, nr. 8479/16.02.2023 şi nr. 21034/02.05.2023, prin care pârâtei i s-a comunicat refuzul de a modifica tarifele unitare contractuale în raport de cele stabilite prin menţionata decizie, pe motiv că pentru reţelele de comunicaţii în cazul utilizării infrastructurii fizice a drumurilor naţionale este aplicabil nivelul prevăzut în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1836/2018.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”
În sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ menţionat, actul administrativ este acel act unilateral „cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.” Potrivit lit. c) ind. 1 a aceluiaşi articol, „sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, prin legi speciale putând fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.” Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, „Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.”
Potrivit aspectelor de fapt redate în cele ce preced, pretenţiile reclamantei vizează modificarea prevederilor stipulate la art. 4 în contract („Valoarea contractului”), cu toate consecinţele ce derivă din aceasta, respectiv adaptarea tarifelor unitare aferente utilizării terenului la nivelul menţionat în decizia nr. 672/28.09.2022 emisă de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, iar, în caz de opoziţie a pârâtei, obligarea acesteia la repararea prejudiciului cauzat.
Pretenţia exhibată presupune, aşadar, modificarea/executarea unor obligaţii contractuale şi dezvăluie natura civilă a litigiului, care potrivit art. 8 alin. (2) ultimă teză din Legea nr. 554/2004 este în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.
Deşi sunt emise în clarificarea executării unui contract încheiat de o autoritate administrativă, adresele contestate nu constituie acte juridice emise de reclamantă în regim de putere publică, pentru ca analiza consecințelor juridice ale acestora asupra raporturilor contractuale să intre în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ, ci poartă asupra dreptului de utilizare a unei porţiuni dintr-un drum naţional în vederea instalării unei reţele de comunicare electronică.
Această concluzie se desprinde şi din modalitatea de formulare a capetelor de cerere al acţiunii, în sensul că prin promovarea litigiului reclamanta nu a contestat însuşi contractul încheiat cu pârâta, ci doar modalitatea de executare a unei prevederi contractuale, respectiv maniera de aplicare a tarifelor de utilizare aferente amplasamentului (reţelelor de comunicare electronică), aspect ce atrage competenţa instanţei civile de drept comun, dispoziţiile art. 94 lit. h) şi art. 107 alin. (1) C. proc. civ. fiind aplicabile.
Pentru considerentele expuse, în aplicarea normelor legale antemenționate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.