I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă la data de 25 noiembrie 2024, sub nr. x/303/2024, petentul B.E.J. A, la cererea creditoarei B S.R.L., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 52315 din data de 25 iunie 2020.
În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
I.2. Hotărârile care au generat conflictul
I.2.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 5 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/303/2024, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă a făcut aplicarea art. 651 C. proc. civ., reţinând că, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei era în sat (...), com. Zănești, str. (...), jud. Neamț, conform verificărilor D.E.P.A.B.D. aflate la dosar, iar faptul că aceasta are reședința în sectorul 6, Bucureşti este irelevant, din moment ce legea impune doar condiția domiciliului, şi nu a reședinței sau a locului unde locuiește în fapt debitorul.
I.2.2. Prin încheierea de şedinţă nr. 748 din data de 30 ianuarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/303/2024, Judecătoria Piatra-Neamţ a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competență şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Astfel, Judecătoria Piatra-Neamţ, stabilind instanţa competentă a soluţiona cauza în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ., a avut în vedere că, la data sesizării organului de executare, respectiv 20 noiembrie 2024, domiciliul de fapt al debitoarei era în Bucureşti, str. (...), sector 6.
Pentru a da eficienţă domiciliului de fapt al debitoarei, Judecătoria Piatra Neamţ, în raport cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia civilă nr. 2039 din data de 7 octombrie 2021, pronunţată în dosarul x/225/2021), a reţinut că, în privinţa domiciliului, inclusiv în etapa executării silite a procesului, ceea ce interesează este nu atât locuinţa relevată de instituţiile cu atribuţii de evidenţă a persoanei, ci mai curând locuinţa de fapt a debitorului, care a fost probată, în mod cert, prin verificările în baza de date D.E.P.A.B.D.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată reciproc între Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă şi Judecătoria Piatra Neamţ, cele două instanţe apreciindu-se deopotrivă necompetente să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale acestora cu privire la interpretarea noţiunii de domiciliu din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Prin prezentul demers judiciar petentul B.E.J. A, la cererea creditoarei B S.R.L., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 52315 din data de 25 iunie 2020.
Sub aspectul determinării competenței teritoriale, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din acelaşi act normativ.
Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe”.
Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii trebuie făcută prin raportare la noţiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, aşa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile este acolo unde aceasta declară că-şi are locuinţa principală.”
Dispozițiile art. 89 din acelaşi act normativ prevăd că: „(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.”
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 87 şi ale art. 89 C. civ., reiese că noţiunea de „domiciliu”, inserată în dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se referă la adresa unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, locuinţa în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina şi în practica judiciară, potrivit căreia „noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.”
Din cuprinsul referatului întocmit la data de 28 noiembrie 2024 în urma verificărilor efectuate cu privire la debitoarea C în baza de date D.E.P.A.B.D. (fila 47 din dosarul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti), rezultă că acesta, la data sesizării organului de executare (20 noiembrie 2024), avea domiciliul în sat (...), comuna Zăneşti, judeţul Neamţ şi reşedinţa în Bucureşti, sectorul 6, împrejurare ce produce, în speţă, efecte juridice în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare.
Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitoarea avea reşedinţa în Bucureşti, sectorul 6, se reţine că Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă este instanţa de executare competentă să judece cauza, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere cele anterior arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, Secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.