Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
În data de 12 decembrie 2024, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia I civilă, sub nr. x/116/2023/a2, contestaţia formulată de petentul A privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/116/2023 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În motivare, petentul a arătat că, la data de 7 noiembrie 2024, s-a soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Călăraşi, iar până la data formulării contestaţiei, nu a fost motivată decizia pronunţată în apel.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (1) şi (2) pct. 1 şi art. 426 alin. (5) C. proc. civ.
Analizând contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petent, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluţionarea cauzelor civile într-un termen optim şi previzibil.
Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.
În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc. civ., ,,Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.”
La alin. (2) al aceluiaşi text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestaţia, motivele vizând atât culpa, cât şi atitudinea instanţei faţă de neglijența sau abuzul părţilor, a altor participanți în proces ori a terţilor care aveau obligaţii legale sau judiciare.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
Deşi situaţia de fapt descrisă de petent se putea circumscrie ipotezei instituite de art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.: ,, când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat”, din verificările efectuate, din oficiu, în sistemul de evidenţă informatizată al instanţei rezultă că, anterior soluţionării contestaţiei, hotărârea pronunţată în apel a fost motivată.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte nu mai poate reține ipoteza unei tergiversări a procesului, în accepțiunea dispoziţiilor legale anterior evocate.
Pentru aceste considerente, cum la momentul soluţionării contestaţiei, hotărârea este motivată, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) C. proc. civ., urmează a respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/116/2023 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de contestatorul A.
Fără cale de atac.
Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.