Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 22 iulie 2022, reclamantele Episcopia Română A și Parohia Română B au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 10200/20.04.2022, comunicată la data de 20.06.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. (inițial) (...), în suprafață totală de 4402 mp, înscris în C.F. nr (...) (...) și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul de mai sus.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 260 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis în parte în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantele Episcopia Română A și Parohia Română B, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; (ii) a dispus anularea Deciziei nr. 10200/20.04.2022 emisă de pârâtă cu privire la imobilul cu nr. top. (...), înscris în CF nr. (...)2, dezmembrat ulterior în nr. top.(...)/(...) și nr. top (...)/(...) înscris în CF (...); a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, respingând restul pretențiilor formulate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinței civile nr. 260 din 27 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă învederează, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. 94/2000 coroborate cu cele ale art. 28 și 37 din Decretul nr. 177/1948, în condițiile în care din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că acestea nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr.94/2000, întrucât imobilul nu au fost preluat de către Statul Roman de la solicitantă.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), al art. 3 alin. (ll) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și al pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. I din ordonanța menționată anterior, soluția Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererii de retrocedare formulată de către reclamantele Episcopia Română A și Parohia Română B, cu privire la imobilul situat în satul (...), comuna (...), județul Bihor, înscris în C.F. nr. (...) a localității (...), nr. top. (...)/(...),(...)/(...).
Apreciază ca fiind corectă soluția adoptată, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe C și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator.
Așadar, din analiza cărții funciare nr. 2, reiese fără echivoc faptul că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe C, persoană juridică de drept privat
Concluzionând, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare sus-menționată s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că aceasta nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgentă nr. 94/2000, întrucât imobilul identificat cu nr. top. (...) dezmembrat ulterior în nr. top. (...) și nr. top. (...). nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă si a făcut obiectul restituirii altor legi cu caracter reparator.
Potrivit punctului 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu intră sub incidența actului normativ menționat imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator.
Având în vedere că prevederile punctului 3 nu fac distincție în favoarea cui s-a restituit dreptul de proprietate, C.S.R. în mod corect a dat eficiență principiului de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Întrucât imobilul situat în satul (...), comuna (...), județul Bihor, înscris în C.F. nr. (...) a localității (...), nr. top. (...), județul Bihor a făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, singura modalitate de soluționare de către C.S.R., conform OUG nr.94/2000, era de respingere a cererilor depuse de reclamante.
Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Astfel, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt și cazuri în care acesta a preluat imobile și de la diverse entități ce au aparținut de credința greco-catolică, situație care întărește excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Totodată, prin Decizii ale Comisiei speciale de retrocedare au fost restituite în natură sau a fost propusă acordarea de măsuri compensatorii în echivalent pentru imobile care au aparținut organizațiilor centrale și statutare ale cultului greco-catolic, în dosarele în care Statul Român a preluat abuziv imobilele de la solicitantă.
Concluzionând, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare sus-mentionate s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că aceasta nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât imobilul în litigiu nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă.
Nu în ultimul rând, în subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat prevederea unui termen de punere în executare mai mare decât cel cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât, în nenumărate cazuri, pentru a putea pune în executare o hotărâre judecătorească, Comisia specială de retrocedare este nevoită să administreze la dosar înscrisuri în vederea formulării unei / unor decizii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele-reclamante Episcopia Română A și Parohia Română B au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurentă.
Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparținut cultelor religioase, cu nr. (...)/C/24.01.2006, Episcopia Română A, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română B au solicitat retrocedarea imobilului reprezentat de terenul intravilan identificat cu nr. topo. (inițial) (...), în suprafață totală de 4402 mp, înscris în C.F. nr (...) (...).
Cererea de retrocedare formulată de reclamante a fost soluționată prin Decizia nr. 10200/20.04.2022, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare, cu motivarea că imobilul solicitat nu a fost preluat de stat de la solicitantă și a făcut obiectul restituirii altor legi cu caracter reparator.
Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea Deciziei nr. 10200/20.04.2022 emisă de pârâtă a fost admisă în parte, pârâta reiterând apărările prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România: „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.”
De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, „Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.”
Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că „Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.”
Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:
„Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.
Art. 2 - Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.
O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii D sau diferitelor ei părți componente.”
În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, „Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție”.
Totodată, art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că „dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest art. vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.”
În primul rând, pentru aprecierea incidenței în speță a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante probele administrate în fața instanței de fond, respectiv înscrierile de sub B1 din CF (...) (...), astfel cum a fost tradusă, din care rezultă că imobilul a fost notat în favoarea Confesiunii Greco-catolice, pe acest imobil fiind construită o școală (sală de învățământ), aflată în 1946 în inventarul bunurilor bisericii din parohia B, astfel cum rezultă din Certificatul nr. C/132 din 27.01.1998 emis de Ministerul de interne – Direcția generală a arhivelor statului.
Ulterior, prin Încheierea Cf nr. 326/01.02.1956, notată sub B 4 în CF nr. (...) (...), s-a dispus rectificarea numelui proprietarului din Parohia Română E în acela de Parohia Ortodoxă C, ca urmare a cererii formulate de Parohia Ortodoxă C, în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948. Imobilul a fost transcris în CF nr. (...) (...)în favoarea Statului român în baza Încheierii CF nr. 5766/20.04.1976, înscrisă sub B5, iar potrivit Încheierii nr. 7053 (6081)/17.10.1977 din foaia de proprietate B poziția 2, din C.F. nr. (...) a localității (...), imobilul identificat cu nr. top. 4 se dezmembrează în imobilul identificat cu nr. top. (...) în suprafață de 2707 m.p. și imobilul identificat cu nr. top. (...) în suprafață de 1675 m.p. Din nr. topo (...) s-a dezlipit suprafața de 180 mp și din nr. topo (...) s-a dezlipit suprafața de 44 mp, fiind incluse în nr. cadastral (...), transcris apoi în CF (...) (...) în favoarea numitei F, în baza Titlului de proprietate nr. 77/1993 emis de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a județului Bihor. Din nr. topo. (...) s-a mai dezlipit suprafața de 156 mp, inclusă în nr. cadastral (...), transcris apoi în CF (...) (...)în favoarea numitei G, în baza Titlului de proprietate nr. 378/1995 emis de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a județului Bihor. Din diferența de suprafață rămasă din nr. topo (...) (1339 mp) și cota de 1078/2663 din nr. topo (...) s-a constituit în nr. cadastral (...), transcris apoi în CF (...) (...)și a fost înscris în favoarea Comunei H, potrivit înscrierii de sub B7 din CF (...) (...) coroborat cu CF (...) (...). Potrivit CF (...) (...), pe acest număr cadastral se află construită o grădiniță, anul construirii fiind 1896, precum și o școală construită în 1952. Restul de 1585 mp din nr. topo (...) a rămas înscris în Cf (...) (...), neoperându-se modificări.
Raportat la această situație de fapt, din care a rezultat că numai o suprafață de 380 mp a fost restituită în baza Legii nr. 18/1991, a constatat corect instanța de fond că în mod greșit s-a reținut că întregul teren a făcut obiectul restituirii altor legi cu caracter reparator, susținerile recurentei fiind nefondate.
De asemenea, a rezultat că imobilul în litigiu, care a aparținut intimatei-reclamante, a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului, în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Preluarea imobilului a cărui retrocedare se solicită a avut loc în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, neprezentând relevanță dacă actele respective au fost aplicat în limitele lor sau nu, atât timp cât reprezintă temeiul preluării.
Potrivit normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reținute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 și nr. 177/1948, în situația în care nu s-au acordat despăgubiri.
Față de starea de fapt reținută, raportat la prevederile legale arătate, contrar susținerilor recurentei-pârâte, proprietar asupra imobilului revendicat a fost Parohia B, a existat o preluare a imobilului în litigiu, în perioada de referință prevăzută de lege, prin Încheierea Cf nr. 326/01.02.1956 fiind dispusă, ca urmare a cererii formulate de Parohia Ortodoxă C, în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, rectificarea numelui proprietarului din Parohia Română E în acela de Parohia Ortodoxă C.
În mod corect a reținut instanța de fond că în mod greșit a apreciat pârâta că preluarea a avut loc ulterior anului 1956 și a fost făcută de Statul Român de la Biserica D.
Deposedarea abuzivă a cultului greco-catolic de imobilul teren cu nr. topo. (...) în suprafață totală de 4402 mp, înscris inițial în CF nr. nr (...) (...), s-a realizat în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, conform încheierii CF și a înscrierilor de carte funciară, neavând relevanță că imobilul a fost preluat inițial de Biserica Ortodoxă Română I, întrucât, potrivit art. 1 din OUG nr. 94/2000, se restituie și imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate de Statul Român.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanța de fond și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce privește preluarea imobilului din proprietatea intimatei-reclamante.
Nu în ultimul rând, solicitarea recurentei-pârâte de a se prevedea în dispozitiv un termen de executare mai mare decât cel reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 - 30 zile, urmează să fie respinsă, întrucât nu sunt întrunite prevederile art. 448 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate motive pentru care instanța de fond ar fi interpretat sau ar fi aplicat greșit prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România împotriva Sentinței nr. 260/CA/2022-PI din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.