Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei:
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa – Secţia Civilă sub număr unic de dosar x/98/2020, la data de 14.09.2020, reclamanta A a solicitat ca în contradictoriu cu B, în calitate de intervenient forţat, respectiv persoana care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul şi cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Institutul Naţional al Patrimoniului, să se dispună obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate şi paşnică posesie reclamantei imobilul situat în sat (...), comuna Sinești, jud. Ialomița, compus din construcţia denumită „C” şi terenul aferent în suprafaţă de 159,114 ha denumit „D”.
În drept, reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 563 C. civ., ale art. 44 din Constituţia României şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 06.10.2020, reclamanta A a formulat cerere modificatoare prin care a arătat că având în vedere că se află în imposibilitatea de a depune extras de carte funciară pentru întreaga suprafaţă de 159,114 ha, în baza dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., înţelege să-şi modifice cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate şi paşnică posesie reclamantei imobilul situat în sat (...), comuna Sinești, judeţul Ialomiţa, compus din construcţia denumită „C” în suprafaţă construită de 430 m.p. şi terenul aferent, categoria curţi-construcţii intravilan, în suprafaţa de 2025 mp.
Institutul Naţional al Patrimoniului a formulat cerere reconvenţională, prin care solicită ca în situaţia în care instanţa trece, din orice motiv, peste apărările sale din cuprinsul întâmpinării şi dispune admiterea cererii de chemare în judecată, cu retrocedarea imobilului către reclamantă, să admită cererea reconvenţională, cu restituirea, de către reclamanta-pârâtă, a tuturor sumelor reprezentând contravaloarea tuturor lucrărilor, de orice natură (inter alia de protejare, restaurare, consolidare, îmbunătățire, punere în valoare, pază, etc.), efectuate asupra imobilului monument istoric „C”, situat în (...), județul Ialomița, cu dispunerea unei expertize preţuitoare, evaluatorie în cauză.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ialomiţa
Prin sentinţa civilă nr. 1078/F din data de 06.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/98/2020, Tribunalul Ialomiţa – Secţia Civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicare imobiliară, astfel cum a fost modificată, întrucât există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei; a respins cererea reconvenţională, formulată de pârâtul-reclamant Institutul Naţional al Patrimoniului, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A, ca rămasă fără obiect şi a luat act că pârâtul Institutul Naţional al Patrimoniului va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 91A din 29 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A împotriva încheierii din data de 14.09.2021 şi sentinţei civile nr. 1078/06.10.2021 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Civilă în dosarul nr. x/98/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice -DRFP Ploieşti prin AJFP Ialomiţa, Institutul National al Patrimoniului şi cu intimata-intervenientă B, ca nefondat.
4. Calea de atac a recursului formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 91A din 29 ianuarie 2024, reclamanta A a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a reţinut greşit că soluţia primei instanţe este legală, în condiţiile în care procedura de citare cu intimata B era nelegală la termenul din 14.09.2021 (aspect necontestat), iar reclamanta avea interes în formularea apelului cu privire la această chestiune.
Susţine recurenta că instanţa de apel a reţinut eronat că prima instanţă avea posibilitatea de a admite concomitent două excepţii procesuale peremptorii, respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei (deşi a invocat moştenirea testamentară, spre deosebire de dosarul anterior, cu citarea unei părţi noi, respectiv intimata B).
În ipoteza în care instanţa de recurs apreciază că instanţele de fond au procedat formal corect soluţionând excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta arată că soluţia de admitere a acestei excepţii este dată cu încălcarea legii, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi (de părţi, obiect şi cauză) faţă de dosarul nr. x/2/2011 (fost nr. x/98/2009).
5.Apărări formulate în cauză
În termen procedural, a formulat întâmpinare intimatul Institutul Naţional al Patrimoniului, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a formulat, în termen procedural, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În termen procedural, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul Institutul Naţional al Patrimoniului, precum şi respingerea apărărilor intimaţilor.
La 21 ianuarie 2025, intimata B a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A, Înalta Curte constată următoarele:
Procesul civil porneşte la iniţiativa reclamantului, acesta fiind cel care fixează prin actul de sesizare obiectul şi limitele procesului, iar asupra acestuia, în condiţiile legii, are un drept de dispoziţie, drept reglementat prin dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., să renunţe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal, în şedinţa de judecată, ori prin cerere scrisă.
Atunci când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ.
În cauză, la termenul de judecată din data de 12 februarie 2025, recurenta A, prin reprezentant convenţional, a depus Declaraţia autentificată sub nr. 227 din data de 11 februarie 2025 (fila 115) prin care, în temeiul prevederilor art. 406 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. civ., reclamanta declară că renunţă „total şi necondiţionat la judecată în dosarul nr. x/98/2020, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, care să determine anularea hotărârilor de fond ”.
Astfel, constatând că manifestarea de voinţă este neîndoielnică şi neechivocă în sensul renunţării la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/98/2020, formulată în calea extraordinară de atac a recursului, manifestare de voinţă ce se înscrie în principiul disponibilităţii procesului civil, dând eficiență dreptului recurentei-reclamante A de a dispune asupra cererii formulate și în absenţa unei opoziţii din partea intimaţilor, în contextul celor expuse, în temeiul art. 406 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecată formulată de recurenta A şi va anula sentinţa nr. 1078/F din 6 octombrie 2021 a Tribunalului Ialomiţa- Secţia civilă şi decizia nr. 91A din 29 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia IV-a civilă.
Având în vedere că declaraţia de renunţare la judecată a fost formulată în calea extraordinară de a atac a recursului, ulterior primului termen la care părţile au fost citate (din 22 ianuarie 2025), se reţine că solicitarea intimatului-pârât Institutul Naţional al Patrimoniului, de acordare a cheltuielilor de judecată apare ca fiind întemeiată.
Din acest punct de vedere este lipsit de relevanţă aspectul invocat de recurenta-reclamantă, anume că ar fi intervenit înţelegerea părţilor.
Aceasta întrucât, pe de pe o parte, instanţa de recurs nu a fost învestită cu analiza unui act procesual privind învoiala părţilor (ci cu declaraţia de renunţare la judecată formulată de reclamantă), iar pe de altă parte intimatul-pârât Institutul Naţional al Patrimoniului are dreptul la dezdăunare, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care a fost angrenat într-o procedură judiciară în care a formulat apărări (fiind, astfel, nevoit să avanseze sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat într-un cuantum rezonabil), dar care nu a mai presupus analiza drepturilor litigioase ca efect al renunţării reclamantei la judecată.
Aşa fiind, se va dispune obligarea reclamantei A la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 8.500 lei, reprezentând onorariu de avocat în faza procesuală a apelului şi a recursului, în favoarea pârâtului Institutul Naţional al Patrimoniului, dovedite prin factura seria AV.RAD20240010 din data de 20 septembrie 2024 şi factura nr. INP2024/01 din data de 25 ianuarie 2024 şi achitate prin ordinul de plată din 1 octombrie 2024 şi prin ordinul de plată din 8 februarie 2024, depuse la dosar (f. 111-114).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecată formulată de recurenta A, în dosarul nr. x/98/2020.
Anulează sentinţa nr. 1078/F din 6 octombrie 2021 a Tribunalului Ialomiţa- Secţia civilă şi decizia nr. 91A din 29 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia IV-a civilă.
Obligă pe reclamanta A la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.500 lei, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea pârâtului Institutul Naţional al Patrimoniului.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.